Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1512/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 12.08.2009

DECIZIA CIVILĂ NR.1512

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.12.2009

PREȘEDINTE: Răzvan Pătru

JUDECĂTOR 2: Diana Duma

JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu

GREFIER:- -

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, împotriva sentinței civile nr.516/PI/CA/05.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș în contradictoriu cu reclamantul - intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul - intimat lipsă avocat, lipsă fiind pârâta - recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului - intimat depune la dosar împuternicire avocațială și dovada achitării onorariului de avocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul reclamantului - intimat pune concluzii de respingere a recursului, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27.08.2008 pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr-, reclamantul a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice T, să se dispună anularea actelor administrativ fiscale prin care s-a stabilit taxa de prima înmatriculare în cuantum de 1.149 lei achitată cu chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria - nr. - din data de 04.03.2008 pentru înmatricularea autoturismului marca WV, an de fabricație 2001, anularea actului administrativ fiscal nr. 112.765/18.07.2008, comunicat la data de 28.07.2008, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.149 lei și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr.516/05.05.2009, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE

A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1.149 lei reprezentând taxă specială auto la primă înmatriculare achitată cu chitanța seria - nr. - din 04.03.2008.

A obligat pârâta să plătească reclamantului 304,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 11.12.2007, a fost cumpărat din Germania autoturismul marca VW, înmatriculat pentru prima dată la 02.02.2001, înmatriculat în România pe numele reclamantului sub nr. -. Pentru înmatriculare reclamantul a plătit în temeiul art. 2141Cod fiscal o taxă specială în cuantum de 1.149 lei conform chitanței seria - nr. - din 04.03.2008.

La data de 20.05.2008, reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice T restituirea taxei, cererea fiind înregistrată sub nr. 96257.

La data de 23.05.2008, Administrația Finanțelor Publice Tar ăspuns cererii în sensul că taxa specială auto de primă înmatriculare a fost legal încasată și nu poate fi restituită.

Starea de fapt este necontestată de părți, litigiul fiind determinat de aprecierile diferite pe care părțile le fac cu privire la dispozițiile legale, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată și din întâmpinări.

Potrivit art.117 al.1 lit. d) Cod procedură fiscală, se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

Așadar, tribunalul este chemat să stabilească dacă în momentul plății organele fiscale au aplicat corect prevederile legale.

La data plății (23.04.2008) taxa specială pentru autoturisme și autovehicule era reglementată de art. 2141- 2143Cod fiscal.

Potrivit art.2141al. 1 teza I și II Cod fiscal, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu.

Potrivit art.2142al. 2, taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România.

Reclamantul pretinde că instituirea acestei taxe încalcă prevederile art. 90 din Tratatul CE pe care România este ținută să le respecte din momentul în care a aderat la Uniunea Europeană.

Tribunalul a constatat că prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.

Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar potrivit alin. 4, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.

Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță codul fiscal, și Tratatul CE, tribunalul va aplica cu prioritate legislația comunitară.

Potrivit art. 90 al. 1 din Tratatul CE, niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Văzând aceste dispoziții legale, tribunalul a constatat că art. 2141- 2143Cod fiscal instituie o taxă care nu este percepută produselor interne similare celui cumpărat de reclamant din Germania, stat membru al Uniunii Europene.

Astfel, este necontestat că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, sub acest aspect neexistând discriminare. În schimb, există discriminare între autovehicule identice (adică având exact aceleași caracteristici) în funcție de locul primei înmatriculări. Dacă autoturismul cumpărat de reclamant ar fi fost înmatriculat pentru prima dată în România, și nu în Germania, reclamantul nu ar fi plătit taxa.

Această modalitate de instituire a taxei are efect asupra vânzării-cumpărării de autoturisme deja înmatriculate discriminând între cele înmatriculate pentru prima dată în România și autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii iar această discriminare încalcă prevederile art. 90 al.I din Tratatul CE deoarece impune o taxă pentru înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului cumpărat de reclamant și înmatriculat inițial în Germania, deși nu impune o astfel de taxă pentru autoturismele similare înmatriculate inițial în România. Pentru acest considerent tribunalul a lipsit de efecte art. 2141- 2143Cod fiscal.

În ce privește OUG 50/1998, ale cărei dispoziții sunt invocate de pârâtă, tribunalul a constatat că la data când reclamantul a cerut restituirea taxei ordonanța nu era în vigoare (a intrat în vigoare începând cu data de 01.07.2008, conform art. 14 al. 1 din Ordonanță) astfel încât aplicarea ei s-ar face retroactiv cu încălcarea art. 15 al. 2 din Constituție conform căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

OUG nr.50/2008 este incidentă în cazul cererilor formulate după intrarea ei în vigoare.

În consecință, văzând că taxa a fost percepută ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1.149 lei reprezentând taxă specială auto la primă înmatriculare achitată cu chitanța seria - nr. - din 04.03.2008.

În temeiul art. 274 Codul d e procedură civilă, a obligat pârâții să plătească reclamantei 304,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care 300 lei reprezentând onorariu avocat iar restul, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Reclamantul - intimat nu a formulat întâmpinare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurenta Administrația Finanțelor Publice T solicitând modificarea în tot a sentinței recurate iar pe fondul cauzei admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 1.149 lei achitată de contribuabil la data de 04.03.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru instituire a taxei pe poluare pentru autovehicul.

În motivarea recursului se arată că sentința primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii în condițiile în care la data de 1.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care a abrogat dispozițiile art. 2141- 2143Cod fiscal iar dispozițiile nr.OUG50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 11 privind dreptul reclamantului la restituirea diferenței dintre suma achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul stabilit prin nr.OUG 50/2008.

A mai solicitat totodată respingerea cererii reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată arătând că în fapt încasarea taxei speciale de primă înmatriculare nu s-a făcut în mod incorect și abuziv, ci în baza prevederilor cuprinse în Codul fiscal.

Legal citat, reclamantul a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe arătând că prin hotărârea atacată s-a dat o corectă interpretare textelor legale aplicabile, iar cererea sa de restituire a taxei de primă înmatriculare nu poate fi supusă incidenței dispozițiilor nr.OUG50/2008.

Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art.304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:

Prezenta cauză are ca obiect cererea reclamantului de restituire a sumei plătite la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T cu titlul de taxă de primă înmatriculare impusă de art. 2141Codul fiscal.

Curtea constată că cererea reclamantului-intimat privește restituirea taxei speciale și se întemeiază pe dispozițiile art.21 (4), 117 Cod procedură fiscală și Ordinului nr.1899/2004, dat în aplicarea art.117 Cod procedură fiscală.

Cu privire la cererea de recurs, Curtea observă că recurenta a invocat lipsa parțială de obiect a cererii de restituire a taxei de primă înmatriculare, precum și netemeinicia restituirii sumei ce depășește valoarea taxei de poluare stabilite conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008.

În consecință, se impune analizarea efectelor pe care le produce intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra regimului juridic al taxei de primă înmatriculare plătite de reclamant.

În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze, Curtea reține următoarele:

Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.

Potrivit dispozițiilor art.11 din Ordonanța de Urgență nr.50/2008, "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".

Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.

Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.

Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.

În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.

Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.

A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Din această perspectivă, aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în prezentele considerente.

Curtea observă, totodată, că Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 a intrat în vigoare în cursul soluționării cauzei iar dispozițiile art. 11 din acest act normativ sunt de natură să influențeze soluționarea acesteia prin limitarea restituirii taxei de primă înmatriculare doar la eventuala diferența dintre taxa de poluare prevăzută de OUG50/2008 și taxa achitată în baza dispozițiilor în vigoare la data efectuării plății.

Această reglementare intervenită în cursul soluționării cauzei este contrară dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Stan și Andreatis vs. a reținut ingerința puterii legislative prin intervenția legiuitorului într-un moment în care procedura judiciară în care statul era parte se afla pe rolul instanței ceea ce a violat dreptul la un proces echitabil punând cealaltă parte într-o poziție dezavantajoasă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, de asemenea, că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției. În același sens s-a pronunțat O și cauza Papageorgiou vs..

Pentru identitate de rațiune, soluția este identică și în situația în care puterea executivă, urmare a delegării legislative, este abilitată să emită reglementări cu putere de lege.

Astfel, în materie fiscală, potrivit art. 17 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport, iar potrivit alin. 3, statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.

În al doilea rând, taxa la care face referire Ordonanța de Urgență nr. 50/2000 și a cărei eventuală diferență ar urma să fie restituită este contrară, așa cum s-a reținut, art. 90 din Tratat. Așadar, nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare, atât timp cât întreaga taxă contravine dreptului comunitar.

În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. 2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum și soluția înlăturării de la aplicare a art. 2141din Codul fiscal român în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.

Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Arad este temeinică și legală, recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art.312 al.1 Cod de Procedură Civilă.

Având în vedere dispozițiile art.274 alin.1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora "partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", ținând seama că s-a constatat caracterul nefondat al recursului, Curtea va obliga pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice T la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, respectiv la plata sumei de 300 lei (RON), reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T în contradictoriu cu intimatul - reclamant împotriva sentinței civile nr.516/PI/CA/05.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș - secția de contencios administrativ în dosar nr-.

Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 03.12.2009

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -

GREFIER,

- -

RED:/22.12.09

TEHNORED:/22.12.09

2.ex./SM/

Primă instanță: Tribunalul Timiș

Judecător -

Președinte:Răzvan Pătru
Judecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1512/2009. Curtea de Apel Timisoara