Contestație act administrativ fiscal. Decizia 134/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 134
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 2: Carmina Mitru
JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
Grefier - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea - SRL, împotriva deciziei nr.3245/07.07.2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru contestatoarea - SRL, lipsind intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează întâmpinarea depusă la dosar de către intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Se comunică copie de pe întâmpinare contestatoarei - SRL.
Avocat pentru contestatoarea - SRL nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a observa întâmpinarea.
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente asupra contestației.
Avocat pentru contestatoarea - SRL solicită admiterea contestației, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față,
Prin sentința nr. 484 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr- s-a admis contestația formulată de - SRL cu sediul în DTS,-, -.6,.3, județul M în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice M, s-a dispus anularea deciziei nr. 18/2008 emisă de intimată și a fost obligată intimata la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către contestatoare
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 11 din 85/1999 privind ratificarea Convenției dintre România și Regatul Olandei, pentru evitarea dublei impuneri si prevenirea evaziunii fiscale, potrivit cu care, dobânzile provenite dintr-un stat contractant și plătite unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi impuse in acel stat.
In aliniatul 2 se prevede totuși că aceste dobânzi pot fi de asemenea impuse statului contractant din care provin în conformitate cu legislația acelui stat doar daca beneficiarul dobânzii este un rezident a celuilalt stat contractant, impozitul astfel stabilit nu va depăși 3 % din suma bruta a dobânzii, fapt stabilit și de organul de control.
In alin 3 al aceluiași act normativ se retine că independent de prevederile paragraf II dobânzile provenite dintr-un stat contractant și plătite unui rezident al celuilalt stat contractat care este beneficiarul efectiv al acestora vor fi impuse numai in acel stat contractant dacă sunt îndeplinite doua condiții: 1. dobânda să fie plătită in legătură cu împrumutul acordat aprobat, garantat sau asigurat de guvernul unui stat contractat de banca centrala a unui stat contractant sau de orice altă agenție sau instituție deținuta sau controlata de guvernul unui stat contractant și a 2-a condiție dobânda sa fie în legătura cu un împrumut acordat de o bancă sau instituție bancara or, in raportul de expertiza s-a stabilit această situație în sensul că societatea a respectat această dispoziție legală și nu datorează nici un fel de impozit.
Cererea de cheltuieli de judecată formulată de reclamantă s-a apreciat că este întemeiată și având in vedere disp. art. 274 civ a fost admisă și obligata pârâta la 1000 lei cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat si onorariu expert.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice M criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că în cauză instanța de fond nu a cercetat apărările pârâtei din întâmpinare și s-a bazat doar pe concluziile raportului de expertiză, în condițiile în care în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 din 85/1999 privind ratificarea dintre România si Regatul Olandei pentru emiterea dublei impuneri si prevenirea evaziunii fiscale încât în mod legal s-a dispus impozitarea reclamantei.
S-a mai susținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. 3 lit. i, lit. ii, lit. iii, lit. iv, lit. lit. v, din legea nr. 85/1999 întrucât nici plătitorul sau primitorul dobânzilor nu este guvernul României sau Olandei, nu este instituție publică, sau bancă centrală a celor două țări, că adresele nr. X/3/3137/22.05.2006 și nr. IV/3/11890/28.10.2004 nu au natura juridică a unor scrisori de garanție care garantează plata la timp a ratelor și dobânzilor provenite din contractul de leasing, dispozițiile art. 2 din Norma 17/17.09.2002 privind raportarea statistică la BNR a operațiunilor valutare de capital de natura datoriei private pe termen și mediu, conform cu care toate persoanele fizice sau juridice rezidente care au încheiat contracte cu nerezidenții pentru operațiuni valutare de capital sunt obligate să notifice aceste operațiuni, rolul acestor raportări fiind elaborarea de statistici.
S-a arătat de asemenea că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. 3 lit. iii, lit. iv, lit. lit. v, din Legea nr. 85/1999 întrucât dobânda nu este plătită în legătură cu un împrumut bancar acordat de o bancă sau de orice instituție financiară, ci este datorată în legătură cu achiziționarea în leasing a unor vehicule și vehiculele achiziționate nu fac parte din categoria echipamentelor științifice, comerciale și nici din a celor industriale nefiind folosite în procesul tehnologic.
La data de 06.07.2009 intimata - SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
În motivarea acestei cereri, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. 3 din Legea nr. 85/1999 din contractele de leasing încheiate și corespondența purtată cu Banca Națională a României rezultând că operațiunile valutare de capital aferente contractele de leasing încheiate au fost luate în evidența Registrului Externe, împrumutul fiind asigurat de statul Român și acordat de BNR.
S-a mai arătat că existența unui contract de împrumut, respectiv a contractului de credit pe perioada 2004-2008, în temeiul căruia s-au făcut plățile externe pentru echipamentele importate face aplicabile dispozițiile art. 11 alin. 3 lit. iii care privește dobânda plătită în legătură cu un împrumut acordat de o bancă sau de orice altă instituție financiară.
Prin deciziei nr.3245 din data de 07.07.2009, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M împotriva sentinței nr. 484 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL.
A modificat sentința în sensul că a respins acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin decizia nr. 144/23.04.2008 emisă de DGFP M s-a reținut că la sediul societății s-au prezentat organele de inspecție fiscală care au constatat că impozitul pe venituri obținute din România de nerezidenți in perioada supusă controlului, societatea a achiziționat de la firma BV Leasing din Olanda,5 semiremorci basculabile în baza contractelor de leasing, reținându-se că nu s-a virat impozitul pe venitul persoanelor nerezidente, in legătura cu valoarea dobânzilor contractelor de leasing, respectiv suma de 3015 lei impozit și 1550 lei majorări de întârziere.
Instanța a apreciat întemeiată critica recurentei pârâte în sensul că sentința este dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 din 85/1999 privind ratificarea dintre România si Regatul Olandei pentru emiterea dublei impuneri si prevenirea evaziunii fiscale.
Astfel, potrivit art. 11 din Legea nr. 85/1999 privind ratificarea convenției dintre România si Regatul Olandei pentru emiterea dublei impuneri si prevenirea evaziunii fiscale "1. Dobânzile provenite dintr-un stat contractant și plătite unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat. 2. Totuși aceste dobânzi pot fi, de asemenea, impuse și în statul contractant din care provin, în conformitate cu legislația acelui stat, dar, dacă beneficiarul efectiv al dobânzii este un rezident al celuilalt stat contractant, impozitul astfel stabilit nu va depăși 3% din suma brută a dobânzii. 3. Independent de prevederile paragrafului 2, dobânzile provenite dintr-un stat contractant și plătite unui rezident al celuilalt stat contractant, care este beneficiarul efectiv al acestora, vor fi impuse numai în acel celălalt stat contractant, dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiții: (i) plătitorul sau primitorul dobânzilor este însuși guvernul unui stat contractant, o instituție publică, o subdiviziune politică, o unitate administrativ-teritorială sau o autoritate locală a acestuia ori banca centrală a unui stat contractant; (ii) dobânda este plătită în legătură cu un împrumut acordat, aprobat, garantat sau asigurat de guvernul unui stat contractant, de banca centrală a unui stat contractant sau de orice agenție ori instituție (inclusiv instituție financiară) deținută sau controlată de guvernul unui stat contractant: (iii) dobânda este plătită în legătură cu un împrumut acordat de o bancă sau de orice altă instituție financiară (inclusiv o societate de asigurare); (iv) dobânda este plătită în legătură cu un împrumut acordat pentru o perioadă mai mare de 2 ani; (v) dobânda este plătită în legătură cu vânzarea pe credit a unui echipament industrial, comercial sau științific."
S-a constatat că instanța de fond a făcut o greșită aplicarea a acestor dispoziții legale având în vedere s-a bazat doar pe concluziile raportului de expertiză, în condițiile în care în nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. 3 lit. i și lit. ii, lit. iii, lit. iv, lit. lit. v, din legea nr. 85/1999 întrucât nici plătitorul sau primitorul dobânzilor nu este guvernul României sau Olandei, nu este instituție publică, sau bancă centrală a celor două țări (lit. i), că adresele nr. X/3/3137/22.05.2006 și nr. IV/3/11890/28.10.2004 nu au natura juridică a unor scrisori de garanție care garantează plata la timp a ratelor și dobânzilor provenite din contractul de leasing, dispozițiile art. 2 din Norma 17/17.09.2002 privind raportarea statistică la BNR a operațiunilor valutare de capital de natura datoriei private pe termen și mediu, conform cu care toate persoanele fizice sau juridice rezidente care au încheiat contracte cu nerezidenții pentru operațiuni valutare de capital sunt obligate să notifice aceste operațiuni, rolul acestor raportări fiind elaborarea de statistici (lit. ii).
De asemenea, s- constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. 3 lit. iii, lit. iv, lit. lit. v, din Legea nr. 85/1999 întrucât dobânda nu este plătită în legătură cu un împrumut bancar acordat de o bancă sau de orice instituție financiară, ci este datorată în legătură cu achiziționarea în leasing a unor vehicule, ce nu fac parte din categoria echipamentelor științifice, comerciale și nici din a celor industriale nefiind folosite în procesul tehnologic.
Nu a putut fi reținută apărarea intimatei pârâte în sensul că existența unui contract de împrumut, respectiv a contractului de credit pe perioada 2004-2008, în temeiul căruia s-au făcut plățile externe pentru echipamentele importate face aplicabile dispozițiile art. 11 alin. 3 lit. iii care privește dobânda plătită în legătură cu un împrumut acordat de o bancă sau de orice altă instituție financiară, având în vedere că în speță nu s-a stabilit impozit pentru dobânda aferentă contractului de împrumut, ci pentru dobânda aferentă contractului de leasing.
Împotriva deciziei instanței de recurs, reclamanta - SRL a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art.318 Cod procedură civilă.
A susținut că instanța de recurs, admițând recursul pârâtei DGFP M, a omis să observe că obiectul contractelor era reprezentat de utilaje comerciale cu caracter industrial, iar dobânda plătită era datorată în legătură cu un împrumut acordat de o instituție financiară, durata acestuia fiind mai mare de doi ani.
A mai arătat că datorită erorii materiale în care s-a aflat instanța de recurs, prin neidentificarea obiectului contractului și prin neobservarea termenului de acordare a finanțării și a calității de instituție financiară a societății de leasing, s-a ajuns în situația de a fi obligată la o dublă impunere, deși se încadra în trei cazuri prevăzute de Legea nr.85/1999, în art.11 alin.3. Intimata DGFP Mad epus întâmpinare, susținând că motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în cele două teze prevăzute de art.318 Cod procedură civilă, în sensul că nu pot fi valorificate pe această cale greșeli de judecată, iar dispozițiile tezei a II-a a acestui articol pot fi invocate doar de cel care a promovat recursul a cărei hotărâre se atacă.
Contestația în anulare este nefondată.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
Art.318 Cod procedură civilă reglementează contestația în anulare specială, iar motivele pentru care poate fi formulată sunt legate de faptul că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre care este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Referitor la greșeala materială,textul invocat privește greșeli de fapt, care sunt involuntare și nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor prevederi legale, ori de rezolvare unui anumit incident procedural.
Doctrina și practica materială au consacrat aplicabilitatea acestei teze, numai în cazul erorilor materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, care au avut drept consecință adoptarea unei soluții greșite.
Este cazul greșelilor materiale, săvârșite de instanță prin confundarea unor elemente importante ale cauzei sau a unor date materiale determinante la pronunțarea soluției, cum ar fi respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea unui recurs ca netimbrat deși la dosar se afla chitanța de plată a taxei de timbru, sau faptul că recursul a fost promovat de un mandatar fără calitate.
În speță motivele invocate de contestatoare sunt erori de judecată, de apreciere a probelor și nu greșeli materiale în sensul arătat.
Referitor la cea de-a doua teză a art.318 Cod procedură civilă, se observă că recursul împotriva sentinței 484 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinția fost declarat de pârâta M și nu de reclamanta - SRL, care a formulat contestația în anulare.
Prin urmare, contestatoarea nu poate solicita să fie analizate toate motivele de recurs, în condițiile în care acest recurs a fost declarat de către pârâtă.
Curtea constată că motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în prevederile limitative și de strică interpretare ale art.318 Cod procedură civilă, așa încât contestația în anulare va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea - SRL, împotriva deciziei nr.3245/07.07.2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală A Finanțelor Publice
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
2 ex.
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Carmina Mitru, Magdalena Fănuță
