Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1152/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--17.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1152
Ședința publică din 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Pokker Adina
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței civile nr.714/05.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată A, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, Curtea, văzând că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă și nemaifiind formulate alte cereri, reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad sub nr-, reclamanta Aac hemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 9.606,96 lei, cu dobânzile legale, achitată la Banca Transilvania, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data restituirii.
În motivare, reclamanta a arătat că a achiziționat o autoutilitară marca IVECO FORD, an fabricație 1999, cu nr. de omologare -/1999, cu nr. de identificare -, motor tip 8460.4l N, serie -, capacitatea cilindrică 9500 cmc cu nr. de înmatriculare -, iar pentru aoî nmatricula a fost obligată să achite în contul bugetului de stat suma de 9.606,96 lei achitată cu OP nr. 10/21.03.2007, reprezentând taxă specială pentru autoturisme în temeiul art. 2141și 2143Cod fiscal. Consideră că taxa percepută este nelegală fiind contrară dispozițiilor art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene CE întrucât discriminează autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene.
Prin această taxă, a afirmat reclamanta, este încălcat principiul nediscriminării între produsele naționale și produsele similare importate, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în și neînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.
Reclamanta a mai arătat că prin cererea nr.17923 P/30.12.2008 solicitat restituirea sumei, cererea sa fiind respinsă prin adresa nr. 17923P/ad/08.01.2009, cu motivarea că la data plății taxei speciale prevederile art. 214 ^ 1, din Codul fiscal, au fost în vigoare și aplicabile.
S-a susținut de către reclamantă că în mod greșit organul fiscal a apreciat că adresa emisă nu reprezintă un act administrativ fiscal întrucât conținutul acesteia reprezintă o manifestare de voință a organului fiscal a autorității fiscale care nu s-a pronunțat asupra cererii formulate motiv pentru care devin incidente și dispozițiile art. 2 alin. 1 lit.h din Legea 554/2004.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii parțial ca netemeinică și nelegală și parțial ca fiind fără obiect.
În motivare arată că începând cu data de 01. 07. 2007 intrat în vigoare nr.OUG 50/2008 cu Norme metodologice de aplicare din 24. 06. 2008.
Conform dispozițiilor art. 11 din ordonanță, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioadă 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare ordonanței de urgență.
Reclamanta a considerat că restituirea unei părți din taxa achitată se face doar în baza unei cereri depusă, însoțită de actele prevăzute în norme și organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată. Din acest punct de vedere, a apreciat pârâta că acțiunea reclamantei a rămas fără obiect existând o procedură de restituire de care aceasta poate să uzeze.
Mai arată cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG 50/2008, din expunerea de motive a ordonanței, rezultă că în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, a fost adoptată Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, astfel că diferența de taxă achitată de reclamant este legală și în conformitate cu normele comunitare ea neputând fi restituită nici la cerere nici în alt mod.
Prin sentința civilă nr.741/05.05.2009, Tribunalul Arada admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Municipiului A, a obligat pârâta să restituie reclamantei taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitate de reclamantă în cuantum de 9.606,96 lei, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective și a obliga pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 800 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Instanța de fond a reținut că reclamanta a achitat în contul trezoreriei municipiului A suma de 9.606,96 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu OP nr. 1/07.03.2007.
Cererea de restituire a taxei a fost respinsă de pârâta A, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art. 2141- 2143din Codul fiscal.
Referitor la susținerea pârâtei privind incidența în cauză a OUG nr 50/2008 cu începere de la 1 iulie 2008, instanța va înlătura ca neîntemeiată argumentația formulată de pârâtă apreciind că dispozițiile art. 11 din OG nr. 50/2008 nu sunt aplicabile situației juridice din litigiul dedus judecății.
Dispozițiile art. 2141- 2143Cod fiscal au fost abrogate de la data de 1 iulie 2008, iar taxa de primă înmatriculare a fost încasată de către pârâtă în temeiul art. 2141- 2143din Codul fiscal, în vigoare în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008.
Instanța a dat astfel eficiență prevederilor constituționale consacrate în art. 15 alin. 2 din Constituția României privind principiul neretroactivității legii, reținând astfel că noua ordonanță de urgență nu se poate aplica situațiilor juridice născute anterior.
Prin urmare nici reclamanta care și-a înmatriculat autoturismul în această perioadă, achitând taxa specială corespunzătoare reglementărilor în vigoare nu poate fi obligat să achite o altă taxă în temeiul noii reglementări, care așa cum dispune în art. 14 aceasta va putea fi aplicată autoturismelor introduse în țară ulterior datei de 01. iulie 2008 tocmai pentru că aceasta nu poate retroactiva.
Instanța a reținut și faptul că aplicarea dispoz. art. 11 din OUG nr 50/2008 cade în competența exclusivă a organelor fiscale singurele care pot calcula și restitui diferențele dintre vechea taxă și noua taxă instituită prin OUG nr. 50/2008, achitate de contribuabil.
Întrucât taxa specială ce face obiectul acțiunii a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, instanța reține că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.
Reclamanta este îndreptățită la restituirea integrală a taxei încasate cu încălcarea dreptului comunitar.
Instanța a apreciat că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța constată că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
Invocând jurisprudența Curții de justiție Europene, instanța reține că prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976) a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Tribunalul a constatat că acțiunea reclamantei este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal întemeiată pe art. 214 (3) și art. 117 Cod procedură fiscală, întrucât suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare.
Reclamanta a achitat taxa conformându-se dispozițiilor art. 2141și 2143Cod fiscal și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată în formă electronică, în mod public fiind irelevant aspectul că această plată a fost făcută voluntar în condițiile în care operațiunea de înmatriculare a autoturismului second-hand cumpărat dintr-un stat membru al UE, în România, este condiționată de plata acestei taxe.
A considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Deoarece în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007 care și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale comunității, dinainte de aderare, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în celelalte state, instanța constată o diferență de tratament, cea ce introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, ceea ce contravine dispozițiilor art. 90(1) din Tratatul CEE. Aceste dispoziții care fac parte de la data de 1 ianuarie 2007 din ordinea interioară a României, se opun taxei speciale pentru primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor.
Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național instanța a constatat că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată, fiind încadrată ilegal în condițiile art. 2141- 2143Cod fiscal, se impune obligarea pârâtei la restituirea aceste taxe.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța a constatat că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
Pentru aceste considerente, instanța a admite acțiunea reclamantei, în sensul că a obligat pârâta să dispună restituirea sumei de 9.606,96 lei, actualizată, cu dobânda legală aferentă de la data plății sumei, până la data restituirii efective.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 800 lei, reprezentând onorariu de avocat conform chitanței nr. 0037/31.12.2008 ( fila 75 dosar).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurenta Administrația Finanțelor Publice A solicitând în principal casarea cu trimitere spre rejudecare și în subsidiar modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
Astfel, în motivare se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică în sensul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă. Se arată astfel că acțiunea reclamantului este inadmisibilă câtă vreme chitanța de plată a taxei de primă înmatriculare nu reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art.43 alin.3 Cod procedură fiscală iar în lipsa actului administrativ nu se poate vorbi despre un litigiu de contencios administrativ.
Prin motivele de recurs s-a invocat și lipsa calității procesual pasive a A în condițiile în care taxa de primă înmatriculare a fost instituită de Statul Român și nu de instituția pârâtă. Astfel, instanța de fond a motivat hotărârea raportat la nelegalitatea stabilirii prin legea internă a taxei speciale care ar încălca art.90 din Tratat fără să se exercite rolul activ în stabilirea calității procesual pasive a recurentei.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că prima instanță a încălcat limitele generale de competență, depășind atribuțiile puterii judecătorești în condițiile în care nici o lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale.
Pe fondul cauzei se arată că prima instanță este nelegală și netemeinică în condițiile în care autoritățile naționale au competență luării măsurilor corespunzătoare pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Se mai arată faptul că prin intrarea în vigoare a nr.OUG50/2008 acțiunea reclamantului a rămas parțial fără obiect întrucât dispozițiile legale în prezent în vigoare reglementează procedura de restituire a sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.4, pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică arătând că în mod corect Tribunalul Arada reținut aplicarea directă a prevederilor art.90 alin.1 din Tratat, sub acest aspect jurisprudența națională fiind unanimă. Se mai arată că disp. art. 11 din OUG nr. 50/2008 nu sunt aplicabile prezentului litigiu întrucât taxa de poluare este în vigoare din 01.07.2008, iar intimata a achitat taxat de primă înmatriculare în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1.07.2008 și nu se poate vorbi despre o retroactivare a dispozițiilor OUG nr.50/2008. Se mai solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii arătându-se că prin adresa aflată la dosarul instanței de fond, pârâta a refuzat nejustificat restituirea taxei de primă înmatriculare, motiv pentru care aflându-se în situația prevăzută de art.2 pct.1 lit.h din Legea nr.554/2004, teza a II-a, reclamanta a urmat calea legală indicată de art.1 alin.1 din acest act normativ.
Se solicită de asemenea respingerea excepției lipsei calității procesual pasive pe considerentul că pârâta recurentă a încasat taxa a cărei restituire se solicită și ca atare este datoare aor estitui, fiind vorba despre o plată nedatorată.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.3041Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.714/05.05.2009 a Tribunalului Arads -a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu A, și a fost obligată pârâta la restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 9606,96 lei actualizată cu dobânda legală aferentă de la achitării taxei până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
Motivul de recurs legal de încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă nu poate fi reținut în cauză, considerentele recurentei legale de faptul că instanțele judecătorești de drept comun nu se pot pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale fiind nepertinente. Aceasta deoarece prima instanță în mod corect a reținut aplicarea directă a Tratatului în ordinea juridică internă întrucât odată cu aderarea României la Uniunea Europeană la 01.01.2007 Tratatul face parte din ordinea internă de drept a României iar compatibilitatea legilor interne cu dispozițiile cuprinse în tratatele comunitare se analizează de însăși judecătorul național care este primul judecător comunitar.
În consecință, nu se poate reține motivul de recurs reglementat de art.304 pct.4 Cod procedură civilă privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și ca atare nu se impune casarea sentinței recurate conform art.312 alin.3 Cod procedură civilă.
Referitor la excepția privind lipsei calității procesual pasive a A în analizarea acesteia Curtea reține că este neîntemeiată întrucât chiar dacă taxa specială a fost instituită de legiuitorul român prin dispozițiile art.2141- 2143Cod fiscal în fapt aceasta a fost încasată de către pârâta recurentă A conform chitanței existente la fila 16 dosar fond și în condițiile în care se solicită restituirea taxei față de care se apreciază că a fost încasată în mod nelegal, calitatea procesual pasivă aparține instituției ce a încasat taxa respectivă, mai precis recurentei - pârâte, astfel încât instanța va respinge această excepție.
Referitor la excepția privind inadmisibilitatea acțiunii pe considerentul inexistenței unui act administrativ în condițiile în care adresa eliberată reclamantei reprezintă doar un răspuns de informare ce nu este de natură a produce efecte juridice din partea organului fiscal și care nu îmbracă natura unui act administrativ fiscal și în consecință de vreme ce nu există un act administrativ nu se poate vorbi despre existența unui litigiu de contencios administrativ, instanța urmează a respinge această excepție reținând că taxa de primă înmatriculare a fost achitată de reclamantă prin ordinul de plată nr.1 din 7.03.2007 în sumă de 9606,96 lei emisă de A, iar la data de 30.12.2008 reclamanta a înregistrat o cerere de restituire a acestei taxe. Taxa a fost achitată conform procedurii prevăzută de Codul fiscal, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor în România nefiind posibilă fără plata acestei taxe. Or, în aceste condiții Curtea reține că plata taxei operează automat ca o condiție obligatorie la înmatricularea autoturismelor, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta nu-l poate constitui decât cererea de restituire a acestei taxe. La această cerere recurenta a răspuns prin adresa nr.17923/p/ad/8.01.2009 prin care i s-a comunicat reclamantei faptul că suma achitată cu titlul de taxă primă înmatriculare a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la data plății, iar după data de 1.07.2008 are dreptul la restituire diferenței de taxă specificată prin dispozițiile art.11 din OUG nr.50/2008.
Raportat la acestea, Curtea reține că la demersul prealabil al reclamantei privind restituirea taxei prin adresa nr. 17923/p/30.12.2008 A refuzat restituirea taxei respective aspect ce este de natură a conferi acestei adrese caracterul unul act administrativ atipic de vreme ce constată refuzul autorității recurente de a da curs soluționării favorabile a cererii reclamantei, act ce a fost emis în aplicarea dispozițiilor art. 214 ind.1 - 214 ind. 3 Cod fiscal și produce efecte juridice în sarcina acesteia astfel încât sunt întrunite caracteristicile prevăzute de art.2 alin. 1 lit. c) Legea 554/2004 și ca atare prezentul litigiu are caracterul unui litigiu de contencios administrativ formulat în condițiile art.1 alin.1 cu raportare la art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004.
Pe fondul cauzei Curtea reține că potrivit disp.art.90 al.1 din Tratatul CE. nici un stat membru nu aplica direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica direct sau indirect produselor naționale similare. Ca atare prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Se interzice astfel discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă de natură similară. Art. 90 din Tratat se referă la o discriminare determinată de o diferența între impozitele aplicate produselor altor state membre și impozitele interne de orice natură care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare al produselor altor state membre ale UE în comparație cu nivelul de impozitare al produselor de pe piața internă a Statului Este de necontestat că taxa de primă înmatriculare s-a plătit de către toți particularii care procedau la înmatricularea pentru prima data în România a unui autovehicul indiferent de unde provine acesta, însă taxa de prima înmatriculare s-a aplicat numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Cu toate acestea taxa stabilita de art. 214 ind. 1 Cod fiscal nu s-a perceput in cazul reînmatriculării în România după 1.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în România dar s-a perceput în cazul înmatriculării în România după 1.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al E decât România. Ori, in aceste condiții se constată o diferență de aplicare a taxei ce introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele din E aduse în România în scopul reînmatriculării cu situația în care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență față de vehiculele înmatriculate deja în România pentru care la reînmatriculare nu se mai percepe o asemenea taxă.
Se mai observă că discriminarea operează și între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 când Statul Raa derat la UE și au intrat în vigoare disp.art.214 ind. 1 Cod fiscal și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007 și în consecință instanța constată ca art. 90 din Tratatul CE este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamantă și contestată în prezenta cauză.Disp.art.214 ind. 1 Cod fiscal sunt astfel incompatibile cu disp.art.90 din Tratatul CE motiv pentru care se impune menținerea soluției de obligare a pârâtei la restituirea acestei taxe.
Instanța națională este primul judecător comunitar și este abilitata să analizeze dispozițiile legislației interne prin raportare la prevederile dreptului comunitar. Potrivit art. 148 al.2 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne iar autoritatea judecătoreasca este obligată să aducă la îndeplinire obligațiile rezultate din aceste prevederi, ținând cont și de principiul efectului direct a art.90 al.1 din Tratatul CE pentru ordinea juridică internă a României.
Mai este de observat astfel, conform practicii constante a CJCE (cauza Simmenthal nr. /77 din 9.03.1978) ca "judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competentei sale, dispozițiile dreptului comunitar are obligația de a asigura realizarea efectului deplin a acestor norme, lăsând la nevoie neaplicata orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioara, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabila a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional".
Ca atare față de practica constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene, a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar, tribunalul reține ca instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin a dreptului comunitar, la însăși înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții naționale contrare.
În ceea ce privește susținerile recurentei legate de fondul cauzei, potrivit cărora se impunea admiterea în parte a acțiunii prin aplicarea dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008 instanța constată că aceste susțineri sunt neîntemeiate în condițiile în care taxa specială ce face obiectul cauzei a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior data de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare astfel încât s-a dat eficiență principiului potrivit căruia statul membru ce a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin aplicarea acestuia. Or, în aceste condiții reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale iar restituirea doar a diferenței între taxa specială și taxa de poluare instituită prin nr.OUG50/2008 pune inevitabil problema aplicării noului act normativ și pentru trecut astfel încât taxa specială s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui act normativ ce nu era în vigoare la data nașterii și consumării raportului juridic de drept fiscal întrucât la data achitării taxei erau incidente prevederile art.2141- 2143Cod fiscal.
Se mai observă astfel, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, iar admiterea în parte a acțiunii reclamantului așa cum solicită pârâta recurentă ar însemna înlăturarea considerentelor potrivit cărora taxa specială prevăzută anterior de Codul fiscal era impusă de Statul Român prin nerespectarea dispozițiilor art.90 alin.2 din Tratatul și echivalează cu însăși validarea acesteia, de vreme ce pârâta - recurentă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate și văzând și dispozițiile art. 312 alin.1 teza a II-a c Cod Penal instanța urmează a respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâtă.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată din partea intimatei,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.714/5.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.-P-27.10.2009
tehnored. - 28.10.2009/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica, Barbă Ionel, Pokker Adina
