Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1393/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 16.07.2009

DECIZIA CIVILĂ NR. 1393

Ședința Publică din 17 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Barbă Ionel

JUDECĂTOR 2: Pokker Adina

JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C - S împotriva sentinței civile nr. 417/22.05.2009 pronunțată de Tribunalul C - S în dosarul nr-, în contradictoriu cu a intimată - COM SRL Reșița, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

CURTEA

Asupra recursului de față constată:

Prin sentința civilă nr. 417/22.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C - admis în parte acțiunea reclamantei - COM SRL cu sediul în T și sediul procedural ales în municipiul Reșița, prin lichidator judiciar, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S; a anulat decizia nr. 26/30.03.2004, a obligat pârâta să emită o nouă decizie, prin care să soluționeze, pe fond, contestația formulată de reclamantă împotriva procesului verbal nr. 347/16.02.2004 și a respins restul pretențiilor reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin acțiunea precizată reclamanta a solicitat anularea procesului verbal nr. 347/06.02.2004, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a vira la bugetul de stat suma de 1.177.648.637 ROL, reprezentând diferență impozit, dobândă penalități de întârziere aferente diferenței de impozit, precum și anularea deciziei nr. 26/30.03.2004.

Împotriva acestui proces verbal, reclamanta a formulat contestație, iar prin decizia nr. 26/30.03.2004, pârâta a suspendat soluționarea contestației formulată de reclamantă împotriva procesului verbal nr. 347/16.02.2004, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

Tribunalul a reținut, din analiza considerentelor deciziei nr. 36/2004, că prin adresa nr. 347/18.02.2004 pârâta a formulat plângere penală, în temeiul art. 11 lit. b din Legea nr. 87/1994, împotriva administratorului societății reclamante, acesta fiind și motivul suspendării soluționării contestației pe cale administrativă, potrivit art. 214 alin. 1 lit. a Cod procedură fiscală.

Din examinarea cuprinsului ordonanței din 14.04.2008 dată în dosarul nr. 2/D/P/2008 al - Biroul Teritorial C - S și a adresei aceluiași, rezultă că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societății, pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 11 lit. a și b din Legea nr. 241/2005 și art. 37 din Legea nr. 81/1991.

În conformitate cu prevederile art. 214 alin. 3 Cod procedură fiscală, procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, astfel că, tribunalul a apreciat că se impune reluarea procedurii administrative și soluționarea, printr-o nouă decizie, a fondului contestației formulată de reclamantă.

Tribunalul C - S admis capătul de cerere privind anularea decizie nr. 26/30.03.2004 și a obligat pârâta să emită o nouă decizie prin care să soluționeze pe fond contestația reclamantei împotriva procesului verbal nr. 347/16.02.2004.

Referitor la petitul privind anularea procesului verbal nr. 347/16.02.2004, tribunalul l-a respins, ca fiind prematur formulat, având în vedere și faptul că pârâta, prin decizia nr. 26/30.03.2004, nu a soluționat, pe fond, contestația, ci doar a suspendat soluționarea acesteia.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C -

În motivarea recursului pârâta a arătat, în esență, că acțiunea este prematur formulată pentru că reclamanta nu a parcurs procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, ir în ceea ce privește scoaterea de sub urmărire penală administratorului societății comerciale Com SRL Reșița, din adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu rezultă în mod cert și indubitabil că a fost soluționată plângerea penală referitoare la faptele de evaziune fiscală constate în procesul verbal de control nr. 347/16.02.2004, întrucât împotriva administratorului au fost formulate nai multe plângeri penale.

Recursul este nefondat.

Curtea constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, judecătorul fondului preocupându-se să lămurească aspectul despre care face vorbire pârâta în recurs. Astfel, tribunalul a examinat atent nu doar adresa din 17.04.2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la care se referă recurenta (fila 31 dosar fond), ci și ordonanța din 14.04.2008 a - Biroul C - S prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului, ajungând la concluzia corectă că soluția procurorului a vizat infracțiunea prevăzută de art. 11 lit. a și b din Legea nr. 241/2005, precum și infracțiunea prevăzută de art. 37 din Legea nr. 81/1991, pentru care prin decizia nr. 26/30.03.2004 a fost suspendată contestația formulată de reclamantă în procedura prealabilă.

În consecință, în mod legal prima instanță a anulat decizia mai sus menționată având în vedere că motivul pentru care a operat suspendarea a încetat, iar conform art. 214 al.3 Cod procedură fiscală, procedura administrativă trebuie reluată.

În ceea ce privește critica, din recurs că acțiunea este prematură, Curtea constată că este nefondată, art. 182 din Codul d e procedură civilă, cum era în vigoare la data emiterii deciziei contestate, prevedea accesul direct la instanță a contestatorului, firesc, pentru că acesta se afla deja în procedură prealabilă ca urmare a formulării contestației împotriva titlului de creanță fiscală.

Față de cele ce preced, Curtea, conform nart. 312 al. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice C -

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta C - S împotriva sentinței civile nr. 417/22.05.2009 pronunțată de Tribunalul C - S în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17.XI.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER

- -

Red./08/.12.2009

Tehnored. /09.12.2009/ 2 ex.

Președinte:Barbă Ionel
Judecători:Barbă Ionel, Pokker Adina, Olaru Rodica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1393/2009. Curtea de Apel Timisoara