Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1179/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1179/R-CONT
Ședința publică din 13 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu
- - - JUDECĂTOR 3: Dumitru
- - JUDECĂTOR 4: Magdalena
- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare,contestația în anulare, formulată de contestatoarea - SRL, cu sediul în comuna, sat Marcea nr.1, județul V, împotriva deciziei nr.711/R- CONT din 17 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații MUNICIPIUL RM.V - DIRECȚIA ECONOMIO-FINANCIARĂ și PRIMARUL MUNICIPIULUI RM., cu sediul în Rm.V,--5, județul.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru contestatoare, lipsă fiind intimații.
Procedura este legal îndeplinită.
Contestația este timbrată cu 10 lei, taxă judiciară de timbru, potrivit chitanței nr. -/01.10.2009, emisă de Primăria Mun.Rm.V și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul contestatoarei precizează temeiul de drept al contestației, dispozițiile art.318 teza 1 Cod pr.civilă și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, față de actele și lucrările de la dosar, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond asupra contestației.
Apărătorul contestatoarei, având cuvântul, susține oral motivele contestației așa cum au fost formulate în scris, solicitând admiterea contestației, anularea deciziei și rejudecarea recursului, cu consecința respingerii lui, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar două norme metodologice.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față::
Prin cererea înregistrată la data de 27 decembrie 2007, pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta, județul Vac hemat în judecată Primăria Municipiului Rm. V - Direcția Economico-Financiară, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze dispoziția nr.23210/10.12.2007, precum și decizia de impunere nr.-/04.10.2007, emisă de pârâtă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia de impunere nr.-/04.10.2007, pârâta a stabilit în sarcina reclamantei, pentru spațiul comercial din Rm. V, strada - -, subsolul blocului Cozia, un impozit pe clădiri în sumă totală de 38.426 lei, compusă din: 29.960 lei - debit și 8.466 lei - accesorii, împotriva căreia a formulat contestație, ce a fost respinsă ca neîntemeiată, potrivit dispoziției nr.23210/10.12.2007.
A mai arătat reclamanta că, spațiul comercial din Rm. V, strada - - a făcut obiectul unui contract de închiriere, încheiat între reclamantă și - SRL Rm. V, pe o perioadă de 15 ani, contract autentificat sub nr.95/12.01.1996, în baza căruia (art.5) chiriașul a efectuat unele lucrări de îmbunătățire - modernizare ce urmau să intre în proprietatea reclamantei la încetarea contractului de închiriere, însă la data de 19.10.2007, între părți s-a încheiat o tranzacție, prin care s-a stabil, printre altele, și rezilierea contractului de închiriere, după care, chiriașa a facturat îmbunătățirile efectuate de aceasta, care au sporit valoarea de impunere a imobilului, reclamanta înregistrându-se cu aceste îmbunătățiri în contabilitate, iar ca urmare a unor litigii, ce au avut loc cu privire la aceste îmbunătățiri, s-a creat o stare de confuzie, în legătură cu înregistrarea contabilă a contravalorii acestor îmbunătățiri.
Ulterior, în luna iulie 2007, reclamanta a stornat din evidența contabilă înregistrarea eronată a modernizărilor efectuate, aspect se a fost adus la cunoștința organului fiscal, care nu a corectat valoarea de impunere, în conformitate cu dispozițiile legale.
La data de 19.02.2008, reclamanta a precizat cererea, în sensul că înțelege să cheme în judecată Municipiul Rm. V și Primarul Mun. Rm.
Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului, întrucât prin declarația fiscală, înregistrată sub nr.36456/16.08.2007, reclamanta a solicitat înregistrarea fiscală a unui spațiu comercial situat la demisolul blocului Cozia din Rm. V, strada - -, cu o valoare de 12.000 lei, cu precizarea că această valoare figurează în evidențele contabile, începând cu luna noiembrie 2005, la care s-au anexat nota explicativă, note contabile, listele de inventariere și balanța contabilă pentru data de 30.11.2005, din această balanță rezultând că în soldul final al contului 212 "construcții" este cuprinsă și valoarea rămasă din vânzarea parțială a spațiului comercial, în sumă de 12.000 lei și modernizarea efectuată la acest spațiu în sumă de 107.359 lei, precizări în baza cărora s-au efectuat modificările respective la Direcția fiscală, înregistrarea clădirii cu valoarea de inventar de 12.000 lei începând cu luna noiembrie 2005 și a majorării valorii de inventar a acestuia cu valoarea de 107.359 lei, reprezentând modernizările efectuate de chiriaș înregistrate în evidența contabilă în luna noiembrie 2005.
Au mai arătat pârâții că, în data de 30.08.2007, sub nr.38757 s-a înregistrat declarația rectificativă, depusă de reclamantă la declarația nr.36456/16.08.2007, în sensul că rectifică data înregistrării în contabilitate a modernizărilor efectuate la spațiul comercial din 30.11.2005, în 01.01.2007, solicitând modificarea în evidența fiscală în acest sens, cu motivarea că înregistrarea în evidența contabilă a fost eronată, deoarece conform contractului de închiriere, încheiat cu COM Rm. V, reclamanta devine proprietară pe modernizările efectuate de chiriaș, după expirarea contractului de închiriere.
În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile care să verifice înregistrările în contabilitatea, cu privire la valoarea de inventar a imobilelor din strada - -, în funcție de succesiunea lor și în raport de hotărârile judecătorești depuse la dosar, să calculeze impozitul pe clădiri datorat de reclamantă, în raport de valoarea imobilului, de hotărârile judecătorești, de obligațiile stabilite de pârât prin nota de constatare, de înregistrarea în contabilitate și de dispozițiile legii aplicabile pe perioada 15.11.2005 - 30.09.2007, expertiză efectuată de expertul, care a răspuns și la obiecțiunile la raportul de expertiză, formulate de pârâți.
După examinarea cauzei, a fost pronunțată sentința nr.284/18.02.2009, de către Tribunalul Vâlcea, care a admis acțiunea și a dispus anularea dispoziției nr.23210/10.12.2007 și a deciziei de impunere nr.-/04.10.2007, emise de pârâți pentru ceea ce depășește suma stabilită prin expertiza contabilă, respectiv pentru ceea ce depășește suma de 7911 lei.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că spațiul comercial situat în Rm. V, strada - -, subsolul blocului Cozia, proprietatea reclamantei, a făcut obiectul contractului de închiriere încheiat cu COM Rm. V, pe o perioadă de 15 ani și autentificat sub nr. 95/12.01.1996, prin care părțile au convenit, printre altele, ca locatarul să realizeze lucrări de modernizare, reparații, igienizare la spațiul închiriat, iar acestea să intre în proprietatea locatorului, la încetarea contractului, conform art.5 din acesta.
Cu privire la contravaloarea modernizărilor efectuate de chiriaș, între acesta și reclamantă au avut loc o serie de litigii, datorită cărora s-a creat o stare de confuzie în legătură cu înregistrarea lucrărilor de modernizare în contabilitate, a căror valoare este de 107.359 lei, potrivit sentinței nr.714/15.05.2002, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.874/COM/2001, rămasă irevocabilă prin decizia nr.1235/R/C din 19.12.2002 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 4381/2002.
Ulterior, prin declarația fiscală depusă de reclamantă și înregistrată la Primăria municipiului Rm. V - Direcția Economico-Financiară sub nr.36456/16.08.2007, s-a solicitat înregistrarea fiscală a unui spațiu comercial, situat la demisolul imobilului din Rm. V, strada - -, cu o valoare de 12.000 lei, ce figurează în evidența contabilă începând cu luna noiembrie 2005, din balanța contabilă întocmită la data de 30.11.2005, rezultând că în contul 212 "construcții" este cuprinsă atât valoarea de inventar menționată, cât și majorarea valorii de inventar a imobilului cu suma de 107.359 lei, reprezentând modernizările efectuate de chiriaș la spațiul comercial, înregistrate în evidența contabilă în luna noiembrie 2005.
La data de 30.08.2007, reclamanta a depus declarație rectificativă a declarației nr.36456 din 16.08.2007, solicitând rectificarea în evidența fiscală a datei înregistrării în contabilitate a modernizărilor efectuate la spațiul comercial din strada - - - subsolul blocului Cozia, respectiv 01.01.2007, în loc de 30.11.2005, deoarece înregistrarea inițială în contabilitate a fost eronată, întrucât modernizările efectuate de chiriaș intră în proprietatea reclamantei la expirarea contractului de închiriere, respectiv la data de 19.10.2007, ca urmare a convenției încheiată între reclamantă și chiriaș, moment în care chiriașul a facturat către proprietar modernizarea efectuată la imobilul respectiv, precizând că în luna iulie 2007 procedat la stornarea din evidența contabilă a înregistrării din anul 2005 modernizării spațiului, aceasta fiind eronată.
Prin decizia de impune nr.- din 04.10.2007, Municipiul Rm. Vas tabilit impozitul pe clădiri datorat de reclamantă, în sumă totală de 38.426 lei, compusă din 29.960 lei - impozit și 8.466 lei - accesorii, începând cu luna noiembrie 2005, împotriva căreia a formulat contestație, ce a fost respinsă prin dispoziția Primarului Mun. Rm. V nr.23210/10.12.2007, acestea fiind considerate de către prima instanță parțial nelegale, în ceea ce privește spațiul din Rm. V, strada - - pentru suma ce depășește pe cea stabilită de expertiza contabilă, respectiv în cuantum de 5.521 lei, plus majorările de întârziere calculate până la data de 01.08.2008, în valoare de 2.390 lei, sumă datorată pe anii 2005-2007, sumele respective fiind achitate de reclamantă cu chitanța nr.-/01.08.2008, aflată la dosar.
Argumentul esențial a constat în faptul că pârâții nu au ținut cont de declarația rectificatoare depusă de reclamantă și nu au avut în vedere dispozițiile art.253 alin.31din Legea nr.571/2003, modificată prin nr.HG1861/2006, potrivit cărora" în cazul clădirii la care au fost executate lucrările de reconstrucție, consolidare, modernizare sau extindere de către locatar, acesta are obligația să comunice locatorului valoarea lucrărilor executate pentru depunerea unei declarații fiscale, în termen de 30 de zile de la data terminării lucrărilor respective".
Momentul transferului proprietății, de la locatar, la locator, a valorii modernizării spațiului comercial aflat la demisolul imobilului din strada - - este data înregistrării facturii fiscale nr.-/31.10.2007 emisă de COM Rm. V, dată de la care curge obligația locatorului - să întocmească declarația de majorare a valorii imobilului, cu contravaloarea modernizării și să plătească impozitul la noua valoare de inventar.
Față de aceste considerente s- apreciat că în mod eronat pârâții au calculat impozitul pe clădiri, pentru spațiul din Rm. V, strada - -, proprietatea reclamantei, incluzând contravaloarea modernizărilor efectuate la acesta pe perioada 15.11.2005 - 31.10.2007.
Împotriva sentinței, în termen legal, au formulat recurs pârâții Municipiul Rm.V și Primarul Municipiului Rm.V, care au arătat că sentința este nelegală, pentru că în cuprinsul deciziei de impunere sunt menționate și alte taxe și impozite care nu au fost contestate, iar la adoptarea hotărârii, nu au fost avute în vedere prevederile art.253 alin.31Cod.fiscal, potrivit căruia locatarul are obligația să comunice locatorului valoarea lucrărilor executate ( modificare, extindere, etc), pentru depunerea unei noi declarații fiscale, în termen de 30 de zile de la data terminării lucrărilor respective. Greșit s-a considerat că societatea comercială datorează impozit de la data transferului de proprietate de la locatar, la locator, a valorii modernizării spațiului comercial și nu de la data de 1.01.2007, așa cum stipulează textul de lege precitat, contravaloarea acestora fiind stabilită prin sentința nr.714/C/2002 Tribunalului Vâlcea.
La data de 12 iunie 2009, s-au depus concluzii scrise din partea intimatei - reclamantei, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că singurul document în baza căruia s-ar fi putut înregistra sporul de valoare îl reprezintă factura întocmită de locatar.
Prin decizia nr.711/R-CONT din 17 iunie 2009, Curtea de Apel Pitești - secția comercială și de contencios administrativ fiscal a admis recursul declarat de pârâți, a modificat sentința nr.284 din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal, în sensul că a respins în tot acțiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
Problema care este supusă discuției este momentul de la care se datorează impozitul pentru valoarea nou determinată a imobilului ce a făcut obiectul contractului de locațiune, ca urmare a efectuării unor lucrări de îmbunătățire de către locatar.
Or, dispozițiile art.253 alin.31Cod fiscal - indicat de altfel și de către prima instanță, care a dat însă o altă interpretare - sunt clare, în sensul că locatarul are obligația să comunice locatorului valoarea lucrărilor executate pentrudepunerea unei noi declarații fiscale, în termen de 30 de zile de la data terminării lucrărilor respective. Legea stabilește astfel un termen de grație, de 30 de zile de la data terminării lucrărilor de îmbunătățire, instituind, totodată, obligația pentru proprietarul imobilului - locatorul - să depună o nouă declarație fiscală, pentru impunerea imobilului îmbunătățit.
Ca atare, se observă că relevanță are numai data terminării lucrărilor de îmbunătățire, legea nefăcând trimitere la transferul dreptului de proprietate, așa cum se susține de către reclamantă, astfel încât, dată fiind și constatarea contravalorii acestor lucrări printr-o hotărâre judecătorească (sentința nr.714/C /2002 a Tribunalului Vâlcea, rămasă irevocabilă prin decizia nr.1235/2002 a Curții de Apel Pitești ), în mod corect s-a procedat la emiterea deciziei de impunere ce face obiectul prezentei cauze, în baza primei declarații de impunere, depusă de reclamantă la Direcția Economico - Financiară sub nr.36456/16.08.2007, prin care s-a solicitat de către aceasta înregistrarea clădirii cu valoarea de inventar de 12.000 lei, începând cu luna octombrie 2005 și a majorării valorii de inventar a acesteia cu valoarea de 107.359 lei, reprezentând modernizări efectuate de chiriaș, declarate cu anul 2003 și pe care le-a înregistrat în evidența contabilă, în luna noiembrie 2005.
Raportat la această declarație și la prevederile textului de lege sus menționat, nu existau temeiuri pentru acceptarea declarației rectificative, impozitul pe clădiri trebuind să fie recalculat începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost finalizată modificarea, conform art.254 alin.4 Cod fiscal.
În concluzie, Curtea, în temeiul art.312 alin.3 Cod pr.civilă, a admis recursul și a modificat sentința, în sensul că respins în tot acțiunea, reținându-se, în plus că prima instanță a examinat actele contestate în limitele investirii, deci numai în ceea ce privește impozitul pe clădiri, nu și asupra altor taxe și impozite ce nu au fost contestate, cum se susține, eronat, de către recurentă.
La data de 24 august 2009, reclamanta - SRL a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr.711/R-CONT din 17 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel, contestație întemeiată pe disp.art.318 teza 1 Cod pr.civilă, așa cum s-a precizat la acest termen.
În motivarea contestației, contestatoarea arată că dezlegarea dată de instanța de recurs, prin decizia atacată, este rezultatul unei greșeli materiale, deoarece instanța nu a observat faptul că lucrările de îmbunătățire au fost finalizate de către locatar în luna octombrie 1996, dată la care codul fiscal nu exista, acesta intrând în vigoare la data de 01.01.2004. Susține că această eroare a făcut ca analiza recursului să se facă în raport de dispoziții legale care nu erau în vigoare la data finalizării lucrărilor, astfel că nici reclamanta nu era obligată să se supună unor norme inexistente; dacă instanța ar fi observat data finalizării lucrărilor, ar fi constatat și faptul că legea aplicabilă, în raport de această dată, este Norma Metodologică din 1994 de aplicare a Legii nr.15/1994, care prevedea tocmai transferul valorii investițiilor la data încetării contractului de închiriere.
Mai arată că, atât clauza contractuală, cât și comportamentul părților contractante, au fost în acord cu legea, astfel că chiriașul a calculat amortizarea la valoarea lucrărilor de modernizare, iar la încetarea contractului, le-a emis factură pentru valoarea integrală a investiției, nediminuată cu amortizarea calculată.
Contestatoarea susține că, în condițiile în care Codul fiscal a intrat în vigoare după 7 ani de la data finalizării lucrărilor, este evident că aplicarea dispozițiilor art.253 alin.31Cod fiscal este rezultatul unei greșeli materiale, ca urmare a faptului că instanța nu a observat data finalizării lucrărilor - octombrie 1996.
Pentru aceste motive, solicită admiterea contestației, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului, cu consecința respingerii lui.
Contestația în anulare formulată de reclamantă nu este fondată.
Potrivit disp.art.318 Cod pr.civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, în afara cazurilor prevăzute de art.317, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Prin eroare materială, ca temei al unei contestații în anulare, în sensul art.318 Cod pr.civilă, se înțelege orice eroare materială evidentă, pe care o săvârșește instanța, cum ar fi de pildă anularea recursului ca netimbrat, deși la dosar se găsește recipisa de plată a taxelor legale de timbru sau respingerea recursului ca tardiv, deși a fost depus în termen la poștă, dar instanța nu a observat recipisa scrisorii recomandate, luând în considerare data înregistrării căii de atac.
Greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, ori de interpretare a dispozițiilor legale.
În speță, contestatoarea nu invocă o greșeală materială privind o problemă de procedură, așa cum prevăd dispozițiile legale mai sus menționate, ci invocă o eventuală greșeală de judecată și de interpretarea a dispozițiilor legale, care nu poate fi îndreptată pe calea contestației în anulare.
Față de aceste considerente, Curtea urmează să respingă contestația în anulare formulată de reclamantă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de C SRL, cu sediul în comuna, sat Marcea nr.1, județul V, împotriva deciziei nr.711/R- CONT din 17 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații MUNICIPIUL RM.V - DIRECȚIA ECONOMIO-FINANCIARĂ și PRIMARUL MUNICIPIULUI RM., cu sediul în Rm.V,--5, județul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
Red.
TC/5 ex.
24.11.2009
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru, Magdalena
