Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1277/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1277/R-CONT
Ședința publică din 27 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru judecător
- -, judecător
- -, judecător
-, grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC - SRL, cu sediul în Rm.V,--7, Complex, județul V, împotriva deciziei nr.918/R-CONT din 7 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimată fiind DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm.V, str.-.- nr.17.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns contestatoarea SC - SRL prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsind intimata.
Procedura este legal îndeplinită.
Contestația este timbrată legal, prin anularea timbrelor judiciare în valoare de 0,30 lei, precum și a chitanței nr.-/2009, emisă de Primăria Rm.V, din care rezultă că s-a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 10,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, întâmpinare din partea intimatei.
Apărătorul contestatoarei arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia, solicitând apărătorului contestatoarei să pună concluzii și cu privire la cererea formulată de intimată prin întâmpinare.
Av. având cuvântul pentru contestatoarea SC - SRL, solicită admiterea contestației așa cum este formulată în scris, arătând că expertul desemnat în cauză a stabilit că societatea nu este obligată să calculeze pro-rata, iar prin răspunsul la obiecțiunile formulate, și-a păstrat punctul de vedere, cu cheltuieli de judecată.
Referitor la cererea intimatei, privind obligarea contestatoarei la plata daunelor și a amenzii, solicită respingerea acesteia ca nefondată.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față, constată că:
La data de 29 septembrie 2008, - Rm. a solicitat, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, modificarea în parte a Deciziei nr.72/1.09.2008, în sensul admiterii contestației pentru sumele de 688 lei și 5.101 lei, sume pe care nu le datorează bugetului de stat.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin Raportul de inspecție fiscală nr.30711/11 iunie 2008, s-a materializat controlul efectuat pentru perioada 1 ianuarie 2003 - 31 martie 2008, fiind emisă Decizia de impunere fiscală nr.361/11 iunie 2008, ce a fost contestată de petentă la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V care, prin decizia nr.72/1.09.2008, a respins-o ca neîntemeiată pentru suma de 688 lei și ca rămasă fără obiect, pentru suma de 5.101 lei.
Măsura dispusă de intimată a fost apreciată de către reclamantă ca nelegală, întrucât nu a avut în vedere regimul fiscal căruia îi este supus contestatoarea și nici faptul că, pentru sumele reținute beneficia de deducere fiscală, conform art.144 din Codul fiscal. Astfel, au fost calculate debite suplimentare în sumă de 688 lei și respectiv 5.101 lei, fără a se avea în vedere că în luna septembrie 2007, între contestatoare și, s-a încheiat un contract de închiriere, iar pentru veniturile realizate din chirii, era scutită de TVA. De asemenea, s-a menționat că în perioada supusă controlului fiscal, reclamanta a convenit cu chiriașul ca utilitățile aferente spațiului închiriat să fie achitate de către chiriaș, prin refacturarea acestora către ea. aplicată de organul de inspecție fiscală este nelegală, întrucât refacturarea utilităților către chiriaș nu constituie o activitate care să justifice obligațiile fiscale calculate.
Prin întâmpinarea de la filele 47-50 dosar, intimata a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, pe motiv că organele de inspecție fiscală au încadrat corect activitatea desfășurată de contestatoare, care a realizat venituri fără drept de deducere, cât și venituri impozabile cu drept de deducere potrivit art.147 din Legea nr.571/2003.
După examinarea cauzei, Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința nr.855/16 iunie 2009, prin care a respins acțiunea.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că la data de 10 iulie 2008 s-a înregistrat sub nr.32123 contestația formulată de - împotriva Raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere nr.361/11 iunie 2008, fiind soluționată prin decizia nr.72/1.09.2008 de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată pentru suma de 688 lei și ca rămasă fără obiect, pentru suma de 5.101 lei, reprezentând taxă pe valoare adăugată.
De asemenea, s-a desființat în parte Decizia de impunere nr.361/11 iunie 2008, pentru suma de 290 lei, reprezentând contribuții sociale, precum și pentru suma 503 lei, reprezentând accesorii.
Pentru a dispune astfel, organul administrativ jurisdicțional a reținut că în perioada verificată operatorul economic a realizat atât venituri scutite, fără drept de deducere, cât și venituri impozabile, cu drept de deducere, fiind o persoană impozabilă cu regim mixt.
Măsura la care a ajuns intimata, a fost apreciată ca fiind legală de către judecătorul fondului, în contextul în care reclamanta a obținut atât venituri din chirii cât și venituri din refacturarea cheltuielilor cu energia electrică, apă, gaze și deșeuri menajere, iar la data de 20 februarie 2008, cu factura seria - nr.-, operatorul economic a procurat un autoturism marca TOYOTA, în valoarea de 888.882 lei, din care TVA în sumă de 30.157,79 lei.
Prin urmare, s-a reținut de către prima instanță că în perioada verificată operatorul economic a realizat atât venituri scutite, fără drept de deducere, cât și venituri impozabile, cu drept de deducere, fiind o persoană impozabilă cu regim mixt, conform prevederilor art.147 din Legea nr.571/2003, motiv pentru care organele de inspecție fiscală au calculat pro-rate definitive pe anul 2007 și trimestrul I al anului 2008, rezultând diferențe de TVA deductibilă în sumă de 224 lei la data de 31 martie 2008, pentru care au calculat și majorări de întârziere în sumă de 464 lei.
Reclamanta avea obligația să deducă taxa pe valoare adăugată aferentă intrărilor în raport cu participarea achizițiilor respective la realizarea operațiunilor supuse taxei pe valoare adăugată și nu să considere că taxa pe valoare adăugată, aferentă intrărilor/achizițiilor, este în totalitate deductibilă, luând în calcul o pro-rata da 100%.
Susținerea petentei, potrivit căreia calculul pro-ratei anuale este eronat, întrucât veniturile provenite din refacturarea utilităților trebuiau luate în considerare la livrările de bunuri și servicii scutite, care nu dau drept de deducere, a fost apreciată ca nejustificată întrucât operațiunile la care face referire organul de control fiscal nu apar nominalizate printre operațiunile scutite, fără drept de deducere, la art.141 din Legea nr.571/2003.
În ceea ce privește suma de 5.101 lei, stabilită de Raportul de inspecție fiscală nr.30711/11 august 2008, ca TVA de plată la finele anului 2007, instanța a constatat că aceasta nu a fost menționată în decizia de impunere ce se contestă, întrucât a fost avută în vedere numai la calculul majorărilor de întârziere aferente acestei obligații cu termen scadent la data de 25 ianuarie 2008.
Astfel, în perioada septembrie 2007 - 31 martie 2008, operatorul economic a dedus TVA pentru serviciile prestate de terți cu privire la cheltuielile cu utilitățile, dar și din achiziționarea în regim de leasing financiar a unui autoturism Toyota și a colectat TVA din refacturarea cheltuielilor de utilități, menționate în Raportul de inspecție fiscală nr.30711/11 iunie 2008, deși avea obligația să deducă taxa pe valoare adăugată, aferentă intrărilor în raport cu participarea achizițiilor respective la realizarea operațiunilor supuse taxei pe valoare adăugată și nu să considere că taxa pe valoare adăugată, aferentă intrărilor sau achizițiilor este în totalitate deductibilă, luând în calcul o pro-rata de 100%.
Într-o atare situație, majorările de întârziere calculate de organul fiscal se justifică sumelor reținute, întrucât acestea se calculează pe fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Împotriva sentinței, în termen legal, a formulat recurs reclamanta, care a susținut că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, prin consemnarea greșită a concluziilor formulate de reprezentantul său, deși acesta a susținut că este exclus calculul pro-rata, iar argumentele primei instanțe sunt preluate din motivarea intimatei. Expertiza a fost tratată superficial, deși concluziile erau în sens contrar soluției adoptate, fără a se analiza susținerile recurentei privind aplicarea disp.art.147 alin.3 - 4 Cod fiscal și art.147 alin.7 lit.c Cod fiscal coroborat cu art.47 alin.2 din Normele Metodologice din aplicarea Codului fiscal.
S-a mai susținut că, hotărârea este nelegală pentru că nu a luat în considerare concluziile raportului de expertiză, din care rezulta că recurenta nu era obligată la calcularea pro-rata, iar prin răspunsul la obiecțiuni, își păstrează aceleași concluzii, stabilind că trebuie aplicare disp.art.147 alin.7 lit.c Cod fiscal, care exclude la calculul pro-rata, valoarea operațiunilor prevăzute la art.141 alin.2 lit.a și b, precum și operațiunile imobiliare în măsura în care acestea sunt accesorii ale activității principale.
La data de 10 septembrie 2009, s-a depus întâmpinare din partea intimatei, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând, în esență, că recurenta este persoană juridică cu regim mixt fiscal și nu este îndreptățită să deducă TVA pentru toate achizițiile efectuate în anul 2007 - 2008, având obligația luării în calcul a unei pro-rata.
La 6 octombrie 2009, s-au depus note scrise din partea recurentei, prin care a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Prin decizia nr.918/R-CONT/7 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat recursul formulat, reținându-se următoarele:
Potrivit disp.art.147 alin.1 Cod fiscal, persoana impozabilă care realizează sau urmează să realizeze atât operațiuni care dau drept de deducere, cât și operațiuni care nu dau drept de deducere, este denumită în continuare persoană impozabilă cu regim mixt, iar potrivit alin.2 dreptul de deducere a taxei pentru aceasta se realizează printr-un calcul pro-rata. Potrivit disp.art.147 alin.7 lit.c) Cod fiscal, se exclud din calculul pro-rata valoarea operațiunilor prevăzute la art.141 alin.(2) lit.a) și b), precum și a operațiunilor imobiliare, altele decât cele prevăzute la lit. a), în măsura în care acestea sunt accesorii activității principale. Raportat la această dispoziție expresă a legii, trebuie clarificat aspectul ce ține de stabilirea regimului fiscal aplicabil persoanelor impozabile ce desfășoară activități de închiriere bunuri imobile, ce sunt operațiuni impozabile fără drept de deducere, în condițiile în care li se refacturează cheltuielile de utilități.
Or, chiar reclamanta a recunoscut practic că îi este aplicabil regimul mixt, cât timp realizează operațiuni atât cu drept de deducere, cât și fără drept de deducere, însă apreciază nejustificat că regimul mixt privește doar existența unor activități din care una să fie scutită de taxă. Din chiar înregistrările recurentei, reiese faptul că începând cu luna septembrie 2007 realizat venituri din chirii, care în conformitate cu prevederile art.141 alin.2 lit.e Cod fiscal, sunt venituri scutite, fără drept de deducere, conform art.126 alin.9 Cod fiscal, pentru ca în perioada septembrie 2007 -. martie 2008, să deducă TVA pentru cheltuielile cu utilitățile refacturate de chiriași, dar și din achiziționarea în regim de leasing a unui autoturism Toyota, pentru care exista drept de deducere a TVA-ului.
Ca urmare, instanța de recurs a reținut că în mod corect s-a apreciat de către organele de inspecție fiscală că, atât timp cât s-au realizat venituri scutite fără drept de deducere, cât și venituri impozabile cu drept de deducere, operatorul economic este o persoană impozabilă cu regim mixt, urmând a avea drept de deducere a taxei pro-rata. Excluderea de la calculul pro-rata privește exclusiv (conform art.147 alin.7 lit.c Cod fiscal), doar operațiunile imobiliare accesorii activității principale, în a cărui noțiune în mod evident nu pot fi circumscrise cheltuielile cu utilitățile, pentru care există drept de deducere al TVA-ului (sens în care a și procedat reclamanta).
Cum operațiunea în cauză nu apare printre cele prevăzute la art.141 Cod fiscal ca fiind scutite de TVA, iar atât furnizorii cât și recurenta au înscris taxa pe valoarea adăugată pe facturile emise, în mod evident aceasta reprezintă o persoană impozabilă cu regim mixt, căruia i se aplică modul de calcul pro-rata.
De altfel, contrar susținerilor recurentei, art.47 alin.2 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin nr.HG44/2004, prevăd, în aplicarea disp.147 alin.(7) lit.c) din Codul fiscal, ce anume constituie operațiuni imobiliare și anume operațiuni de livrare, închiriere, leasing, arendare, concesionare și alte operațiuni similare efectuate în legătură cu bunurile imobile, între acestea neînscriindu-se cheltuielile cu utilitățile unui imobil.
În consecință, pentru considerentele de fapt și de drept expuse, reținându-se că în speță erau aplicabile și disp.art.147 alin.8 Cod fiscal, în sensul deducerii TVA prin calcul pro-rata, Curtea a respins recursul ca nefondat, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Prin contestația în anulare înregistrată la data de 2 2009, Rm.V a solicitat anularea deciziei nr.918/R-CONT/7 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, întemeindu-și contestația pe dispozițiile art.318 alin.1 teza finală Cod procedură civilă, susținând că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze motivul de recurs invocat și întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea contestației, se arată că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, s-a referit strict la concluziile raportului de expertiză contabilă-judiciară, care răspunde la cele 4 obiective dispuse de instanța de fond, cu concluzia că nu este obligată să calculeze pro-rata, expertul interpretând corect legea, respectiv Codul fiscal și normele de aplicare ale acestuia, instanța interpretând în nume propriu punctul de vedere al expertului, putându-se trage astfel concluzia că expertiza dispusă din oficiu de instanța de fond a fost inutilă.
Contestația în anulare formulată de Rm.V nu este fondată.
Potrivit dispozițiilor art.318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, în afara cazurilor prevăzute de art.317, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare.
Prin această cale, se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.
Nu pot fi repuse în discuție pe această cale acele motive de casare sau de modificare care au format obiect de preocupare pentru instanța de recurs, chiar dacă soluția pronunțată ar fi rezultatul unei greșite aprecieri a probelor sau unei încălcări a legii, deoarece contestația în anulare nu constituie un mijloc de reformare a hotărârii eventual greșite, dată în recurs.
Instanța de recurs nu este obligată să răspundă la argumentele folosite de recurs în dezvoltarea unui motiv de casare sau modificare, fiind îndreptățită să grupeze aceste argumente, pentru a răspunde la motivul respectiv printr-un considerent comun.
În speță, instanța de recurs a răspuns cu prisosință la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, reținând că atât organele de inspecție fiscală, cât și instanța de fond au aplicat corect legea, chiar dacă nu au motivat înlăturarea de către instanța de fond a concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză.
Față de aceste considerente, urmează să se respingă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de Rm.
Curtea va respinge cererea formulată de intimată pentru obligarea contestatoarei la plata daunelor și a amenzii, potrivit dispozițiilor art.723 alin.2 Cod procedură civilă, reținând că aceasta și-a exercitat drepturile procedurale, inclusiv formularea contestației în anulare, cu bună credință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de -, cu sediul în Rm.V,--7, Complex, județul V, împotriva deciziei nr.918/R-CONT/7 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimată fiind DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm.V, str.-.- nr.17, județul
Respinge cererea de obligarea a contestatoarei la plata daunelor și a amenzii, formulată de intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Ioana Miriță
- - - -
Grefier,
-
Red./14.12.2009
GM/4 ex.
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru, Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Polixenia
