Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1543/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1543
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -- 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru JUDECĂTOR
-- - -JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie
- - - - JUDECĂTOR 3: Costinel Moțârlichie
GREFIER-
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Primarul Orașului B, împotriva sentinței nr. 547 din data de 03 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat secretar pentru recurentul pârât Primarul Orașului B și avocat pentru intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii;
Secretar pentru recurentul pârât Primarul Orașului B, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, conform concluziilor scrise depuse la dosar.Arată că, valoarea reală a lucrărilor de construcție nu poate fi mai mică decât valoarea impozabilă a clădirii stabilită de art.251 din Legea 571/2003.
Avocat pentru intimatul reclamant, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, conform motivelor expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar, cu precizarea că recurenta nu a făcut în niciun mod dovada faptului că valoarea lucrării este mai mare decât valoarea declarată inițial, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 547 din data de 03 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- a fost admisă contestația formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL ORAȘULUI B, și a fost anulată dispoziția nr. 1768/22.05.2008 emisă de Primarul orașului B și decizia de impunere nr. 1009/25.02.2008.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamantul a solicitat anularea Dispoziției nr. 1768/22.05.2008 emisa de Primarul Orașului B și a Deciziei de impunere nr. 1009/25.02.2008 emisa de Serviciul de impozite și taxe din cadrul Primăriei orașului B, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii reclamantul arata ca prin decizia de impunere a cărei anulare se solicita, s-a stabilit în sarcina sa un debit total de 1419 lei, din care: 994 lei reprezentând diferența taxa de autorizație construcție și 425 lei reprezentând penalități de întârziere, precizând că a achitat taxa pentru obținerea autorizației de construire calculată de funcționarii Serviciului de Urbanism din cadrul primăriei B obținând autorizația nr. 14760/21.12.2006.
Menționează reclamantul că a formulat contestație la respectiva decizie de impunere, însă, prin Dispoziția 1768/22.05.2008, aceasta a fost respinsă, arătându-se că prin raportul intermediar al Curții de Conturi O s-a stabilit că taxa este incorectă în sensul că s-a acceptat ca bază de calcul o valoare declarată mai mică decât valoarea impozabilă a construcției nefiind respectate prev. art. 267 alin. 15 din Legea 571/2003.
Primarul Orașului Bad epus la dosar actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate, respectiv raportul de control intermediar din 29.02.2008, al camerei de Conturi O, situația privind calculul taxei pentru eliberarea autorizațiilor de construire și referatul nr. 2620/21.05.2008, din care rezultă că taxa stabilită inițial pentru autorizația de construire este incorectă în sensul că s-a acceptat ca bază de calcul o valoare declarată mai mică decât valoarea impozabilă a construcției, nu s-au respectat prev. art. 267 alin. 15 din Legea 571/2003.
Pentru autorizația de construire nr. 14760/21.12.2006, privind construire locuință, reclamantul a achitat taxa de 50 lei. Ulterior, în urma unui control efectuat de Direcția de Control Financiar Ulterior din cadrul Camerei de Conturi O și respectiv în raportul de control intermediar din 29.02.2008, s-a constatat că pentru un număr de 46 autorizații de construire eliberate în anii 2006 - 2007, nu s-a calculat corect taxa aferentă în sensul că s-a acceptat ca bază de calcul o valoare declarată mai mică decât valoarea impozabilă a construcțiilor respective stabilită conform prevederilor Codului fiscal.
Urmare a controlului respectiv, a fost emisa Decizia de impunere 1009/25.02.2008 pentru diferență taxă autorizație de 994 RON, la care se adaugă majorări de 425 RON, în total 1419 RON.
Din cuprinsul acestor acte, nu rezulta modalitatea de calcul a sumelor stabilite ca diferența de taxa, pârâta susținând ca sumele au fost calculate ținându-se cont de valoarea reala a construcției.
Este adevărat ca art. 267 alin.15 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal prevede ca in cazul autorizației de construcție emisa pentru persoana fizica, valoarea reala a lucrărilor de construcție nu poate fi mai decât valoarea impozabila a clădirii, stabilita conform art. 251, insa pirita nu a făcut nicio dovada cu privire la faptul ca valoarea reala a lucrării este mai mare decât cea declarata inițial si pe baza căreia a fost stabilita taxa pentru eliberarea autorizației de construcție, nefiind prezentat nici modul de calcul al acesteia.
De asemenea, nici modul de calcul al accesoriilor (majorări de întârziere) nu a fost prezentată, cu atât mai mult cu cit nu exista nici o dovada privind stabilirea datoriilor fiscale ulterioare si care sa fi fost comunicate reclamantului, pentru a se putea percepe majorări.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, criticând soluția pentru aspecte de nelegalitate și netemeinicie.
Pârâtul a susținut în motivele de recurs nelegalitatea hotărârii motivată de faptul că, în art. 267 alin. 15 din legea nr. 571/2002 privind codul fiscal se arată că în cazul autorizației de construire emisă pentru o persoană fizică, valoarea reală lucrărilor de construcție nu poate fi mai mică decât valoarea impozabilă a clădirii, stabilită în conformitate cu art. 251 din aceiași lege, texte legale de care instanța de fond nu a ținut cont.
Reclamantul a depus întâmpinare prin care solicita respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond, ca temeinică și legală.
Pârâtul a depus o notă initulată,modul de calcul al taxei de autorizare pentru construcția realizată de către ", raportul de control intermediar al Camerei de Conturi O și decizia de impunere.
Curtea, analizând recursul formulat în raport de motivele invocate, de apărările formulate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041din Pr. Civ. apreciază că este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Conform art. 267 alin. 3 din Codul Fiscal, Taxa pentru eliberarea unei autorizații de construire pentru o clădire care urmează a fi folosită ca locuință sau anexă la locuință este egală cu 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcții,
În alineatul 14 al aceluiași articol se stabilesc regulile de aplicare astfel:
a) taxa datorată se stabilește pe baza valorii lucrărilor de construcție declarate de persoana care solicită avizul și se plătește înainte de emiterea avizului;
b) în termen de 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcție, dar nu mai târziu de 15 zile de la data la care expiră autorizația respectivă, persoana care a obținut autorizația trebuie să depună o declarație privind valoarea lucrărilor de construcție la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale;
c) până în cea de-a 15-a zi inclusiv, de la data la care se depune situația finală privind valoarea lucrărilor de construcții, compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale are obligația de a stabili taxa datorată pe baza valorii reale a lucrărilor de construcție;
d) până în cea de-a 15-a zi inclusiv, de la data la care compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale a emis valoarea stabilită pentru taxă, trebuie plătită orice sumă suplimentară datorată de către persoana care a primit autorizația sau orice sumă care trebuie rambursată de autoritatea administrației publice locale.
Din conținutul acestui text se poate observa că regularizarea taxei se poate face numai la data finalizării lucrărilor de construcție și numai pe baza valorii reale a lucrărilor de construcție, situație care nu se regăsește în cauza de față, în care s-a procedat la regularizarea taxei înainte de finalizarea construcției, și ca atare fără a fi avută în vedere valoarea reală a lucrărilor.
Numai o interpretare eronată a textului de lege realizată de către Curtea de Conturi a condus la emiterea deciziei de impunere nr. 1009/25.02.2008 și a dispoziției nr. 1788 din 22.05.2008 Primarului orașului B prin care s-au stabilit obligațiile și respectiv a fost respinsă contestația reclamantului.
Astfel, alineatul 15 al aceluiași articol potrivit căruia, În cazul unei autorizații de construire emise pentru o persoană fizică, valoarea reală a lucrărilor de construcție nu poate fi mai mică decât valoarea impozabilă a clădirii stabilită conform art. 251, nu este aplicabil în cauză, deoarece aplicarea acestuia presupune evaluarea construcției finalizate, operație care așa cum s-a arătat anterior nu a avut loc.
Față de aceste aspecte de fapt și de drept, Curtea în baza art. 312 alin.1 din Pr. Civ. apreciază ca fiind nefondat recursul declarat de către recurentul pârât și-l va respinge.
Văzând și dispoz. art. 274 Cod procedură civilă, urmează a fi obligată pârâta și la plata cheltuielilor de judecată repezentând onorariu avocat, în cuantum de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul Orașului B, împotriva sentinței nr. 547 din data de 03 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Obligă recurentul-pârât la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Aprilie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
A/2ex./05.06.2009
Jud.Fond
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Costinel Moțârlichie