Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1760/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1760
Ședința publică din 20 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Mirela Budiu Daniela Griga
- -
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare recursul formulat de către reclamanta - SRL T, precum și recursul formulat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, împotriva Sentinței civile nr. 228 din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei recurente - SRL T, avocat - de la Baroul Cluj, cu împuternicire avocațială la fila 8 din dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, nu este timbrat lipsind 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, fondul cauzei nu este timbrat lipsind 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Se constată că recursurile sunt declarate în cadrul termenului procedural, precum și că au fost comunicate cu părțile, o dată cu citația.
La data de 19 mai 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C, prin intermediul căreia solicită respingerea recursului promovat de reclamantă.
Față de lipsa taxelor de timbru datorate în recurs și la fondul cauzei reprezentanta reclamantei recurente se obligă ca până la sfârșitul dezbaterilor să facă dovada plății acestora.
Întrebată fiind dacă este în posesia deciziei de regularizare a situației și a procesului-verbal de control, reprezentanta reclamantei recurente solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru depunerea acestora.
La apelul nominal, la a doua strigare a cauzei, se prezintă numai reprezentanta reclamantei recurente - SRL T, lipsă fiind celelalte părți.
Reprezentanta reclamantei recurente face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2 lei, cu chitanță în original pe care o depune la dosar și un timbru judiciar mobil de 0,15 lei, astfel încât recursul este legal timbrat.
Totodată face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei, cu chitanță în original pe care o depune la dosar și timbre judiciare mobile de 0,30 lei, astfel încât și fondul cauzei este legal timbrat.
Mai depune "Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal" și Decizia nr. 80 din 29 mai 2008 privind soluționarea contestației depuse de reclamantă, precizând că reclamanta nu deține procesul-verbal de control.
Întrucât reprezentanta reclamantei recurente arată că nu are alte cereri sau excepții Curtea în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părții prezente cu privire la recursul formulat.
Reprezentanta reclamantei recurente - SRL T solicită în principal admiterea recursului, desființarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, deoarece la dosar nu există o documentație întemeiată cu privire la care Direcția Vamală ar fi putut să revină asupra acordării regimului preferențial -, așa încât actele depuse la dosar sunt neîntemeiate. În subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată în totalitate deoarece instanța fondului nu i-a dat reclamantei posibilitatea de a se apăra. În ceea ce privește majorările și penalitățile solicită respingerea recursului părții adverse, precizând că este evident că data scadenței nu poate fi alta decât cea la care Direcția Vamală a constatat că există diferențe. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 228 din data de 30 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluja fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta T, în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI C și a fost anulată în parte decizia nr. 80 din 29.05.2008 a C și decizia nr. 6.234 din 11.03.2008 a C în privința obligației reclamantei la plata majorărilor și penalităților de întârziere calculate, întrucât acestea nu au fost calculate începând cu data scandenței datoriei vamale.
Au fost menținute restul dispozițiilor actelor administrativ fiscale.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a importat mărfuri din Olanda și, respectiv, Germania fiind emise facturile 04179/9.11.2004 și 332/29.08.2005 precum și declarațiile vamale 85138 din 16.11.2004 și 71.416 din 01.09.2005.
În anul 2008, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Caf ăcut un control a posteriori, apreciind că bunurile importate nu sunt originare în sensul acordului european ce instituia o asociere între România și Comunitățile Europene.
Potrivit art. 32 alin. 1 din Protocolul din 27 decembrie 2001, pot fi făcute verificări asupra dovezii de origine, care este definită în art. 16 din acest protocol.
Privitor la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un bun să fie considerat originar, instanța de fond a apreciat că importurile efectuate de către reclamantă acoperite de către cele două facturi nu pot fi luate în considerare pentru acordarea regimului tarifar preferențial.
Prin urmare, a apreciat instanța de fond, reclamanta datorează în conformitate cu art. 106 Cod vamal și 107 din nr.HG 1114/2001 datoria vamală pentru care a fost emisă decizia pentru regularizarea situației nr. 6.234 din 11.03.2008.
Totuși, cu privire la accesoriile stabilite, conform art. 108, 109 și 114.pr.fiscală, tribunalul a apreciat că scadența obligației de plată în privința reclamantei este la data la care această obligație a fost constatată de C, în data de 11 martie 2008.
Astfel, în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantei anulând decizia nr. 80 din 29.05.2008 a C și decizia nr. 6.234 din 11.03.2008 a C, în privința obligației reclamantei la plata majorărilor și penalităților de întârziere calculate, întrucât acestea nu au fost calculate începând cu data scandenței datoriei vamale.
Totodată, au fost menținute restul dispozițiilor actelor administrativ fiscale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta C, precum și reclamanta
În recursul declarat de C se solicită admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamantă, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, art. 3041și art. 312.pr.civ.
Pârâta a criticat hotărârea primei instanțe pentru aplicarea incorectă a legii și o stabilire greșită a faptelor, în ceea ce privește accesoriile calculate la diferențele de taxe vamale suplimentare stabilite prin decizia nr. 6.234/2008 a C, instanța reținând greșit că accesoriile stabilite conform art. 108, 109.pr. fiscală încep să curgă doar de la data la care această obligație a fost constatată prin decizia menționată, respectiv 11.03.2008.
Astfel, pârâta apreciază că în cauză sunt incidente disp. art. 115 din nr.OG 92/2003 și cele ale art. 144 alin. 1 lit. b și alin. 2 din Legea nr. 141/1007 privind Codul Vamal.
A mai reiterat pârâta că, având în vedere că la data efectuării importului nu erau îndeplinite condițiile pentru acordarea tarifului vamal preferențial, de la această dată ia naștere datoria vamală, fiind incidente disp. art. 115.pr.fiscală.
Față de aceste prevederile legale și având în vedere că regimul vamal cu tarif preferențial a fost stabilit în considerarea originii comunitare a bunurilor importate, iar, ulterior, în urma verificărilor s-a constatat că această condiție nu era îndeplinită la data importului, pârâta apreciază că la data importului nu erau îndeplinite condițiile pentru acordarea tarifului vamal preferențial și de la această dată ia naștere datoria vamală.
Prin recursul formulat de către reclamanta T se solicită, în principal, desființarea sentințe atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii sale, întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 5 și 9.pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității prev. de art. 86.pr.civ. precum și principiul "egalității armelor" consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât sentința recurată este lovită de nulitate.
Pe fondul cauzei, reclamanta a reiterat aceleiași critici formulate și în acțiunea de chemare în judecată, apreciind că în mod justificat a beneficiat de regimul tarifar preferențial, în baza declarațiilor date de exportator pe factură, potrivit art. 16 alin. 1 lit. b din Protocolul din 27.12.2001.
Analizând recursurile formulate din prisma motivelor invocate, Curtea le-a apreciat ca fiind nefondate, din următoarele considerente:
La datele de 16.11.2004 și 1.09.2005, reclamanta a efectuat importuri de mărfuri, din Olanda și, respectiv, Germania, la acea dată, acestea fiind considerate ca fiind de origine, în sensul acordului dintre România și Uniunea Europeană.
În urma unui control "a posteriori", autoritățile vamale române au solicitat celor olandeze și germane determinarea originii preferențiale a mărfurilor importate de reclamantă, răspunsul acestora din urmă fiind în sensul în care bunurile respective nu sunt originare, în sensul Acordului România -
Ca urmare, s-a întocmit decizia de regularizare a situației nr. 6234/11.03.2008, stabilindu-se o datorie vamală de 20.368 lei, compusă din taxe vamale, cu dobânzi și penalități de întârziere aferente, comision vamal, cu dobânzi și penalități de întârziere aferente și, cu dobânzi și penalități de întârziere aferente.
Reclamanta a contestat atât debitul principal, cât și modul în care au fost calculate dobânzile și penalitățile aferente, prima instanță apreciind că aceasta datorează taxele vamale, stabilite corect în urma aplicării prev. art. 100 alin. 5 Cod vamal, întrucât condiția ca bunurile să fi fost originare nu era îndeplinită la data importului, neavând relevanță faptul că reclamanta s-a întemeiat, cu bună credință, pe mențiunile existente în facturile de achiziționare a bunurilor.
S-a apreciat însă că data nașterii datoriei vamale este cea în încheierii actului constatator, iar nu cea a importului, astfel încât nu se justifică acordarea accesoriilor de la data anterioară acestui moment.
Prin recursul formulat, pârâta critică această abordare, considerând că calculul accesoriilor a fost efectuat în mod corect prin actele administrativ-fiscale contestate, neputând fi primită interpretarea primei instanțe.
Curtea apreciază că pentru soluționarea cauzei este necesar a se stabili care este data nașterii datoriei vamale, în speță, raportat la starea de fapt mai sus expusă, aceasta fiind data încheierii actului constatator, respectiv data la care mărfurile au fost plasate sub un alt regim vamal, urmare a controlului efectuat "a posteriori".
Pentru a dispune astfel, au fost luate în considerare și prev. art. 284 din Legea nr. 86/2006 și cele ale art. 148 din Legea nr. 141/1997, conform cărora cuantumul drepturilor de import se stabilește pe baza elementelor de taxare din momentul nașterii datoriei vamale, iar dacă nu este posibilă stabilirea cu exactitate a momentului în care se naște datoria vamală, momentul luat în considerare pentru stabilirea elementelor de taxare proprii mărfurilor în cauza este acela în care autoritatea vamală constata ca mărfurile se afla într-o situație care face să se nască o datorie vamală.
În situația de fapt dată, Curtea consideră că nu se poate imputa reclamantei vreo culpă în modul în care a înțeles să întocmească declarațiile vamale pentru importul efectuat, că aceasta s-a întemeiat cu bună credință pe mențiunile din cuprinsul facturii prin care i-au fost livrate bunurile în litigiu, nefiind în culpă pentru neplata la data importului a taxelor vamale aferente.
În ceea ce privește recursul reclamantei, se reține că, potrivit art. 105 din Regulamentul de aplicare al Codului Vamal al României, preferințele tarifare stabilite prin acordurile ori convențiile internaționale, la care este parte și țara noastră, se acordă în urma depunerii de către solicitant a certificatului de origine a mărfurilor. În temeiul art. 106 lit. c din același act normativ, biroul vamal căruia i s-a solicitat aplicarea regimului preferențial poate solicita autorității emitente a certificatului de origine a mărfurilor, verificarea realității acestuia, iar dacă autoritatea vamală are îndoieli asupra realității datelor din dovada de origine, poate proceda la anularea regimului preferențial acordat, cu consecința stabilirii datoriei vamale conform importului efectuat.
În speță, în temeiul acestor dispoziții legale, Autoritatea Vamală Română a procedat la verificarea autenticității certificatului EUR și, constatând neconformitatea acestuia, a procedat la emiterea actului constatator.
Față de cele expuse anterior, nu prezintă relevanță apărările formulate de către recurentă referitoare la lipsa sa de culpă, întrucât chiar dacă vinovăția acesteia nu există, organul vamal nu a făcut altceva decât să aplice în mod corect textele legale menționate anterior. Ca urmare a aplicării acestor dispoziții legale, s-a născut obligația de plată a taxelor vamale în sarcina reclamantei.
Nu poate fi reținut nici motivul de recurs privind încălcarea dreptului la apărare al reclamantei de către instanța de fond, din perspectiva faptului că nu i s-a dat posibilitatea de a-și formula apărările în ceea ce privește înscrisurile comunicate de către autoritățile vamale din țările de origine a mărfurilor, întrucât modul în care a procedat tribunalul a respectat drepturile procesuale ale părților.
Astfel, la termenul din data 23.01.2009, reclamanta nu și-a delegat reprezentant în instanță, astfel încât dosarul a rămas în pronunțare.
Cererea mandatarei reclamantei, prin care aceasta solicita acordarea unui nou termen și comunicarea întâmpinării a fost înregistrată în aceeași zi, 23.01.2009, motiv pentru care a ajuns la dosar după încheierea dezbaterilor ( 61).
În această situație, tribunalul a dispus, totuși, amânarea pronunțării pentru data de 30.01.2009, interval de timp considerat suficient de către instanță pentru studierea actelor existente la dosar și formularea unor concluzii scrise.
Cu toate acestea, reclamanta nu a înregistrat la dosar astfel de concluzii și nici nu a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, care să fie justificată prin argumente pertinente, referitoare la contestarea valabilității celor două înscrisuri.
Numai într-o astfel de situație, dacă tribunalul ar fi respins cererea de repunere pe rol, s-ar fi putut prevala reclamanta de încălcarea dreptului său la apărare, însă, dat fiind faptul că atitudinea acesteia de la fond nu respectă prev. art. 129 alin. 1 și art. 723 alin. 1.pr.civ. Curtea consideră că nu poate fi reținut acest motiv de recurs.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia în sens contrar, de subliniat este că, nici prin prezenta cale de atac nu au fost formulate apărări care ar fi de natură să ducă la înlăturarea înscrisurilor în discuție din economia cauzei.
Or, în astfel de condiții, în care recursul declarat se sprijină pe argumente pur formale, fără a pune în mod serios în discuție valabilitatea sau pertinența înscrisurilor, acte oficiale, care emană de la autorități competente în materie vamală din Germania și, respectiv, Olanda, o eventuală trimitere a cauzei spre rejudecare ar fi lipsită de orice logică, soluția ce ar urma să fie pronunțată fiind, în mod previzibil, aceeași.
De asemenea, dintr-o verificare de ansamblu a celor două adrese depuse la dosarul de fond la filele 46 și 49, Curtea nu a identificat motive evidente care ar justifica declanșarea unei proceduri în urma căreia să se stabilească valabilitatea formală a adreselor, procedură care, de altfel, nici nu a făcut obiectul cererii de recurs.
În această situație, pe baza celor atestate de către cele două autorități străine, se constată că în mod corect s-a apreciat că bunurile importate de către reclamantă nu au o origine preferențială, aceasta având posibilitatea de a solicita angajarea răspunderii contractuale a partenerilor săi externi.
Curtea, în consecință, va respinge recursurile pârâtei și al reclamantei, făcând aplicarea prev. art. 312.pr.civ. și a art. 20 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta T și pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 228 din 30 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Dact. /2 ex./12.06.2009
Jud.fond:.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu Daniela Griga
