Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1261/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMI ȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 15.07.2008
DECIZIA CIVIL NR.1261
ȘEDINȚA PUBLIC DIN 20.11.2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECTOR:- LIBER
JUDECTOR:- -
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței civile nr.54 din 20.05.2008, pronunțat de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul - intimat, având ca obiect contestație act administrativ-fiscal.
La apelul nominal fcut în ședinț public, se prezint consilier juridic în reprezentarea pârâtei - recurente, lips fiind reclamantul - intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, care învedereaz instanței c prin serviciul de registratur, reclamanta intimat a depus întâmpinare la care a anexat împuternicire avocațial și factur pentru suma de 1.000 lei reprezentând onorariu de avocat, precum și o cerere prin care a solicitat judecarea cauzei conform dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedur civil.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constat încheiat cercetarea judectoreasc și acord cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtei - recurente solicit admiterea recursului, fr cheltuieli de judecat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de faț, constat urmtoarele:
Prin acțiunea formulat la Tribunalul Arad la data de 18 aprilie 2008, reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Aas olicitat obligarea acesteia la restituirea taxei speciale de prim înmatriculare în sum de 5652 lei achitat cu chitanța seria - nr.-/02.04.2007 și a dobânzii legale aferente sumei, anularea actului nr.2616p/ad/14.03.2008, anularea actului administrativ nr.4720p/ad/ din 17.04.2008 și plata cheltuielilor de judecat.
În motivarea acțiunii reclamantul a artat c pentru efectuarea formalitților de înmatriculare ale autoturismului marca Mercedez Benz, an de fabricație 2006, autoturism achiziționat din Germania, a achitat bugetului de stat suma de 5652 lei conform chitanței seria - nr.-/2 04 2007 așa cum prevd dispozițiile art.2142Cod fiscal.
La data de 21.03.2008 reclamantul a depus cerere de restituire a taxei speciale de prim înmatriculare, aceasta fiind respins.
Reclamantul a considerat c au fost înclcate prevederile art.90 din Tratatul, conform cruia nici un stat membru nu aplic direct ori indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natur mai mari decât cele ce se aplic direct ori indirect produselor naționale similare.
A considerat c au mai fost înclcate și prevederile art.148 Constituție conform cruia tratatele constitutive ale au prioritate faț de dispozițiile contrare din legile interne, iar potrivit art. 1082 - 1084 cod civil reclamantul a considerat c are dreptul la plata dobânzii legale reprezentând prejudiciul suferit prin imposibilitatea folosirii sumei de bani de la data plții pân la restituirea efectiv a acesteia.
Prin întâmpinarea depus la dosar în 06.05.2008 pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Aai nvocat lipsa calitții procesuale pasive, a inadmisibilitții acțiunii și a cerut suspendarea acțiunii, iar pe fond, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiat.
Prin sentința civil nr.54 din 20.05.2008, pronunțat în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ formulat de reclamantul împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, pe care aoo bligat-o s plteasc reclamantului suma de 5652 lei ce reprezint taxa de înmatriculare, precum și dobânzi legale pân la plata efectiv și a dispus anularea actului administrativ emis de pârât cu privire la soluționarea cererii de restituire a sumei cu titlu de tax de înmatriculare.
A obligat pârâta la plata ctre reclamant a cheltuielilor de judecat în cuantum de 1004,3 lei.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanț a reținut urmtoarele:
A apreciat c excepția lipsei calitții procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice a municipiului A nu este întemeiat, deoarece pârâta s-a comportat nu numai ca un veritabil organ împuternicit cu încasarea și calcularea taxei în litigiu, dar a emis și actului administrativ prin care a refuzat restituirea taxei, fr a invoca, în cadrul acestei proceduri, lipsa competenței legale de a emite un asemenea act și fr a indica un alt organ administrativ care ar avea o atare competenț.
În prezenta cauz, toate actele procedurale au fost întocmite în temeiul atribuțiilor conferite de lege - nr.HG495/2007 în numele și pe seama statului. Pe cale de consecinț, statul este reprezentat de Administrația Finanțelor Publice A, care are calitate procesual pasiv.
Cu privire la cererea de suspendare a cauzei, invocat de pârât în temeiul art.244 alin.1 Cod procedur civil, pân la finalizarea procedurii de infringement de ctre Comisia European, instanța a considerat-o neîntemeiat, fiind respins.
Potrivit art.244 alin.1 Cod procedur civil suspendarea se poate pronunța când dezlegarea pricinii atârn în totul sau în parte de existența ori inexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecți, ori în cauz nu sunt îndeplinite aceste condiții.
Procedura de constatare a înclcrii tratatelor comunitare - infringement - gestionat în aceast faz de Comisia European, este o procedur administrativ, ce are dou faze, precontencioas și faza contencioas, conform art.226 din Tratatul Comunitții Europene.
În prezent procedura deschis în privința României, cu privire la taxa special pentru autoturisme și autovehicule, este în faza precontencioas și datorit ezitrilor Guvernului Român, Comisia nu a finalizat aceast procedur.
Instanța a reținut c în procedura de infringement nu se ia nici o decizie asupra existenței ori inexistenței unui drept.
Neîntemeiat este și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad, fiind respins și aceasta, pe considerentul c reprezentanții statului se afl într-o eroare general de neînțelegerea dispozițiilor comunitare, judectorul român este primul judector comunitar având obligația de a aplica dreptul comunitar, sacrificând, dac este cazul, o norm național incompatibil cu dreptul comunitar. Doar în subsidiar, dac instanța apreciaz c dispozițiile de drept comunitar nu sunt suficient de clare, Curtea de Justiție European devine competent a decide asupra unei chestiuni prealabile judecții.
Consider c esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecții, este acceptarea aplicrii în cauz a dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României care statueaz c prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate faț de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, c, între alte instituții, autoritatea judectoreasc garanteaz aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunitții Europene, invocat de reclamant, instanța a constatat c acesta prevede c "nici un stat membru nu aplic, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natur mai mari decât cele care se aplic, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecinț, prevederile menționate din Tratat limiteaz libertatea statelor în materie fiscal de a restricționa libera circulație a mrfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscal între produsele importate și cele provenind de pe piața intern și care sunt de natur similar. Esențialul acestei taxe interzise este c perceperea ei este determinat de traversarea graniței de ctre autoturismul supus taxei, dintr-o țar comunitar, în România.
În privința reglementrii interne, remarc c taxa special pentru autoturisme și autovehicule a fost introdus în codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar dup modificarea Legii nr.343, prin nr.OUG110/2006, a fost restrâns la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Potrivit reglementrii în vigoare la data importului autoturismului de ctre reclamant, taxa special pentru autoturisme se datoreaz cu ocazia primei înmatriculri în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorat bugetului statului, se calculeaz dup formula prevzut de art.2141alin.3 în funcție de capacitatea cilindric, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rmâne c taxa special nu este perceput pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind perceput numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, dup aducerea acestora în țar.
Diferența de aplicare a taxei demonstrat în modul artat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea European în scopul reînmatriculrii lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de provenienț, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judectorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 și 4 din Constituție, face referiri la supremația dreptului comunitar, în speț a art. 90 (1) din Tratat și conchide c prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a înclcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridic intern a României, instanța este datoare s constate c art. 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementri contrare și c nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de faț. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementri impun concluzia c taxa special achitat pentru reînmatricularea autoturismului de ctre reclamant, în cuantum de 6287 lei, a fost încasat în contul bugetului statului, cu înclcarea art.90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea European, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede c de la data aderrii, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplic în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Aprarea pârâtei c acțiunea este inadmisibil întrucât nu se solicit anularea unui act administrativ fiscal de plat a taxei este neîntemeiat și speculativ. Într-adevr, reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilit de Ministerul Finanțelor și care este afișat, în form electronic, în mod public. Astfel cum pârâta confirm, operațiunea tehnic de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibil fr plata taxei. Într-adevr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculeaz autoturisme, nici cel care încaseaz taxa și nici Ministerul Finanțelor care administreaz bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanț, care s o materializeze. În consecinț, însși obligația de plat a taxei, de natur legal și condiționarea înmatriculrii de dovada plții acesteia, echivaleaz cu existența unui act administrativ de obligare la plat care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a artat, o baz legal de reglementare și calcul și o calculație efectiv, afișat electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera c reclamantul nu poate contesta înclcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanț cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României care statueaz c orice persoan se poate adresa justiției pentru aprarea drepturilor, libertților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrdi exercitarea acestui drept.
Din aserțiunile anterioare rezult c art.90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea intern de drept a României și astfel reclamanta, persoan juridic român, se poate adresa autoritților administrative precum și instanțelor judectorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de aceast reglementare comunitar de baz și care i-au fost înclcate prin aplicarea reglementrilor dreptului național cu caracter contrar de ctre autoritțile administrative cu ocazia reînmatriculrii în România a autoturismului cumprat din Germania.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vtmtor pentru reclamant, îl constituie însși plata taxei speciale pentru autoturisme, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedur fiscal, sunt asigurate prin cererile de restituie a taxei depuse de ctre reclamant la Administrația Finanțelor Publice
Considerând demonstrat înclcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143Cod fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantului, stabilind c taxa a fost ilegal încasat, obligând pârâta s restituie reclamantului suma de 5652 lei cu dobânzi legale aferente pân la plata integral a sumei și a anulat actul administrativ emis de pârât ca rspuns la cererea reclamantului de restituire a taxei.
Potrivit art. 274 Cod procedur civil, pârâta a fost obligat s plteasc reclamantului suma de 1004,3 lei, onorar avocat și taxe de timbru.
Împotriva sentinței a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A solicitând în principal casarea cu trimitere spre rejudecare și în subsidiar modificarea ei și respingerea acțiunii, cu urmtoarele criticii:
În esenț, prima instanț a constatat neconcordanța dintre legislația intern care reglementeaz taxa auto de prim înmatriculare, pe de o parte, și Constituție și Tratatul Comunitții Europene, pe de alt parte.
În primul rând, critic sentința pe soluționarea greșit a excepției de inadmisibilitate a acțiunii reclamantului sub un dublu aspect.
Primul aspect se refer la împrejurarea în care instanța de fond a constatat c însși obligația de plat a taxei, de natur legal și condiționarea înmatriculrii de dovada plții acesteia, echivaleaz cu existența unui act administrativ de obligare la plat, care nu are suport material, ci doar o baz legal.
Or, în condițiile în care nu exist un "suport material", adic existența material a unui act administrativ, acțiunea reclamantului, așa cum a fost formulat, apare ca fiind inadmisibil.
Al doilea aspect al inadmisibilitții, are în vedere natura litigiului: dac nu exist act administrativ în speț, sau dac reclamantul i s-a rspuns printr-un simplu rspuns la petiție, în termenul legal, nu se poate vorbi de contencios administrativ.
A doua excepție de ordine public pe care o invoc este cea privind lipsa calitții procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice A, argumentele fiind aceleași ca la fond.
Instanța a considerat c înclcarea art.90 din Tratat a fost demonstrat prin faptul c a fost instituit taxa special, îns nu a avut în vedere faptul c pârâta doar a încasat respectiva taxa potrivit legislației în vigoare (cum în mod corect a stabilit Tribunalul Gorj prin sentința nr.2789/01.10.2007 pronunțat în dosarul nr-).
Prima instanț a înclcat limitele generale de competenț ale unei instanțe de judecat, depșind și atribuțiile puterii judectorești (art.304 pct.4 din Codul d e procedur civil).
Potrivit art.126 alin.2 din Constituția României, "Competența instanțelor judectorești și procedura de judecat sunt prevzute numai prin lege." Astfel, nicio lege în vigoare nu permite unei instanțe judectorești de drept comun s se pronunțe asupra compatibilitții unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale.
În ce privește fondul cauzei, relev c, admițând c la data pronunțrii, nr.OUG50/2008, cap. VI lit. A) alin.1 - 17, deși era publicat în Monitorul Oficial, ea nu era în vigoare, hotrârea instanței este considerat netemeinic și nelegal, astfel:
Regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pân la data de 31 decembrie 2006.
Faț de prevederile constituționale ale art.148 precizeaz c, potrivit art. 1-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului, " Legea-cadru european este un act legislativ care oblig orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lsând în același timp autoritților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Totodat, alin.2) al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, faț de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezult faptul c legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, îns autoritțile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte și c, în concluzie, prima instanț prin admiterea acțiunii a fcut o aplicare greșit a legii.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunitților Europene, recurenta consider c dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunitții Europene nu sunt incidente în cauz, întrucât taxa de prim înmatriculare urmeaz a fi pltit de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculri în România.
Argumentele de principiu reținute în motivarea hotrârii pronunțate de Tribunalul Arad sunt neîntemeiate, întrucât legislația european nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia s nu fie mai mare decât al taxelor care se aplic, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, Tribunalul Arad ar fi fost obligat s stabileasc prin mijloace procedurale specifice dac taxa achitat în concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
În acest context, arat c nici Comisia European nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculri a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. Principiul "poluatorul pltește", pe care se bazeaz și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Dispozițiile art. 90 paragraful I din Tratatul Comunitții Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor "impozite interne mai mari decât cele care se aplic, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de alt parte nu ne aflm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plții taxei de prim înmatriculare exist pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de provenienț a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrdiri a liberei circulații a mrfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunitții Europene.
Tot pe fondul cauzei, solicit ca instanța de recurs, s constate c la momentul promovrii prezentului recurs, este în vigoare nr.OUG50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin hotrâre de guvern, nr.OUG50/2008 fiind publicat chiar anterior pronunțrii hotrârii atacate.
În aceste condiții, având în vedere aceste modificri legislative, agreate de Uniunea European, solicit instanței s dispun în consecinț.
În condițiile legislative prezente, consider acțiunea reclamantului ca fiind parțial fr obiect.
Astfel, începând cu data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin hotrâre de guvern, din care rezult c pentru a obține restituirea unei prți din taxa pltit pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire reclamantul trebuie doar s depun o cerere însoțit de actele dispuse de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile codului d e procedur fiscal, fr a fi nevoie de intervenția instanței de judecat, aceasta, bineînțeles, dac exist diferențe de restituit între vechea tax reglementat de Codul fiscal și cea de poluare introdus de nr.OUG50/2008.
Din acest punct de vedere și pentru aceast parte din sum, acțiunea reclamantului este fr obiect, existând o procedur de restituire de care acesta poate s uzeze și în urma creia va primi suma ce i se cuvine, drept pentru care, pe fond, solicit reținerea cauzei pentru judecare și în consecinț respingerea ei.
Cu privire la partea de tax a crei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG50/2008, solicit respingerea acțiunii ca neîntemeiat.
Așa cum este reglementat de nr.OUG50/2008, taxa de poluare este temeinic și legal, în conformitate cu normele de drept comunitar, aceast tax nefiind contestat de Comisia European sau alt organism comunitar.
Îndeplinind aceste condiții, este evident c diferența de tax achitat de reclamant este temeinic, legal și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituit nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalitții și egalitții ei, drept pentru care solicit ca cererea reclamantului s fie respins ca neîntemeiat.
Reclamantul - intimat a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinic și legal.
Recursul este neîntemeiat.
Cu privire la excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii pe considerentul c actul emis de pârât nu are caracterul de act administrativ, c nu exist suportul material al unui act administrativ și c pârâta Administrația Finanțelor Publice A nu are legitimare procesual activ în acest litigiu, Curtea reține urmtoarele:
Conform chitanței depuse în cauz, Trezoreria Municipiului A, entitate care funcționeaz în cadrul pârâtei Administrația Finanțelor Publice A, a încasat de la reclamant taxa special pentru autoturisme și autovehicule.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urm asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de alt parte, actul întrunește și trsturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41 Cod procedur fiscal. Actul a fost emis de ctre organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscal.
Cât privește excepția lipsei calitții procesuale pasive invocat de pârât, Curtea are în vedere c Administrația Finanțelor Publice Aaî ncasat taxa special prin entitatea sa, Trezoreria Municipiului A, care este Trezoreria Statului și în consecinț beneficiarul acestei taxe este Statul Român, care conform Legii nr.495/2007 este reprezentat de Agenția Național de Administrare Fiscal B și unitțile teritoriale subordonate, în speț Administrația Finanțelor Publice A, ceea ce justific calitatea procesual pasiv a acesteia.
Recurenta susține și c prima instanț a înclcat limitele generale ale unei instanțe de judecat, depșindu-și atribuțiile puterii judectorești, în raport de dispozițiile art.126 alin.2 din Constituție, nefiindu-i permis s se pronunțe asupra compatibilitții unor prevederi legale interne cu Constituția și tratatele internaționale.
În cauza de faț tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritar și direct a dispozițiilor art. 90 din Tratat, pentru considerentele urmtoare:
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciar intern și cea a c art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creeaz drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judectorul național, ca prim judector comunitar, are competența atunci când d efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat s aplice procedurile naționale de așa manier ca drepturile prevzute de Tratat s fie deplin și efectiv protejate.
C o tax intern impus autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexat și unde Curtea de Justiție a artat c o tax de înmatriculare este interzis atâta timp cât este perceput asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dat în circulație pe teritoriul unui stat membru și c valoarea taxei, determinat exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindric) și la clasificarea din punct de vedere al polurii este calculat fr a se lua în seam deprecierea autoturismului de o asemenea manier încât, atunci când se aplic autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea rezidual a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform crora legislația comunitar cu caracter obligatoriu prevaleaz legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garanteaz îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de alt parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabil numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunoar autoritțile fiscale. Din aceast perspectiv, invocarea de ctre organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul creia s-a perceput taxa special dovedit contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitar asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipotez revine jurisdicțiilor s elimine aceast disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea direct a Tratatului în așa fel încât acestei norme s i se recunoasc și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanț de fond nu a fcut altceva decât s aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manier s i se recunoasc particularului dreptul su de a nu fi impus o tax special discriminatorie la înmatricularea pentru prima dat în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În aceast manier instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasat de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciar pertinent (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Cu referire la incidența în speț a prevederilor nr.OUG50/2008 antamate de recurent prin recursul de faț, Curtea constat c noua tax instituit de este OUG stabilit pe alte principii decât taxa special anterioar, are alt mod de calcul și alt destinație.
Așa fiind, Curtea apreciaz c nu este posibil, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legal taxa special încasat sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG50/2008 dar pe de alt parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumrii reclamantului s urmeze procedura anevoioas și plin de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite aceast tez ar însemna ca soluția dat acțiunii reclamantului s nu fie integral și eficace, de vreme ce pârâta în continuare c taxa special s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține c restituirea doar a diferenței între taxa special încasat anterior pe baza unei norme legale abrogat la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmeaz a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil dup aceast dat pune problema aplicrii noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa special încasat ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactiv a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumrii raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivitții legii consacrat de art. 15 alin.1 din Constituție.
Din aceast perspectiv, aplicarea OUG nr.50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Pe cale de consecinț, Curtea constat c instanța de fond a fcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vdește a fi neîntemeiat sub toate aspectele, așa încât conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, și art.312 aliniat 1 Cod procedur civil, urmeaz a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, împotriva sentinței civile nr.54 din 20 mai 2008, pronunțat de Tribunalul Arad, în dosarul nr-.
Oblig recurenta s plteasc intimatului suma de 1.000 lei cheltuieli de judecat.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public din 20.XI.2008
PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,
- - - - LIBER - -
GREFIER,
- -
RED:/08.12.08
TEHNORED:/10.12.08
2.ex./SM/
Prim instanț: Tribunalul Arad
Judectori -
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Claudia, Petruța Micu