Contestație act administrativ fiscal. Decizia 124/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILA NR.124
Ședința publică de la 19 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Eufrosina Chirica
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursurilor în contencios administrativ formulate de recurentele pârâte DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, b-dul -.- nr.18, județul C și DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, cu sediul în C,-, Județul C, împotriva sentinței civile nr.1299 din 02.10.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, -,.D,.1,.37, județul C, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19.03.2009 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 26.03.2009.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față;
Examinând actele și lucrările dosarului se constată:
Reclamantul prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr-, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 101/26.11.2007 a Direcției Generale a Finanțelor Publice
În fapt, prin decizia de regularizare nr.299/10.10.2007 emisă de Direcția Regională Vamală C-Biroul Vamal C s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații de plată suplimentare în cuantum de 12.497 lei.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestație care prin decizia nr.101/2007 a fost respinsă.
S-a apreciat că, urmare a verificării ulterioare a dovezii de origine a autoturismului marca Opel Astra seria șasiu -, de către autoritățile vamale e s-a constatat că certificatul de circulație EUR 1 nr.C -/24.10.2006 ar fi fost eliberat incorect, întrucât exportatorul nu a solicitat el însuși eliberarea certificatului de circulație a mărfurilor și nu a împuternicit în acest sens persoana care a semnat în caseta 12 acestuia.
Prin sentința civilă nr.1299 din 2.10.2008 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale C; a anulat decizia nr.101/ 26.11.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice C cu consecința exonerării reclamantului de plata sumei de 12.497 lei și a obligat pârâții către reclamant la plata sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamantul a respectat normele Codului vamal în momentul în care a introdus autoturismul în țară.
Ulterior, autoritatea vamală a făcut verificări și a constatat anumite nereguli.
Autoritățile vamale emitente ale acestui certificat au obligația să ia toate măsurile pentru a verifica caracterul originar al produselor și îndeplinirea cerințelor din protocol.
Potrivit art.34 al Protocolului nr.4 răspunderea aparține exportatorului și autorității vamale ale țării exportatoare.
Reclamantul nu poate fi răspunzător pentru modalitatea în care autoritatea vamală ăap rocedat la eliberarea certificatului.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea și a anulat decizia nr. 101/2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice C cu consecința exonerării de plata sumei de 12.497 lei.
În baza art.274 Cod proc. civilă a obligat pârâții către reclamant la plata sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată (taxă timbru și timbru judiciar).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale C, susținând că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamanților pentru că pârâta a făcut dovada că certificatul de circulație a mărfurilor EUR1, nr.C - a fost eliberat incorect. Administrația vamală ăar estituit pentru această cauză certificatul de circulație a mărfurilor EUR1 nr.C- invalidat în caseta nr.14.
Recursurile sunt fondate.
Potrivit art.55 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal aprobat prin HG nr.707/2006 - "regimul tarifar preferențial prevăzut în acordurile internaționale la care România este parte se acordă în condițiile stabilite de aceste acorduri. Dovada originii și documentele probatorii, precum și metodele de cooperare administrativă sunt cele prevăzute de fiecare acord în parte.
În protocolul referitor la definiția noțiunii de produse originare, ratificat prin OUG nr.192/2001 aprobată prin Legea nr.151/2002 se precizează că această dovadă se face în baza unui certificat de circulație a mărfurilor EUR 1al cărui model generează în anexa nr.III.
Din textele de lege sus citate se constată că acordarea preferințelor tarifare constând în scutiri de taxe vamale pentru produsele originare din UE se acordă în baza prezentării certificatului de circulație a mărfurilor EUR1 eliberat la solicitarea exportatorului a cărui autenticitate și corectitudine a completării se referă de autoritatea vamală a țării exportatoare.
În speță, urmarea solicitării autorității vamale române, autoritatea vamală ăae fectuat verificarea dovezii de origine a autoturismului Opel Astra constatând că exportatorul menționat în caseta 1 certificatului nu a solicitat el însuși eliberarea certificatului de circulație a mărfurilor și nu a împuternicit în acest sens o altă persoană, certificatul fiind eliberat incorect.
Drept urmare, nu se poate confirma că autoturismul este originar în sensul Acordului România - UE.
În acest condiții nefiind dovedită originea comunitară a bunului intervine în cauză aplicarea dispozițiilor art.107 din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal aprobat prin HG nr.1114/2001 și care prevede că în toate cazurile în care în urma verificării dovezilor de origine rezultă că acordarea regimului preferențial a fost neîntemeiat, autoritatea vamală ia măsuri pentru recuperarea datoriei vamale prin întocmirea de acte constatatoare.
Decizia emisă de administrația vamală pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal este rezultatul unui demers legal reglementat de art.106 din regulament, fiind neîntemeiată susținerea reclamantului că nu constituie temei pentru întocmirea actului constatator în care au fost recalculate taxele vamale și au fost stabilite diferențele de achitat pe motivul că autovehiculul nu beneficiază de regim preferențial.
Având în vedere cele de mai sus, se constată că sunt fondate recursurile, urmând că în baza art.312 Cod pr.civilă să fie admis, modificată sentința în sensul că va fi respinsă contestația.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile în contencios administrativ formulate de recurentele pârâte DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, b-dul -.- nr.18, județul C și DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, cu sediul în C,-, Județul C, împotriva sentinței civile nr.1299 din 02.10.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, -,.D,.1,.37, județul C, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Modifică în tot hotărârea recurată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond-
Jud.red--/20.03.2009
26 Martie 2009
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Eufrosina Chirica, Adriana Pintea