Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1330/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--03.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1330
Ședința publică din 10.11.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Ionel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 687/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâta intimată Administrația Finanțelor Publice, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat - în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind pârâta recurentă și pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantului intimat depune copie a chitanței emisă pentru suma de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată că la termenul de judecată din 13.10.2009 s-a pus în vedere recurentului să facă dovada calității de reprezentant a Administrației Finanțelor Publice, și câtă vreme la acest termen de judecată recurentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, aceasta pune în discuția părților excepția lipsei calității de reprezentant.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca fiind introdus de o persoană fără calitate de reprezentant și pentru motivele din întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 31.03.2009 la Tribunalul Arad, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice și a cerut obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 10.683 lei actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății, conform art. 124 Cod procedură fiscală.
În motivarea acțiunii arată că a achiziționat în cursul anului 2007 din Belgia un autoturism second-hand, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligată să plătească în contul bugetului de stat suma de 10.683 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule percepută în temeiul art.2141-2143Cod fiscal, reglementare care contravine Tratatului Comunității Europene, care în art.90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiului tratatului.
Prin aceste reglementări reclamantul consideră că este încălcat principiul discriminării produselor importate față de produsele interne, din analiza aplicării taxelor rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
Mai arată reclamantul că a formulat către pârâtă cerere de restituire a sumei achitate și de plată a dobânzilor legale, dar pârâta i-a respins atât cererea de restituire cât și contestația formulată împotriva refuzului de restituire.
Alături de restituirea taxei speciale achitate, pârâta trebuia să suporte și prejudiciul cauzat prin imposibilitatea folosirii sumei respective pentru perioada cuprinsă între data efectuării plății și data restituirii acesteia și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția de prematuritate a acțiunii cu motivarea că raportat la prevederile art. 11 din OUG 50/2008, reclamantul avea obligația să depună la Administrația Finanțelor Publice cererea și înscrisurile prevăzute de art. 6 din Normele de aplicare a OUG nr. 50/2008, restituirea sumei urmând a se rezolva potrivit procedurii prevăzută de aceste norme.
Pe fond, a cerut respingerea acțiunii, parțial ca neîntemeiată și parțial ca fiind fără obiect.
Pârâta consideră că acțiunea reclamantei este fără obiect în ceea ce privește restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule așa cum prevede art.11 din nr.OUG50/2008 care a intrat în vigoare la 01.07.2008, care stabilește că se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență aprobate prin nr.HG686/2008 și care face trimitere la art.117 din nr.OG92/2003.
Pentru suma care se restituie și care reprezintă taxa pe poluare, pârâta consideră că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, taxa pe poluare fiind instituită prin nr.OUG50/2008, tocmai ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Prin sentința civilă nr. 687/22.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins excepția de prematuritate întrucât reclamantul înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, a formulat cerere către pârâtă, (fila 13), dar pârâta a refuzat soluționarea cererii și a respins contestația formulată.
Pe fondul cauzei, a admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice și-n consecință:
A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 10.683 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată cu chitanța nr.- din 10.08.2007 cu dobânzi calculate conform art.124 din nr.OG92/2003.
A obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1.039 lei.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamantul a importat în anul 2007 un autoturism marca Mercedes, an de fabricație 2003 și pentru înmatricularea acestuia în România în temeiul art.2141- 2143Cod fiscal a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 10.683 lei (fila 15).
În privința reglementării interne, este de remarcat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerate la art.2141Cod fiscal.
Întrucât s-a apreciat că prin aceste reglementări au fost încălcate prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, România a fost supusă procedurii de infrigement datorită acestei taxe, iar instanțele de judecată constatând nelegalitatea acesteia au dispus restituirea ei.
Tocmai datorită acestor considerente de nelegalitate a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prin nr.OUG50/2008, prevederile art.2141- 2143Cod fiscal, au fost abrogate, ordonanța de urgență intrând în vigoare la 1 iulie 2008, iar prin art.11 din această ordonanță s-a dispus restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.
Ca modalitate de restituire, art.11 din nr.OUG50/2008, stabilește că taxa specială se restituie ca diferență rezultată între suma achitată de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, după procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.
Normele metodologice au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art.11 din nr.OUG50/2008 raportat la art.15 (2) din Constituția României, pentru că din modalitatea de restituire a taxei speciale prevăzute de acest articol, ar rezulta că și contribuabili care au importat autovehiculele în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 ar datora taxa pe poluare.
Prin Decizia nr.1344/09.12.2008 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția, Curtea apreciind că dispozițiile art.11 din nr.OUG50/2008 nu retroactivează, ci doar stabilesc stingerea a două obligații fiscale, problemă ce ține de interpretarea legii de către instanță.
Ca urmare, instanța a reținut că taxa specială a fost plătită de reclamantă în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Acțiunea reclamantei este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit.d din nr.OG92/2003.
În aplicarea acestor prevederi și a Ordinului nr.1899/2004, reclamanta s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, cererea fiind respinsă pe considerentul că prevederile art.2141din Legea nr.571/2003 sunt în vigoare și nu sunt îndeplinite condițiile cerute de nr.1899/2004.
Or, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de a reține o parte din taxa încasată anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia s-a instituit nelegal taxa specială.
În condițiile în care reclamanta nu datorează taxa pe poluare, iar pârâta nu a identificat și comunicat instanței alte obligații fiscale de natura celor prevăzute de art.116 (1) din nr.OG92/2006 pentru a putea opera compensarea, de precizat fiind și aspectul că taxa pe poluare nu este o creanță administrată de Ministerul Finanțelor Publice, deci nu poate face obiectul compensării, instanța a apreciat că reclamanta este îndreptățită la restituirea integrală a taxei speciale.
Pentru aceste considerente a fost admisă acțiunea și în temeiul art.117 (1) din nr.OG92/2003 a fost obligată pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 10.340 lei taxă specială pentru autoturisme și autovehicule cu dobânzi calculate conform art.124 (1) și (2) din nr.OG92/2003.
În temeiul art.274-276 Cod procedură civilă a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1.039 lei reprezentând onorar de avocat 1.000 lei și taxa judiciară de timbru 39 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se arată că acțiunea reclamantului este parțial rămasă fără obiect întrucât prin intrarea în vigoare a OUG 50/2008 reclamantul are dreptul la restituirea sumelor rezultate ca diferență între taxa specială pe autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule, diferență care se eliberează pe baza unei cereri depuse de reclamant, însoțită de actele la care face referire actul normativ indicat.
Pentru partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit OUG 50/2008 se arată că acțiunea reclamantului este neîntemeiată întrucât taxa achitată de reclamant este în deplină concordanță cu normele comunitare.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.7 și 9 și art.3041Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a invocat excepția privind lipsa calității procesuale de recurent a Direcția Generală a Finanțelor Publice A, arătând că în fața instanței de fond reclamantul a chemat în judecată Administrația Finanțelor Publice, instituție care nu a declarat recurs în prezenta cauză, recursul fiind declarat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice A care nu a fost și nu este parte în prezentul litigiu.
Pe fondul cauzei intimatul a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică, apreciind că aceasta a realizat o corectă interpretare a dispozițiilor legale prin raportare la art.90 par.1 din Tratatul
La termenul de judecată din 13.10.2009 instanța a pus în vedere recurentei să facă dovada calității de reprezentant a Administrației Finanțelor Publice, în condițiile în care din cuprinsul cererii de recurs rezultă că recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Aaa cționat în reprezentarea acestei din urmă instituții.
De vreme ce recurenta nu a prezentat dovada calității de reprezentat a până la termenul acordat în acest sens, instanța a invocat, din oficiu, excepția privind lipsa calității de reprezentant, iar în analiza acestei excepții, ținând cont și de dispozițiile art.137 alin.1 Cod procedură civilă, ce obligă instanța a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond ce fac inutilă cercetarea în fond a cauzei, reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice obligarea acestuia la restituirea taxei de primă înmatriculare încasate conform dispozițiilor din Codul fiscal în sumă de 10.683 lei.
Sentința nr.687/22.04.2009 a Tribunalului Arad din prezenta cauză a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice, instituție care chiar dacă nu are personalitate juridică are calitatea de instituție ce a procedat la încasarea sumei a cărei restituire se solicită de reclamant.
Prezentul recurs a fost declarat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea, dar recurenta nu a fost în măsură să prezinte instanței mandatul de reprezentare acordat în acest sens de către pârâta, motiv pentru care, Curtea, în baza art.161 Cod procedură civilă, ținând cont și de dispozițiile art.28 din Legea 554/2004 va proceda la anularea recursului declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice
În baza art.274 și urm Cod procedură civilă, recurenta fiind în culpă procesuală va fi obligată la plata cheltuieli de judecată către intimatul reclamant în sumă de 1.000 lei reprezentând onorariu avocațial achitat prin chitanța nr.27/07.10.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 687/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații și Administrația Finanțelor Publice.
Obligă recurenta la plata către intimatul a cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red./24.11.2009
Tehnored./24.11.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Ionel
