Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1466/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--16.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1466
Ședința publică din 2 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A pentru împotriva sentinței civile nr.905/03.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea consilier juridic, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea mandatatul cu nr.16246/19.06.2009 prin care a fost împuternicită de către Administrației Finanțelor Publice de a promova calea de atac.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea înregistrată la data de 08.07.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice și a cerut anularea actului administrativ fiscal seria - nr.-/01.08.2007, reprezentând chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și vehicule în sumă de 11.200 lei actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății.
În motivarea acțiunii arată că a achiziționat în cursul lunii iunie 2007 din Germania un autoturism second-hand, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligată să plătească în contul bugetului de stat suma de 11.200 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule percepută în temeiul art.2141-2143Cod fiscal, reglementare care contravine Tratatului Comunității Europene, care în art.90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiului tratatului.
Prin aceste reglementări reclamantul consideră că este încălcat principiul discriminării produselor importate față de produsele interne, din analiza aplicării taxelor rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
Mai arată reclamantul că a formulat către pârâtă cerere de restituire a sumei achitate și la plata dobânzilor legale, dar pârâta i-a respins atât cererea de restituire cât și contestația formulată împotriva refuzului de restituire.
Alături de restituirea taxei speciale achitate, pârâta trebuia să suporte și prejudiciul cauzat prin imposibilitatea folosirii sumei respective pentru perioada cuprinsă între data efectuării plății și data restituirii acesteia și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare pârâta Administrația Finanțelor Publice Aac erut respingerea acțiunii, parțial ca neîntemeiată și parțial ca fiind fără obiect.
Pârâta consideră că acțiunea reclamantului este fără obiect în ceea ce privește restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule așa cum prevede art.11 din nr.OUG50/2008 care a intrat în vigoare la 01.07.2008, care stabilește că se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență aprobate prin nr.HG686/2008 și care face trimitere la art.117 din nr.OG92/2003.
Pentru suma care nu se restituie și care reprezintă taxa pe poluare, pârâta consideră că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, taxa pe poluare fiind instituită prin nr.OUG50/2008, tocmai ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Prin sentința civilă nr.905/3.06.2009 în parte acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 11.200 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule cu dobânzi calculate conform art.124 din nr.OG92/2003 și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 39,00 lei, a respins acțiunea pentru anularea actului administrativ seria - nr.-/01.08.2007.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a importat în luna iunie 2007 un autoturism marca VW Golf, an de fabricație 1999 și pentru înmatricularea acestuia în România în temeiul art.2141- 2143Cod fiscal a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 11.200 lei (fila 6).
În privința reglementării interne, este de remarcat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerate la art.2141Cod fiscal.
Întrucât s-a apreciat că prin aceste reglementări au fost încălcate prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, România a fost supusă procedurii de infrigement datorită acestei taxe, iar instanțele de judecată constatând nelegalitatea acesteia au dispus restituirea ei.
Tocmai datorită acestor considerente de nelegalitate a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prin nr.OUG50/2008, prevederile art.2141- 2143Cod fiscal, au fost abrogate, ordonanța de urgență intrând în vigoare la 1 iulie 2008, iar prin art.11 din această ordonanță s-a dispus restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.
Ca modalitate de restituire, art.11 din nr.OUG50/2008, stabilește că taxa specială se restituie ca diferență rezultată între suma achitată de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, după procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.
Normele metodologice au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art.11 din nr.OUG50/2008 raportat la art.15 (2) din Constituția României, pentru că din modalitatea de restituire a taxei speciale prevăzute de acest articol, ar rezulta că și contribuabili care au importat autovehiculele în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 ar datora taxa pe poluare.
Prin Decizia nr.499/07.04.2009 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția, Curtea apreciind că dispozițiile art.11 din nr.OUG50/2008 nu retroactivează, ci doar stabilesc stingerea a două obligații fiscale, problemă ce ține de interpretarea legii de către instanță.
Ca urmare, instanța a reținut că taxa specială a fost plătită de reclamant în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Acțiunea reclamantului este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit.d din nr.OG92/2003.
În aplicarea acestor prevederi și a Ordinului nr.1899/2004, reclamantul s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, cererea fiind respinsă pe considerentul că la data formulării cererii prevederile art.2141din Legea nr.571/2003 sunt în vigoare și nu sunt îndeplinite condițiile cerute de pentru restituirea taxei (fila 9).
Ori, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de a reține o parte din taxa încasată anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia instituit nelegal taxa specială.
În condițiile în care reclamantul nu datorează taxa pe poluare, iar pârâta nu a identificat și comunicat instanței alte obligații fiscale de natura celor prevăzute de art.116 (1) din nr.OG92/2006 pentru a putea opera compensarea, de precizat fiind și aspectul că taxa pe poluare nu este o creanță administrată de Ministerul Finanțelor Publice, deci nu poate face obiectul compensării, instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei speciale.
În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea actului administrativ seria - nr.-/01.08.2007 emisă de pârâtă, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea, întrucât actele nu sunt acte administrativ fiscale în înțelesul art.41 din nr.OG92/2003 și nici acte administrative în înțelesul art.2 (1) lit.c din Legea nr.554/2004, ci sunt doar adrese de răspuns la cererile formulate de reclamant și așa cum a reținut instanța, acțiunea nu are ca temei juridic art.2 (1) lit.h din Legea nr.554/2004 ci art.21 (4) și 117 Cod procedură fiscală, restituire taxe nedatorate.
Pentru aceste considerente a admis acțiunea și în temeiul art.117 (1) din nr.OG92/2003 și a obligat pârâta la restituirea reclamantului a sumei de 11.200 lei taxă specială pentru autoturisme și autovehicule cu dobânzi calculate conform art.124 (1) și (2) din nr.OG92/2003.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă a obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 39,00 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, recurenta DGFP A pentru solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că hotărârea atacată este eronată câtă vreme a fost respinsă apărarea pârâtei privind lipsa de obiect parțial a acțiunii ca urmare a aplicării disp.art.11 din OUG nr.50/2008. Se arată astfel că, potrivit dispozițiilor legale invocate reclamantul este îndreptățita obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire, reclamantul urmând procedura de OUG nr.50/2008, iar cererea acestui va fi soluționată de organul fiscal în condițiile în care există diferență de restituit între taxa reglementată de codul fiscal și taxa de poluare introdusă de OUG nr.50/2008.
Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cererea potrivit OUG nr.50/2008 recurenta arată că taxa de poluare reglementată de OUG nr.50/2008 este temeinică și legală fiind în conformitate cu Normele de drept comunitar, iar prin hotărârea pronunțată instanța de fond a încălcat normele comunitare îngrădi politica fiscală a statului, întreaga practică jurisprudențială comunitară fiind în sensul respectării dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor și pentru a asigura plata impozitelor și altor contribuții.
Referitor la cheltuielile de judecată recurenta a solicitat în principal respingerea reclamantului în acest sens, iar în subsidiar reducerea cuantumului onorariului avocațial, conform art.274 alin.3 Cod procedură civilă.
În drept s-au invocat disp. art. 304 pct.9 și 304 ind.1 Cod procedură civilă, OUG nr.50/2008 și HG nr.686/2008, art.214 ind.1 și 2 Cod fiscal.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe, întrucât taxa de primă înmatriculare stabilită de codul fiscal era de natură a încălca principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne, aceasta fiind și practica constată a instanțelor judecătorești.
Art.90 paragraful I din Tratatul CE face parte din ordinea internă de drept a României și ca atare reclamantul are dreptul de a se adresa instanțelor judecătorești în scopul de a restabili drepturile conferite de această reglementare de bază care i-au fost încălcate prin aplicarea codului fiscal.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art.304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este neîntemeiat după cum urmează:
Potrivit disp.art.90 al.1 din Tratatul CE. nici un stat membru nu aplica direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica direct sau indirect produselor naționale similare. Ca atare prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Se interzice astfel discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă de natură similară. Art. 90 din Tratat se referă la o discriminare determinată de o diferența între impozitele aplicate produselor altor state membre și impozitele interne de orice natură care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare al produselor altor state membre ale UE în comparație cu nivelul de impozitare al produselor de pe piața internă a Statului Este de necontestat că taxa de primă înmatriculare s-a plătit de către toți particularii care procedau la înmatricularea pentru prima data în România a unui autovehicul indiferent de unde provine acesta, însă taxa de prima înmatriculare s-a aplicat numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Cu toate acestea taxa stabilita de art. 214 ind. 1 Cod fiscal nu s-a perceput in cazul reînmatriculării în România după 1.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în România dar s-a perceput în cazul înmatriculării în România după 1.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al E decât România. Ori, in aceste condiții se constată o diferență de aplicare a taxei ce introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele din E aduse în România în scopul reînmatriculării cu situația în care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență față de vehiculele înmatriculate deja în România pentru care la reînmatriculare nu se mai percepe o asemenea taxă.
Se mai observă că discriminarea operează și între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 când Statul Raa derat la UE și au intrat în vigoare disp.art.214 ind. 1 Cod fiscal și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007 și în consecință instanța constată ca art. 90 din Tratatul CE este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamantă și contestată în prezenta cauză.Disp.art.214 ind. 1 Cod fiscal sunt astfel incompatibile cu disp.art.90 din Tratatul CE motiv pentru care se impune menținerea soluției de obligare a pârâtei la restituirea acestei taxe.
Instanța națională este primul judecător comunitar și este abilitata să analizeze dispozițiile legislației interne prin raportare la prevederile dreptului comunitar. Potrivit art. 148 al.2 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne iar autoritatea judecătoreasca este obligată să aducă la îndeplinire obligațiile rezultate din aceste prevederi, ținând cont și de principiul efectului direct a art.90 al.1 din Tratatul CE pentru ordinea juridică internă a României.
Mai este de observat astfel, conform practicii constante a CJCE (cauza Simmenthal nr. /77 din 9.03.1978) ca "judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competentei sale, dispozițiile dreptului comunitar are obligația de a asigura realizarea efectului deplin a acestor norme, lăsând la nevoie neaplicata orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioara, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabila a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional".
Ca atare față de practica constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene, a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar, Curtea reține ca instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin a dreptului comunitar, la însăși înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții naționale contrare.
În ceea ce privește susținerile recurentei legate de fondul cauzei, potrivit cărora se impunea admiterea în parte a acțiunii prin aplicarea dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008 instanța constată că aceste susțineri sunt neîntemeiate în condițiile în care taxa specială ce face obiectul cauzei a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior data de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare astfel încât s-a dat eficiență principiului potrivit căruia statul membru ce a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin aplicarea acestuia. Or, în aceste condiții reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale iar restituirea doar a diferenței între taxa specială și taxa de poluare instituită prin nr.OUG50/2008 pune inevitabil problema aplicării noului act normativ și pentru trecut astfel încât taxa specială s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui act normativ ce nu era în vigoare la data nașterii și consumării raportului juridic de drept fiscal întrucât la data achitării taxei erau incidente prevederile art.2141- 2143Cod fiscal.
Se mai observă astfel, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, iar admiterea în parte a acțiunii reclamantului așa cum solicită pârâta recurentă ar însemna înlăturarea considerentelor potrivit cărora taxa specială prevăzută anterior de Codul fiscal era impusă de Statul Român prin nerespectarea dispozițiilor art.90 alin.2 din Tratatul și echivalează cu însăși validarea acesteia, de vreme ce pârâta - recurentă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Referitor la cererea recurentei de reducere a onorariului avocațial, Curtea reține că o asemene cererea este fără obiect întrucât prin sentința recurată pârâta a fost obligată la restituirea către reclamant a sumei de 11.200 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme cu dobânda legală fiscală și cheltuieli de judecată în sumă de 39 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, nefiind acordate cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate și văzând și dispozițiile art. 312 alin.1 teza a II-a c Cod Penal instanța urmează a respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâtă.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs de către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMEE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta A pentru împotriva sentinței civile nr.905/3.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 2.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
- -
RED.- 14.XII.2009
TEHORED. LC./ 14.12.2009/ 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad / Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Adina Pokker, Ionel Barbă
