Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1122/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIE NR. 1122/R-cont
Ședința publică din 03 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de pârâtulINSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCA- cu sediul în Pitești,-, Județul A, împotriva sentinței nr. 207/CA/19.06.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă- SRL- cu sediul în Curtea de A,-, Județ
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că dezbaterile în fond asupra cauzei, au avut loc în ședința publică din 30 octombrie 2009, când cererile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Constată că, prin sentința nr.207/CA din 19 iunie 2009 Tribunalului Argeș - Secția civilă - a fost admisă în parte contestația formulată de reclamanta - SRL și a fost anulată în parte decizia de impunere nr.57 din 03.03.2008, pentru suma de 783 lei, emisă de intimatul Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă A (ITM).
Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat că la 29 mai 2008 - SRL Curtea de Aas olicitat să se dispună anularea deciziei de impunere nr.57 din 3.03.2008 emisă de ITM, sub motiv că decizia prin care a fost obligată contestatoarea la plata sumei totale de 10.611 lei, reprezentând comision datorat de angajator, nu este datorată și, în plus, dreptul intimatei de a recupera sumele menționate prin decizia de impunere a fost prescris, având în vedere că se referă la activitățile desfășurate în perioada anilor 2000-2005.
Examinând contestația, tribunalul a constatat că prin decizia de impunere nr.57/03.03.2008 emisă de intimată în baza raportului de inspecție fiscală nr.56 din 03.03.2008, contestatoarea a fost obligată la plata sumei de 10.611 lei, reprezentând comisionul datorat de angajator pe perioada februarie 2000 - ianuarie 2005; că, din concluziile raportului de expertiză contabilă, contestatoarea a întocmit și a depus declarația de inventar privind comisionul și accesoriile aferente acestuia datorat la 31.12.2005, fiind înscrise majorări de întârziere, dobânzi și penalități în sumă de 7.978 lei, pentru plata cu întârziere a comisionului datorat de 0,75% în perioada anilor 2000-2005, conform art.II alin.3 din Legea nr.403/2005; și că pentru suma totală de 7.830 lei datorată în perioada 01.02.2003 - 31.01.2005 a intervenit prescripția reglementată de art.3 din Decretul nr.167/1958, rămânând neprescrise accesorii în sumă de 2.647 lei datorate pe perioada 01.02.2005 - 31.01.2008. Tribunalul a argumentat decizia de a considera prescrisă suma arătată, relevând că la data intrării în vigoare a Legii nr.403/2005 nu mai puteau fi luate în calcul sumele prescrise la momentul respectiv.
La 11.08.2009 Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă Aad eclarat recurs, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.
Greșit instanța de fond a considerat că, pentru comisionul datorat potrivit art.12 din Legea nr.130/1999, este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă. Se susține că, din interpretarea art.8 al Legii nr.130/1999 rezultă că suma percepută de ITM este o creanță bugetară, respectiv fiscală, și în consecință termenul de prescripție derogă de la dreptul comun prevăzut în art.3 din Decretul nr.167/1958. În acest sens se invocă dispozițiile art.98 lit.a din OG nr.11/1996; art.138 alin.1 din OG nr.61/2002, ambele texte statuând un termen de 5 ani pentru prescripția executării și începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală. În fine, potrivit art.91 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, regulă aplicabilă în prezent, dreptul organului fiscal de a stabili obligațiile fiscale se prescrie în termen de 5 ani și începe să curgă la 1 ianuarie a anului următor, celui în care s-a născut creanța fiscală.
Se mai susține că, în momentul intrării în vigoare a Legii nr.403/2005, ce a modificat și completat Legea nr.130/1999, termenul de prescripție a dreptului de a stabili comisionul datorat, dobânzile și penalitățile aferente, nu era împlinit și, în temeiul art.II alin.4 din același act normativ, termenul de prescripție arătat s-a întrerupt.
La 13.11.2009 - SRL a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Se susține că soluția instanței de fond este legală și temeinică întrucât pentru sumele datorate de contestatoare se aplică termenul de prescripție de 3 ani și că există autoritate de lucru judecat între părți întrucât, prin sentința nr.837/03.10.2005 a Judecătoriei Curtea d Argeș, instanța a decis că, comisionul încasat potrivit art.12 din Legea nr.130/1999 nu are caracter de venit public în sensul disp.art.17 din Legea nr.146/1997. În consecință, intimata-contestatoare trage concluzia că, din considerentele sentinței arătate se trage concluzia că pentru comisionul arătat se aplică termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958.
Pe de altă parte, intimata-contestatoare precizează că, în speță, nu este aplicabil art.14 alin.1 din OG nr.61/2002 ce prevede că plata cu întârziere a impozitelor și a altor obligații bugetare, cu excepția dobânzilor, penalităților de orice fel și a amenzilor, se sancționează cu o penalitate de întârziere de 0,5% pe fiecare lună.
Recursul este fondat.
Este fondată critica recurentei, încadrată din oficiu de curte în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Împrejurările litigiului.
Curtea constată că la 03.03.2008 a fost întocmit raportul de inspecție fiscală nr.56 prin care ITM a calculat comisionul datorat de - SRL, conform art.5 din Legea nr.103/1999, iar prin decizia de impunere nr.57/03.03.2008 emisă de ITM Aaf ost stabilită în sarcina societății arătate obligația de plată a sumei de 10.611 lei, reprezentând: 138 lei, debit 0,75% aferent lunii ianuarie 2008 și 10.474 lei, accesorii aferente perioadei verificate februarie 2000-ianuarie 2008. Societatea debitoare a contestat decizia arătată, însă ea a fost respinsă, soluție comunicată prin adresa nr.7999 din 23.04.2008 (fila 4).
Verificând decizia de impunere, curtea constată că recurenta ITM Aar eținut că pentru perioada februarie 2000 - decembrie 2007 societatea a achitat comisionul datorat potrivit art.5 alin.3 din Legea nr.30/1996, de 0,75% din fondul lunar de salarii, cu întârziere în unele luni, iar pentru luna ianuarie 2008 achitat parțial comisionul datorat, motiv pentru care au fost calculate majorări, dobânzi și penalități de întârziere aferente perioadei verificate în sumă de 10.611 lei, din care: - debit 0,75% aferent lunii ianuarie 2008 în sumă de 138 lei; - accesorii aferente perioadei verificate februarie 2000 - ianuarie 2008 în sumă de 10.474 lei.
II.Dreptul aplicabil.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 130/1999, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 403 din 27.12.2005, publicată în 09.01.2006, (1) Pentru prestarea serviciilor prevăzute în prezenta lege, inspectoratele teritoriale de muncă vor percepe un comision stabilit după cum urmează: a) 0,75% din fondul lunar de salarii, angajatorilor cărora le păstrează și le completează carnetele de muncă;b) 0,25% din fondul lunar de salarii, angajatorilor cărora le prestează serviciile prevăzute la art. 10, constând în verificarea și certificarea legalității înregistrărilor efectuate de către aceștia. (2) Angajatorii prevăzuți la art. 9 și 10 au obligația să calculeze comisionul și să depună lunar la inspectoratul TERITORIAL D E muncă o declarație fiscală privind stabilirea comisionului. Plata comisionului și depunerea declarației se vor efectua până la data de 25 lunii următoare celei pentru care este datorat. (3) Modelul declarației fiscale prevăzute la alin. (2) se aprobă prin ordin al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea (4) Sumele reprezentând comisionul prevăzut la alin. (1) constituie venituri proprii ale Inspecției, se păstrează la Trezoreria Statului și sunt purtătoare de dobândă.
Totodată potrivit art. 22 din aceeași lege,sumelor reprezentând comisionul prevăzut la art. 12 alin. (1) la termenul stabilit potrivit art. 12 alin. (2) se sancționează potrivit prevederilor legale în materie de colectare a creanțelor fiscale. (2) Pentru recuperarea creanțelor reprezentând comisionul neachitat la termenul stabilit potrivit art. 12 alin. (2), precum și a dobânzilor și penalităților de întârziere datorate, potrivit legii, Inspecția, prin inspectoratele teritoriale de muncă, este abilitată să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită, potrivit dispozițiilor legale în vigoare în materie de colectare a creanțelor fiscale.(3) Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător, cu excepția cazului în care prin lege specială se dispune altfel.
De asemenea, potrivit art. II din Legea nr.403/2005 -(1) de comision prevăzuți la art. 8 din Legea nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă, cu modificările și completările ulterioare, care înregistrează la data intrării în vigoare a prezentei legi obligații restante și neachitate reprezentând comision datorat inspectoratului TERITORIAL D E muncă, au obligația să depună o declarație-inventar ce va cuprinde comisionul datorat, pe ani fiscali, împreună cu dobânzile și penalitățile de întârziere, sume stabilite pe propria răspundere, conform evidenței contabile. Declarația-inventar constituie și înștiințare de plată.(2) Modelul declarației-inventar se aprobă prin ordin al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Ordinul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea(3) Declarația-inventar se depune în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a ordinului privind aprobarea modelului declarației-inventar la inspectoratele teritoriale de muncă în a căror rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul angajatorilor. Declarația-inventar devine titlu de creanță la data depunerii la inspectoratul TERITORIAL D E muncă. (4) Termenele de prescripție a dreptului de a stabili comisionul datorat, dobânzile și penalitățile de întârziere aferente, supuse prevederilor prezentului articol, se întrerup la data intrării în vigoare a prezentei legi, după această dată urmând să curgă un nou termen de prescripție. (5) Nerespectarea de către angajator a prevederilor alin. (1) - (4) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei (RON) la 6.000 lei (RON).
Pe de altă parte, potrivit art. 91 din Codul d e procedură fiscală - (1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. (2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.
De asemenea, potrivit art. 127 alin 1 Cod pr. fiscală,dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
Potrivit art. 137 și art. 138 din OG nr. 61/2002 - Termenele de prescripție a dreptului de a cere executarea silită privind o creanță bugetară încep la data când, potrivit legii, se naște acest drept; potrivit art. 138 - (1) Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor bugetare se prescrie în termen de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a luat naștere acest drept.
Aceste reguli au fost abrogate prin art. 208 din pr. Fiscală, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004
Pe de altă parte, potrivit art.3 din O nr. 61/2002 -Constituie obiect al colectării creanțele bugetare provenind din impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora, respectiv dobânzi, penalități și penalități de întârziere.
Potrivit art.4 din același act normative,titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele bugetare prevăzute la art. 3, întocmit de organele de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii, după cum urmează: a) actul/documentul de impunere pentru obligațiile bugetare provenite din impozite, taxe și contribuții, care se emite de către organele de specialitate pe baza declarațiilor depuse de contribuabili, sau alte documente privind materia impozabilă; b) declarația sau documentul întocmit de plătitor prin care declară impozitul, taxa, contribuția ori alte venituri bugetare, în cazul obligațiilor bugetare care se stabilesc de către acesta, potrivit legii;
III.Judecata.
Cu privire la natura juridică a sumelor în litigiu.
Curtea constată că Legea nr. 130/1999 reglementează o categorie specială de resurse financiare publice ale instituției statului, respectiv Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă. Comisionul prevăzut de textul art.8 din această lege este o creanță fiscală. Faptul că această creanță se administrează extrabugetar nu înseamnă că ea nu are regimul juridic al veniturilor bugetare, în sensul că se constituie și se urmărește după regulile Codului d e procedură fiscală reglementate inițial de OG nr. 11/1996, abrogată prin OG nr. 61/2002 aceasta la rândul ei abrogată ulterior de OG nr. 92/2003.
Natura de creanță fiscală a acestei sume rezultă din varianta inițială a art. 12 care, în alin. 5 prevedea că sumele datorate potrivit alin. 1 sunt administrate de Inspecția, în regim extrabugetar, iar cele prevăzute la alin. 2 sunt administrate de Ministerul Muncii, ambele potrivit cu destinația stabilită de Guvern. Desigur că acest comision este o creanță fiscală deoarece este datorat unei instituții publice, pentru principala activitate a acesteia, protecția salariaților, iar destinația acestor sume este stabilită de Guvern. Nu avea nici un sens ca în textul de mai sus să se prevadă că aceste sume sunt administrate în regim extrabugetar dacă ele nu erau creanțe fiscale.
Și în cazul în care, prin absurd, s-ar considera că natura juridică a acestor creanțe ar fi neclară, ulterior acest caracter a devenit cert prin regulile Legii nr. 403/2005. În acest sens sunt prevederile art. 12 alin 2 care statuează că aceste sume sunt creanțe fiscale și în acest sens ele sunt declarate fiscal. - mult, prin art. 22 din Legea nr.130/1999, așa cum a fost modificată prin legea de mai sus, se prevede că încălcarea regulilor prevăzute în art. 12 se sancționează potrivit regulilor de colectare a creanțelor fiscale.
În concluzie, sumele datorate de contestatoare sunt creanțe fiscale, atât în perioada 2001-2005, cât și după.
Cu privire la prescripția dreptului de a constata și a executa aceste sume.
Curtea constată că potrivit art.98 lit.a din OG nr. 11/1996, a OG nr. 61/2002 (art. 137-138) și art. 91 Cod pr. fiscală, termenul de prescripție a constatării și de prescriere a executării creanțelor fiscale este de 5 ani și începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța.
De asemenea, potrivit art. II din Legea nr. 403/2005, dreptul de prescripție a constatării sumelor datorate cu titlu de comision se întrerupe de la data intrării în vigoare a acestei legi.
În speță, dreptul de a constata accesoriile aferente comisionului datorat cu întârziere începând cu anul 2001, începea să curgă la 1 ianuarie 2002. În consecință, la 6 ianuarie 2006, când a intrat în vigoare Legea nr. 403/2005, nu se prescrisese termenul de constatare a creanței, iar prin întreruperea acestui termen, în temeiul art. II alin. 4 al legii arătate, a început să curgă un nou termen de 5 ani de zile.
Așa fiind, în anul 2008 când a fost emisă decizia nr. 57/2008 nu se prescrisese dreptul la constatarea creanței arătate. Cu atât mai mult nu era scurs termenul de executare al acestei creanțe.
În consecință, greșit instanța de fond a constatat că în speță se aplică termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958.
Nu poate fi primită excepția autorității de lucru judecat invocată de intimata-contestatoare în concluziile la recursul declarat de ITM.
Curtea constată că prin sentința nr.837/2005 a Judecătoriei Curtea d Argeș, aceasta a decis că sumele datorate potrivit art.5 din Legea nr.130/1999 nu au caracter de venituri publice în sensul art.17 din Legea nr.146/1997. În consecință, această sentință nu are autoritate de lucru judecat față de prezentul litigiu, întrucât nu există identitate e obiect și de cauză, așa cum se observă, fără a mai fi necesară o discuție suplimentară.
Cu privire la inaplicabilitatea penalităților de întârziere de 0,5% prevăzute de art.14 alin.1 din OG nr.61/2002, curtea constată că intimata nu a declarat recurs și, în consecință, nu poate fi luată în discuție această teză.
Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 și 3 Cod pr.civilă, se va admite recursul, se va modifica sentința, în sensul că se va respinge contestația ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtulINSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCA- cu sediul în Pitești,-, Județul A, împotriva sentinței nr. 207/CA/19.06.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă- SRL- cu sediul în Curtea de A,-, Județ
Modifică sentința de mai sus, în sensul că respinge contestația ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Red.DV/17.11.2009
EM/6 ex.
Jud.fond.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță
