Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1260/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 15.07.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.1260
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.11.2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței civile nr.52/20.05.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta - intimată " " A, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei - recurente, lipsă fiind reclamanta - intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul de registratură, reclamanta - intimată a depus întâmpinare la care a anexat împuternicire avocațială și factură pentru suma de 1.000 lei reprezentând onorariu de avocat, precum și o cerere prin care a solicitat judecarea cauzei conform dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtei - recurente solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la această instanță la data de 16 04 2008 reclamanta " ", în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Aas olicitat restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 11.315 lei, anularea actului administrativ fiscal nr.676P/ad din 08.02.2008, anularea actului nr.2738/P/ad din 07.04.2008 și obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente sumei de 11.315 lei achitată cu chitanța seria - nr.- /29 06 2007 și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pentru efectuarea formalităților de înmatriculare a autoturismului marca BMW an de fabricație 2003, achiziționat din Germania, a achitat bugetului de stat suma de 11.315 lei conform chitanței seria - nr.- /29 06 2007 în conformitate cu prevederile art.2142Cod fiscal.
La data de 20.02.2008 a formulat o plângere prealabilă prin care a solicitat restituirea taxei speciale achitată, pe care pârâta a respins-
Reclamanta a considerat că au fost încălcate prevederile art.90 din Tratatul, conform căruia nici un stat membru nu aplică direct ori indirect produselor altor state membre impozite intermediare de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Consideră că au mai fost încălcate și prevederile art.148 din Constituția României conform căreia prevederile tratatelor constitutive ale au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar potrivit art.1082-1084 Cod civil, reclamanta a considerat că are dreptul și la plata dobânzii legale reprezentând prejudiciul suferit prin imposibilitatea folosirii sumei de bani de la data plății acesteia și până la data restituirii lor.
Prin întâmpinarea depusă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Aai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive, suspendarea cauzei, excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.52 din 20.05.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta " " A împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 11.315 lei ce reprezintă taxa de înmatriculare și dobânzi legale până la plata efectivă și a dispus anularea actului administrativ emis de pârâtă cu privire la soluționarea cererii de restituire a sumei cu titlu de taxă de înmatriculare.
A fost obligată pârâta să achite reclamantei cheltuielile de judecată în cuantum de 1043,30 lei.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Având în vedere că prin întâmpinare pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Aai nvocat excepții, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, a procedat cu prioritate la soluționarea acestora.
Instanța a respins excepția de prematuritate a acțiunii reclamantei, datorită faptului că, în speță, actul administrativ fiscal vătămător pentru reclamantă îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta, prin dispozițiile Legii nr.554/2004 și ale codului d e procedură fiscală, este asigurat prin cererea depusă pentru restituirea taxei, cerere care a fost depusă la sediul pârâtei.
De asemenea, instanța a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice a municipiului A nu este întemeiată, deoarece pârâta s-a comportat nu numai ca un veritabil organ împuternicit cu încasarea și calcularea taxei în litigiu, dar a emis și actul administrativ prin care a refuzat restituirea taxei, fără a invoca, în cadrul acestei proceduri, lipsa competenței legale de a emite un asemenea act și fără a indica un alt organ administrativ care ar avea o atare competență.
În prezenta cauză, toate actele procedurale au fost întocmite în temeiul atribuțiilor conferite de lege - nr.HG495/2007 în numele și pe seama statului. Pe cale de consecință, statul este reprezentat de Administrația Finanțelor Publice A, care are calitate procesuală pasivă.
Cu privire la cererea de suspendare a cauzei, invocată de pârâtă în temeiul art.244 alin.1 Cod procedură civilă, până la finalizarea procedurii de infringement de către Comisia Europeană, instanța a considerat-o neîntemeiată, respingând-
Potrivit art. 244 alin.1 Cod procedură civilă suspendarea se poate pronunța când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existența ori inexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți, ori în cauză nu sunt îndeplinite aceste condiții.
Procedura de constatare a încălcării tratatelor comunitare - infringement - gestionată în această fază de Comisia Europeană, este o procedură administrativă, ce are două faze, precontencioasă și faza contencioasă, conform art.226 din Tratatul Comunității Europene.
În prezent procedura deschisă în privința României, cu privire la taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, este în faza precontencioasă și datorită ezitărilor Guvernului Român, Comisia nu a finalizat această procedură.
Instanța a reținut că în procedura de infringement nu se ia nici o decizie asupra existenței ori inexistenței unui drept.
Neîntemeiată este și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad, fiind respinsă, pe considerentul că reprezentanții statului se află într-o eroare generală de neînțelegerea dispozițiilor comunitare, judecătorul român este primul judecător comunitar având obligația de a aplica dreptul comunitar, sacrificând, dacă este cazul, o normă națională incompatibilă cu dreptul comunitar. Doar în subsidiar, dacă instanța apreciază că dispozițiile de drept comunitar nu sunt suficient de clare, Curtea de Justiție Europeană devine competentă a decide asupra unei chestiuni prealabile judecății.
A considerat că este esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Analizând dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, se remarcă că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343, prin nr.OUG110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamantă, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamantă, în cuantum de 6287 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei este neîntemeiată și speculativă. Într-adevăr, reclamanta a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Astfel cum pârâta confirmă, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze. În consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art. 90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat din Germania.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamantă, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturisme, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererile de restituie a taxei depuse de către reclamantă la Administrația Finanțelor Publice
Considerând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143Cod fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantei, stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pârâta să restituie reclamantei suma de 11.315 lei cu dobânzi legale aferente până la plata integrală a sumei și va anula actul administrativ emis de pârâtă ca răspuns la cererea reclamantei de restituire a taxei.
Conform art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1043,30 lei onorariu de avocat și taxe de timbru.
Împotriva sentinței a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A solicitând în principal casarea cu trimitere spre rejudecare și în subsidiar modificarea ei și respingerea acțiunii, cu următoarele criticii:
În esență, prima instanță a constatat neconcordanța dintre legislația internă care reglementează taxa auto de primă înmatriculare, pe de o parte, și Constituție și Tratatul Comunității Europene, pe de altă parte.
Critică sentința pe soluționarea greșită a excepției de inadmisibilitate a acțiunii reclamantului sub un dublu aspect.
Primul aspect se referă la împrejurarea în care instanța de fond a constatat că însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată, care nu are suport material, ci doar o bază legală.
Or, în condițiile în care nu există un "suport material", adică existența materială a unui act administrativ, acțiunea reclamantului, așa cum a fost formulată, apare ca fiind inadmisibilă.
Al doilea aspect al inadmisibilității, are în vedere natura litigiului: dacă nu există act administrativ în speță, sau dacă reclamantului i s-a răspuns printr-un simplu răspuns la petiție, în termenul legal, nu se poate vorbi de contencios administrativ.
A doua excepție de ordine publică pe care o invocă este cea privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice A, argumentele fiind aceleași ca la fond.
Instanța a considerat că încălcarea art.90 din Tratat a fost demonstrată prin faptul că a fost instituită taxa specială, însă nu a avut în vedere faptul că pârâta doar a încasat respectiva taxa potrivit legislației în vigoare (cum în mod corect a stabilit Tribunalul Gorj prin sentința nr.2789/01.10.2007 pronunțată în dosarul nr-).
Prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești (art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă).
Potrivit art.126 alin.2 din Constituția României, "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege." Astfel, nicio lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale.
În ce privește fondul cauzei, relevă că, admițând că la data pronunțării, nr.OUG50/2008, cap. VI lit. A) alin.1 - 17, deși era publicată în Monitorul Oficial, ea nu era în vigoare, hotărârea instanței este considerată netemeinică și nelegală, astfel:
Regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
Față de prevederile constituționale ale art.148 precizează că, potrivit art. 1-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului, " Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Totodată, alin.2) al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte și că, în concluzie, prima instanță prin admiterea acțiunii a făcut o aplicare greșită a legii.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta consideră că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Argumentele de principiu reținute în motivarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Arad sunt neîntemeiate, întrucât legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, Tribunalul Arad ar fi fost obligat să stabilească prin mijloace procedurale specifice dacă taxa achitată în concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
În acest context, arată că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. Principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Dispozițiile art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor "impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Tot pe fondul cauzei, solicită ca instanța de recurs, să constate că la momentul promovării prezentului recurs, este în vigoare nr.OUG50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin hotărâre de guvern, nr.OUG50/2008 fiind publicată chiar anterior pronunțării hotărârii atacate.
În aceste condiții, având în vedere aceste modificări legislative, agreate de Uniunea Europeană, solicită instanței să dispună în consecință.
În condițiile legislative prezente, consideră acțiunea reclamantului ca fiind parțial fără obiect.
Astfel, începând cu data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin hotărâre de guvern, din care rezultă că pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire reclamantul trebuie doar să depună o cerere însoțită de actele dispuse de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles, dacă există diferențe de restituit între vechea taxă reglementată de Codul fiscal și cea de poluare introdusă de nr.OUG50/2008.
Din acest punct de vedere și pentru această parte din sumă, acțiunea reclamantului este fără obiect, existând o procedură de restituire de care acesta poate să uzeze și în urma căreia va primi suma ce i se cuvine, drept pentru care, pe fond, solicită reținerea cauzei pentru judecare și în consecință respingerea ei.
Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG50/2008, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Așa cum este reglementată de nr.OUG50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și egalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța hotărârea atacată arătă că instanța de fond în mod eronat a respins cererea de suspendare motivând că "soluționarea cauzei nu depinde de finalizarea procedurii de infrigement" în condițiile în care, așa cum a arătat în întâmpinarea de la dosarul instanței de fond, soluția în speță este legată de finalizarea acestei proceduri.
În acest sens, învederează că Uniunea Europeană, prin organele sale abilitate, respectiv Comisia Europeană, a declanșat împotriva României procedura de "infringement", respectiv procedura privind constatarea încălcării în parte de către România, ca stat membru al a normelor comunitare în vigoare, în speță ale art. 90 din Tratatul
În cadrul negocierilor prealabile purtate de către România cu reprezentanții Comisiei Europene, discuțiile au fost axate exclusiv în sensul modificării formulei de calcul a acestei taxe, prin modificarea criteriilor și coeficienților de calcul și ponderii acestora în formula de calcul, în vederea diminuării considerabile a cuantumului final al taxei, și nicidecum în sensul eliminării totale de către România a acestei taxe din Codul Fiscal.
De altfel, în urma acestor discuții s-a negociat modificarea acestei taxe sub aspectul modului de calcul al acesteia potrivit solicitărilor Comisiei europene, situație în care, în momentul ajungerii la un acord agreat de ambele părți, procedura de infringement va fi definitiv închisă, iar cauza nu va mai fi trimisă spre examinare Curții de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg.
Față de aceste negocieri între reprezentanții României și Comisiei Europene, negocieri care s-au concretizat prin acceptul dat de Comisia Europeană asupra unui proiect întocmit de către România cu privire la această taxă, apreciază că pronunțarea în acest moment a unei hotărâri în această speță este inoportună cât și nelegală.
Pronunțarea unei hotărâri înainte de intrarea în vigoare a modificărilor legislative privind taxa de primă înmatriculare, așa cum au fost ele agreate de către Comisia Europeană, este în acest moment neavenită, existând posibilitatea, ulterior, ca soluția instanței să fie adaptată conform normelor aflate în vigoare și agreate de Uniunea Europeană.
De exemplu, în ipoteza în care, instanța, ar admite, pe fond acțiunea reclamantei, fapt care generează o restituire integrală a taxei plătită de reclamant, se poate crea un prejudiciu adus Statului Român, întrucât, după cum a arătat mai sus, negocierile cu Comisia Europeană au fost axate asupra cuantumului acestei taxe, respectiv asupra modului de calcul și în nici un caz asupra eliminării totale a acestei taxe. Deci, această taxă, va exista, așa cum este ea prezentă într-un număr de 16 state europene, agreată fiind de Comunitatea Europeană, însă, ea va fi stabilită într-un alt cuantum.
Astfel, văzând mențiunile făcute mai sus, apreciază că soluționarea echitabilă a prezentei cauze, depinde în tot de soluționarea litigiului dintre România și și în acest fel, solicită suspendarea prezentei cauze, până la soluționarea definitivă a procedurii de infringement, în condițiile art. 244 aliniat 1, pct. 1 din Codul d e Procedură Civilă.
Consideră că în cazul în care nu s-ar dispune suspendarea judecării prezentei cauze până la finalizarea procedurii de infringement,semnalează iminența producerii următoarelor posibile situații:
- pronunțarea unor soluții pe fondul cererilor de restituire a taxei de către instanțele judecătorești naționale, indiferent de soluția adoptată, înainte de pronunțarea unei hotărâri contrare acestor soluții de către de la Luxemburg.
Astfel, în cazul ipotetic amintit și mai sus, în care acțiunile în restituirea taxei auto de prima înmatriculare ar fi admise de către instanțele naționale iar eventuala soluție a hotărârii ar fi de respingere a sesizării Comisiei și de constatare a faptului că România nu a încălcat normele comunitare prin instituirea acestei taxe, se pune întrebarea fireasca ce se întâmplă cu aceste hotărâri ale instanțelor naționale și cum mai pot fi ele infirmate (anulate), conform normelor procedurale interne, precum și cum mai poate fi întoarsă executarea lor, prin încasarea la bugetul statului a taxelor restituite necuvenit către particulari în baza acestora.
- In mod similar, și în ipoteza respingerii pe fond, ca neîntemeiate, a acestor cereri de restituire de către instanța națională, fără a se dispune suspendarea cauzelor până la pronunțarea în speță a sau măcar a punerii în discuție a excepției prematurității cererilor de restituire, iar ar soluționa procedura de infringement în sensul admiterii sesizării Comisiei și constatării faptului că România a încălcat normele comunitare, se pune problema inadmisibilității formulării, ulterior pronunțării hotărârii, a unor noi cereri de restituire formulate de către aceiași particulari, prin invocarea și admiterea excepției puterii de lucru judecat.
- învederează și posibilitatea creării în practică a unei a treia situații, și anume ca hotărârea să promoveze o soluție de "admitere în parte" a sesizării Comisiei, în sensul în care să se statueze ca în principiu, în lipsa unei armonizări a taxei auto la nivel comunitar, România are dreptul să instituie o astfel de taxa auto, însă să constate că modul de determinare a cuantumului taxei auto nu corespunde întru-totul cerințelor și rigorilor comunitare, și că potrivit practicii, această taxa auto este datorată doar în parte de către particularii care au achitat-o statului român, proporțional cu gradul de depreciere reală a autoturismelor și autovehiculelor pentru care s-au achitat aceste taxe.
În această din urma situație, toate hotărârile pronunțate pe fondul cauzei de către instanțele naționale, indiferent că sunt de admitere a acțiunilor și de restituire integrală a taxelor auto achitate sau că aceste soluții sunt de respingere a acțiunilor și de menținere ca datorate integral bugetului de stat, vor fi vădit netemeinice și contrare hotărârii întrucât nimeni nu a calculat eventualele cote (părți) din taxele inițial achitate, care sunt nedatorate și care se impun a fi restituite particularilor, respectiv care sunt datorate și care nu trebuie restituite reclamanților particulari.
În susținerea cererii de suspendare, mai adaugă următoarele argumente:
a) Un alt motiv în sprijinul admiterii cererii de suspendare al judecării prezentei cauze până la soluționarea procedurii de infringement îl constituie în opinia recurentei, însăși obiectul prezentei cauze, prin prisma motivelor invocate de către reclamant, raportat la competența materială exclusivă în ceea ce privește soluționarea unor aspecte speciale ale cauzei.
Or, soluționarea acestei chestiuni juridice nu se poate face decât printr-o interpretare explicită și directă a acestor dispoziții ale art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, interpretare a dispozițiilor acestui tratat constitutiv european care însă cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg, în conformitate cu dispozițiile art.234 (fost art.177) alin. 1 lit. a) din același Tratat instituind Comunitatea Europeană:
"Art. 234 1) Curtea de Justiție este competentă să hotărască, cu titlu prejudiciar: a) asupra interpretării prezentului tratat".
Însă, având în vedere faptul că, împotriva României a fost deja declanșata procedura de infringement de către Comisia, în condițiile art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, tocmai cu privire la același obiect, procedura care va fi finalizata printr-o decizie a Curții de Justiție a care va tranșa în mod irevocabil chestiunea stabilirii de către România a taxei de primă înmatriculare prin dispozițiile art. 2141și art.2142din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, consideră că nu se mai impune totuși sesizarea Curții de Justiție a de către Tribunalul Arad cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri cu titlu prejudiciar, cea mai judicioasă soluție care se impune în cauză fiind suspendarea judecării prezentei cauze, în condițiile art.244 alin.1 pct.1 din Cod procedură civilă, până la finalizarea procedurii de infringement, soluțiile instanțelor naționale depinzând în tot de soluția pronunțată de către Curtea de Justiție a
De asemenea, dacă instanțelor naționale le-ar reveni competența materială de a se pronunța în chestiunea încălcării tratatelor constitutive ale, învederează că astfel însăși procedura de infringement ar deveni inutilă și fără finalitate.
Astfel, daca s-ar admite această opinie vădit eronată și contrară dispozițiilor tratatelor constitutive ale, s-ar putea ajunge în situația ipotetică în care Comisia, în cazul în care constată că un stat nu și-a îndeplinit obligațiile care îi incumbă potrivit tratatelor, să sesizeze direct instanțele naționale ale acelui stat care să constate acest fapt.
Or, o astfel de opinie este vădit contrară procedurii de infringement, instituită în condițiile art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care stabilește în mod limpede regula potrivit căreia doar Curtea de justiție a este competentă material să se pronunțe asupra încălcării tratatelor constitutive de către statele membre, iar nu orice instanță națională.
Art. 226 "În cazul în care Comisia consideră că un stat membru nu și-a îndeplinit obligațiile care îi incumbă în virtutea prezentului tratat, emite un aviz motivat cu privire la acest subiect, după ce a dat statului respectiv posibilitatea să-și prezinte observațiile.
Dacă statul în cauză nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiție".
Ne situăm în ipoteza acestei norme a tratatului, întrucât în ceea ce privește sintagma "obligațiile care incumbă statelor membre în virtutea Tratatului privind instituirea " cuprinde inclusiv obligația României, ca stat membru al, de a înlătura orice bariere de natură fiscală sau vamală, sau de a se abține de a institui noi piedici de acest tip în calea liberei circulații a bunurilor în spațiul comunitar, în temeiul art. 90 din Tratatul
c) Precizează în mod expres faptul că nu invocă o necompetanță totală a instanțelor judecătorești naționale romanești de a soluționa prezenta acțiune în întregul ei, așa cum a fost formulată, ci doar asupra unei necompetențe materiale parțiale în soluționarea cauzei.
Astfel, strict în ceea ce privește capătul de cerere sau chestiunea restituirii de către pârâtă a taxei auto de primă înmatriculare achitată de către reclamant admite că sunt competente material să soluționeze cauza instanțele naționale de contencios administrativ.
Însă pentru a putea soluționa acest capăt de cerere, subsidiar în opinia sa, prin prisma motivației cuprinse în cererea de chemare în judecată, instanțele naționale sunt practic obligate să soluționeze un capăt de cerere principal, chiar dacă el nu este formulat în mod distinct în acțiune, și anume să constate că taxa auto de primă înmatriculare, și respectiv dispozițiile art.2141și art.2142din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul privind instituirea, cu alte cuvinte faptul că România, ca stat membru al E, nu și-a îndeplinit "obligațiile care incumbă statelor membre în virtutea Tratatului privind instituirea ", care includ și obligația de a înlătura orice bariere de natură fiscală sau vamală, sau de a se abține de a institui noi piedici de acest tip în calea liberei circulații a bunurilor în spațiul comunitar, capăt de cerere care, așa cum a arătat mai sus, cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a, conform art. 226 alin.2 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
d) Cât privește efectul direct al dreptului comunitar, care presupune dreptul oricărei persoane de a invoca direct o dispoziție comunitară, inclusiv în fața judecătorului național, susține că în ceea ce privește cazul constatării de către statele membre a obligațiilor care le incumbă acestora în virtutea Tratatului privind instituirea ne situăm într-un caz de excepție de la regulă, respectiv ne găsim în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a de a hotărî în astfel de cazuri, conform art.226 și 227 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În acest sens, relevanta este Hotărârea Francovich (6/90) prin care Curtea de Justiție aac onsacrat principiul că statul este răspunzător pentru prejudiciul provocat particularilor în urma încălcării dreptului comunitar de către stat (state liability).
Astfel, s-a statuat că particularii pot acționa statul în fața instanțelor naționale, numai atunci când s-a stabilit deja de către Curtea de Justiție a că statul este autorul unei încălcări a dreptului comunitar.
Or, având în vedere că până la această dată Curtea de Justiție a nu a stabilit printr-o decizie pronunțată în cadrul procedurii de infringement,în baza art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, că România, prin instituirea în Codul Fiscal a taxei auto de primă înmatriculare, și-ar fi încălcat "obligațiile care-i incumba ca stat membru în virtutea Tratatului privind instituirea ", care includ și obligația de a înlătura orice bariere de natură fiscală sau vamală, sau de a se abține de a institui noi piedici de acest tip în calea liberei circulații a bunurilor în spațiul comunitar, și că în consecința s-ar fi încălcat art. 90 din Tratatul, rezultă că se poate vorbi de o excepție de prematuritate a formulării de către reclamant a prezentei acțiuni "în compensare" sau în răspunderea statului român.
Pentru toate aceste motive, în subsidiar, solicită suspendarea prezentei cauze, până la soluționarea definitivă a procedurii de infringement, în condițiile art.244 alin.1, pct.1 din Codul d e procedură civilă.
Cu atât mai mult cu cât, această procedură este în prag de finalizare deoarece există deja un proiect de lege.
Reclamanta - intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Recursul este neîntemeiat.
În privința cererii de suspendare a proceduri de soluționare a cauzei în primă instanță ori în prezent în recurs nu mai prezintă relevanță nefiind în prezent o problemă actuală, deoarece procedura de infringement inițiată de Comisia Europeană împotriva României în aplicarea dispozițiilor art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană (Tratatul) a fost finalizată prin adoptarea nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ prin care s-a dispus abrogarea dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul d e procedură fiscală, dispoziții inițial introduse prin Legea nr.343/2006, lege ulterior modificată prin nr.OUG110/2006.
Guvernul a motivat necesitatea adoptării pe calea ordonanței de urgență a instituirii taxei pe poluare pentru autovehicule și implicit abrogarea dispozițiilor din Codul d e procedură fiscală prin care s-a instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prin aceea că trebuie să se țină cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv jurisprudenței Curții de Justiție Comunităților Europene, și că se are în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG50/2008 antamate de recurentă prin recursul de față, Curtea constată că noua taxă instituită de este OUG stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr.50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Cu privire la excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii pe considerentul că actul emis de pârâtă nu are caracterul de act administrativ, că nu există suportul material al unui act administrativ și că pârâta Administrația Finanțelor Publice A nu are legitimare procesuală activă în acest litigiu, Curtea reține următoarele:
Conform chitanței depuse în cauză, Trezoreria Municipiului A, entitate care funcționează în cadrul pârâtei Administrația Finanțelor Publice A, a încasat de la reclamant taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41 Cod procedură fiscală. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, Curtea are în vedere că Administrația Finanțelor Publice Aaî ncasat taxa specială prin entitatea sa, Trezoreria Municipiului A, care este Trezoreria Statului și în consecință beneficiarul acestei taxe este Statul Român, care conform Legii nr.495/2007 este reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală B și unitățile teritoriale subordonate, în speță Administrația Finanțelor Publice A, ceea ce justifică calitatea procesuală pasivă a acesteia.
Recurenta susține și că prima instanță a încălcat limitele generale ale unei instanțe de judecată, depășindu-și atribuțiile puterii judecătorești, în raport de dispozițiile art.126 alin.2 din Constituție, nefiindu-i permis să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale interne cu Constituția și tratatele internaționale.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat, pentru considerentele următoare:
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu îi fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi neîntemeiat sub toate aspectele, așa încât conform art. 20 alin.3 din Legea nr.554/2004, și art.312 aliniat 1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins ca atare.
Curtea va respinge și motivele privind greșita acordare a dobânzilor, pentru că în speță tribunalul a aplicat corect dispozițiile art.1088 cod civil și a înlăturat aplicabilitatea noilor reglementări ale nr.OUG50/2008.
În temeiul art.274 aliniat 1 Cod procedură civilă, la cererea intimatului, pârâta îi va plăti cheltuieli de judecată din recurs, în sumă de 1.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta A împotriva sentinței civile nr.52/20.05.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Obligă pârâta la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 20 noiembrie 2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - LIBER - -
GREFIER,
- -
RED:/08.12.08
TEHNORED:/10.12.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Claudia, Petruța Micu
