Contestație act administrativ fiscal. Sentința 196/2008. Curtea de Apel Ploiesti

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal

DOSAR Nr-

SENTINȚA Nr. 196

Ședința publică din data de 2 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Maria Pohoață

Grefier - - -

Pe rol fiind pronunțarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta- -, cu sediul în P,-, județ P,- -, județul în contradictoriu cu pârâțiiANAF - DIRECȚIA GENERALĂ DE A, cu sediul în B,-, Sector 5, șiDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, județ P, a cărui competență de soluționare a fost stabilită potrivit Deciziei nr. 1050 din 13 martie 2008 Inaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 25 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta când, instanța având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului și pentru a permite părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 2 octombrie 2008, când a dat următoarea sentință:

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată sub nr- reclamanta - - a formulat acțiune în contradictoriu cu P și F- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor B, solicitând, ca urmare a reexaminării documentelor, să se constate, în principal, că decizia nr. 116/2007 emisă de către pârâta ANAF- este nelegală și netemeinică, iar în subsidiar, să se dispună revocarea sau anularea deciziilor referitoare la deciziile de calcul accesorii de la nr. -/1 la nr. -/143 din data de 17 ianuarie 2007 emise de către DGFP P în sumă totală de 3.493.652 lei, reprezentând accesorii.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat în esență că decizia este nelegală, având în vedere sentința nr. 119/11.05.2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, care reprezintă suspendarea la executare și care este irevocabilă.

În continuare reclamanta a arătat că în conformitate cu prevederile art. 118 al. 1lit. c din OG 92/2003 pe perioada înregistrării cererii și până la efectuarea efectivă a rambursării organul fiscal nu este îndreptățit să calculeze accesorii.

S-a menționat de către reclamantă că prin sentința 114/28.04.2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploieștis -a admis acțiunea formulată în contradictoriu cu ANAF și s-a dispus anularea măsurilor luate prin adresa nr. 3964/02.02.2005 prin care se anulau eșalonările de plată a datoriilor.

Introducerea recursului nu suspendă executarea, iar hotărârea pronunțată în contencios este executorie de drept ( art. 15 al. 3 din Legea 554/2004).

Sumele pentru care s-au calculat accesoriile nu sunt datorate, întrucât societatea are de încasat sume cu titlu de TVA de la DGFP P, cu accesoriile aferente, care urmau să foie compensate.

Prin sentința 138/27. 09.2007 s-a admis excepția de necompetență teritorială invocate de pârâte și s-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, reținându-se că ambele sedii, atât al reclamantei cât și al pârâtei sunt în raza de competență a Curții de Apel București.

Curtea de Apel București prin sentința nr. 3106/3.12.2007 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, reținând că susținerea reclamantei privitoare la mutarea sediului apare ca nerelevantă în cauză față de data promovării acțiunii (23.08.2007), în condițiile în care mutarea sediului s-a făcut în data de 03.04.2007, anterior investirii Curții de Apel Ploiești, dată când reclamanta cunoștea acest lucru și totuși a înțeles să-și exprime opțiunea de sesizare a Curții de Apel Ploiești.

Investită cu soluționarea conflictului negativ de competență Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 1050/13.03.2008 a stabilit competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Ploiești, reținând în alin. 3 al art. 10 din Legea nr. 554/2004 se instituie competența teritorială alternativă a instanțelor pentru că reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, însă teza a II- alin. 3 stabilește și o regulă potrivit căreia dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale. Dreptul de opțiune aparține reclamantului la introducerea acțiunii, dar ulterior nu se mai poate invoca necompetența teritorială, nici de către reclamant, dar nici de pârât.

La Curtea de Apel Ploiești cauza a fost reînregistrată sub nr-.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin decizia 116/27.04.2007 a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva deciziilor de calcul accesorii ( de la nr. -/1 la -/143) din 17.01.2007 privind suma de 3.493.652 lei.

Prin contestația formulată reclamanta solicită anularea deciziilor de calcul accesorii întrucât sumele ce fac obiectul acestora nu sunt datorate, invocând, în apărarea sa, dispozițiile sentinței civile 114/28.04.2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul 2496/2006, deși această sentință a fost modificată prin decizia 1977/12.04.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și pe fond s-a respins acțiunea reclamantei.

Prin respingerea acțiunii de către Înalta Curte de Casație și Justiție reclamanta a fost repusă în situația anterioară formulării acțiunii respectiv pierderea înlesnirilor la plată acordate prin convențiile 383/12.02.2004, nr. 385/02.03.2004 și 595/18.08.2003, așa cum i s-a comunicat prin adresa 3964/02.02.2005.

Ca atare debitele nefiind anulate de către instanță și în același timp fiind neachitate, generează accesorii potrivit dispozițiilor art. 118 al. 1 lit. c Cod proc fiscală.

Susținerile reclamantei privind aplicabilitatea sentinței 114/2006 asupra obligațiilor fiscale datorate urmează a fi înlăturate ca nefondate, deoarece, urmare deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție sentința a rămas fără efecte.

Însă la data promovării de către reclamantă a contestației la deciziile de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare sentința era valabilă, prin nepronunțarea, la acea data a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului declarat de ANAF - Direcția de Soluționare a Contestațiilor, astfel încât, la acel moment reclamanta se putea prevala de această hotărâre.

Ulterior situația s-a schimbat, iar apărarea reclamantei a rămas fără suport probator, cu atât mai mult cu cât nu a contestat niciodată modul de calcul al accesoriilor, în ceea ce privește numărul de zile și cota de dobândă aplicată.

Tot nefondate sunt și susținerile reclamantei din concluziile scrise, referitoare la suspendarea executării adresei 3946/02.02.2005 și a deciziei 163/22.09.2005 în baza sentințelor 109/26.04.2006 si 119/11.05.2006 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, având în vedere că suspendarea executării dobânzilor și penalităților de întârziere, într-un cuvânt, a accesoriilor, nu înseamnă că nu sunt datorate pentru perioada dispusă, ci, datorate fiind, nu se execută până la soluționarea, pe fond, a debitului principal.

Pentru aceste considerente, acțiunea formulată de reclamantă se va respinge ca nefondată.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta - -, cu sediul în P,-, județ P,- -, județul în contradictoriu cu pârâții ANAF - DIRECȚIA GENERALĂ DE A, cu sediul în B,-, Sector 5, și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, județ

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 2 octombrie 2008.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact. / 6 ex2 9.10.2008

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Maria Pohoață
Judecători:Maria Pohoață

Vezi și alte spețe de contencios administrativ: