Contestație act administrativ fiscal. Sentința 152/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 06.04.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.152
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.05.2009
PREȘEDINTE: Adina Pokker
GREFIER:- -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta " - ROMÂNIA" T în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNII VAMALE T, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 05.05.2009, din partea pârâtei T un înscris prin care arată că și-au exprimat punctul de vedere în prezenta cauză.
Nemaifiind alte cererii de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 mai 2007 pe rolul Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta " - ROMÂNIA" Tac hemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: - în principal, anularea în tot a deciziei nr.10275 din 05.04.2007 emisă de Direcția Regională Vamală T pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 543.182 lei (RON) reprezentând paguba suferită de societate ca urmare a achitării acestei sume în urma somației de plată nr.13944/16.05.2007, în cadrul dosarului de executare nr.2861/2007, precum și a sumei de 44.482 lei (RON) reprezentând majorări de întârziere pentru perioada 06.05.2007 - 03.10.2007, stabilite prin decizia nr.27.768/18.10.2007; - în subsidiar, anularea în parte a deciziei nr.10.275 din 05.04.2007 emisă de Direcția Regională Vamală T cu privire la cuantumul obligațiilor de plată constatate, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 313.347 lei (RON) compusă din: (l) suma de 268.865 lei (RON) - reprezentând diferența dintre suma plătită de societate în baza dosarului de executare nr.2861/2007 și suma efectiv datorată de societate în cuantum de 274.317 lei (RON); (ll) suma de 44.482 lei (RON) majorări de întârziere pentru perioada 06.05.2007 - 03.10.2007, stabilite prin decizia nr.27.768/18.10.2007.
Prin precizarea de acțiune, reclamanta a arătat că înțelege să formuleze acțiunea și în contradictoriu cu Direcția Regională Accize și Operațiunii Vamale T, în calitate de emitent al deciziei nr.10.275/05.04.2007, respectiv cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, în calitate de emitent al deciziei nr.221/06.08.2007, pe care a contesta-o de asemenea, act prin care a fost soluționată contestația împotriva deciziei emise de
În motivarea cererii, reclamanta a susținut următoarele:
În baza controlului efectuat de T la data de 05.04.2007, a fost încheiat procesul - verbal de control nr.10273/05.04.2007, iar în baza acestuia decizia contestată nr.10.275/05.04.2007.
Prin procesul-verbal de control și prin decizia emisă în baza acestuia s-au reținut următoarele: - în baza contractului încheiat cu societatea din Franța, reclamanta a expediat către partenerul extern componente electronice în vederea reparării; - reclamanta a înregistrat în contabilitate facturile emise trimestrial sau anual de către partenerul extern, reprezentând contravaloarea serviciilor de asistență tehnică, suport și reparații; - la momentul efectuării operațiunii de "reimport" al componentelor, mărfurile au fost însoțite de documente de expediere în care era menționată valoarea standard a manoperei aferente reparațiilor efectuate de partenerul străin.
Pe cale de consecință, organele de control au apreciat că valoarea efectivă (reală) a reparațiilor efectuate de partenerul străin era stabilită la nivel de trimestru, iar diferența de valoare era reflectată în facturile emise trimestrial sau anual.
În raport cu aceste constatări, organele de control au apreciat că pentru perioada aprilie 2002 - martie 2007 societatea datorează, cu titlu de datorie vamală, sumele contestate de reclamantă.
În principal, reclamanta a susținut că serviciile de reparații prestate în beneficiul său de partenerul străin reprezintă, potrivit legislației naționale, "servicii prestate în străinătate asupra unor bunuri mobile corporale", întrucât societatea trimitea componentele electronice la partenerul din Franța și le primea înapoi în cadrul unei operațiuni de perfecționare pasivă.
Reclamanta a susținut că, potrivit dispozițiilor aplicabile la momentul efectuării operațiunilor respective, serviciile prestate în străinătate asupra unor bunuri mobile corporale nu erau cuprinse în sfera de aplicare a TVA (art.2 și art.7 alin.2 din Legea nr.345/2002 pentru 17.06.2003 - 31.12.2004; art.126 alin.1 lit. b) din Codul fiscal pentru 01.01.2004 - 05.04.2007), întrucât serviciile de reparații au fost prestate de partenerul străin pe teritoriul Franței. Reclamanta a susținut că în același sens sunt și dispozițiile Codului vamal (în vigoare la momentul respectiv), potrivit cărora operațiunile de perfecționare pasivă nu erau cuprinse în sfera de aplicare a TVA.
Reclamanta a mai susținut că, în sensul art.173 din Codul vamal, produsele compensatoare sunt, în speță, serviciile de reparații efectuate în străinătate, iar cuprinderea lor în sfera de aplicare a TVA este reglementată de legislația fiscală, care nu face trimitere la legislația vamală, iar aceasta din urmă nu prevede explicit aplicarea TVA.
În esență, reclamanta a susținut că în mod eronat la stabilirea drepturilor vamale a fost luată în calcul valoarea TVA, aplicată în mod greșit în privința serviciilor de reparații prestate în străinătate asupra bunurilor mobile (operațiune de perfecționare pasivă).
În concluzie, reclamanta a solicitat, în principal, să se constate că nu datorează TVA și, pe cale de consecință, nici dobânzi, penalități și majorări de întârziere pentru serviciile de reparații prestate de partenerul străin asupra componentelor electronice plasate în regim de perfecționare pasivă.
În subsidiar, reclamanta a susținut în esență că, TVA trebuia să fie aplicată numai până la data de 17.06.2006, dată începând cu care noul Cod vamal nu a mai prevăzut TVA cu titlu de drept de import, iar dobânzile și penalitățile de întârziere la plata TVA au fost greșit calculate, întrucât societatea avea dreptul de a deduce TVA stabilită pentru perioada 18.06.2002 - 31.12.2005, astfel că dobânzile și penalitățile trebuiau să fie calculate pentru perioada cuprinsă între momentul înregistrării facturii și cel al depunerii decontului de TVA (data de 25 lunii următoare). dobânzilor, majorările de întârziere la plata TVA trebuia să fie calculate până la data de 18.06.2006.
În cauză, pârâta F, prin Tad epus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii și a argumentat legalitatea actelor contestate de reclamantă.
Prin sentința civilă nr.2556/22.10.2007, Curtea de Apel București - Secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență următoarele:
În baza contractului încheiat cu, reclamanta a expediat în Franța produse specifice echipamentelor "", aflate în perioada de garanție sau ieșite din garanție pentru a fi reparate, cu titlu oneros, în baza autorizațiilor de perfecționare activă.
La momentul "reimportului" mărfurilor reparate, reclamanta a depus declarații vamale cu exonerarea parțială de la plata drepturilor vamale, conform regim 63, reimport de bunuri plasate sub regim de perfecționare activă.
Instanța a reținut că în declarațiile vamale de reimport al bunurilor a fost menționată contravaloarea manoperei reparațiilor efectuate la valoarea standard de 10 euro/. iar valoarea efectivă a reparațiilor efectuate a fost înscrisă în facturile trimestriale sau anuale emise de, înregistrate în contabilitatea societății reclamante și care nu au fost prezentate autorităților vamale în vederea stabilirii drepturilor de import.
În esență, în raport cu dispozițiile art.165 din Legea nr.141/1997 și ale art.305 din nr.HG1114/2001 (aplicabile pentru perioada aprilie 2002 - 18.06.2006, supusă controlului), ale art.165 și art.173 alin.1 din legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României (care a abrogat Legea nr.141/1997), Curtea de Apel a reținut că organele vamale în mod corect și legal au aplicat modul de calcul al TVA, având în vedere diferența dintre valoarea serviciilor de reparații declarată la momentul reimportului produselor și valoarea efectivă a acestor servicii menționată în facturile de regularizare emise trimestrial sau anual de către, aceste ultime documente nefiind prezentate autorității vamale de către reclamantă, împrejurare de altfel pe care aceasta nu o contestă.
Curtea de Apel a mai reținut că operațiunile în discuție se cuprind în sfera de aplicare a TVA, potrivit dispozițiilor art.3 lit. i) și l) din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal, precum și dispozițiilor art.4 pct.13 și pct.14 din noul Cod vamal al României (Legea nr.86/2006).
Curtea de Apel a înlăturat concluziile expertizei contabile efectuate în cauză reținând că reprezintă o probă neconcludentă întrucât sunt contrare dispozițiilor legale incidente litigiului.
Prin decizia nr.4229/20.11.2008 pronunțată în dosarul nr- Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de " - ROMÂNIA" împotriva sentinței civile nr.106/22.04.2008 a Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:
Prin acțiune, recurenta - reclamantă a formulat atât un capăt de cerere principal - prin care a solicitat anularea în totalitate a actelor contestate, susținut de faptul că operațiunile nu se încadrează, în totalitatea lor, în sfera de cuprindere a TVA - și două capete de cerere accesorii - prin care a solicitat anularea parțială a actelor contestate, primul petit accesoriu referitor la reținerea în sarcina sa a obligației de plată a TVA numai până la intrarea în vigoare a noului Cod vamal al României (Legea nr.86/2006), cu consecința deducerii TVA, iar al doilea petit accesoriu referitor la modalitatea de calcul al dobânzilor și majorărilor de întârziere.
Corespunzător capetelor de cerere subsidiare formulate recurenta - reclamantă prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, au fost prezentate argumente în sensul că: (1) societatea datorează TVA în vamă numai până la data intrării în vigoare a Codului fiscal; (2) în raport cu prevederile deciziei nr.8/2003 a Comisiei Centrale Fiscale, societatea datorează dobânzi și majorări de întârziere numai până la data depunerii decontului justificativ din luna februarie 2003, iar nu pentru întreaga perioadă reținută prin deciziile contestate; (3) în raport cu prevederile deciziei nr.8/2003 a Comisiei centrale Fiscale, societatea nu datorează dobânzi și penalități pentru perioada 06.05.2007 - 03.10.2007.
Or, din analiza hotărârii atacate cu recurs, se constată în primul rând faptul că instanța de fond s-a pronunțat numai asupra capătului principal de cerere referitor la anularea în totalitate a actelor contestate, reținând cu caracter general că operațiunile efectuate de reclamantă se înscriu în sfera de cuprindere a TVA. Înalta Curtea reținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capetelor de cerere accesorii referitoare la reținerea în sarcina societății a obligației de plată a TVA în raport cu data intrării în vigoare a noului Cod vamal al României (Legea nr.86/2006) și, de asemenea, nu a analizat nici aspectele referitoare la dreptul societății de a deduce TVA ori la modalitatea concretă de calcul al obligațiilor reținute în sarcina reclamantei în raport cu succesiunea în timp a dispozițiilor legale incidente.
Astfel fiind, Înalta Curtea reținut că este fondat motivul de recurs referitor la faptul că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra capetelor de cerere accesorii formulate de reclamantă prin acțiunea introductivă.
Totodată, Înalta Curtea constatat că instanța de fond a înlăturat concluziile expertizei contabile reținând că acestea sunt neconcludente întrucât contravin dispozițiilor legale incidente litigiului. Sub acest aspect, Înalta Curtea reținut că au fost încălcate prevederile art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, care impuneau Curții de Apel să ofere o motivare convingătoare prin care să arate explicit motivele de fapt și de drept pentru care concluziile raportului de expertiză sunt contrare dispozițiilor legale incidente cauzei. Or, înlăturarea concluziilor raportului de expertiză prin simpla calificare a lor ca neconcludente, fără prezentarea unor argumente ce ar putea susține o asemenea apreciere, precum și faptul că unicul considerent dedicat acestui important mijloc de probă constă în aprecierea cu totul generică referitoare la faptul că respectivele concluzii "sunt contrare dispozițiilor legale incidente litigiului", reprezintă un caz tipic de nemotivare a hotărârii judecătorești, care se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă cu referire la art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă.
Cauza s-a reînregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, iar din probatoriul administrat în cauză, ținând cont și de indicațiile deciziei de casare, Curtea constată următoarele:
Prin Procesul verbal de control nr.10273/5.04.2007 organele vamale au reținut în sarcina reclamantei " - România" încălcarea dispozițiilor art.305 din nr.HG1114/2001 și art.73 din Legea nr.86/2006 pentru perioada controlată, respectiv aprilie 2002 - martie 2007.
S-a constatat astfel că în data de 07.08.2001 reclamanta avea încheiat un contract tehnic de serviciu "-in-one" cu o firmă franceză, care se aplica produselor aflate în garanție, celor ieșite din garanție furnizate de în baza comenzilor sau a contractelor în derulare, fie direct societății România, fie partenerilor comerciali interni cu care reclamanta avea contracte de încheiere, reparații și suport pentru echipamentele.
erau exportate pentru a fi reparate iar reimportul se efectua în baza autorizaților de perfecționare nr.18PP/T/05/2005 și nr.14//PP/5/2005.
Societatea a înregistrat în contabilitate facturile de reparații emise trimestrial sau anual de către partenerul extern, contravaloarea reparațiilor cuprinse în facturi fiind aferente subansamblelor exportate temporar pentru reparații dar aceste facturi nu au fost prezentate și organelor vamale pentru stabilirea drepturilor vamale de import, fiind astfel încălcate dispozițiilor art.305 HG nr.1114/2001 și art.173 din Legea nr.86/2006.
Organele vamale au stabilit astfel că aferent bunurilor importate cu declarațiile vamale de reimport cu exonerarea parțială de la plata drepturilor de import în sarcina societății s-a născut la data înregistrării facturilor de reparații o datorie vamală de 294.586 lei. La aceasta s-au adăugat despăgubiri de 94.537 lei, penalități de întârziere de 27.480 lei, și majorări de întârziere de 126.579 lei, S-a procedat, prin urmare, la anularea deciziei de regularizare nr.10275/5.05.2007 ( fila 19 dosar fond).
Ulterior, prin decizia nr.27768/18.2007 s-au calculat majorări de întârziere aferente TVA pentru perioada 06.05.2007 (data scadenței) și 03.10.2007 data plății integrale debitului; majorări în cuantum de 44.482 lei.
Împotriva Deciziei de regularizare nr.10275/5.04.2007, reclamanta a formulat contestație conform nr.OG92/2003, respinsă prin decizia nr.221/06.08.2007.
Prezenta acțiunea vizează atât decizia de regularizare nr.10275/5.04.2007, cât și decizia nr.221/06.08.2007 de soluționare a contestației reclamantei, acte administrativ fiscale pe care instanța le consideră a fi legale și temeinice după cum urmează:
Pretenția reclamantei de anulare a actelor administrativ fiscale anterior menționate se bazează în principal pe considerentul potrivit căruia serviciile de reparare prestate de către România în perioada supusă controlului sunt servicii prestate în străinătate asupra unor bunuri mobile corporale, iar legislația fiscală incidentă perioadei respective (Legea nr.342/2002 pentru perioada 17.06.2002 - 31.12.2004, respectiv Codul fiscal pentru perioada 01.01.2004 - 05.04.2007) situa expres aceste servicii în afara sferei de aplicare a TVA-ului.
Această susținere nu poate fi însușită de către instanță întrucât operațiunile desfășurate de reclamantă prin care s-a procedat la exportul unor produse pentru a fi reparate conform contractului tehnic de servicii "-in-one" încheiat cu din Franța, acestea fiind reimportate ulterior cu emiterea de către societatea franceză a unor facturi de reparații trimestriale sau anuale reprezintă operațiunii de perfecționare pasivă, așa cum erau reglementate de art.123 din Legea nr.141/1997 pentru perioada aprilie 2002 - 18.06.2006, respectiv de art.105 din Legea nr.86/2006 privind noul Cod vamal aplicabil începând cu 19.06.2006, iar nu servicii prestate în străinătate asupra bunurilor corporale, conform codului fiscal.
Astfel, regimul de perfecționare pasivă permitea exportul temporar de mărfuri românești în afara teritoriului țării, în vederea supunerii acestora unor operațiunii de transformare sau de prelucrare și ulterior produsele astfel rezultate erau importate cu exonerarea totală sau parțială de drepturile de import.
Ca atare operațiunile desfășurate de reclamantă în baza contractului tehnic de servicii "-in-one" reprezintă operațiuni de perfecționare pasivă efectuate cu titlu oneros conform contractului. De vreme ce aceste operațiuni de perfecționare pasivă au fost efectuate cu titlu oneros devin aplicabile dispozițiile art.305 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal aprobat prin nr.HG1114/2001, pentru perioada aprilie 2002 - 18.06.2006 care arătau că în cazul în care operațiunea de perfecționare pasivă, are ca obiect repararea de mărfuri de export temporar cu titlu oneros, importul produselor compensatoare se efectuează cu exonerarea parțială a taxelor vamale și a altor drepturi de import, luându-se în considerare ca valoare în vamă numai cheltuielile de reparație. Aceeași referință la valoarea în vamă a cheltuielilor de reparații se realizează și prin art.173 din Legea nr.86/2006 alin.1 unde se mai precizează condiția potrivit căreia, costurile de reparare să reprezinte singura plată efectuată către titularul autorizației și să nu fie influențate de nicio legătură între titular și operator.
În consecință, instanța reține că în mod legal organele vamale au luat în considerare ca valoare în vamă pentru mărfurile reimportate numai cheltuielile de reparație facturate trimestrial sau anual și au calculat TVA în vamă aferent pentru mărfurile reparate în sumă de 294.586 lei, data nașterii datoriei vamale fiind data emiterii de către partenerul extern a facturilor ce conțin valoarea efectivă a reparațiilor efectuate conform art.148 alin.2 din Legea nr.141/1997 respectiv art.237 alin.2 din Legea nr.86/2006.
Un alt argument al reclamantei pentru anularea obligației fiscale reținute în sarcina sa l-a constituit faptul că legislația vamală nu derogă de la prevederile legislației fiscale și nu încadrează aceste servicii în sfera de aplicare a TVA, astfel încât în mod eronat autoritatea vamală a inclus în cadrul drepturilor vamale și taxa pe valoarea adăugată atunci când a stabilit cuantumul acestor obligații în cadrul operațiunilor de perfecționare pasivă.
Nici acest argument nu poate fi reținut de instanță întrucât conform art.3 lit. i) din Legea nr.141/1997, codul vamal aplicabil pe perioada aprilie 2002 - 18.06.2006 prin drepturi de import se înțelege taxele vamale, taxa pe valoarea adăugată, accizele și orice alte sume care se cuvin statului la importul de mărfuri, iar la litera "l" este definită noțiunea de "datorie vamală" ca fiind obligația unei persoane de a plăti drepturile de import sau de export. Din interpretarea coroborată a celor două noțiuni reiese faptul că la exportul produselor reparate, de vreme ce operațiunea de perfecționare pasivă s-a realizat cu titlu oneros, reclamanta avea obligația de plată a datoriei vamale ce cuprindea și TVA-ul aferent, valoarea în vamă luată în considerare la calculul TVA-ului fiind formată exclusiv din cheltuielile de reparații facturate de partenerul extern.
Nu se pot reține nici susținerile reclamantei potrivit cărora începând cu 18.06.2006, prin modificările aduse codului vamal, acesta a înțeles să excludă din sfera drepturilor de import definite la art.14, taxa pe valoarea adăugată. Aceasta deoarece conform art.4 pct.14 lit. a) din Legea nr.86/2006 drepturile de import includ taxele vamale și taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri. Pe de altă parte, potrivit art.136 Cod fiscal în forma inițială "în cazul unui import de bunuri, TVA devine exigibilă la data când se generează drepturi de import pentru sumele respective, conform legislației vamale în vigoare. Ulterior, prevederile modificate ale art.136 Cod fiscal fac referire la exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată atât în cazul în care sumele sunt supuse taxelor vamale, agricole sau altor taxe comunitare similare (alin.1) dar în cazul în care bunurile importate nu sunt supuse taxelor comunitare prevăzute la alin.1 (alin.2) de unde rezultă astfel că legiuitorul a precizat expres că faptul generator de TVA-ului și exigibilitatea acesteia intervine indiferent de achitarea taxelor vamale sau a altor taxe comunitare.
În concluzie, instanța reține că în situația importurilor de mărfuri sunt aplicabile dispozițiile legislației vamale în vigoare, operațiunile desfășurate de reclamantă sunt operațiuni de perfecționare pasivă reglementate de Codul vamal astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile codului fiscal ce reprezintă legea generală în materie de TVA a prevederilor speciale aplicabile în materia drepturilor de import, drepturi ce se referă și la TVA, respectiv legislația vamală în vigoare.
Pentru aceste considerente, de fapt și de drept, instanța va respinge cererea reclamantei în privința petitul principal legat de anularea actelor administrativ fiscale cu privire la întreaga sumă stabilită în sarcina reclamantei.
În privința petitului subsidiar, reclamanta a solicitat și constatat o greșită calculare a datoriei vamale pe considerentul că aceasta există numai până la intrarea în vigoare a Legii nr.86/2006 privind noul cod vamal al României, data de la care Codul vamal nu a mai prevăzut cu titlu de drept de import, taxa pe valoarea adăugată și ca atare, reclamanta a apreciat această taxă trebuia calculată numai până la 17.06.2006.
Instanța nu-și poate însuși aceste susțineri pentru aceleași considerente care au fost expuse și la paragraful anterior și din care rezultă că TVA-ul se datorează pentru importul bunurilor și după intrarea în vigoare a Legii nr.86/2006 aspect ce rezultă din interpretarea coroborată a art.4 pct.14 din Legea nr.86/2006 cu art.136 cod fiscal.
Tot în subsidiar reclamanta a solicitat și recalcularea sumelor datorate cu titlu de dobânzii și penalități la TVA, ce au fost calculate pe perioada 18.06.2002 - 31.12.2005 apreciind că nu datorează cuantumul stabilit de autoritatea vamală deoarece chiar dacă, societatea ar fi avut obligația de plată a TVA-ului pe perioada menționată corelativ ar fi avut dreptul de deducere a acestei sume prin decontul de TVA. În consecință, accesoriile trebuiau calculate pe perioada de la înregistrarea facturii și până la depunerea decontului de TVA. Aceeași ipoteză a fost susținută și în privința majorărilor de întârziere la TVA.
Instanța nu-și poate însuși acest punct de vedere întrucât pentru a avea dreptul la deducerea TVA-ului era impetuos necesar ca reclamanta să fi achitat anterior taxa pe valoarea adăugată în vamă la organul vamal. Ca atare, situația prevăzută de reclamantă este o situație ipotetică că pornește de la premiza dreptului acesteia la deducerea taxei drept ce se naște însă numai odată cu achitarea taxei și ca atare ipoteza nu este aplicabilă speței, reclamanta nefăcând dovada achitării acesteia decât după întocmirea actelor administrativ fiscale atacate, la 03.10.2007 iar potrivit art.145 alin.1 Cod fiscal dreptul de deducere i-a naștere la momentul exigibilității ce este definit ca data de la care o persoană are obligația de a plăti taxa la bugetul statului, data care de altfel determină și momentul de la care se datorează majorări de întârziere și neplată (art.134 cod fiscal).
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că modul de calcul al accesoriilor este legal ținând cont și de faptul că datoria vamală a fost stabilită în sarcina reclamantei prin decizia 10275/5.04.2007, dobânzile, penalitățile fiind calculate de la 18.06.2002 până la 31.12.2005, iar majorările de întârziere de la 01.01.2006 până la 05.04.2007.
Instanța nu-și poate însuși expertiza contabilă efectuată în cauză întrucât aceasta pornește și analizează exclusiv premisa invocată de reclamantă privind lipsa unui temei legal pentru calculul TVA după apariția Legii nr.86/2006, aspect asupra căruia este îndreptățită a se pronunța numai instanța fiind o chestiune de drept, iar nu de fapt. Câtă vreme s-a stabilit că reclamanta datorează TVA pentru toate facturile de reparații emise de partenerul extern pe perioada aprilie 2002 - martie 2007 atunci nici concluziile expertizei care a reținut nedatorarea TVA-ului de reclamantă, după intrarea în vigoare a Legii nr.86/2006 nu pot fi primite.
De asemenea, expertiza nu va fi luată în considerare nici în ceea ce privește modul de calcul al accesoriilor pentru că și în acest caz expertul a pornit de la premisa reclamantei potrivit căreia datorează accesoriile numai pe perioada de la înregistrarea facturii până la depunerea decontului de TVA, or, așa cum s-a reținut și anterior, reclamanta nu a făcut dovada depunerii unui asemenea decont.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată din partea pârâtelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta - România în contradictoriu cu pârâții Direcția Regională Pentru Accize și Operațiunii Vamale T, Autoritatea Națională a Vămilor B și Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11.05.2009
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
RED:/05.06.09
TEHNORED:/09.06.09
6.ex./SM/emis 4 com./
Se comunică:
- reclamanta - " - ROMÂNIA" T, - T, str. -- - nr.9, jud.
- pârât 1 - DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNII VAMALE T, - T, str. - C-tin nr.89,. 45 D, jud.
- pârât 2 - AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B, - B,-, sector 1
- pârât 3 - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, - B,-, Sector 5
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker
