Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1166/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--26.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1166
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘ: - -
JUDECĂTOR 1: Diana Duma Răzvan Pătru Maria Cornelia
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții recurenți Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județulu T și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T împotriva sentinței civile nr.93/PI/27.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâților recurenți și avocat în reprezentarea reclamantului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâților recurenți depune la dosar răspuns la întâmpinarea formulată, care se comunică reprezentantei reclamantului intimat.
Nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea recursurilor.
Reprezentanta pârâților recurenți solicită admiterea recursurilor, modificarea în tot a sentinței atacate în principal pe cale de excepție, în sensul respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect în ceea ce privește anularea deciziei de impunere pentru plăți anticipate pe anul 2008, întrucât această decizie a fost anulată prin decizia de impunere pentru plăți anticipate pe anul 2008 care o înlocuiește pe prima, pe fondul cauzei solicită respingerea cererii formulate de către reclamant, ca nefondată, netemeinică și nelegală precum și menținerea ca temeinice și legale a actelor administrativ fiscale atacate precum și respingerea cheltuielilor de judecată în primă instanță, ca nefondate și respingerea eventualelor cheltuieli de judecată din recurs.
Reprezentantul reclamantului intimat, solicită respingerea recursurilor pe fond, consideră că soluția primei instanțe este corectă, solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- reclamantul a cheamat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1) anularea deciziei de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit pe anul 2008 înregistrată la pârâta T sub nr. -/13.02.2008, comunicată reclamantului în data de 26.02.2008; 2) anularea deciziei de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit pe anul 2008, înregistrată la pârâta T sub nr. -/03.03.2008, comunicată reclamantului în data de 14.03.2008 și 3) anularea deciziei nr. 1190/105/16.05.2008 a pârâtei DGFP T prin care s-a respins contestația depusă împotriva deciziilor de impunere mai sus enumerate, comunicată reclamantului la data de 21.05.2008; cu cheltuieli de judecată solicitate la dezbaterea cauzei pe fond
Prin sentința civilă nr.93/pi/27.01.2009, a fost admisă cererea formulată de reclamant, a fost anulată decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit nr.- din 13.02.2008, decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit nr.- din 03.03.2008, ambele emise de Administrația Finanțelor Publice T, precum și decizia nr.1190/105/ 16.05.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului 4,3 lei cu titlu de cheltuielile de judecată.
În motivarea sentinței atacată, prima instanță a reținut în esență următoarele: În fapt, prin decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit pe anul 2008 nr. - din 13.02.2008 a Administrației Finanțelor Publice T s-a stabilit în sarcina reclamantului un impozit de 3.168 lei pentru venituri obținute din activități independente (instructor auto), nivelul de venit la care s-a calculat impozitul fiind stabilit pe baza de norme anuale de venit.
Ulterior, printr-o nouă decizie având același obiect (decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit pe 2008 nr.- din 03.03.2008) pârâta Administrația Finanțelor Publice Tas tabilit un impozit într-un cuantum mai mic, respectiv 1.584 lei.
Pârâta a pretins că a doua decizie a anulat-o pe prima și a lăsat fără obiect partea din cererea de chemare în judecată referitoare la prima decizie. Susținerea a fost apreciată de tribunal ca fiind neîntemeiată deoarece cea de-a doua decizie nu face nicio referire la prima și în niciun caz nu prevede anularea ei. De asemenea, nu există vreo dispoziție legală în sensul că,ex lege, într-o astfel de situație, prima decizie este anulată de a doua.
În consecință, tribunalul a apreciat că trebuie să stabilească dacă ambele decizii au fost emise legal.
Astfel, reclamantul a pretins că nu datorează impozitul stabilit în sarcina sa deoarece a încetat activitatea de instructor auto încă din anul 2002 și a înștiințat-o pe pârâtă în legătură cu această situație prin scrisoare recomandată la data de 16.05.2005.
Pârâtele s-au apărat arătând că potrivit pct.45 din Normele metodologice de aplicare a codului fiscal referitoare la aplicarea art.49 Cod fiscal, reclamantul avea obligația să depună autorizația de funcționare și să înștiințeze în scris organele fiscale în termen de 5 zile de la încetarea activității.
Tribunalul a reținut că, într-adevăr, reclamantul nu a făcut dovada și nici nu a pretins că ar fi depus autorizația de funcționare în termenul arătat, în schimb a dovedit înștiințarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice T despre încetarea activității printr-o notă scrisă pe un formular al declarației de venit global pe anul 2004, comunicat la 16.05.2005 prin scrisoare recomandată (filele 17-18).
Potrivit art.7 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, organul fiscal trebuie să aibă rol activ și să înștiințeze contribuabilul asupra drepturilor și obligațiilor ce îi revin în desfășurarea procedurii potrivit legii fiscale (cf. alin. 1) precum și să îl îndrume în aplicarea prevederilor legislației fiscale. Îndrumarea se face fie ca urmare a solicitării contribuabililor, fie din inițiativa organului fiscal (cf. alin 5).
Tribunalul a observat că pârâta Administrația Finanțelor Publice nu a avut rol activ și, deși i s-a comunicat încetarea activității, nu l-a înștiințat pe reclamant în legătură cu obligațiile ce îi revin și nu l-a îndrumat în aplicarea prevederilor legislației fiscale ci a preferat să îi impună plata unui impozit deși deținea date că este posibil ca impozitul să nu fie datorat.
Văzând că autorizația de instructor auto a expirat la data de 07.10.2002 și că reclamantul nu a mai prelungit-o (fila 16 dosar fond) și constatând că nu există nicio probă că activitatea ar fi fost prestată în lipsa autorizației, tribunalul a reținut că activitatea impozabilă a încetat în cursul anului 2002.
Așa fiind, văzând că deciziile de impunere în discuție au fost emise pentru venituri ce nu au fost realizate deoarece reclamantul nu mai prestează activitatea impozabilă, tribunalul a admis acțiunea, a anulat decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit nr.- din 13.02.2008 și decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit nr.- din 03.03.2008, ambele emise de Administrația Finanțelor Publice T și, ca o consecință, a anulat și decizia nr. 1190/105/16.05.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziilor de impunere.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele T și Administrația Finanțelor Publice T, solicitând admiterea recursurilor, modificarea sentinței recurate, pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca fiind fără obiect în ceea ce privește anularea deciziei de impunere pentru plăți anticipate pe anul 2008, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea ca temeinică și legală a actelor administrative atacate.
În motivarea celor două recursuri se arată în esență următoarele:
Sentința atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În fapt, în conformitate cu prevederile nr.OG 92/2003 republicată, privind Codul d e procedură fiscală, au fost emise de către T pe seama reclamantului deciziile de impunere pentru plăți anticipate pe anul 2008 prin care s-a stabilit inițial un impozit de plată în sumă de 3.168 lei și ulterior s-a stabilit tot pentru anul 2008 un impozit de plată în sumă de 1.584 lei, reprezentând impozit privind veniturile din activități independente, astfel încât, de vreme ce a fost emisă o nouă decizie, care anulează decizia precedentă, acțiunea ar fi trebuit respinsă ca fiind fără obiect.
Se susține că în mod vădit neîntemeiat instanța de fond a admis pe fond acțiune, având în vedere că reclamantul datorează în mod legal suma de 1.584 lei, cu titlu de plăți anticipate pentru anul 2008 de impozit privind veniturile din activități independente.
Se mai arată că afirmația petentului că nu a realizat venituri începând cu anul 2002 nu are suport real deoarece petentul s-a aflat tot timpul în posesia autorizației de funcționare și nu a înștiințat organul fiscal despre încetarea activității în termen de 5 zile, așa cum în mod obligatoriu prevede punctul 45 din Normele metodologice date în aplicare art. 49 din Codul fiscal.
Având în vedere cele relatate, rezultă că organul fiscal din cadrul T prin decizia de impunere pentru plăți anticipate privind venitul din activități independente pe anul 2008 în mod legal a stabilit obligația fiscală în sumă de 1.584 lei reprezentând plăți anticipate cu titlu de impozit, motiv pentru care consideră că se impune respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în contencios administrativ.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate de către recurente cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În mod corect a analizat tribunalul ambele decizii de impunere nereținând afirmația pârâtei potrivit căreia cea de a doua decizie atacată ar fi anulat-o pe prima lăsând fără obiect partea din cererea de chemare în judecată referitoare la prima decizie. Concluzia se impunea întrucât, așa cum a reținut și prima instanță, cea de-a doua decizie nu face nicio referire la prima, neexistând vreo dispoziție legală în sensul că,ex lege, într-o astfel de situație, prima decizie ar fi anulată de a doua. În plus, Curtea reține că ambele decizii vizează aceeași problemă, respectiv obligația reclamantului la plata impozitului pe o perioadă în care nu mai efectua activitatea pentru care s-a calculat impozitul anticipat.
Legat de acest aspect, Curtea apreciază interpretarea de către prima instanță a probelor de la dosar ca fiind corectă, întrucât din împrejurarea expirării autorizației de instructor auto la data de 07.10.2002, din împrejurarea neprelungirii acesteia, precum și din faptul aducerii la cunoștința organelor fiscale, chiar cu depășirea termenului legal, a încetării activității reclamantului rezultă că activitatea impozabilă a încetat în cursul anului 2002.
Susținerea recurentelor potrivit cărora petentul s-a aflat tot timpul în posesia autorizației de funcționare expirate și nu a înștiințat organul fiscal despre încetarea activității în termen de 5 zile nu sunt în măsură să conducă la o reapreciere a probelor administrate în fața primei instanțe, întrucât aceste împrejurări nu pot prezuma desfășurarea unei activități
Prin urmare, concluzia tribunalului potrivit căreia deciziile de impunere în discuție au fost emise pentru venituri ce nu au fost realizate, este corectă, astfel încât, constatând neîntemeiate recursurile pârâtelor, Curtea, în baza art. 312.pr.civ. urmează a le respinge ca atare, cu consecința menținerii dispozițiilor din sentința atacată.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pârâtele recurente la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta intimată, în cuantum de 400 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtele recurente T și T împotriva sentinței civile nr. 93/PI/CA/27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat.
Obligă pârâtele recurente la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul intimat, în cuantum de 400 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 octombrie 2009.
PREȘF. JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Red./13.11.2009 GREFIER
Tehnodact / 2 ex./13.11.2009 -
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător
Președinte:Diana Duma Răzvan Pătru Maria CorneliaJudecători:Diana Duma Răzvan Pătru Maria Cornelia
