Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1345/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--14.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1345
Ședința publică din 10.11.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Ionel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 660/CA/16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtele intimate Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantei recurente, lipsă fiind pârâtele intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, pârâtele intimate au depus întâmpinări care se comunică reprezentantului reclamantei recurente.
Avocat depune împuternicire avocațială, chitanța emisă pentru suma de 2000 lei reprezentând onorariu de avocat, dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei, timbru judiciar în valoare de 0,50 lei și arată că nu solicită termen întrucât a luat cunoștință despre conținutul întâmpinării.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului pentru motivele formulate în scris, cu cheltuieli de judecată în fond și în recurs.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- reclamanta - SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE T și ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE T anularea Deciziei nr. 2564/270/02.12.2008 emisă de DGFP T, în sensul admiterii contestației împotriva Raportului de inspecție fiscală nr.6552/09.10.2008 emis de pârâta T; Obligarea pârâtelor de a dispune și rambursa suma de 221.190 lei reprezentând TVA.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, faptul că, are obiect de activitate "construcții de clădiri și lucrări de geniu". Prin decontul de TVA aferent lunii iunie 2008 înregistrat la pârâta T sub nr. 36906/16.07.2008 a solicitat rambursarea sumei de 221.190 lei. În urma acestei solicitări s-a efectuat o inspecție fiscală care nu a constatat nereguli în documentația depusă. Furnizorii lor de terenuri au notificat la organul fiscal operațiunea de taxare a acestor acte de vânzare terenuri. Chiar în raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 09.10.2008, la pct. 2 și 5, organul de inspecție menționează ca "toate achizițiile efectuate de către societate sunt destinate operațiunilor taxabile". Totuși urmare a controlului fiscal efectuat s-a considerat că în conformitate cu art. 145 alin. 2 din Codul Fiscal, TVA solicitat este nedeductibil. Motivul invocat este că "nu se cunoaște intenția contribuabilului că acestea sunt destinate vânzării" or, în conformitate cu art. 147 alin. 5 din Codul Fiscal aceste achiziții nu dau drept de deducere și rambursare.
Reclamanta arată că a contestat acest raport de inspecție fiscală, dar prin Decizia nr. 2564/270/02.12.2008 emisă de DGFP Tis -a respins contestația cu aceeași motivare.
Reclamanta precizează că autoritățile fiscale au aplicat greșit legea, din moment ce societatea reclamantă este una în construcții este evident deci, că scopul ei este de a construi și vinde imobile. Există și o declarație notarială autentificată sub nr. 1305/18.06.2008 în care se arată clar că aceste achiziții de terenuri au fost făcute în scopul de a folosi la construcția de clădiri care ulterior vor fi supuse operațiunii taxabile din punct de vedere al TVA.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 145 alin.1 și 2 art. 146 alin. 1 din Codul Fiscal.
La cererea de chemare în judecată a atașat în copie actele despre care a făcut vorbire în acțiune.
Pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE Taf ormulat întâmpinare (filele 26-28 dosar), solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, menținerea ca temeinice și legale a deciziilor contestate.
Pârâta T arată că deoarece lucrările reclamantei nu au fost finalizate la data controlului, iar aceasta nu a optat pentru taxarea bunurilor imobile, rezultă că la data finalizării inspecției, achizițiile nu erau destinate operațiunilor taxabile, așa cum prevede art. 145 alin. 2 din Codul Fiscal: "Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor dacă acestea sunt destinate în folosul operațiunilor taxabile." Din analiza situației de fapt, organul fiscal a reținut că reclamanta a achiziționat terenuri, materiale de construcții, proiect construcție reprezentând "casă familială " operațiuni prevăzute de art. 141 alin. 2 lit. f) din Codul Fiscal. Aceste operațiuni - și anume livrarea de bunuri imobile - nu pot fi încadrate ca fiind taxabile potrivit art. 145 alin. 2 din Codul Fiscal. Pentru acestea legiuitorul a prevăzut scutirea de TVA cu posibilitatea însă de a se opta pentru aplicarea taxării. Numai această opțiune de taxare întocmită sub forma unei notificări dă dreptul persoanei juridice de a fi supusă regimului de taxare și în consecință de a beneficia ulterior de rambursare de TVA.
Pârâta T precizează însă, faptul că reclamanta nu a făcut dovada existenței unei asemenea notificări, motiv pentru care organul fiscal, de drept a considerat operațiunea de livrări de bunuri imobile a fi scutită de TVA. Tocmai pentru faptul că această notificare nu a fost prezentată organelor fiscale, se prezumă în fapt că aceasta nu exista la data controlului. Ori dispozițiile incidente stipulează imperativ că regimul de taxare se aplică de la data înscrisă în notificare și nu de la o dată anterioară. Aceasta este de fapt logica firească întrucât nu se poate aplica regimul de taxare atâta vreme cât nu se cunoaște opțiunea plătitorului de impozit. Deși reclamanta susține că a prezentat organului de inspecție fiscală o declarație notarială autentificată prin care administratorul societății declară pe proprie răspundere că achizițiile efectuate în scopul de a folosi la construcția de clădiri destinate desfășurării de operațiuni taxabile din punct de vedere a TVA, acest aspect nu prezintă relevanță, atâta vreme cât legea prevede imperativ pe de o parte scutirea de la plata taxei a operațiunilor realizate de reclamantă, pe de altă parte, în situația optării la taxare a acestor operațiuni, necesitatea existenței unei notificări.
Pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE Tad epus la dosar întâmpinare (filele 32-36 dosar) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală. În susținerea întâmpinării a redat aceleași argumente prezentate și în conținutul întâmpinării depuse la dosar de pârâta T, argumente la care s-a făcut referire supra, inclusiv reproducerea textelor legale incidente.
Prin sentința civilă nr. 660/CA/16.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de reclamanta - SRL T împotriva pârâtelor DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE și ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, organele de control din cadrul pârâtei ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE T au stabilit în sarcina societății reclamante - SRL prin Raportul de inspecție fiscală nr.6552/09.10.2008 (filele 37-44 dosar), suma totală de 221.190 lei reprezentând TVA ca fiind nedeductibilă fiscal.
În baza raportului de inspecție fiscală s-a întocmit Decizia de impunere nr. 661/09.10.2008, (filele 50-51 dosar), acte administrativ-fiscale împotriva cărora reclamanta a formulat contestație în procedură administrativă, soluționată prin Decizia nr. 2564/270/02.12.2008, emisă de DGFP T - Biroul Soluționarea Contestațiilor, aflată la filele 6-10 din dosar.
Prin Decizia nr. 2564/270/02.12.2008 emisă de DGFP T - Biroul Soluționarea Contestațiilor, pârâta a respins ca neîntemeiată contestația reclamantei pentru suma de 221.190 lei RON reprezentând TVA nedeductibilă.
Pârâta Tar espins cererea reclamantei privind solicitarea deducerii TVA, pe considerentul că societatea reclamantă nu a respectat prevederile normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal.
În concret, prin Raportul de inspecție fiscală nr.6552/09.10.2008 emis de pârâta T, organul de control a constatat că TVA în cuantum de 221.190 lei solicitată prin decontul privind rambursarea soldului sumei negative, este nedeductibilă deoarece nu au fost respectate NM de aplicare a Codului Fiscal în sensul că nu a fost prezentată notificarea privind opțiunea de taxare a operațiunii de livrare bunuri imobile.
Întrucât, la data inspecției fiscale, lucrările reclamantei nu au fost finalizate la data controlului, iar aceasta nu a optat pentru taxarea bunurilor imobile, rezultă că la data finalizării inspecției, achizițiile nu erau destinate operațiunilor taxabile, așa cum prevede art. 145 alin. 2 din Codul Fiscal: "Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor dacă acestea sunt destinate în folosul operațiunilor taxabile."
Din analiza situației de fapt, organul fiscal a reținut că reclamanta a achiziționat terenuri, materiale de construcții, proiect construcție reprezentând "casă familială " operațiuni prevăzute de art. 141 alin. 2 lit. f) din Codul Fiscal.
Aceste operațiuni - și anume livrarea de bunuri imobile - nu pot fi încadrate ca fiind taxabile potrivit art. 145 alin. 2 din Codul Fiscal. Pentru acestea legiuitorul a prevăzut scutirea de TVA cu posibilitatea însă de a se opta pentru aplicarea taxării. Numai această opțiune de taxare întocmită sub forma unei notificări dă dreptul persoanei juridice de a fi supusă regimului de taxare și în consecință de a beneficia ulterior de rambursare de TVA.
Însă, reclamanta nu a făcut dovada existenței unei asemenea notificări, motiv pentru care organul fiscal, de drept a considerat operațiunea de livrări de bunuri imobile a fi scutită de TVA. Or, dispozițiile incidente stipulează imperativ că regimul de taxare se aplică de la data înscrisă în notificare și nu de la o dată anterioară. Aceasta este de fapt logica firească întrucât nu se poate aplica regimul de taxare atâta vreme cât nu se cunoaște opțiunea plătitorului de impozit.
În ceea ce privește declarația notarială autentificată prin care administratorul societății declară pe proprie răspundere că achizițiile efectuate în scopul de a folosi la construcția de clădiri destinate desfășurării de operațiuni taxabile din punct de vedere a TVA, acest aspect nu prezintă relevanță, atâta vreme cât legea prevede imperativ pe de o parte scutirea de la plata taxei a operațiunilor realizate de reclamantă, pe de altă parte, în situația optării la taxare a acestor operațiuni, necesitatea existenței unei notificări.
În cauza de față sunt aplicabile prevederile art. 141 alin. 2 lit. f) din Codul Fiscal care menționează a fi scutite de TVA: "f) livrarea de către orice persoană a unei construcții, a unei părți a acesteia și a terenului pe care este construită, precum și a oricărui alt teren."
Pentru ca aceste operațiuni să poată fi supuse regimului de taxare este obligatoriu a se respecta condiția prevăzută de art. art. 145 alin. 3 din Codul Fiscal care prevede că "Orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operațiunilor prevăzute la alin.2 lit. e) și f) în condițiile stabilite de norme", iar aceste norme stipulează că "Opțiunea prevăzută la alin.1 se va notifica organelor fiscale competente pe formularul prezentat în anexa nr. 1 și se va exercita de la data înscrisă în notificare."
Raportat la probațiunea cu acte administrată și pozițiile exprimate de părți, instanța a constatat că situația de fapt, starea de fapt relevantă este redată în același mod de toate părțile, necontestată, anume că reclamanta nu a înregistrat la organul fiscal Notificarea sa privind opțiunea pentru taxarea operațiunilor prevăzute la art. 141 alin.2 lit. e) și f) în condițiile stabilite de Normele Metodologice ale Codului Fiscal.
În litigiu rămânând dacă în situația de fapt a reclamantei care desfășoară activitate de "livrare de bunuri imobile", necontestată sub acest aspect de părți, era sau nu obligatorie depunerea Notificării privind opțiunea de taxare, deci norma de drept aplicabilă.
Reclamanta - SRL susține că nu avea această obligație.
Iar pârâtele DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE și ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE susțin că exista această obligație în sarcina reclamantei dacă dorea ca suma de 221.190 lei TVA să fie deductibilă fiscal.
În drept s-a constatat de către instanță că sunt aplicabile dispozițiile legale invocate de către pârâtele T și DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE
Potrivit acestor prevederi legale s-a constatat: prevederile art. 141 alin. 2 lit. f) din Codul Fiscal care menționează a fi scutite de TVA: "f) livrarea de către orice persoană a unei construcții, a unei părți a acesteia și a terenului pe care este construită, precum și a oricărui alt teren. "Pentru ca aceste operațiuni să poată fi supuse regimului de taxare este obligatoriu a se respecta condiția prevăzută de art. art. 145 alin. 3 din Codul Fiscal care prevede că "Orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operațiunilor prevăzute la alin.2 lit. e) și f) în condițiile stabilite de norme", iar aceste norme stipulează că "Opțiunea prevăzută la alin.1 se va notifica organelor fiscale competente pe formularul prezentat în anexa nr. 1 și se va exercita de la data înscrisă în notificare."
Constatând că exact aceasta este situația de fapt a reclamantei, în baza dispozițiilor art. 8, art. 10 - 18 din Legea nr. 554/2004 raportat la prevederile art. 141 alin. 2 lit. f) din Codul Fiscal, art. 145 alin. 3 din Codul Fiscal, a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei, menținând ca legale și temeinice actele administrativ - fiscale atacate, întrucât, pentru operațiunile realizate (livrarea de bunuri imobile), astfel cum au reținut organele de control fiscal, reclamanta nu poate beneficia de rambursarea acestei taxe iar organul fiscal a stabilit în mod corect faptul că această societate, nefiind plătitoare de TVA nu are dreptul la deducerea sumei de 221.190 lei TVA, văzând că nu a notificat legal opțiunea sa de taxare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată cu consecința anulării deciziei nr.2564/270/02.12.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T și admiterea contestației împotriva raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere atacată, precum și obligarea pârâților la rambursarea sumei de 221.190 lei reprezentând TVA, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât prin aceasta se realizează o aplicare greșită a prevederilor legale în ceea ce privește achizițiile a căror TVA poate fi deductibilă. Astfel, recurenta arată că a achiziționat mai multe terenuri iar obiectul de activitate îl reprezintă construcția de clădiri și lucrări de geniu iar scopul cumpărării imobilelor a fost de a construi și de a vinde ulterior aceste imobile. Aceste aspecte rezultă din declarația notarială autentificată sub nr.1305/18.06.2008 și din certificatul de urbanism nr.364/08.04.2008 și respectiv autorizația de construire nr.446/27.08.2008 și ca atare recurenta apreciază că avea dreptul la deducerea TVA-ului aferent acestor achiziții.
Se mai arată faptul că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor art. 141 alin.2 lit.f Cod fiscal, interpretând faptul că aceste achiziții sunt scutite de taxă conform legii în cazul înstrăinării, astfel că nu sunt deductibile și fiind scutite de taxă reclamanta trebuia să depună o notificare în cazul în care solicita aplicarea regimului de taxare pentru aceste achiziții în cazul înstrăinării prin vânzare.
Recurenta apreciază că se încadrează în situația de excepție prevăzută la art.141 alin.2 lit.f și ca atare nu sunt scutite de taxă operațiunile privind livrarea unei construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui teren construibil, caz în care nu era obligată să depună notificarea de taxare la care au făcut referire organele fiscale.
În drept s-au invocat art.141 alin.2 lit.f Cod fiscal.
Prin întâmpinările depuse la dosar intimatele Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T au solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică.
Se arată astfel că prin raportul de inspecție fiscală nr.6552/9.10.2008 întocmit de Administrația Finanțelor Publice T, organul de control a constatat că TVA în cuantum de 221.190 ron solicitată prin decontul reclamantei este nedeductibilă deoarece nu a fost prezentată notificarea privind opțiunea de taxare a operațiunii de livrare bunuri imobile. La data inspecției fiscale, în baza documentelor prezentate, nu se cunoștea cu certitudine destinația achizițiilor efectuate și ca atare organele fiscale au considerat aplicabile normele care impun existența notificării, incluzând astfel societatea în categoria celor care efectuează o operațiune scutită de TVA cu opțiune de taxare întrucât aceasta a fost intenția societății câtă vreme aceasta a susținut că declarația dată la notar valorează notificare. Intimatele mai apreciază că dacă societatea ar fi efectuat vreo operațiune taxabilă scutită și ar fi vrut să opteze pentru taxare, ar fi trebuit să întocmească o notificare care i-ar fi dat dreptul de a fi supusă regimului de taxare și în consecință de a beneficia ulterior de rambursare de TVA iar reclamanta se contrazice când susține că operațiunile efectuate pentru care solicită TVA în cuantum de 221.190 lei nu au fost niciodată scutite de plata TVA întrucât tocmai depunerea declarației notariale, care se dorește să țină loc de notificare, dovedește faptul că a dorit să opteze pentru plata de TVA iar ca să opteze trebuia în mod logic să fie scutită.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este întemeiat după cum urmează.
Prin decontul de TVA depus la organul fiscal teritorial sub nr.36906 din 16.07.2008 aferent lunii iunie 2008 reclamanta - SRL a solicitat rambursarea soldului sumei negative a TVA de 221.190 lei.
Prin raportul de inspecție fiscală nr.6552/09.10.2008 și decizia de impunere nr.661/09.10.2008 s-a stabilit că suma de 221.190 lei nu este deductibilă iar reclamanta nu are dreptul la rambursarea TVA întrucât la data desfășurării inspecției fiscale nu se cunoaște cu certitudine destinația achizițiilor efectuate pentru a fi astfel incidente dispozițiile art.145 alin.2 Cod fiscal ce dă dreptul oricărei persoane impozabile să deducă taxa aferentă achizițiilor dacă aceste achiziții sunt destinate în folosul operațiunilor sale taxabile.
Împotriva actelor administrativ fiscale anterior menționate reclamanta a formulat contestația prevăzută de art.205 și urm. Cod procedură fiscală, iar prin decizia nr.2564/270/02.12.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T s-a respins ca neîntemeiată contestația reținându-se incidente dispozițiile art.145 alin.3 Cod fiscal precum și cele cuprinse la pct.38 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal potrivit cărora pentru operațiunile efectuate de reclamantă, câtă vreme acestea sunt scutite de TVA, operațiunea de taxare presupune depunerea unei notificări la organul fiscal competent, notificare ce nu a fost depusă în cauză întrucât declarația notarială nu poate echivala cu aceasta.
Raportat la această stare de fapt instanța constată că în speță sunt contestate două chestiuni diferite legate de cererea reclamantei de rambursare a TVA-ului în sumă de 221.190 lei și anume, dacă achizițiile efectuate de reclamantă de pe urma cărora provenea TVA-ul solicitat la rambursare sunt achiziții aferente operațiunilor taxabile așa cum impune art.145 alin.2 Cod fiscal, iar pe de altă parte, dacă operațiunile desfășurate de reclamantă intră în categoria operațiunilor scutite pentru care opțiunea de taxare se manifestă prin depunerea unei notificări la organul fiscal competent sau intră în categoria operațiunilor taxabile, caz în care nu mai era necesară depunerea notificării respective.
Curtea reține că potrivit art.145 alin.2 Cod fiscal orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor dacă aceste achiziții sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile.
Organele fiscale au susținut că la data inspecției fiscale această destinație nu rezulta cu certitudine din actele existente în sensul că reclamanta a solicitat TVA-ul aferent achizițiilor de terenuri, lucrări de proiectare, lucrări de nivelare teren, TVA aferent cumpărării de materiale și TVA aferent serviciilor notariale privitor la achiziția de terenuri fără ca la această dată reclamanta să facă dovada că toate aceste achiziții vizează o livrare de bunuri imobile (construcții și teren) care intră în noțiunea de operațiune taxabilă.
Aceste susțineri nu pot fi reținute de către instanța de recurs întrucât din actele depuse la dosar rezultă că reclamanta a achiziționat mai multe terenuri în intravilanul comunei ce au fost cumpărate cu scopul de a construi clădiri destinate desfășurării de operațiuni taxabile din punct de vedere al TVA-ului, sens în care administratorul societății a emis declarația notarială autentificată sub nr.1305/18.06.2008. Această declarație este emisă anterior datei depunerii cererii de rambursare TVA (nr.36906/16.07.2008) și a avut tocmai scopul de a face incidente în cauză dispozițiile art.145 alin.2 Cod fiscal în sensul că achizițiile reclamantei vizau o operațiune taxabilă.
Probele depuse de reclamantă în sensul acestor susțineri sunt completate prin certificatul de urbanism nr.364/08.04.2004 și autorizația de construire nr.446/27.08.2008 care dovedesc faptul că scopul achiziționării terenurilor l-a constituit efectuarea de lucrări de construcții pe aceste terenuri în conformitate cu obiectul de activitate al societății - construcții de clădiri și lucrări de geniu.
Organele fiscale au mai susținut faptul că societatea a fost inclusă în categoria celor care efectuează o operațiune scutită de TVA cu opțiune de taxare întrucât aceasta este manifestarea de voință a societății ce rezultă din declarația notarială anterior menționată.
O asemenea interpretare nu poate fi însușită de instanța de recurs întrucât încadrarea unei operațiuni în categoria celor scutite de taxă sau a celor taxabile se realizează în funcție de existența cazurilor prevăzute de art.141 Cod fiscal iar așa cum s-a reținut anterior de către C, declarația notarială dată de reclamantă nu vizează clasificarea operațiunilor sale ca fiind taxabile sau scutite întrucât din cuprinsul acesteia rezultă că aceasta vizează operațiunile taxabile și în nici un caz nu poate fi interpretată că vizează operațiuni scutite de TVA.
Susținerea organelor fiscale potrivit cărora reclamanta prin această declarație notarială a încercat să suplinească lipsa notificării prevăzută de Codul fiscal și care este obligatorie pentru persoanele juridice ce efectuează operațiuni scutite de TVA dar care optează pentru taxare nu poate fi reținută în cauză întrucât reclamanta nu a susținut niciodată că a efectuat operațiuni scutite de TVA, precizând că operațiunile efectuate sunt operațiuni taxabile, fiind incluse în situația de excepție cuprinsă la art.141 alin.2 lit.f Cod fiscal.
Se observă astfel că potrivit art.141 alin.2 lit.f legea califică ca operațiuni scutite de TVA livrarea de orice persoană a unei construcții, a unei părți a acesteia și a terenului pe care este construită precum și oricărui alt teren. Prin excepție însă, scutirea nu se aplică (ceea ce înseamnă că operațiunea este una taxabilă) pentru livrarea unei construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui teren construibil dacă este efectuată de o persoană impozabilă care și-a exercitat sau ar fi avut dreptul să-și exercite dreptul de deducere total sau parțial a taxei pentru achiziția, transformarea sau construirea unui astfel de imobil.
Organele fiscale au susținut că reclamanta se încadrează în situația prevăzută ca regulă la art.141 alin.2 lit.f Cod fiscal, ceea ce înseamnă că au recunoscut că aceasta efectuează operațiuni de livrare de construcții sau teren, dar nu au prezentat nici un argument pentru care nu au înțeles să-i aplice reclamantei situația de excepție cuprinsă la același articol și invocată expres de reclamantă. Astfel, deși ambele părți recunosc incidența în speță a dispozițiilor cuprinse în art.141 alin.2 lit.f Cod fiscal, organele fiscale susțin situația enunțată ca regulă potrivit căreia este scutită de TVA livrarea unei construcții, a unei părți din aceasta și a terenului aferent precum și a oricărui alt teren, caz în care operațiunea ar fi scutită, iar pentru deducere persoana juridică trebuia să-și manifeste operațiunea de taxare iar reclamanta susține situația de excepție cuprinsă la același articol, apreciind că operațiunile desfășurate sunt operațiuni taxabile întrucât este vorba despre livrarea unei construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui teren construibil.
Curtea reține corectă interpretarea dată de reclamantă dispozițiilor cuprinse la art.141 alin.2 lit.f Cod fiscal întrucât, așa cum s-a reținut anterior, reclamanta a achiziționat mai multe terenuri construibile în intravilanul comunei în scopul realizării obiectului de activitate constând în lucrări de construcții, rezultând că reclamanta urmează a efectua livrarea unei construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui teren construibil, caz în care Codul fiscal stabilește că operațiunea respectivă nu este o operațiune scutită de TVA. Fiind deci o operațiune taxabilă, Curtea reține că reclamanta nu avea obligația de a opta pentru taxarea acestei operațiuni prin depunerea notificării aferente iar pentru achizițiile efectuate în acest scop și-a exercitat corect dreptul de deducere a taxei prin cererea înregistrată sub nr. 36906 din 16.07.2008.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, reținând totodată că hotărârea primei instanțe este dată cu interpretarea greșită a legii, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, astfel încât văzând și dispozițiile art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclamantă și va proceda la modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată cu consecința anulării Deciziei nr.2564/270/2.12.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T și admiterii contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr.661/9.10.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice T și a raportului de inspecție fiscală nr.6552/9.10.2008 emis de Administrația Finanțelor Publice T pentru TVA deductibil în sumă de 221.190 lei.
Văzând dispozițiile art.274 și urm. Cod procedură civilă va obliga intimații la plata către recurentă a cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta - SRL împotriva sentinței civile nr. 660/CA/16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Modifică sentința recurată în sensul că: Admite acțiunea formulată de reclamanta - SRL și dispune anularea Deciziei nr.2564/270/2.12.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T cu consecința admiterii contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr.661/9.10.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice T și a raportului de inspecție fiscală nr.6552/9.10.2008 emis de Administrația Finanțelor Publice T pentru TVA deductibil în sumă de 221.190 lei.
Obligă intimații la plata către recurentă a cheltuielilor de judecată în sumă de 4000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red./03.12.2009
Tehnored./04.12.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Ionel
