Contestație act administrativ fiscal. Sentința 167/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR.167
Ședința publică din data 11 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 2: Rodica Filip
Grefier: - -
S-a luat în examinare -în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La data de 28 ianuarie 2008, reclamanta a înregistrat concluzii scrise iar la data de 01 februarie 2008 pârâții au înregistrat de asemenea, concluzii scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 ianuarie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la 19 iunie 2007, reclamanta C-N a chemat în judecată DGFP C și Administrația Financiară pentru contribuabili mijloci C solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.1/11.06.2007 emisă de DGFP C, constatarea nelegalității adresei nr.22/I/G/20.02.2007 și a somației nr.-/2962 emise de pârâtă, și obligarea la eliberarea certificatului de obligații bugetare pentru la 27.08.2004, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat că prin Ordinul comun nr.12/836/24.05.2006 emis de către AVAS și Ministerul Finanțelor Publice s-au acordat reclamantei înlesniri constând în scutiri la plata sumelor datorate bugetului de stat îăn baza OUG nr.26/2004.
Prin adresa 22/I/G/20.02.2007 DGFP a dispus anularea acestor înlesniri invocând art.4 din ordin respectiv nerespectarea termenelor de plată. În baza acestei adrese s-a emis somația nr.-/2962, iar contestația formulată de reclamantă a fost respinsă prin decizia nr.1/11.06.2007.
În opinia reclamantei soluția cu privire la contestație este nelegală criticând forma actului administrativ prin prisma art.43 pr.fiscală, respectiv că adresa nu cuprinde posibilitatea contestării, termenul și organul fiscal la care se depune, nu conține mențiuni referitoare la audierea contribuabilului, nu conține referiri la data de la care actul își produce efectele, nefiind motivat în fapt și în drept.
Reclamanta susține că nu a fost respectat art.9 pr.fiscală, respectiv nu a fost audiată pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la fapte și împrejurări relevante,
Se invocă jurisprudența CEDO în ceea ce privește respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare.
În ceea ce privește legalitatea actului administrativ fiscal, reclamanta arată că îi este nefondată reținerea făcută cu privire la neîndeplinirea obligației de plată privind TVA scadentă la 25.10.2006 întrucât decontul de TVA aferent lunii noiembrie a fost trimis prin poștă la 20.12.2006 datorită intervenirii unei împrejurări neprevăzute (internarea în spital a directorului economic) și nu există o datorie reală întrucât obligația privind TVA era scadentă la 25.10.2006 în cuantum de 117.509 lei iar acesta urma să fie compensat cu cel aferent lunii noiembrie în cuantum de 129.188 lei.
Reclamanta susține că organul fiscal era obligat să verifice dacă era înregistrată la DGFP C transmiterea prin poștă efectuată la 20.12.2006, susținând că trebuie făcută distincție între neîndeplinirea obligației de plată și neîndeplinirea obligației de a depune declarații fiscale.
În opinia reclamantei organul fiscal a încălcat principiul bunei credințe prevăzut de art.123 pr.fiscală, întrucât reclamanta și-a îndeplinit obligațiile fiscale respectiv a achitat până la 20 decembrie obligațiile fiscale curente, așa cum rezultă din inspecția fiscală care a avut loc la 25.01.2007. În raport de această ultimă inspecție fiscală, organul fiscal își contestă propriile constatări anterioare întrucât prin raportul de inspecție fiscală din 25.01.2007 se constată că nu există obligații nerespectate în materie de TVA.
Întrucât nu există obligații fiscale restante, reclamanta susține că este neîntemeiat refuzul de eliberare a certificatului de obligații bugetare.
DGFP C, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiuni ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.
În opinia pârâtei nu există un act administrativ ce poate fi cenzurat pe calea contenciosului administrativ, pentru somație existând posibilitatea de a se formula contestație la executarea silită. În plus în opinia pârâtei acțiunea este inadmisibilă și pentru lipsa plângerii prealabile.
În ceea ce privește fondul cauzei se arată că cererea reclamantei este nefondată, reclamanta neachitând până la 20.12.2006 taxa pe valoarea adăugată cuprinsă în decontul pentru luna septembrie, decont înregistrat la 25.10.2006. Stingerea obligației privind TVA s-a efectuat la 22.12.2006, cu încălcarea dispoziției cuprinse în art.3 alin.1 din Ordinul comun nr.12/2006.
Curtea analizând acțiunea formulată reține următoarele:
Prin Ordinul nr.12/24.05.2006 al AVAS și nr.836/24.05.2006 al Ministerului Finanțelor Publice s-au acordat reclamantei C-N înlesniri la plata obligațiilor bugetare datorate și neachitate la 31.12.2003, în temeiul OUG nr.26/2005 aprobată și completată prin Legea nr.244/2005 (9). Prin adresa nr.22/I/20.02.2007 Direcția Generală a Finanțelor Publice C (13) i-a comunicat reclamantei că începând cu data de 20.12.2006 și-au pierdut valabilitatea înlesnirilor acordate prin ordinul menționat anterior întrucât nu a achitat până la data de 20 decembrie 2007 suma de 117.509 lei cu titlu de TVA, ce a făcut obiectul decontului nr.49972/25.10.2006, invocându-se încălcarea prevederilor art.3 pct.b și art.4 din ordin.
Ulterior s-a emis Somația de plată nr.-/2962 în care au fost cuprinse toate obligațiile de plată pentru care reclamanta a pierdut înlesnirile acordate prin ordin (14).
Reclamanta contestat adresa nr.22/I/6/2007, iar soluția asupra contestației a fost cuprinsă în Decizia nr.1/11.06.2007 (17) emisă de DGFP C, fiind în sensul respingerii acesteia.
În motivarea deciziei s-a reținut că reclamanta nu a respectat condițiile precizate în art.3 pct.1 lit.b din ordinul comun, întemeiat pe art.9 din OUG nr.26/2004.
În fapt s-a imputat reclamantei că nu a efectuat plata TVA în sumă de 117.509 lei ce a făcut obiectul decretului nr.49972/25.10.2006 prin compensarea cu TVA în sumă de rambursat prin decontul de TVA aferent lunii noiembrie 2006 depus la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C sub nr.77122/22.12.2006 depășind astfel termenul de plată cu două zile. Pentru aceste două zile reclamanta a calculat și plătit majorări de întârziere suplimentare în sumă de 235 lei la data de 29.12.2006. S-a apreciat că stingerea TVA-lui scadent la 25.10.2006 s-a efectuat la 22 decembrie 2006, data depunerii decontului de TVA la registratura Direcției Generale a Finanțelor Publice
Împotriva deciziei nr.1/2007, adresei nr.22/20.02.2007 și a somației nr.-/2962, reclamanta a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ.
În opinia Curții actul nr.22/I/6/20.02.2007 emis de DGFP C întrunește condițiile unui act administrativ fiscal în sensul definit de art.41 din Codul d e procedură fiscală, respectiv a fost emis de autoritatea fiscală competentă, prin el stingându-se drepturile dobândite de reclamantă în baza ordinului comun, contribuabilul fiind informat despre noile obligații fiscale (repunerea în sarcina debitorului a sumelor din ordinul comun).
Întrucât actul administrativ fiscal leza drepturile dobândite de reclamantă, în mod logic și legal a formulat contestație la organul fiscal, atacând și somația nr.- ca act subsecvent celui inițial. Prin urmare, în condițiile concrete ale prezentei cauze, cercetând actul administrativ principal, instanța poate dispune, atât asupra actului nr.22/I/6/20.02.2007 cât și asupra somației, deoarece nu se critică acte de executare propriu-zise.
În ceea ce privește ordinul comun, Curtea reține că potrivit art.3 "înlesnirile la plată precizate la art.1 alin.1 din prezentul ordin comun își pierd valabilitatea în următoarele situații.b) în situația în care C-N nu își achită obligațiile curente ale fiecărui an fiscal cu termene scadente începând cu data emiterii ordinului comun.Obligațiile cu termene de plată după data de 1 septembrie a fiecărui an fiscal vor fi achitate până cel târziu la data de 20 decembrie a anului respectiv".
În ordinul comun nu sunt scutiri pentru obligații de plată privind TVA.
Problema divergentă dintre părți este a se stabili în ce măsură s-au respectat dispozițiile ordinului menționat referitor la îndeplinirea obligației de plată a TVA-lui scadent după data de 1 septembrie a anului 2006.
Nu se contestă de autoritatea administrativă fiscală faptul că pentru luna octombrie 2006 existat o taxă pe valoarea adăugată de plată în sumă de 117.509 lei cuprinsă în decontul din 25.10.2006 și nici nu se contestă faptul că în decontul înregistrat la 02.12.2006 aferent lunii noiembrie 2006 există o sumă negativă a taxei pe valoarea adăugată de 129.188 lei. Nu se contestă că cele două sume urmau a fi regularizate în conformitate cu dispozițiile art.149 Cod fiscal.
Nu se contestă de asemenea că decontul de TVA aferent lunii noiembrie 2006 s-a înregistrat la organul fiscal la data de 22.12.2006 cu nr.77122 (57).
În opinia Curții reclamantei nu i se poate imputa depășirea termenului de plată a obligației curente de TVA aferentă lunii octombrie având în vedere reglementarea specifică cuprinsă în Codul fiscal: art.149 "privind regularizarea și rambursarea taxei pe valoarea adăugată" și în art.156" Evidența operațiunilor impozabile și depunerea decontului".
Din dispozițiile legale menționate rezultă că determinarea cu certitudine a obligațiilor fiscale cu titlu de TVA se realizează prin decontul de TVA, (formular model stabilit de Ministerul Finanțelor Publice),iar termenul pentru îndeplinirea obligației pentru depunerea decontului este data de 25 lunii următoare perioadei fiscale inclusiv (art.156 alin.2).
Prin urmare determinarea obligațiilor fiscale cu titlu de TVA nu poate fi cuprinsă decât în decontul de TVA, iar depunerea decontului trebuie realizată până la data de 25 lunii următoare. În aceste condiții plata obligațiilor cu titlu de TVA și regularizarea acestora nu poate fi făcută mai înainte de această dată.
Dacă s-ar accepta opinia organului fiscal că orice obligație curentă născută după 1 septembrie a fiecărui an trebuie plătită până în 20 decembrie atunci s-ar ajunge la concluzia că din ordinul comun nu are finalitate pentru că niciodată obligația cu titlu de TVA aferentă lunilor decembrie nu poate fi onorată până la 20 decembrie a anului respectiv.
Prin urmare, în opinia Curții, obligația privind plata TVA se circumscrie primei ipoteze cuprinse în art.3 lit. În scopul în care societatea comercială nu achită la scadență obligațiile curente, poate efectua plata acestora în cel mult 90 de zile împreună cu majorările de întârziere aferente".
Textul cuprins în ipoteza a II-a (obligațiile cu termen de plată după data de 1 septembrie a fiecărui an fiscal ar fi achitate până cel târziu la data de 20 decembrie a anului respectiv) nu poate avea eficiență numai dacă este vorba de obligații fiscale care au termen cert de plată stabilit după 1 septembrie al fiecărui an, pentru că numai o astfel de situație este previzibilă pentru reclamantă în sensul determinării și al realizării ei la termen.
În plus ar fi un non-sens ca pentru obligațiile scadente anterior datei de 1 septembrie să se accepte plata cu întârziere de 90 de zile, fără nici o sancționare, iar pentru obligațiile care nici nu au o scadență certă, dar care s-au născut din activitatea curentă desfășurată ulterior datei de 1 septembrie și pentru care sunt dispoziții exprese și speciale în Codul fiscal să fie aplicată sancționarea severă a pierderii facilităților obținute prin ordinul menționat.
Pentru toate aceste argumente Curtea apreciază că depunerea decontului de TVA și compensarea sumelor s-a realizat în termenele acceptate de părțile din ordinul comun, astfel că decizia organului fiscal comunicată reclamantei prin adresa nr.22/I/6/20.02.2007 este nelegală, decizia nr.1/11.06.2007 și pe cale de consecință și somația nr.1/11.06.2007 sunt nelegale.
În concluzie, Curtea, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004 va admite acțiunea și va dispune anularea actelor menționate.
Față de soluția pronunțată cu privire la actele administrative menționate, Curtea apreciază că Direcția Generală a Finanțelor Publice C este obligată să emită certificatul de obligații bugetare solicitat, astfel că va fi admisă și această cerere.
Referitor la cererea privind cheltuielile de judecată formulată prin acțiunea introductivă, Curtea a reținut poziția exprimată de reprezentantul reclamantei în ședința publică din 25.01.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta împotriva pârâtelor, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C și ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII
Dispune anularea Deciziei nr.1/11.06.2007 al Direcției Generale a Finanțelor Publice C și a nr.-/2962 din 31.05.2007 emisă de Administrația Financiară pentru Contribuabili Mijlocii din Județul
Obligă parata Direcția Generală a finanțelor Publice C să emită pentru reclamantă certificatul de obligații bugetare solicitat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - -
Red./3 ex./22.02.2008
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Rodica Filip
