Contestație act administrativ fiscal. Sentința 178/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-SENTINȚA NR. 178/F-
Ședința publică din 27 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare,în primă instanță, contestația formulată de SC STANDARD SRL, cu sediul în Pitești, B-dul -, -.28,.B,.15, camera 3, județul A, împotriva deciziei nr.231 din 2 iulie 2009, emisă de intimatulMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că dezbaterile în fond asupra cauzei, au avut loc în ședința publică din 21 octombrie 2009, când cererile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
CURTEA
Constată că prin decizia nr.231/2 iulie 2009,. B - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de STANDARD în baza art.214 din nr.OG92/2003, motivat de faptul formulării unei plângeri penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești și a unei plângeri la instanță împotriva unei rezoluției a procurorului din data de 30 octombrie 2008.
Deosebit, s-a susținut că între stabilirea obligațiilor bugetare și caracterul infracțional al faptelor există o strânsă legătură, de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă, pronunțarea acesteia pe fond, înainte de soluționarea laturii penale, fiind imposibilă.
Contestând această decizie, STANDARD a arătat că dispozițiile art.214 alin.1 lit.a din Codul d e procedură fiscală nu sunt imperative și se coroborează cu dispozițiile art.108 alin.1, care lasă la latitudinea organelor fiscale sesizarea organelor de urmărire penală.
În cauză, verificarea raportului de inspecție fiscală din data de 26 noiembrie 2008, permite observația că nu a fost menționată constatarea unor fapte de natură penală, iar deosebit pretinsa plângere penală a fost soluționată prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești din data de 30 octombrie 2008, prin care s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale.
În această ordine de idei, contestatoarea a susținut că o altă plângere penală nu a fost formulată împotriva sa, și că față de soluția pronunțată în cea anterioară, nu se impunea suspendarea soluționării contestației.
Și în fine, a mai susținut că chiar dacă s-ar fi dovedit efectuarea unor acte de urmărire penală, acesta este un fapt nerelevant atât timp cât controlul fiscal nu a constatat existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, care ar avea o influență hotărâtoare asupra soluției ce ar urma să fie luată în procedura administrativă.
Contestația este fondată.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin decizia nr.231/2 iulie 2009, pârâta B - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a dispus suspendarea soluționării contestației formulată împotriva deciziei de impunere nr.838/28 noiembrie 2008 și a raportului de inspecție fiscală din data de 26 noiembrie 2008, în baza art.214 din nr.OG92/2003, reținând existența unei plângeri penale care are o înrâurire hotărâtoare asupra soluției.
Potrivit art.214 alin.1 lit.a din Codul d e procedură fiscală, organul de soluționare competent poate suspenda soluționarea cauzei, atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unor infracțiuni, a căror constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedură administrativă.
În cauză, este adevărat că a fost formulată o plângere penală de către organele de control fiscal, însă prin rezoluția din data de 30 octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteștis -a pronunțat în sensul neînceperii urmăririi penale, iar plângerea formulată la instanță, împotriva acestei soluții a fost respinsă, prin sentința nr.1651/20 octombrie 2009, menținându-se soluția procurorului.
În consecință, nu mai subzistă temeiul suspendării procedurii de soluționare a contestației, care urmează să fie admisă, desființând decizia și obligând pe pârâtă să soluționeze contestația formulată împotriva procesului verbal de inspecție fiscală și a deciziei de impunere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația formulată de STANDARD, cu sediul în Pitești, B-dul -, -.28,.B,.15, camera 3, județul A, împotriva deciziei nr.231/2 iulie 2009, emisă de intimatul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în B,-, sector 5.
Desființează decizia nr.231/2 iulie 2009 și obligă pârâta să soluționeze contestația, formulată împotriva deciziei de impunere nr.838/28.11.2008 și raportului de inspecție fiscală nr.-/26 noiembrie 2008.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Judecător,
,
Grefier,
Red./29.10.2009
GM/5 ex.
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu