Contestație act administrativ fiscal. Decizia 184/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.3739 /114//2009

DECIZIA NR.184

Ședința publică din data de 03 FEBRUARIE 2010

PREȘEDINTE: Preda Popescu Florentina

JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Chirica Elena Duboșaru

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în B, str. -, -. B,. 1,. 8, Cod poștal -, Jud. B, împotriva sentinței nr. 1239 din data de 28.10.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL B - PRIN PRIMAR cu sediul în B, Cod poștal -, Județ

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurentul reclamant și intimatul pârât Municipiul B- prin Primar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și s-a depus prin intermediul serviciului registratură întâmpinare din partea intimatului pârât Primarul mun.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, față de împrejurarea că recurentul reclamant și intimata pârâtul pârât au solicitat judecarea cauzei în lipsă, consideră cauza în stare de judecată, rămânând în deliberare pronunță următoarea decizie.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr- reclamantul a solicitat ca în temeiul Legii nr. 544/2001 pârâtul Municipiul B, prin primar, să fie obligat să-i comunice destinația suprafeței de teren aparținând domeniului public identificată în schița anexă cererii sale nr. 14417/31.07.2009.

Reclamantul a arătat că în mod nejustificat pârâtul a refuzat să-i furnizeze informația de interes public solicitată prin cererea menționată anterior, obligându-l să solicite un certificat de urbanism pentru eliberarea relațiilor, deși destinația acestui înscris este prevăzut de art. 26 alin. 1 din Ordinul nr. 1430/2005 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

A învederat reclamantul că modalitatea de condiționare la accesul informațiilor de interes public, de utilizarea unui anumit formular, semnifică golirea de conținut a dreptului reglementat de art. 31 din Constituție, eludându-se și prevederile Legii nr. 544/2001, care nu prevede utilizarea unui formular pentru solicitarea informațiilor de interes public.

Pârâtul, prin întâmpinarea formulată în temeiul art. 115.pr.civ. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

După administrarea probatoriilor cu înscrisuri, prin sentința nr. 1239/28.10.2009 Tribunalul Buzăua respins acțiunea reclamantului, reținând că pârâtul a răspuns solicitării reclamantului prin cererea nr. 14417 din 31.07.2009, aducându-i la cunoștință că relațiile solicitate se transmit pe baza cererii pentru eliberarea unui certificat de urbanism.

Instanța a apreciat că informația solicitată de reclamant nu se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. b din Legea nr. 544/2001, nefiind o informație de interes public, în sensul reglementat de acest text, comunicarea relațiilor privind destinația unui teren proprietate publică, neputându-se realiza decât în baza unui certificat de urbanism de informare, potrivit dispozițiilor Legii nr. 50/1991 privind disciplina în construcții, ale Legii nr. 350/2001 privind urbanismul și amenajarea teritoriului și ale Legii nr. 215/2001, privind administrația fiscală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recursul reclamantul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că informația solicitată se încadrează în prevederile art. 2 lit.b din Legea nr. 544/2001, deoarece privește și/sau rezultă din activitatea autorității publice pârâte, soluția instanței de fond fiind contrazisă de anexa la hotărârea nr. 199/2005 a Consiliului Local B, care a stabilit că planurile urbanistice generale și zonale, precum și regulamentul de urbanism, reprezintă documente de interes public, informația solicitată de el regăsindu-se în aceste planuri.

S-a mai învederat de către recurent că nu dorește să execute nici un fel de construcție pe terenul în legătură cu care a cerut informații, astfel încât obligarea sa la solicitarea unui certificat de urbanism, pentru a obține relațiile din cererea sa 14.417/2009 este nelegală, încălcând accesul gratuit la informațiile de interes public.

S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii cererii formulate.

Intimatul Primarul Mun. Bad epus întâmpinare în temeiul art. 308 alin. 2 pr.civ. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată următoarele:

În mod greșit prima instanță a apreciat că relațiile solicitate de recurentul reclamant prin cererea nr. 14417/31.07.2009 nu reprezintă o informație de interes public, în sensul art. 2 lit. b din Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informații de interes public, dreptul de a primi informații de interes public fiind prevăzut și în art. 35 din Constituția României.

Potrivit art. 2 lit. b din Legea nr. 544/2001, prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul, ori de forma, sau de modul de exprimare a informației.

Relațiile solicitate de recurentul reclamant în legătură cu destinația terenului proprietate publică, identificat în schița anexă cererii nr. 14417/2009 înregistrată la Primăria B, îndeplinește toate condițiile prevăzute de textul menționat anterior, deoarece încadrarea terenurilor în zone și categorii de folosință

reprezintă o atribuție a Consiliului Local, conform art. 36 alin. 2 lit. c și alin. 5 din Legea nr. 215/2001 rep. privind administrația publică locală, respectiv a primarului, conform art. 63 alin. 1 lit. d și alin. 5 lit. f din același act normativ.

De altfel, planurile urbanistice, generale, zonale și regulamentul de urbanism reprezintă documente de interes public, așa cum reiese chiar din anexa Hotărârii nr. 199/27.01.2005 a Consiliului Local B, informația solicitată de recurent fiind cuprinsă în aceste acte gestionate de pârât și rezultând din activitatea acestuia, așa încât se concluzionează că este greșită aprecierea primei instanțe privind neîncadrarea relațiilor cerute de recurent în prevederile art. 2 lit. b din Legea nr. 544/2001.

Informațiile solicitate de recurentul reclamant nu fac parte din categoria celor exceptate de la accesul liber al cetățenilor, conform art. 12 din Legea nr. 544/2001, astfel încât și din această perspectivă recurentul este îndreptățit să primească răspunsul corespunzător, de la autoritatea competentă.

Pe de altă parte, este nelegală condiționarea obținerii unei informații de interes public, de utilizarea unui anume formular, al cererii pentru eliberarea certificatului de urbanism, prevăzut de art. 2 alin. 21Legea nr. 50/1991, pentru începerea procedurii de autorizare a lucrărilor de construcții.

Este adevărat că potrivit art. 6 alin. 1 lit. a din aceeași lege, certificatul de urbanism este definit ca reprezentând actul de informare prin care autoritățile prevăzute la art. 4 fac cunoscute solicitantului informațiile privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării, însă, așa cum reiese și din prevederile art. 26 alin.1 din Ordinul nr. 1430/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 certificatul de urbanism se emite în vederea autorizării lucrărilor de construcție și instalațiilor aferente acestora, inclusiv pentru desființarea construcțiilor ori a altor amenajări, precum și pentru concesionarea de terenuri, adjudecarea prin licitație a proiectării lucrărilor, cereri în justiție și operațiuni notariale privind circulația imobiliară, care au ca obiect împărțeli sau comasări de parcele, constituirea unei servituți de trecere cu privire la un imobil - art. 6 alin. 6 din Legea nr. 50/1991.

În speță, recurentul reclamant nu se află în niciuna dintre aceste situații, el a solicitat o simplă informație cu privire la destinația unui teren proprietate publică, iar condiționarea răspunsului, de către autoritatea competentă, de utilizarea unui formula tipizat, respectiv de solicitarea certificatului de urbanism, este nelegală și contrară dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 544/2001 care reglementează accesul liber și neîngrădit al unei persoane la orice informație de interes public, dreptul de informare fiind un drept constituțional, reglementat ca atare în art. 35 din Legea fundamentală a țării.

Astfel fiind, în temeiul prevederilor art. 304.pr.civ. Curtea va admite recursul reclamantului și va modifica în tot sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtului să răspundă informațiilor solicitate de recurentul reclamant prin cererea nr. 14417/31.07.2009, înregistrată la Primăria

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul reclamantul domiciliat în B, str. -, -. B,. 1,. 8, Cod poștal -, Județ împotriva sentinței nr. 1239 din data de 28.10.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL B - PRIN PRIMAR cu sediul în B, Cod poștal -, Județ B și în consecință:

Modifică în tot sentința nr. 1239 din data de 28.10.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău.

Pe fond, admite acțiunea și obligă intimatul pârât să răspundă recurentului reclamant la cererea înregistrată la sediul Primăriei B sub nr. 14417/31 iulie 2009.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.

Președinte JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Chirica Elena Duboșaru

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red.

Tehnored.CMF

4 ex./08.02.2010

dos.fond - - Tribunal B

jud.fond -

Președinte:Preda Popescu Florentina
Judecători:Preda Popescu Florentina, Chirica Elena Duboșaru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 184/2010. Curtea de Apel Ploiesti