Contestație act administrativ fiscal. Decizia 167/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 167
Ședința publică din data de 2 februarie 2010
PREȘEDINTE: Nițu Teodor
JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G, cu sediul în G,-, jud. G, în nume propriu, dar și în numele și pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B, cu sediul în B, DN 2 km 2.-2. jud. B și Autoritatea Națională a Vămilor, cu sediul în B, str. - -, împotriva sentinței nr. 1670 din data de 27 noiembrie 2009 pronunțate de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu reclamanta - Grup SA, cu sediul în com. Poșta, jud.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata-reclamantă - Grup SA, prin consilier juridic, potrivit delegației/2.02.2010 pe care o depune la dosar, lipsind recurenta-pârâtă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G, în nume propriu și pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B și Autoritatea Națională a Vămilor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, recurenta, în cuprinsul motivelor de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar prin serviciul registratură intimata-reclamantă a depus întâmpinare, după care,
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimata-reclamantă - Grup SA, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, potrivit motivelor expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării.
Motivele de modificare a sentinței instanței de fond invocate de recurentă nu sunt întemeiate, deoarece din probele administrate a rezultat că suspendarea autorizației de antrepozit fiscal a reclamantei a fost dispusă în mod nelegal.
Nelegalitatea acestei măsuri se datorează, pe de o parte, datorită faptului că aceasta nu s-a bazat pe o constatare directă a organului emitent, ci pe o corespondență defectuoasă între diferitele instituții implicate. Pe de altă parte, ca urmare a armonizării legislației naționale cu cea comunitară, B nu mai
avea competența de a efectua inspecții fiscale în domeniul produselor accizabile, această instituție fiind doar cea care gestionează sumele încasate.
Prin înscrisurile depuse la dosar s-a demonstrat că reclamanta a achitat toate accizele datorate, avea constituite și garanții, în cuantum de 40-50% din valoarea accizelor declarate, astfel că situația creată s-a datorat exclusiv unei comunicări defectuoase între serviciile aceluiași minister și nu culpei reclamantei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr-, reclamanta - Grup SA a chemat în judecată pe pârâta Direcția județeană pentru accize și operațiuni vamale B, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 07 din 13 martie 2009 emisă de pârâta B și să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin Decizia nr.07 din 13 martie 2009, Bad ispus suspendarea autorizațiilor de antrepozit fiscal nr. RO- și nr. RO- deținute de reclamantă, începând cu data comunicării deciziei și până la plata accizelor restante.
În considerentele deciziei atacate s-a menționat faptul că, urmare adresei nr. 869/6.03.2009 primite de la B, prin care se comunica faptul că reclamanta nu a achitat nici o sumă din acciza declarată pentru luna ianuarie și scadentă la 25 februarie 2009, s-a apreciat că reclamanta are de plătit acciza declarată plus accesoriile aferente, astfel că s-a dispus suspendarea autorizațiilor de antrepozit fiscal până la plata accizelor restante, indicându-se drept temei legal dispozițiile art.244 din Codul fiscal.
Reclamanta a apreciat că actul astfel emis este vădit nelegal și esențial netemeinic deoarece:
1) nu au fost respectate cerințele art. 43 din Codul d e procedură fiscală, în privința conținutului și motivării actelor administrativ fiscale. Astfel, Decizia nr.7 din 13 martie 2009 nu respectă cerințele impuse de legislația în vigoare în privința conținutului și motivării actelor administrativ fiscale, așa cum sunt ele precizate în art.43 din Codul d e procedură fiscală, în conformitate cu care actul administrativ fiscal cuprinde, pe lângă alte mențiuni, și motivele de fapt, obiectul actului administrativ atacat și temeiul de drept.
În decizia a cărei anulare se solicită se face referire la faptul că există o adresă a Bp rin care se comunică B că reclamanta nu a achitat la data scadenței acciza declarată aferentă lunii ianuarie 2009,aceasta fiind integral de plată,plus accesoriile aferente, fără a se prezenta un document în acest sens și fără a determina cuantumul sumelor care pot fi considerate restante.
În absența îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege, această decizie este nemotivată, lipsită de obiect și, pe cale de consecință, se impune anularea ei.
2) organul fiscal emitent nu are competența legală în privința emiterii actului ce face obiectul prezentei acțiuni.
În conformitate cu prevederile pct.12/1-4 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VIII din Codul fiscal, în situația neplății accizelor la termenele stabilite de lege, măsura suspendării autorizațiilor se va dispune de către autoritatea fiscală teritorială care constată neplata accizelor la termenele legale. Ori, în cazul de față, B, organul emitent al deciziei de suspendare, nu este și cel care a constatat neplata accizelor la termen, aceasta constatându-se de către
În aceste condiții, B nu are competența emiterii Deciziei contestate, iar actele emise de un organ necompetent sunt nule de drept.
3) societatea reclamantă a efectuat plăți reprezentând accize pentru alcool etilic.
Astfel, așa cum rezultă din extrasul de cont anexat, la data de 3 martie 2009 reclamanta a achitat suma de 1 748 981 lei. Mai mult decât atât, exista posibilitatea valorificării garanțiilor stabilită prin dispozițiile art.128 din Codul d e procedură fiscală, executarea silită a garanției constituite în vederea stingerii datoriilor neachitate reprezentând o modalitate de stingere a acestora.
A precizat reclamanta că împotriva Deciziei nr.7 din 13 martie 2009 formulat și o contestație administrativă, dar aceasta nu a fost soluționată până la înregistrarea prezentei cereri.
Pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G, în nume propriu, în numele și pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B, precum și în numele și pentru persoana juridică Autoritatea Națională a Vămilor, a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea cererii reclamantei - Grup SA, deoarece prin decizia contestată s-a dispus suspendarea autorizațiilor de antrepozit fiscal nr. RO- și nr. RO-, pentru neplata integrală către bugetul de stat a datoriilor reprezentate de acciza aferentă alcoolului etilic produs și eliberat în consum de către reclamantă, precum și accesoriilor calculate asupra debitelor de bază. Această măsură a fost luată ca urmare a informării de către instituția ce are ca și atribuții încasarea și gestionarea accizelor aferente alcoolului etilic și altor produse accizabile - B, cu privire la neplata, până la data scadentă din 25 februarie 2009, a accizelor datorate de către - Grup SA, aferente lunii ianuarie 2009.
Prin cererea sa, reclamanta a susținut că actul administrativ emis de către autoritatea vamală nu respectă cerințele impuse de textul art.43 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, în sensul că nu conține motivele de fapt, obiectul actului administrativ și temeiul de drept. În realitate, pârâta apreciază că susținerile reclamantei sunt nefondate, deoarece: Decizia nr.7 din 13 martie 2009, emisă de către B este un act administrativ și nu un act administrativ fiscal; motivul de fapt al deciziei de suspendare a autorizațiilor de antrepozit fiscal nr.RO- și nr. RO- îl constituie neachitarea accizelor declarate, către bugetul de stat; obiectul actului administrativ este reprezentat de actul de dispoziție al autorității competente, urmare a constatării nerespectării dispozițiilor legale de către reclamantă; temeiul de drept îl reprezintă textul art. 244 din Codul fiscal.
Reclamanta a invocat și faptul că a efectuat plata sumei de 1.748.981 lei la data de 3 martie 2009, precum și faptul că "exista posibilitatea valorificării garanțiilor - în vederea stingerii datoriilor neachitate.".
În raport de aceste susțineri, pârâta a precizat că: valoarea accizelor de plată până la data de 25 februarie 2009, aferente lunii ianuarie 2009, era, potrivit propriei declarații înregistrată la B sub nr.2125 din 25 februarie 2009, în cuantum de 3 062 755 lei, astfel încât plata sumei de 1.748.981 lei la data de 3 martie 2009 nu acoperea întreaga datorie și, mai ales, era realizată după data limită prevăzută de lege; garanția constituită de reclamantă potrivit art.198 din Codul fiscal la Trezoreria B este în beneficiul B ca și organ cu atribuții în încasarea și gestionarea accizelor aferente alcoolului etilic și altor produse accizabile; faptul că B nu a specificat autorității vamale, în Adresa nr.869 din 6 martie 2009, că reclamanta are constituită o garanție suficientă pentru acoperirea sumei cu care era înregistrată în debit, ori că reclamanta nu mai este înregistrată cu debite ca urmare a acoperirii acestora prin plata voluntară sau prin executarea silită a garanției, ci dimpotrivă, a menționat în mod expres că societatea are o datorie constituită nu numai din suma aferentă accizei de plată pentru luna ianuarie 2009, dar și din accesorii calculate asupra unor debite mai vechi, a pus instituția vamală, prin B, în situația de a emite Decizia nr.7 din 13 martie 2009 privind suspendarea autorizațiilor de antrepozit fiscal nr.RO- și nr. RO-.
Pe de altă parte, reclamanta nu a negat faptul că a încălcat dispozițiile art.193 alin.(1) din Codul fiscal și nici nu a afirmat că nu ar avea debite față de bugetul de stat, înregistrate la B, ca urmare a neefectuării plății integrale a accizelor.
În raport de această întâmpinare, la termenul de judecată din 19 iunie 2009, reclamanta - Grup SA a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a G, întrucât se invocă dispozițiile HG nr.532/2007, act normativ care a fost însă abrogat prin art.19 din HG nr.110/2009. Chiar dacă nu are personalitate juridică, B poate să stea în judecată, întrucât este emitentul actului contestat.
Prin sentința nr. 1670 din data de 27 noiembrie 2009 Tribunalul Buzăua respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale G, invocată de reclamantă, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - Grup SA în contradictoriu cu pârâtele Direcția regională pentru accize și operațiuni vamale G și Direcția județeană pentru accize și operațiuni vamale B, a anulat Decizia nr.7 din 13 martie 2009, emisă de B, obligând pârâta B la plata sumei de 40,15 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a G, invocată de reclamanta - Grup SA, instanța de fond a constatat că la data emiterii de către Ba D eciziei nr.7 din 13 martie 2009 intrase în vigoare nr.HG110/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor. Conform dispozițiilor art.4 alin.(1) pct.2 din actul normativ menționat Autoritatea Națională a Vămilor "organizează, controlează și îndrumă activitatea direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, a direcțiilor județene și a municipiului B pentru accize și operațiuni vamale, precum și a birourilor vamale din subordine", iar potrivit art.4 alin.(1) pct.21 din același act normativ, Autoritatea Națională a Vămilor "reprezintă în fața
instanțelor, direct sau prin organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, interesele statului în cazurile de încălcare a normelor vamale".
Având în vedere faptul că structurile vamale (direcțiile județene pentru accize și operațiuni vamale, birourile vamale de frontieră și de interior și punctele vamale) din județele B, B, G, V și T sunt în directa subordonare și coordonare a Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale G, aceasta din urmă asigură reprezentarea intereselor autorității vamale în fața instanțelor judecătorești din județele enumerate, indiferent de structura vamală ce a emis actul contestat.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a constatat că în considerentele deciziei menționate se menționează că ea a fost emisă urmare a adresei B nr. 869 din 6 martie 2009, înregistrată la B sub nr. 2079 din 10 martie 2009, prin care Bac omunicat faptul că - Grup SA Bad eclarat, prin declarația înregistrată sub nr. 2125 din 25 februarie 2009, pentru luna ianuarie 2009, cu scadența la 25 februarie 2009, acciza pentru alcool etilic în sumă de 3. 062.755 lei și că această sumă nu a fost achitată, ea fiind integral de plată, plus accesoriile aferente.
Prin Sentința nr. 301 din 31 martie 2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Buzăua admis cererea reclamantei - Grup SA și a dispus suspendarea executării Deciziei nr.7 din 13 martie 2009, emisă de B, până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații.
Împotriva acestei decizii, - Grup SA a formulat contestație, înregistrată la B sub nr. 2373 din 18 martie 2009, dar și la instanța de contencios administrativ, invocând trei motive de nelegalitate și de netemeinicie a acestei decizii, și anume că: 1) nu au fost respectate dispozițiile art. 43 din Codul d e procedură fiscală, în privința conținutului și motivării actelor administrativ fiscale; 2) organul vamal emitent nu are competența legală în privința emiterii actului contestat și 3) reclamanta a efectuat plăți reprezentând accize pentru alcool etilic.
În ceea ce privește primul motiv de nelegalitate și de netemeinicie invocat de reclamantă, tribunalul a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art.43 alin.(2) din Codul d e procedură fiscală, actul administrativ-fiscal trebuie să cuprindă următoarele elemente: denumirea organului fiscal emitent; data la care a fost emis și data de la care își produce efectele; datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil; obiectul actului administrativ fiscal; motivele de fapt; temeiul de drept; numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii; ștampila organului fiscal emitent; posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația; mențiuni privind audierea contribuabilului.La o analiză atentă, s-a constatat că decizia nr.7 din 13 martie 2009 cuprinde toate aceste elemente, astfel că primul motiv de nelegalitate și de netemeinicie, invocat de reclamantă, este neîntemeiat.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de nelegalitate și de netemeinicie, invocat de reclamantă, s-a constatat că, într-adevăr, potrivit dispozițiilor art.244 din Codul fiscal, "întârzierea la plata accizelor cu mai mult de 5 zile de la termenul legal atrage suspendarea autorizației antrepozitarului și închiderea activității
acestuia până la plata sumelor restante". În conformitate cu pct.12/1-4 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VIII din Codul fiscal, în situația neplății accizelor la termenele stabilite de lege, măsura suspendării autorizațiilor de antrepozit fiscal se va dispune de către autoritatea fiscală teritorială care constată neplata accizelor la termenele legale. În cauză însă, neplata accizei declarate pentru luna ianuarie 2009, scadentă la data de 25 februarie 2009, nu a fost constatată de către B, ci de către B, aceasta fiind în fapt autoritatea fiscală teritorială competentă să dispună măsura specială a suspendării autorizațiilor de antrepozit fiscal, deținute de reclamanta - Grup SA.
Tribunalul a apreciat că pârâta B putea să emită decizia nr.7 din 13 martie 2009 numai în baza unui act de control fiscal propriu și nu în baza unei simple adrese a S-au avut în vedere în acest sens dispozițiile art. 4 pct.41 din HG nr.110/2009, care stabilesc că Autoritatea Națională a Vămilor "41.întreprinde măsurile speciale privind supravegherea producției, importului și circulației produselor accizabile, conform prevederilor Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal,cu modificările și completările ulterioare".
Cu privire la cel de-al treilea motiv de nelegalitate și de netemeinicie invocat de reclamantă tribunalul a constatat că, într-adevăr, așa cum rezultă din extrasul de cont nr.- din 3 martie 2009 (fila 15 din dosar), la data de 3 martie 2009, reclamanta - Grup SRL a achitat suma de 1.784.981 lei, la acea dată existând și posibilitatea valorificării garanțiilor stabilite prin art.128 din Codul d e procedură fiscală. Prin mai multe decizii anterioare, Bad ispus aceeași măsură specială de suspendare a autorizațiilor de antrepozit fiscal nr. RO- și nr.RO-, deținute de - Grup SA, împrejurare în raport de care autoritatea vamală ar fi trebuit să verifice dacă accizele declarate de reclamantă au fost sau nu achitate, înainte de a emite decizia contestată.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G, în nume propriu, dar și în numele și pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B și Autoritatea Națională a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se susține că instanța de fond a avut în vedere 2 aspecte: - B putea să emită decizia nr. 7/13.03.2009 pentru suspendarea autorizațiilor de antrepozit fiscal nr. RO - și nr. RO - deținute de reclamantă "numai în baza unui act de control fiscal propriu și nu în baza unei simple adrese a B"; - reclamanta-intimată a achitat în întregime suma restantă, iar B trebuia "să verifice dacă accizele declarate de reclamantă au fost sau nu achitate, înainte de a emite decizia contestată".
Potrivit pct.20 alin.1 din Normele de aplicare a Codului fiscal, referitor la interpretarea și aplicarea art. 198 din Cod fiscal, "orice antrepozitar autorizat trebuie să asigure o garanție care să acopere riscul neplății accizelor pentru produsele accizabile pentru produsele accizabile produse și/sau depozitate în fiecare antrepozit fiscal." Potrivit pct.20 alin.15 din Norme, "garanțiile constituite la momentul autorizării sunt valabile atât timp cât nu sunt executate de organul fiscal la care este înregistrat ca plătitor de impozite, taxe și alte contribuții, antrepozitarul autorizat și operatorul înregistrat". Potrivit pct. 20 alin. 17 din aceleași Norme "garanțiile
constituite de către antrepozitarii autorizați se depun la autoritatea fiscală teritorială în termen de 15 zile de la data când devine valabilă autorizația. Autoritatea fiscală teritorială, în termen de 5 zile lucrătoare, va transmite originalul documentului care atestă constituirea garanției la organul fiscal la care este înregistrat antrepozitarul autorizat ca plătitor de impozite, taxe și alte contribuții, iar o copie a documentului va fi transmisă la autoritatea fiscală care a emis autorizația".
Recurenta apreciază că direcțiile județene pentru accize și operațiuni vamale au atribuții numai în ceea ce privește supravegherea, autorizarea persoanelor fizice sau juridice în domeniul produselor supuse accizelor, efectuarea inspecției fiscale în domeniul produselor accizabile fără a avea competență în controlul, gestiunea și administrarea sumelor datorate cu titlu de acciză sau a garanțiilor constituite pentru acoperirea riscului neplății accizelor.
Prin hotărârea pronunțată instanța de fond a mai reținut faptul că reclamanta a achitat la data de 3.03.2009 suma de 1.784.981 lei, "existând și posibilitatea valorificării garanțiilor stabilite prin art. 28 din Codul d e procedură fiscală", iar B trebuia să "verifice dacă accizele declarate de reclamantă au fost sau nu achitate, înainte de a emite decizia contestată."
Față de aceste aspecte reținute de instanța de fond, recurenta precizează și faptul că valoarea accizelor de plată până la data de 25.02.2009 (aferente lunii ianuarie 2009) era, potrivit propriei declarații a intimatei-reclamante, declarație înregistrată la B sub nr. 2125/25.02.2009, în cuantum de 3.062.755 lei, astfel încât plata sumei de 1.748.981 lei la data de 3.03.2009 nu acoperea întreaga datorie și, mai ales, era realizată după data limită prevăzută de lege. Pe de altă parte, garanția constituită de reclamantă potrivit art. 198 Cod fiscal la Trezoreria B este în beneficiul B ca și organ cu atribuții în încasarea și gestionarea accizelor aferente alcoolului etilic (și altor produse accizabile).
Mai mult decât atât, reclamanta nu a negat faptul că a încălcat dispozițiile art. 193 alin.1 Cod fiscal și nici nu a afirmat că nu ar avea debite față de bugetul de stat, înregistrate la B, ca urmare a neefectuării plății integrale a accizelor datorate.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de anulare a deciziei nr. 7/13.03.2009 emisă de B, precum și a cererii privind obligarea autorității vamale la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, precum și sub toate aspectele potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Instanța de fond a interpretat în mod just și legal cauza dedusă judecății, în sensul că pârâta-recurentă Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B putea să emită decizia nr. 7 din 13.03.2009 numai în baza unui act de control fiscal propriu și nu în baza unei simple adrese a
Ca atare, prima instanță, în mod just a apreciat că Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bae mis decizia de suspendare a autorizațiilor de antrepozit fiscal numai pe baza unei adrese comunicate de B și nu în baza unor constatări proprii, potrivit reglementărilor legale incidente.
Conform legislației actuale în materia produselor accizabile, reglementări ce au vizat armonizarea legislației naționale cu cea comunitară, Autoritatea Națională a Vămilor, printre alte atribuțiuni, "întreprinde măsurile speciale privind supravegherea producției, importului și circulației produselor accizabile, conform prevederilor Legii nr. 571/2003 (Codul vamal)", precum și "efectuarea inspecției fiscale pentru accize", această din urmă atribuție fiind trecută în competența Autorității Naționale a Vămilor de la 1.05.2008.
În consecință, instanța de fond a apreciat în mod just faptul că modalitatea în care s-a procedat la suspendarea autorizațiilor de antrepozit fiscal de către Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B, dovedește că măsura dispusă nu s-a fundamentat pe o constatare a organului emitent al deciziei, ci numai pe o corespondență primită de la Se poate observa că B nu mai avea competența legală să efectueze inspecția fiscală în domeniul produselor accizabile încă din data de 1.05.2008, având în vedere ordinul nr. 63/10.01.2008, ordin ce a modificat ordinul nr. 487/2007, art. I anexa I pct.4.
Este evident faptul că adresa transmisă de B are caracter de corespondență, neputând fi asimilată unui act preparator sau operațiune administrativă și neputând constitui temei pentru dispunerea unei astfel de măsuri. În raport cu prevederile art. 43 Cod pr.fiscală, actul administrativ-fiscal este reprezentat de actul de dispoziție al autorității competente, acestea se referă în mod exclusiv numai la constatările propriii, directe ale organului decizional.
Mai mult decât atât se poate observa că sumele datorate au fost achitate, scopul urmărit de legiuitor fiind realizat, fie prin plăți directe, fie prin executarea garanțiilor constituite în acest scop de societatea recurentă.
Chiar din recursul declarat Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G recunoaște faptul că autoritatea vamală are competența de a efectua inspecția fiscală în domeniul produselor accizabile, dar faptul că numai poate exercita controlul, gestiunea și administrarea sumelor achitate de către antrepozitar cu titlu de acciză nu este relevantă, organele de control vamal solicitând organelor fiscale situația gestionării sumelor achitate cu titlu de accize de către societatea obiect al controlului tematic în cauză.
Întrucât de la 1.05.2008, urmare a armonizării reglementărilor naționale cu cele comunitare, inspecția fiscală în domeniul produselor accizabile se efectuează de autoritatea vamală prin structurile sale competente, decizia luată în cauză nu a avut la bază un raport de inspecție făcut de aceste structuri, procedura fiscală precizând că inspecția fiscală are ca obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, a corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, organele fiscale putând ajuta inspecția vamală cu anumite date ce țin de plata datoriilor bugetare ale agentului economic respectiv.
Criticile formulate de recurentă sunt infirmate chiar de către aceasta, atunci când învederează că direcțiile generale ale finanțelor publice au numai atribuții de încasare a sumelor datorate, de gestionare și administrare a garanțiilor constituite potrivit legii, dar inspecția fiscală în domeniul produselor accizabile în baza căreia se pot stabili obligații de plată, se face numai de către autoritatea vamală începând cu 1 mai 2008.
Instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 4 pct. 41 din nr.HG 110/2009, care stabilesc că Autoritatea Națională a Vămilor "întreprinde măsurile speciale privind supravegherea producției, importului și circulației produselor accizabile, conform prevederilor Legii nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare", atunci când a considerat că decizia nr. 7/13.03.2009 emisă de B nu a avut la bază o inspecție financiară a organului competent, ci o simplă adresă de corespondență de la
Cu alte cuvinte, neplata accizei declarate pentru luna ianuarie 2009 scadentă la data de 25.02.2009, nu a fost constatată de către B, ci de către B, aceasta fiind în fapt autoritatea fiscală teritorială competentă să dispună măsura specială a suspendării autorizațiilor de antrepozit fiscal, deținute de reclamanta-intimată - Grup SA.
Instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că intimata-reclamantă a achitat la data de 3.03.2009 suma datorată cu titlu de accize, așa cum rezultă din extrasul de cont nr. -, în limita sumei de 1.784.981 lei, fiind anumite probleme în legătură cu modalitatea de calcul a sumelor reprezentând accize și numai în urma unei inspecții fiscale competente se poate stabili cu certitudine această sumă, dar și faptul că există posibilitatea valorificării garanțiilor stabilite prin art. 128 Cod pr.fiscală.
Reținând că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă va respinge ca nefondat recursul, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G, cu sediul în G,-, jud. G, în nume propriu, dar și în numele și pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B, cu sediul în B, DN 2 km 2.-2. jud. B și Autoritatea Națională a Vămilor, cu sediul în B, str. - -, împotriva sentinței nr. 1670 din data de 27 noiembrie 2009 pronunțate de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu reclamanta - Grup SA, cu sediul în com. Poșta, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2010.
Președinte JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida
- - - - - -
Grefier
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red. / - 6ex./ 22.02.2010
Dosar fond -- Tribunalul Buzău
Jud. fond
Președinte:Nițu TeodorJudecători:Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida
