Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1369/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--21.10.2008
DECIZIOA CIVILĂ NR.1369
Ședința publică din 10 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice a Județului A, prin A împotriva sentinței civile nr.162/10.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal-restituire taxă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 3 decembrie 2008 ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.162/10.06.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Chișineu C, a anulat actele administrative fiscale nr. 5308/27.02.2008 și nr. 5680/17.04.2008 și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5.727,02 lei reprezentând taxa specială auto de primă înmatriculare, actualizată cu dobânda legală aferentă de la data încasării sumei și până la data restituirii efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Constată că prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 26 mai 2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice Chișineu C solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actelor administrativ fiscale nr. 5308/27.02.2008 și nr. 5680/17.04.2008 emise de pârâtă și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 5.727,02 lei, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data restituirii.
În motivare, reclamantul arătat că a achiziționat un autoturism din Germania second-hand, marca AUDI A4 CIV G -, an fabricație 2001, iar pentru a-l înmatricula a fost obligat să achite în contul bugetului de stat suma de 5.727,02 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme în temeiul art. 2141și 2143Cod fiscal. Consideră taxa percepută este nelegală fiind contrară dispozițiilor art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene CE întrucât discriminează autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene.
Prin această taxă, afirmă reclamantul, este încălcat principiul nediscriminării între produsele naționale și produsele similare importate, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în și neînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.
Reclamantul a arătat că a depus o cerere la Administrația Finanțelor Publice A solicitând restituirea taxei achitate, cu dobânda legală aferentă, cererea sa fiind respinsă prin adresa nr. 5308/27.02.2008, iar contestația formulată de aceasta a fost respinsă prin actul nr. 5680/17.04.2008, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală.
Se susține de către reclamant că în mod greșit organul fiscal a apreciat că adresa emisă nu reprezintă un act administrativ fiscal întrucât conținutul acesteia reprezintă o manifestare de voință a organului fiscal a autorității fiscale care nu s-a pronunțat asupra cererii formulate motiv pentru care devin incidente și dispozițiile art. 2 alin. 1 lit.h din Legea 554/2004.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii considerând că nu sunt incidente disp. art 1 și 2 din Legea 554/2004.
Pârâta a formulat și cererea de suspendare a judecății cauzei în temeiul art. 244(1) Cod procedură civilă până la soluționarea procedurii de infringement declanșată de Comisia Europeană împotriva României, respectiv procedura privind constatarea încălcării în parte de către România, ca stat membru al, a normelor comunitare în vigoare, în speță ale art.90 din Tratatul, iar interpretarea dispozițiilor tratatului cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg, în conformitate cu dispozițiile art.234 (1) lit.a din Tratatul
Cererea de suspendare a fost respinsă, instanța constatând că în cauză nu a fost necesară declanșarea procedurii de infringement prev. de art. 234 din Tratatul CEE în fața Curții de Justiție Europene, întrucât pentru Tribunal nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și dreptul comunitar aplicabil în speța de față.
Examinând cu prioritate, în condițiile art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă excepția invocată de Administrația Finanțelor Publice A, instanța a constatat că este neîntemeiată și a respins-
Cu privire la faptul că adresa Administrației Finanțelor Publice A nu ar fi act administrativ în sensul Legii 554/2004 sau administrativ fiscal în sensul OG 92/2003, instanța a unit această excepție cu fondul cauzei, natura juridică a actului contestat ținând determinând motivul promovării acțiunii și, deci, a admiterii sau respingerii pe fond a acesteia.
Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă, deoarece potrivit art.1 din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau nesoluționarea în termen legal a unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul reclamantului constă tocmai în repararea pagubei care i-a fost cauzată prin achitarea taxei de primă înmatriculare nedatorată.
Pe fond, instanța a reținut că reclamanta a achitat în contul trezoreriei municipiului A suma de 5.727,02 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, fapt dovedit cu chitanța seria - 2A nr. -/2.10.2007
Cererea de restituire a taxei a fost respinsă de pârâta A, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art. 2141- 2143din Codul fiscal.
În cauza dedusă judecății instanța a constatat că sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
Invocând jurisprudența Curții de justiție Europene, instanța a reținut că prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976) a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Apărarea pârâtei, că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei,va fi înlăturată.
Tribunalul a constatat că acțiunea reclamantei este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal întemeiată pe art. 21 (4) și art. 117 Cod procedură fiscală, întrucât suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare.
Reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor art. 2141și 2143Cod fiscal și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată în formă electronică, în mod public fiind irelevant aspectul că această plată a fost făcută voluntar în condițiile în care operațiunea de înmatriculare a autoturismului second-hand cumpărat dintr-un stat membru al UE, în România, este condiționată de plata acestei taxe.
În consecință, adresa emisă de Administrației Finanțelor Publice constituie un act administrativ fiscal în sensul art. 41 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală întrucât este emis de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale respectiv obligația de plată a taxei, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ fiind acte administrative în sensul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit c din Legea 554/2004.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Deoarece în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007 care și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale comunității, dinainte de aderare, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în celelalte state.
Instanța constată o diferență de tratament, cea ce introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, ceea ce contravine dispozițiilor art. 90(1) din Tratatul CEE. Aceste dispoziții care fac parte de la data de 1 ianuarie 2007 din ordinea interioară a României, se opun taxei speciale pentru primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor.
Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național instanța constată că suma plătită de reclamant nu a fost datorată, fiind încadrată ilegal în condițiile art. 2141- 2143Cod fiscal, se impune obligarea pârâtei la restituirea aceste taxe.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța a constatat că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
Pentru aceste considerente, instanța a respins excepțiile și a admis acțiunea reclamantului, în sensul că a anulat actul administrativ-fiscal și a obligat pârâta să dispună restituirea sumei de 5.727,02 lei, actualizată, cu dobânda legală aferentă de la data plății sumei, până la data restituirii efective.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs Direcția generală a Finanțelor Publice A, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale active de a declara recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice
Asupra excepției invocate de reclamant, Curtea reține că:
Este de principiu în dreptul procesual civil că numai cei care au stat în proces în instanța de fond au dreptul de a promova căile de atac legale în fața instanțelor superioare. În speță, calitatea de pârât la fond a avut-o doar Administrația Finanțelor Publice Chișineu C, aceasta fiind singura îndrituită să declare recurs, iar, nu A care nu este parte în proces.
În privința calității de recurent este lipsită de orice relevanță împrejurarea că DGFP A este organul superior al Administrației Finanțelor Publice Chișineu C, deoarece nu există nicio prevedere legală care să-i confere acest drept pe care să-l exercite în locul organului ierarhic inferior. La fel este lipsit de relevanță că A are personalitate juridică, iar, Administrația Finanțelor Publice Chișineu C nu o posedă, deoarece calitatea procesuală nu este conferită de personalitatea juridică, ci de capacitatea de a emite acte de drept administrativ.
Apoi, mai observă Curtea, A nu a primit un mandat de reprezentare din partea Chișineu C pentru a declara recurs în numele organului său ierarhic inferior, mandat care în mod obligatoriu trebuia dat în termenul de recurs. . recursului declarat de A de către. Administrației Finanțelor Publice Chișineu C, este admisibilă, de asemenea, înlăuntrul termenului de recurs, altfel iregularitatea recursului datorată promovării acestei căi de atac de o persoană care nu are calitate procesuală nu poate fi remediată.
Față de cele ce preced, Curtea, potrivit art.312 (1) Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de DGFP A împotriva sentinței civile nr.162/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, pentru lipsă de calitate de recurent.
Văzând că s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs, Curtea, conform art.274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta recurentă să-i plătească reclamantului, cu acest titlu, suma de 1190 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de DGFP A împotriva Sentinței civile nr.162/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, pentru lipsă de calitate de recurent.
Obligă DGFP A să-i plătească reclamantului suma de 1190 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 10 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.--22.12.2008
Tehnored. /22.12.2008/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Rodica Olaru, Ionel Barbă
