Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1176/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 17.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1176
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘ: - -
JUDECĂTOR 1: Diana Duma Răzvan Pătru Maria Cornelia
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele recurente Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș împotriva sentinței civile 496/CA/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta intimată personal, lipsă fiind pârâtele intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reclamanta intimată solicittă respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- reclamanta a chemat în judecată pârâții Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș solicitând anularea deciziilor nr. 97396/04.06.2008 și nr. -/18.07.2008, restituirea taxelor speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 1359 lei, taxe prelevate ilegal, suma care să fie actualizată cu rata dobânzii legale de la data plății și până la restituirea efectivă cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 496/CA din 4 mai 2009, pronunțată în dosarul nr-, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Timiș și a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu Timișoara, a fost anulat actul seria nr. -/02.04.2008 emis de pârâtă, a fost obligată pârâta Timișoara la restituirea sumei de 1359 lei, cu dobânzi legale începând cu data plății și până la restituirea efectivă reprezentând taxa specială pentru autoturism. De asemenea, au fost obligate pârâtele în solidar la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în sumă de 40 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
În motivarea hotărârii pronunțate de prima instanță s-au reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Taf ost respinsă considerând că, deși obligația de restituire nu vizează în mod direct această pârâtă, având in vedere ca taxa de prima înmatriculare este o taxa speciala care se face venit la bugetul de stat, acest aspect justifica necesitatea ca hotărârea sa-i fie opozabila
În sprijinul rezolvării problemelor de drept deduse judecății în prezenta speță, vin prevederile art. 148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Alineatul 4 al aceluiași articol, prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Analizând dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare ".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii si protecționiste. Astfel, art.90(I) interzice discriminarea fiscală între produsele importate si cele provenind de pe piața internă si care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.214 ind.1 din Codul fiscal.
Diferența de aplicare a taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 si 4 din Constituție, se situează supremația dreptului comunitar, în speță a art.90( I ) din Tratat si conchidem că prin modificarea codului fiscal si introducerea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct al art.90(I) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța a constatat că art.214 ind.1 - 214 ind.3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare si că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamanta a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90(1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005.
Împotriva acestei acestei hotărâri au declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția Generală a Finanțelor T, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile nr.496/CA/04.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru autoturismul în cauză, respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de dobânzi legale aferente sumei de destituite începând cu data plății și până la data restituirii efective ca lipsit de temei legal, respingerea cererii privind obligarea Timișoara la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului formulat de pârâta Timișoara se arată în esență că sentința atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 punctul 9.pr.civ.) întrucât instanța de fond a reținut în mod eronat starea de fapt, făcând confuzie între taxa specială prevăzută de art. 2141și următoarele din Legea nr. 571/2003 și taxa pe poluare prevăzută de nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pe autovehicule.
Mai arată că la data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial nr. 327 din 25 aprilie 2008, prin care s-au abrogat dispozițiile art. 2141și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care au instituit aplicarea taxei speciale pentru înmatricularea autoturismelor și autovehiculelor, potrivit dispozițiilor art. 14 din această ordonanță.
Solicită să se constate că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor second - hand provenind din alte state membre ale ci înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională, respectiv s-a aplicat și autoturismelor noi provenite din alte state membre ale autoturismelor noi și second- hand provenite din alte state care nu sunt membre ale precum și cel mai important, autoturismelor noi din producția națională a României.
Consideră vădit neîntemeiată hotărârea instanței de fond cu privire la acordarea de dobânzi legale și arată că, în conformitate cu prevederile art. 2 din nr.OG 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, dobânda legală prevăzută de nr.OG 9/2000 se plătește exclusiv în cazul în care obligația bănească este purtătoare de dobânzi, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, fără a se arăta rata dobânzii.
Atât obligația de plată a taxei speciale în temeiul prevederilor art. 2141și următoarele din Legea nr. 571/2003 cât și obligația de plată a taxei pe poluare în temeiul prevederilor nr.OUG 50/2008 nu presupun dobânzi în sarcina contribuabililor plătitori, neexistând dispoziții legale care să prevadă că aceste obligații de plată sunt purtătoare de dobânzi și în mod evident, neexistând nici prevederi contractuale în acest sens în lipsa vreunui contract.
În motivarea recursului declarat de pârâta T se arată în esență că sentința atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 punctul 9.pr.civ.).
Apreciază că în mod greșit prima instanță a respins excepțiile invocate în cauză, întrucât se impunea pe cale de excepție să se respingă acțiunea reclamantei față de T având în vedere instituția de față nu are calitate procesuală pasivă în cauză, pe considerentul că se solicită anularea unor acte administrative ce au fost emise de Administrația Finanțelor Publice
Prin urmare, măsura de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a T este absolut neîntemeiată, de pe o parte datorită faptului că instanța nu a argumentat din nici un punct de vedere de ce se impune menținerea în litigiu a instituției, iar pe de altă parte, adresele și chitanțele au fost emise de către Administrația Finanțelor Publice T, ori în atare situație este evident că are calitate de pârât în litigiul de față numai instituția care a emis actele administrative, adică
De asemenea, consideră că se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a T, având în vedere faptul că T reprezintă o unitate administrativă care a încasat taxa specială de primă înmatriculare prin Trezoreria Municipiului T, în beneficiul propriu aspect care a fost în mod corect evidențiat de către această instanță prin decizia civilă nr. 1001/2008.
Având în vedere argumentele prezentat solicită admiterea excepției ca fiind întemeiată și constatarea lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice, această calitate revenindu-i doar Administrației Finanțelor Publice
Pe fond, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală, având în vedere că reclamanta avea obligația, pentru înmatricularea autoturismului achiziționat, să achite o taxă de primă înmatriculare în România, potrivit prevederilor art. 2141m 2142, 2143din Legea nr. 571/2003, actualizată, coroborate cu prevederile nr.HG44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003.
De asemenea mai arată că pentru utilizarea autoturismului pe teritoriul României, acesta trebuia înmatriculat așa cum prevede art. 11 din nr.OG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice proprietarii de vehicule sau deținătorii mandatați ai acestora fiind obligația să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulație, conform prevederilor legale.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea celor două recursuri.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurenți cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul declarat de pârâta DGFP T este întemeiat iar recursul pârâtei T este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În privința recursului declarat de pârâta DGFP T, analizând cu prioritate, potrivit art.137 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentă, Curtea apreciază că aceasta este întemeiată, având în vedere că reclamanta nu atacă vreun act emis de această pârâtă, care nici nu a fost învestită cu soluționarea vreunei contestații împotriva unui act fiscal, pentru a putea avea calitate procesuală pasivă. Mai mult decât atât, taxa specială a cărei restituire se solicită prin acțiune a fost încasată de către pârâta T, căreia îi revine și eventuala obligație de restituire.
Prin urmare, găsind întemeiată excepția invocată de această parte, Curtea va admite recursul declarat de pârâta recurentă FP. T, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va respinge acțiunea reclamantei față de această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu privire la recursul declarat de pârâta T și cu privire la fondul raporturilor juridice dintre reclamantă și pârâta menționată, Curtea subscrie argumentației juridice din considerentele hotărârii atacate vizând aplicabilitatea directă în ordinea internă de drept a României a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, reținând totodată că articolele 2141-2143din Codul fiscal au fost abrogate.
Astfel, Curtea reține că este neîntemeiată susținerea potrivit căreia în cauză ar trebui avută în vedere apariția nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare, astfel încât reclamantului i s-ar cuveni doar diferența dintre taxa de primă înmatriculare, achitată în baza dispozițiilor Codului fiscal, și taxa pe poluare ce ar urma să fie achitată în baza nr.OUG 50/2008. Concluzia se impune întrucât cele două acte normative constituie temeiuri de drept diferite și întrucât însăși denumirea taxelor reglementate prin acestea denotă scopuri diferite.
Conform dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme nu sunt însă aplicabile speței de față, Curtea reținând că taxa specială a fost încasată în baza dispozițiilor Codului fiscal în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008, dispoziții care au fost apreciate ca fiind contrare normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Mai mult decât atât, Curtea nici nu a fost învestită de către reclamantă cu analizarea legalității și temeiniciei taxei pe poluare, taxă în privința căreia nici nu a fost emis un act fiscal care să poată fi supus cenzurii instanței potrivit legislației fiscale.
Cât privește dobânzile acordate de prima instanță, Curtea apreciază că sunt nejustificate susținerile recurentei, întrucât aceste dobânzi nu au fost acordate în baza art. 2141-2143Cod fiscal, dispoziții constatate deja ca fiind inaplicabile speței, ci în considerarea prejudiciului cauzat reclamantului prin lipsirea de folosință a sumei încasate cu încălcarea dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Prin urmare, constatând neîntemeiat recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice T, Curtea, în baza art. 312.pr.civ. urmează a le respinge ca atare, cu consecința menținerii dispozițiilor din sentința atacată în ceea ce privește această pârâtă.
În privința cheltuielilor de judecată în recurs, acestea nu vor fi acordate având în vedere că la dosarul cauzei nu există vreo dovadă a efectuării lor, astfel încât nu se poate considera că ar fi incidente în cauză dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 496/CA/04.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată.
Admite recursul declarat de pârâta recurentă T, modifică sentința civilă recurată în sensul că respinge acțiunea reclamantei față de această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile atacate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Pronunțată în Ședință publică azi, 22 octombrie 2009.
PREȘF. JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
-
Red.D/02.11.2009
Tehnodact / 2 ex./02.11.2009
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător
.
Președinte:Diana Duma Răzvan Pătru Maria CorneliaJudecători:Diana Duma Răzvan Pătru Maria Cornelia