Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1209/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr- - 09.07.2009

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1209

Ședința publică din data de 27 Octombrie 2009

PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu

JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă

JUDECĂTOR 3: Rodica

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta P prin DGFP A împotriva sentinței civile nr. 744/06.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-,în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamantului intimat avocat, lipsă fiind recurenta pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare din partea reclamantului intimat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, pentru motivele arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 06 aprilie 2009 reclamantul a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului, solicitând obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și vehicule în sumă de 12.254 lei, achitată cu chitanțele seria - nr. -/04.06.2008 și nr. -/19.03.2008, actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății.

În motivarea acțiunii arată că a achiziționat în cursul anului 2008 două autoturisme second-hand din Germania, iar pentru a le înmatricula în România a fost obligat să plătească în contul bugetului de stat suma de 12.254 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule percepută în temeiul art.2141-2143Cod fiscal, reglementare care contravine Tratatului Comunității Europene, care în art.90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiului tratatului.

Prin aceste reglementări reclamantul a considerat că îi este încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne, din analiza aplicării taxelor rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.

Mai arată reclamantul că a formulat către pârâtă cerere de restituire a sumei achitate și la plata dobânzilor legale, dar pârâta i-a respins atât cererea de restituire cât și contestația formulată împotriva refuzului de restituire.

Alături de restituirea taxei speciale achitate, pârâta trebuie să suporte și prejudiciul cauzat prin imposibilitatea folosirii sumei respective pentru perioada cuprinsă între data efectuării plății și data restituirii acesteia și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat, pe cale de excepție, prematuritatea acțiunii și a solicitat respingerea acțiunii, parțial ca prematur formulată și parțial ca fiind neîntemeiată și nelegală.

Pârâta a considerat că acțiunea reclamantului este prematură în ceea ce privește restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule așa cum prevede art.11 din nr.OUG50/2008 care a intrat în vigoare la 01.07.2008, care stabilește că se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență aprobate prin nr.HG686/2008 și care face trimitere la art.117 din nr.OG92/2003, ori reclamantul nu a îndeplinit această procedură.

Pentru suma care nu se restituie și care reprezintă taxa pe poluare, pârâta consideră că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, taxa pe poluare fiind instituită prin nr.OUG50/2008, tocmai ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Instanța a respins excepția de prematuritate a acțiunii invocată de pârâtă, întrucât reclamantul a formulat conform nr.HG686/2008 cerere de restituire a taxei la data de 25.02.2008 (fila 13), dar cererea nu a fost soluționată favorabil.

Mai susține pârâta că nr.OUG50/2008 este rezultatul discuțiilor și analizelor dintre Guvernul României și Comisia Europeană..

Prin sentința civilă nr.744/06.05.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arada respins excepția de prematuritate a acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a orașului, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 12.254 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată cu chitanțele - nr. -/4.06.2008 și - nr. -/19.03.2008, cu dobânzi calculate conform art. 124 din OUG 92/2003 și a obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1039 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a importat în anul 2008 un autoturism marca Mercedes Benz Sprinter, an de fabricație 2002 și un autoturism marca VolksWagen Passat, an de fabricație 2006 și pentru înmatricularea acestora în România, în temeiul art.2141- 2143Cod fiscal a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 12.254,00 lei (filele 14 și 15 dosar).

În privința reglementării interne, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007.

Întrucât s-a apreciat că prin aceste reglementări au fost încălcate prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, România a fost supusă procedurii de infrigement datorită acestei taxe, iar instanțele de judecată constatând nelegalitatea acesteia au dispus restituirea ei.

Tocmai datorită acestor considerente de nelegalitate a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prin nr.OUG50/2008, prevederile art.2141- 2143Cod fiscal, au fost abrogate, ordonanța de urgență intrând în vigoare la 1 iulie 2008, iar prin art.11 din această ordonanță s-a dispus restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.

Ca urmare, instanța a reținut că taxa specială a fost plătită de reclamant în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta P prin DGFP A solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate cu respingerea acțiunii, susținând că acțiunea este parțial inadmisibilă și prematur formulată, iar parțial ca fiind neîntemeiată și nelegală.

Pârâta a arătat că, în esență, prima instanță a constatat neconcordanța dintre legislația internă care reglementează taxa auto de primă înmatriculare, pe de o parte, și Constituție și Tratatul Comunității Europene, pe de altă parte. Instanța a considerat în mod eronat că încălcarea art.90 din Tratat a fost demonstrată prin faptul că a fost instituită taxa specială, însă nu a avut în vedere faptul că pârâta doar a încasat respectiva taxa potrivit legislației în vigoare (cum în mod corect a stabilit Tribunalul Gorj prin sentința nr.2789/01.10.2007 pronunțată în dosarul nr-).

Regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.

Astfel, începând cu data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin hotărâre de guvern, din care rezultă că pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire reclamantul trebuie doar să depună o cerere însoțită de actele dispuse de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles, dacă există diferențe de restituit între vechea taxă reglementată de Codul fiscal și cea de poluare introdusă de nr.OUG50/2008.

Din acest punct de vedere și pentru această parte din sumă, acțiunea reclamantului este fără obiect, existând o procedură de restituire de care acesta poate să uzeze și în urma căreia va primi suma ce i se cuvine, drept pentru care, pe fond, solicită reținerea cauzei pentru judecare și în consecință respingerea ei.

Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG50/2008, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Așa cum este reglementată de nr.OUG50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.

Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și egalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.

Față de prevederile constituționale ale art.148 precizează că, potrivit art. 1-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului, " Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."

Se menționează că alin.2) al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Se arată că din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte și că, în concluzie, prima instanță prin admiterea acțiunii a făcut o aplicare greșită a legii.

Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta consideră că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.

Argumentele de principiu reținute în motivarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Arad sunt neîntemeiate, întrucât legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Tot pe fondul cauzei, solicită ca instanța de recurs, să constate că la momentul promovării prezentului recurs, este în vigoare nr.OUG50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin hotărâre de guvern, nr.OUG50/2008 fiind publicată chiar anterior pronunțării hotărârii atacate. Se învederează ca pentru restituirea taxei, in aceasta reglementare, este suficienta formularea unei cereri in acest sens, daca exista diferența de restituit intre vechea taxa reglementată de Codul fiscal si cea de poluare introdusa de OUG nr. 50 din 2008.

În aceste condiții, având în vedere aceste modificări legislative, agreate de Uniunea Europeană, solicită instanței să dispună în consecință.

Se învederează ca in legătura cu dobânzile acordate prima instanța ar fi putut acorda aceste sume cel mult de la data înregistrării acțiunii.

Legal citat, reclamantul-intimată a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală si temeinică a sentinței primei instanțe, cu motivarea pe care a invocat-o și în acțiunea introductivă.

Examinând recursul de față, prin raportare la înscrisurile depuse la dosarul cauze, față de prevederile legale incidente în materie, Curtea de Apel constată că acesta este neîntemeiat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG50/2008 antamate de recurentă prin recursul de față, Curtea constată că noua taxă instituită de este OUG stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.

Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.

A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin.1 din Constituție.

Din această perspectivă, aplicarea OUG nr.50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate conduce la concluzia că acțiunea ar fi prematură, de vreme ce actul normativ menționat nici nu este incident speței.

În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat, pentru considerentele următoare:

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.

vreme în speța de față nu sunt incidente prev OUG nr. 50 din 2008, pentru considerentele mai sus prevăzute, Curtea constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică iar respingerea acțiunii ca prematură ori neîntemeiată nu are temei legal.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale, recursul pârâtei fiind neîntemeiat sub toate aspectele, așa încât conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, și art.312 aliniat 1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins ca atare.

Totodată, Curtea va obliga totodată pârâta intimată P, în baza dispozițiilor art. 274.pr.civ, la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta P prin DGFP A împotriva sentinței civile nr.744/06.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, ca fiind neîntemeiat.

Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimatul în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Prima instanță - Tribunalul Arad

Judecător -

Red. - 02.11.2009

Tehnored ML - 02.11.2009

2 expl/SM

Președinte:Maria Cornelia Dascălu
Judecători:Maria Cornelia Dascălu, Ionel Barbă, Rodica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1209/2009. Curtea de Apel Timisoara