Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1320/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE CIVILĂ NR. 1320/2008

Ședința publică din 02 iunie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț

JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan

JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, cererea de revizuire formulată de reclamanta - TRANS SA, împotriva deciziei nr. 676 din 17.03.2008, pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ, cauza privind și pe intimații DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

În data de 29.05.2008 s-au înregistrat la dosarul cauzeiconcluzii scrisedin partea intimatei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CNp rin care solicită respingerea cererii de revizuire formulată de - TRANS SA.

În data de 30.05.2008 s-au înregistrat la dosar, din partea revizuientei - TRANS SA,concluzii scriseînsoțite de o serie de înscrisuri în justificarea poziției procesuale.

Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 mai 2008, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.

CURTEA

Prin decizia civilă nr. 676 din 17 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJs -au admis recursurile declarate de pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI împotriva sentinței civile nr. 2392 din 7 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care a casat-o și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamanta - TRANS SA C-N privind anularea nr.46110 din 7 iunie 2007, decizia de impunere nr. 277/6 iunie 2007 și decizia nr. 124/2007 în contradictoriu cu pârâtele mai sus arătate, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, - TRANS SA solicitând modificarea în totalitate a acesteia, cu consecința respingerii recursurilor declarate de către DGFP C și C împotriva sentinței civile nr. 2392/2007 a Tribunalului Cluj și menținerea acesteia din urmă ca legală și temeinică.

În dezvoltarea motivelor din cererea de revizuire, revizuienta arată că la termenul la care a fost pronunțată soluția, 17 martie 2008 nu a avut posibilitatea de a se înfățișa și nici de a înștiința instanța despre această imposibilitate întrucât apărătorul angajat în toate fazele procesuale înafara dosarului în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită a avut o cauză la Judecătoria Cluj -N și una la Tribunalul Cluj și întrucât la momentul la care s-a întâlnit cu clienta acestuia ședința de judecată nu începuse, apărătorul ales s-a deplasat la o altă cauză, la Judecătoria Cluj -N iar la momentul la care apărătorul s-a întors la sala 146, ședința de judecată în mod neobișnuit se încheiase.

Temeiul juridic al cererii de revizuire a fost circumscris pe dispozițiile art. 322 pct 8 Cod procedură civilă potrivit căruia, hotărârea este supusă revizuirii a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Revizuienta a arătat că cele două comisii vizând împrejurarea că partea să fi fost lega citată și partea să fi fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, sunt îndeplinite întrucât deși a fost legal citată nu s-a putut prezenta la termenul de judecată din motive neimputabile și nici nu a putut înștiința instanța despre această împrejurare întrucât ședința de judecată a fost de maxim 25 de minute.

Revizuienta a mai arătat că motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct 8 Cod procedură civilă privește garantarea dreptului la apărare a părții care a fost împiedicată datorită unor împrejurări mai presus de voința ei să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta iar în jurisprudența CEDO asigurarea acestui drept prin asigurarea egalității de arme implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza în astfel de condiții încât să nu fie plasată într-o situație dezavantajoasă în raport cu adversarul său.

În ceea ce privește principiul securității raporturilor juridice revizuienta a arătat că urmare a soluției pronunțate de Curtea de APEL CLUJ intervine riscul încălcării principiului securității juridice ca parte componentă a dreptului la un proces echitabil raportat la speță se indică existența a altor șase procese în care revizuienta a promovat acțiuni în vederea recuperării de TVA încasat nelegal de către organele fiscale, obiectul acestora fiind aproape identic cu obiectul dosarului în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită.

Intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea cererii de revizuire, invocând tardivitatea acesteia iar subsecvent a subliniat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct 8 Cod procedură civilă întrucât împiedicarea părții de a se înfățișa la judecată și să încunoștiințeze instanța despre această împrejurare trebuie să fie concomitentă iar împiedicarea să fi fost determinată de o împrejurare mai presus de voința părții, împrejurare care constituie un caz de forță majoră iar anterior termenului putea fi formulată o cerere scrisă prin care să fi solicitat strigarea cauzei la o anumită oră și nu au încunoștiințat instanța despre faptul că nu s-ar putea prezenta la ora înscrisă pe citație și nu au cerut strigarea cauzei la o anumită oră deși aveau această posibilitate.

Referitor la susținerile revizuientei vizând cererea de amânarea pronunțării prezentată subsecvent momentului închiderii dezbaterilor și după terminarea ședinței de judecată intimata a arătat că aceasta în mod corect nu a fost luată în discuție având în vedere momentul la care aceasta a fost formulată.

Intimata a mai arătat că dreptul la apărare nu a fost încălcat având în vedere că a fost exprimată poziția procesuală a revizuientei prin întâmpinarea existentă la dosarul cauzei.

Potrivit dispozițiilor art.322 pct 8 Cod procedură civilă revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare precum și a unei hotărâri date de instanța de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în ipoteza în care partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Împrejurarea că avocatul părții nu s-a putut prezenta în instanță a fost apreciat în mod constant în practica instanțelor judecătorești ca nefiind un motiv care să poată fi încadrat în dispozițiile art. 322 pct.8 Cod procedură civilă.

Condițiile enunțate trebuie îndeplinite cumulativ astfel că, alăturat dovedirii împrejurării că partea a fost împiedicată să se înfățișeze trebuie dovedită și împrejurarea că această parte a fost împiedicată să înștiințeze instanța despre aceasta dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, împrejurare care primește caracterul unui caz de forță majoră.

Împrejurarea mai presus de voința părții invocată de revizuient se apreciază de instanța investită cu soluționarea cererii de revizuire însă revizuientul este obligat să producă probe în acest sens.

, și chiar justificarea,prin înscrisuri, a faptului că avocatul ales al părții a participat la soluționarea altor cauze aflate pe rolul altor instanțe situate în același imobil nu este de natură a fi apreciat ca un motiv care să justifice atât lipsa cât și imposibilitatea comunicării neprezentării întrucât împrejurarea că au fost stabilite termene de judecată în aceeași zi era cunoscut și existau mijloace procedurale la dispoziția părții de face posibilă participarea la toate cauzele, însă aceste mijloace nu au fost utilizate.

Scopul instituirii unei proceduri poate fi analizat în extenso doar pentru ipoteza în care sunt îndeplinite condițiile enunțate de legiuitor ca fiind necesare pentru declanșarea procedurii.

Analizarea respectării drepturilor în fața instanței care a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită, din această perspectivă ar presupune îndeplinirea condițiilor prealabile concomitent cea ce în speță nu s-a reținut.

Asigurarea egalității de arme implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza în astfel de condiții încât să nu fie plasată într-o situație dezavantajoasă în raport cu adversarul său și tratarea egală a tuturor părților pe toată durata desfășurării procedurii astfel că luarea în considerare a înscrisurilor prezentate după închiderea procedurii ar fi creat un dezechilibru al "armelor".

Curtea,in baza considerentelor enunțate, reținând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art 322 pct 8 pr civ întrucât împrejurarea invocată nu a fost de natură a fi asimilată forței majore, în temeiul art 326 raportat la art 322 pct 8 pr civ va respinge cererea de revizuire declarată de revizuienta - TRANS SA împotriva deciziei civile nr.676 din 17 martie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ pe care o menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire declarată de revizuienta - TRANS SA împotriva deciziei civile nr.676 din 17 martie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 02 iunie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./2 ex./25.06.2008

Președinte:Mihaela Sărăcuț
Judecători:Mihaela Sărăcuț, Augusta Chichișan, Claudia Idriceanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1320/2008. Curtea de Apel Cluj