Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2.352/2009
Ședința publică din data de 06 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 3: Claudia
GREFIER:
S-au luat în examinare în vederea pronunțării, recursurile declarate de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI și de reclamanta "" PRIN împotriva sentinței civile nr. 568 din 30.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, având ca obiect contestație act administrativ fiscal -decizie de impunere.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29.09.2009, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 568 din data de 30 martie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Sălajs -a admis în parte contestația formulată de reclamanta, în calitate de reprezentant al "", împotriva pârâtei DIRECȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și s-a dispus anularea parțială a deciziei nr. 27/9.2007 emisă de pârâtă și, în mod corespunzător, a raportului de inspecție fiscală nr. 30450/31.05.2007 și a deciziilor de impunere emise în sarcina reclamantei pentru anii 2002-2006, stabilindu-se situația financiară a reclamantei pentru intervalul de timp 2002-2006 ca fiind următoarea: pentru anul fiscal 2002 - cheltuieli reale: 35.827 lei și venituri reale: 39.497 lei; pentru anul fiscal 2003 - venituri reale: 44.951 lei și cheltuieli reale: 46.883 lei; pentru anul fiscal 2004 - venituri reale: 82.787 lei și cheltuieli reale: 35.067 lei; pentru anul fiscal 2005 - venituri reale: 102.529 lei și cheltuieli reale: 72.389 lei; pentru anul fiscal 2006 - venituri reale: 126.156 lei și cheltuieli reale: 73.058 lei
De asemenea, rezultatele financiare înregistrate de, pentru perioada de mai sus, sunt: 1.402 lei în anul 2002; 7.706 lei în anul 2003; 47.721 lei în anul 2004; 30.140 lei în anul 2005 și 53.098 lei în anul 2006, iar obligațiile sale față de bugetul consolidat sunt: 0 lei pentru anii 2002 și 2003, 15.881 lei pentru anul 2004, 4822 lei pentru anul 2005 și 8.496 lei pentru anul 2006, totalul impozitului astfel determinat fiind mai mic cu 5.636 lei față de cel stabilit de organul fiscal.
Prin aceeași sentință s-a respins ca fără obiect cererea privind anularea măsurii de refacere a controlului pentru anii 2002, 2003 și 2004 și ca nefondată cererea privind restituirea sumei de 15.000 lei, achitată de reclamantă ulterior controlului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 27/09.10.2007 Saa dmis în parte contestația formulată de Carla împotriva deciziilor de impunere anuală aferentă anilor 2002-2005 și a raportului de impunere fiscală nr. 30450/2007, iar prin punctele 2,4,5,7,9 și 10 din dispozitivul deciziei - care fac obiectul judecății- pârâta a respins contestația.
Punctual, a arătat prima instanță, decizia se referă la faptul că sumele pe care reclamanta pretinde că le-a utilizat pentru reprezintă diferite plăți efectuate de reclamantă, nesusținute de documente justificative, solicitarea deducerii sumei de 4.700 lei reprezentând valoarea mijloacelor este neîntemeiată, ca și aceea privind suma de 49.111 lei; contestația pentru anul 2005 este nemotivată și neîntemeiată.
Actele care au stat la baza emiterii acestei decizii, legat strict de obiectul cauzei, instanța de fond a apreciat următoarele:
Potrivit raportului de inspecție fiscală pentru anul fiscal 2002, din totalul sumei de 407.679,539 lei s-au respins ca nedeductibile cheltuieli în sumă de 56.378.100 lei (suma de 32.199.000 lei utilizată pentru achiziționarea unei centrale termice și a unei combine frigorifice și suma de 24.179.100 lei reprezentând depuneri în cont personal) încălcate fiind de către reclamantă prevederile Legii 15/1994, art. 10 alin. 1 lit. b din OG 7/2001. În baza celor reținute în raportul de inspecție s-a emis decizia de impunere anuală pentru anul 2002.
Prin decizia de soluționare a contestației, S acceptă ca fiind deductibilă suma de 32.199.000 lei, pârâta apreciind însă că nu s-a făcut dovada destinației plăților însumând 24.179.100 lei.
Susținerea reclamantei, cum că această sumă a fost utilizată pentru achiziționarea unui apartament (rate CEC) instanța de fond a apreciat că nu este confirmată de probele dosarului.
La dosarul cauzei s-a depus contractul autentic de vânzare cumpărare încheiat la data de 06.02.2002 prin care doamna a dobândit împreună cu soțul său apartamentul în care și-a desfășurat ulterior activitatea, situat în Z, strada -, - 20,. 2.
Din prețul contractului - de 500.000.000 lei - la data încheierii lui s-au achitat 100.000.000 lei, 150.000.000 lei urma să fie achitate printr-un împrumut CEC, iar diferența de 250.000.000 lei s-a convenit a fi achitată până la 31 mai 2002.
La data de 29.05.2002 însă acest apartament este înstrăinat numitului, care este și în prezent proprietar tabular.
Contractul de comodat în baza căruia Carla și-a desfășurat activitatea în spațiul din strada -, s-a încheiat pe o perioadă de 10 ani, începând cu 14.03.2003.
A constatat instanța de fond, față de această stare de fapt, că Carla nu a împrumutat suma de 24.179,91 lei pentru achiziționarea, respectiv plata prețului apartamentului, în lipsa unor probe în acest sens.
Situația a fost apreciată identică și în ceea ce privește suma de 1485 lei, care nu este acceptată ca deductibilă de către, cu aceleași argumente: lipsa probelor care să ateste destinația plăților către CEC.
Pentru anul 2004 rămâne în discuție după emiterea deciziei atacate, suma de 4700 lei și aceea de 49.111,15 lei, considerate de către pârâtă ca fiind nedeductibile.
S-a apreciat că mobilierul de birou în valoare totală de 4.700 lei constituie într-un singur mijloc fix chiar dacă piesele sale, luate individual nu au valoarea unui mijloc fix.
Legat de acest aspect, expertiza contabilă efectuată de către doamna expert relevă că potrivit HG2139/30 nov. 2004 duratele normale de funcționare pentru mijloacele fixe aflate în patrimoniu la 31.12.2004 pot fi recalculate, astfel că organul de inspecție fiscală trebuia să calculeze amortizarea în baza unei relații (formule) prevăzute în amintitul act normativ.
În privința sumei de 49.111,15 lei a cărei deductibilitate pretinde reclamanta, s-au relevat următoarele:
Reclamanta nu a determinat în concret, nici prin contestația de față și nici prin contestația adresată organului fiscal care anume a fost destinația acestei sume.
În precizările la contestația inițială adresată DGFP aceasta a menționat generic că: "aceste plăți făcute cu instrumente bancare reprezintă în fapt plăți în contul creditului luat de la CEC Z - atât cel inițial cât și cel suplimentar, contravaloare lucrări de investiții executate în regie proprie ".
Expertiza în construcții efectuată de domnul concluzionează că materialele de construcții și amenajări sunt înregistrate de Carla în anul fiscal 2006, că aceste materiale nu au fost încorporate în sediul din str. -, deoarece lucrarea a fost finalizată în anul 2004 ( 120).
Dar, prin raportare la prevederile art. 49 alin. 4 din Legea 571/2003 pentru a putea fi deductibile, cheltuielile aferente veniturilor trebuie să fie cuprinse în exercițiul financiar al anului în cursul căruia au fost plătite. În lipsa unor facturi, chitanțe, bonuri de consum etc. deducerea cheltuielilor pentru amenajarea spațiului în care reclamanta și-a desfășurat activitatea nu poate fi făcută.
Expertiza contabilă, a menționat prima instanță, evidențiază rezultatele financiare ale reclamantei pentru anii 2002 și 2003 ca fiind de - 1402 lei și, respectiv - 7706 lei, aceste concluzii fiind avute în vedere la pronunțarea hotărârii.
În privința deducerii sumei de 24.324,98 lei, pentru anul 2006 s-a observat că reclamanta însăși menționează în declarația de la fila 58 că centrala termică și materialele de construcții au fost înregistrate greșit în evidențele acesteia în loc de "".
Expertul menționează în contraexpertiza ordonată de instanță, că potrivit declarațiilor reprezentantei reclamantei, toate lucrările de amenajare a spațiului au fost efectuate în anul 2003, unele lucrări ulterioare nefiind evaluate (creare de goluri, montarea unor tâmplării și pardoseala din parchet ).
Același expert menționează că în perioada măsurătorilor reclamanta nu a prezentat facturile și materialele procurate și puse în opera pentru reabilitarea apartamentului.
Apoi, este de observat că deși reclamanta pretinde deducerea sumei de 24.324,98 lei pentru anul 2006, ca reprezentând contravaloarea unor materiale de construcție, la fila 328 s-a depus procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor pentru extindere apartament pe teren concesionat intervenit la 28.04.2005. Rezultă așadar că această extindere nu a putut fi realizată în anul 2006; reclamanta nu a prezentat autorizația de construire spre a dovedi contrariul și nu a depus actele de proveniență ale materialelor de construcție utilizate, pentru a se putea stabili cu certitudine anul lucrărilor efectiv realizate cu materiale achiziționate de Carla.
Mai mult, aceasta pretinde în cuprinsul concluziilor scrise că n-ar fi desfășurat activități în anul 2002, fiind autorizată abia la 14 ianuarie 2003.
A mai reținut prima instanță că potrivit însă declarației consemnate în contractul autentic Carla funcționează din anul 2001, în baza autorizației nr. -/2001.
La cererea reclamantei, instanța a încuviințat completarea expertizei contabile, prin raportare la concluziile celor două expertize în construcții. Varianta astfel formulată de expertul contabil naf ost însă însușită de către instanță, tocmai datorită faptului că probele contradictorii privind epoca realizării lucrărilor și proveniența materialelor folosite nu permit adoptarea acestei variante.
Cu nesemnificative obiecțiuni, pârâta, prin organele sale specializate își însușește diferențele constatate de către expertul contabil.
Față de cele ce preced, ținând seama și de conținutul și concluziile expertizei contabile, care determină pentru fiecare din anii verificați situația financiară a reclamantei, în baza art. 218 din OG92/2003, contestația a fost admisă în parte, astfel cum s-a menționat în cuprinsul dispozitivului mai sus citat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI cât și reclamanta "" prin, solicitând admiterea acestuia.
În ecursul reclamantei "" prin, întemeiat pe dispozițiile art. 314 alin. 4 cu aplic. art. 296.pr.civ. se solicită modificarea partială a sentinței recurate, în sensul mentinerii dreptului deja câștigat precum și anularea partială deciziei nr. 27 din 09 octombrie 2007, urmând a fi recunoscute veniturile, cheltuielile si stabilite obligatiile fiscale pentru " "potrivit concluziilor din raportul de expertiza contabila astfel:
- reclamanta nu a desfăsurat activități pe anul 2002,. Carla fiind autorizată cu 14 ianuarie 2003, astfel că urmează a fi înlăturate toate sumele înscrise în capitolele anului 2002;
- pentru anii 2003, 2004 si 2005 nu exista nici o obligatie de plată, reclamanta datorând suma de 8.024 lei cu titlu de impozit pe venitul global aferent anului 2006.
Reclamanta a mai solicitat anularea, în mod corespunzător si a raportului de inspectie fiscala nr. 30450 din 31 mai 2007 precum și anularea deciziilor de impunere fiscala emise în data de 31 mai 2007, având nr.: - pentru anul 2002; - pentru anul 2003; - pentru anul 2004; - pentru anul 2005 si - pentru anul 2006, precum si a deciziei de impune nr. - din 28 sept. 2007 emisă tot pentru anul 2006, cu obligarea pârâtei la emiterea altor decizii, stabilind în decizia de impunere pentru anul 2006 că impozitul datorat este în sumă de 8.024 lei, accesoriile urmând a fi recalculate aferente acestei sume.
În final, reclamanta a mai solicitat și anularea măsurii de refacere a controlului pentru anii 2002, 2003 si 2004 precum și restituirea sumei de 6.976 lei achitată în plus față de impozitul în sumă de 8.024 lei stabilit de expertul contabil, achitate cu chitanta fiscala - nr. - din 06 sept.2007 si cerută prin cererea nr. 42276 din 06.09.2007, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că în urma controlului efectuat la, organul de inspectie a întocmit raportul de inspectie fiscală nr. 30450 din 31 mai 2007, la aceasi data fiind întocmite si deciziile de impunere fiscală cu nr.: - pentru anul 2002; - pentru anul 2003; - pentru anul 2004; - pentru anul 2005 si - pentru anul 2006, iar împotriva acestor constatări a formulat contestatia nr. 284 din 21 iunie 2007, înregistrată la organul fiscal sub nr. 32577 din 21 iunie 2007, pe care, ulterior a precizat-o la data de 02 iulie 2007. Contestatia a fost admisă în parte prin decizia nr. 27 din 09 octombrie 200, fiindu-i recunoscute cheltuielile deductibile în suma de 127,82 lei în anul 2002, totodată fiindu-i recunoscute partial cheltuielile de protocol în anul 2003,a fost inlaturata/scazuta din capitolul venituri a sumei de 2.500 lei pentru anul 2004recunoscandu-se faptul ca masina vanduta nu apartinea Carla.
Celelalte sume ce au fost contestate de relcamantă, organul fiscal refuzat să le includa in cheltuieli deductibile, iar in anul 2005 refuzat sa calculeze venitul net si implicit impozitul datorat, prin includerea in calcul a pierderilor inregistrate in anii 2003 si 2004.
Prin contestatia formulata a solicitat refacerea controlului fiscal deoarece organul de inspectie nu verificase toate documentele, unele documente fiind gasite ulterior si predate ulterior expertului, parte din ele fiind depuse si in dosar.
Pentru a evita calcularea si pe viitor a dobanzilor și penalitatilor, pentru a nu mari prejudiciul sau. petenta a acceptat plata sumei de 15.000 lei, asa cum rezulta din copia chitantei seria - nr. - din 06 sept,2007, plata efectuata nu poate fi considerata nici ca recunoaștere si nici ca renuntare la dreptul de a solicit restituirea sumei achitata în plus, peste obligatiile fiscale legal stabilite si datorate, ceea ce rezulta si din actul înregistrat la organul fiscal în data de 06 sept.2007 sub nr. 42276.
A mai arătat reclamantă că pentru stabilirea corecta a veniturilor si cheltuielilor inregistrate de "", potrivit documentelor existente si lucrărilor executate, instanta a incuviintat efectuarea expertizelor tehnice in constructii pentru stabilirea valorii lucrarilor de constructii de investitii: dotare, modernizare si extindere a spatiului in care reclamanta a desfasurat activitati economice ce au generat venit. Aceste sume influenteaza nivelul veniturilor si a cheltuielilor, astfel încât determinarea veniturilor si cheltuielilor aferente veniturilor au fost stabilite în urma expertizei contabile efectuate pentru stabilirea obligațiilor fiscacle ale reclamantei față de buget.
În continuare motivării recursului, reclamanta evidențiază constatările la care au ajuns experții în raporturile lor, precum și faptul că în cursul 2003 - 2004. a suferit pierderi ce trebuiau raportate în anii următori, dar față de care instanta de fond nu s-a pronuntat.
Astfel, relevă reclamanta, în anul 2005, înregistrat un venit net în sumă de 30.140 lei, dar avea de recuperat o pierdere de - 33.088 lei din anul 2004, astfel că rămâne de recuperat, în anul 2005 o pierdere în suma de - 2.948 lei [ -33.088 lei pierdere de recuperat din anii precedenti - 30.140 lei venit net inregistrat in 2005 = pierdere de - 2.948 lei, care se va recupera din venitul obtinut in anul 2006.
In anul 2006, reclamanta inregistreaza un profit de 53.098 lei, dupa recuperarea piederii de - 2.948 lei, rezulta un venit impozabil in suma de 8.024 lei si aceasta este suma real datorată de reclamanta bugetului de stat.
De asemenea, a mai arătat reclamanta, expertul contabil a stabilit în sarcina Carla o obligatie față de bugetul consolidat de zero lei pentru anii 2002, 2003, 2004 si 2005, având obligatia de plată a sumei de 8.024 lei pentru anul 2006.
S-a subliniat faptul că în mod gresit instanta de fond, pârâta si expertul contabil fac referiri si stabilesc obligatii pentru anul 2002, în conditiile în care Carla a fost autorizata să functioneze prin autorizatia nr. 38 din 14 ianuarie 2003, această autorizatie fiind anulată prin dispozitia primarului nr. 153 din 18 ianuarie 2007.
Atât în obiectiunile formulate, cât si în precizările ulterioare, reclamanta menționează că a contestat sumele stabilite de organul fiscal la capitolul venituri si cheltuieli, dar si rezultatele financiare stabilite.
Instanta de fond a omis chiar si faptul ca pârâta a admis în parte contestatia si a anulat decizia de impunere pentru anii 2002, 2003 si 2004 si a dispus efectuarea unui al doilea control pentru anii aceiași ani.
Pentru că pârâta, în timpul procesului, a comunicat reclamantei-recurente refacerea controlului pentru anii 2002, 2003 si 2004, reclamanta a precizat ulterior actiunea pentru anularea măsurii de refacere a controlului pentru anii 2002, 2003 si 2004.
In conditiile in care si pârâta Saa cceptat faptul ca pentru anii 2002, 2003 si 2004 constatările sale nu sunt reale, reclamanta a considerat că instanta de judecată trebuia să aibă în vedere concluziile expertului contabil, care, în mod real a refăcut evidenta contabilă a recurentei pentru a stabili în mod real rezultatele financiare, având in vedere veniturile reale, dar si cheltuielile reale, inclusiv valoarea modernizărilor si instalatiilor stabilite în cele două expertize tehnice în constructii.
De asemenea, reclamanta a precizat că toate veniturile realizate au fost reinvestite pentru amenajări interioare, modernizări, extinderi si instalatii, care să permită cresterea veniturilor impozabile, astfel că este legal ca în măsura în care cheltuielile sunt reale si au fost stabilite prin expertizele tehnice, instanta să ia în considerare rezultatele financiare stabilite in mod real, după diminuarea veniturilor totale cu cheltuielile reale.
Pentru aceste considerente, reclamanta a solicitat a se constata că obligatia sa fiscală este în sumă de numai 8.024 lei si obligarea organului fiscal să-i restituie suma de 6.976 lei, având în vedere faptul că a achitat suma de 15.000 lei cu chitanta nr. - din 06.09.2007.
În recursul formulat de pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI S se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentintei instanței de fond, iar pe cale de consecință, respingerea actiunii formulată de, în calitate de reprezentat al Z ca nefondată si mentinerea decizia nr. 27/09.10.2007 emisă de Biroul de solutionare a contestatii din cadrul S ca temeinică si legală.
În motivare s-a criticat sentinta pronuntata de instanta de fond sub aspectul retinerii în mod eronat de către aceasta, în baza expertizei contabile efectuată în cauză, a stabilirii ca si cheltuieli deductibile a acelor cheltuieli notariale care nu au document de plata pentru anul fiscal 2003 si stabilirea zero a valorii bunurilor existente în patrimoniul afacerii la încheierea activității pentru anul fiscal 2006.
În acest condiții, pârâta arată că în raportul de expertiză contabilă efectuat, expertul a stabilit diferente de venit impozabil față de constatările organelor de inspectie fiscală, diferente ce se datorează reclamantei cu privire la modul de conducere a evidentei contabile în partidă simplă si prezentarea de noi elemente, elemente care nu au fost prezentate în perioada inspectiei fiscale si pe care instanta de fond le-a luat în considerare.
Astfel, pentru anul fiscal 2003, cauza care a condus la stabilirea de diferente de venit impozabil constatat de către expert sunt generate în mare parte de prezentarea unor documente care nu au fost prezentate în timpul controlului si acceptarea de către expert ca si cheltuială deductibilă a unor sume achitate la notariat, astfel cum prevăd dispozitiile nr.OG 7/2001 si Normele de aplicare.
Pentru anul fiscal 2006, arătat pârâta, cauza care a condus la stabilirea de diferente de venit impozabil constatat de expertul contabil a fost generată o parte de stabilirea unei diferente în minus de venit brut în suma de 3.748 lei față de constatările organului de inspectie fiscală, această sumă reprezentând valoarea bunurilor existente în patrimoniul afacerii la încheierea activității conform inventarului întocmit de contribuabil, bunuri considerate de expertul contabil cu o valoare zero (mobilier, combina frigorifica,aragaz,camera video,calculator, etc.) si o parte apare din acceptarea ca si cheltuială a amortizării unei camere video si alte cheltuieli.
În argumentare, pârâta a invocat art. 48 din Legea nr. 571/2003 și pct. 36 din nr.HG 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, menționând că includerea la venituri a bunurilor rămase în patrimoniul la închiderea activității a fost făcută în baza prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și a Normelor metodologice date în aplicarea acesteia, iar valoarea acestor bunuri a fost stabilită pe baza inventarului prezentat de contestatoare și nu la o valoare stabilită de către organul de control, așa cum a afirmat petenta prin contestația formulată.
În aceste condiții, pârâta relevă că organul de control nu este îndrituit, potrivit legii, să evalueze sau să expertizeze bunuri, evaluarea sau expertizarea bunurilor fiind o obligatie a contribuabilului cu respectarea prevederilor legale.
In concluzie, conform textelor legale invocate, valoarea bunurilor existente in patrimoniul afacerii la încheierea activității conform inventarului întocmit de contribuabil, nu puteau avea valoarea zero, asa cum a concluzionat expertul (mobilier, combina frigorifica,aragaz,camera video,calculator, etc.), valoarea bunurilor trebuia inclusă în venitul brut.
Față de considerentele expuse, pârâta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentintei recurate si mentinerea decizia nr. 27/09.10.2007 emisă de Biroul de solutionare a contestatiilor din cadrul S ca temeinică si legală.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma dispozitiilor art. 304 indice 1 Cpc, instanta de recurs retine urmatoarele:
Critica formulata de catre Directia Generala a Finantelor Publice cu privire la sentinta primei instante este apreciata ca intemeiata. Astfel, prin expertiza contabila administrata de catre prima instanta la care recurenta parata recurenta a formulat obiectiuni au fost stabilite in mod eronat ca si cheltuieli deductibile acele cheltuieli notariale care nu aveau document de plata pentru anul fiscal 2003 si deasemenea valoarea bunurilor existente in patrimoniul reclamantei recurente la data incheierii activitatii a fost stabilita in mod gresit la valoarea zero.
Concluziile diferite la care a ajuns expertul fata de concluziile controlului efectuat care se regasesc in Decizia 27/9.10.2007 se datoreaza faptului ca expertului i-au fost prezentate anumite documente justificative care nu au fost prezentate organului de control si deasemenea se datoreaza acceptarii ca si cheltuieli deductibile a unor sume achitate la notariat.
Instanta de recurs apreciaza faptul ca in mod eronat au fost acceptate ca si cheltuieli deductibile aceste pretinse cheltuieli notariale constand in onorariu avocat, taxa de legalizare, in lipsa unor documente certe de plata. Dovada de plata acceptata de catre expert consta intr-o chitanta pe care, in coltul din dreapta sus exista mai multe sume pe care organul de inspectie fiscala nu le-a acceptat ca si cheltuieli deductibile. Mai mult, o mare parte din diferentele constatate de catre expert se datoreaza in mod exclusiv culpei contribuabilului AI Carla, cu privire la modul de conducere a evidentei contabile in partida simpla si prezentarii expertului a unor documente noi reprezentand in principal cheltuieli salariale, desi la incheierea inspectiei fiscale acesta a dat o declaratie conform 1304/2004 din care rezulta ca toate documentele au fost puse la dispozitia organului de inspectie fiscala.
Astfel, pentru anul fiscal 2002, cauza care a dus la stabilirea de diferente de venit impozabil constatat de catre expertul contabil este generata de prezentarea unor cheltuieli cu salariile care nu au fost prezentate in timpul controlului organului de inspectie fiscala. Pentru anul fiscal 2003, cauza care a condus la stabilirea de diferente de venit impozabil constatat de catre expert a fost generata de stabilirea unor cheltuieli cu salariile care deasemenea nu au fost prezentate in timpul controlului organului de inspectie fiscala, in ciuda actului anterior enuntat prin care contribuabilul a declarat faptul ca nu mai detine alte acte, precum si acceptarea ca si cheltuiala deductibila a unor cheltuieli achitate la notariat in lipsa unor documente de plata certe.
Pentru anul 2005 cauza care a condus la stabilirea de diferente de venit impozabil constatat de catre expert a fost generata de o greseala de inregistrare in contabilitate a cheltuielilor in registrul de plati si incasari, iar pentru anul 2006 cauza care a condus la stabilirea de diferente de venit impozabil constatat de catre expert a fost generata pe de o parte de stabilirea unei diferente in minus de venit brut in suma de 3.748 Ron fata de constatarile organului de inspectie fiscala, aceasta suma reprezentand valoarea bunurilor existente in patrimoniul afacerii la incheierea activitatii conform inventarului intocmit de catre contribuabil, bunuri considerate de catre expertul contabil in mod total neintemeiat ca avand valoare zero (mobilier, combina frigorifica, aragaz, camera video, calculator, etc.).
Mai mult, valoarea bunurilor a fost stabilita pe baza inventarului prezentat de catre contestatoare si nu la o valoare stabilita de catre organul de control asa cum sugereaza contestatoarea recurenta. Organul de control nu are sarcina de a proceda la evaluarea si expertizarea bunurilor, deoarece aceasta evaluare sau expertizare este o obligatie a contribuabilului.
Prin inlaturarea valorii acestor bunuri de la calcularea venitului brut au fost nesocotite dispozitiile art. 48 alin. 2 lit. c din Legea 571/2003 conform carora, venitul brut cuprinde castigurile din transferul activelor din patrimoniul afacerii utilizate intr-o activitate independenta, inclusiv contravaloarea bunurilor ramasedupa incetarea definitiva a activitatii,In consecinta, in cazul incetarii definitive a activitatii sumele obtinute din valorificarea bunurilor din patrimoniul afacerii, inscrise in registrul inventar, cum ar fi: mijloacele fixe, obiecte de inventar si altele asemenea, precum si stocurile de materii prime, materiale, produse finite si marfuri ramase nevalorificate sunt incluse in venitul brut. In cazul in care bunurile din patrimoniul afacerii trec in patrimoniul personal al contribuabilului, din punct de vedere fiscal se considera o instrainare, iar suma reprezentand contravaloarea acestora se include in venitul brut.
In consecinta, pentru toate aceste considerente, in baza dispozitiilor art. 312 alin. 1. raportat la dispozitiile art. 304 alin. 1 punctul 9. si 304 indice 1. recursul declarat de catre S va fi admis si sentinta recurata va fi modificata in sensul respingerii cererii de chemare in judecata introdusa de catre reclamanta in calitate de reprezentant legal al AI Carla
Cu privire la recursul declarat de catre recurenta reclamanta in calitate de reprezentant legal al AI Carla Z, instanta il apreciaza ca fiind neintemeiat.
Astfel, prima instanta a retinut in mod corect faptul ca prin raportare la prevederile art. 49 alin. 4 din Legea 571/2003, pentru a putea fi deductibile, cheltuielile aferente veniturilor trebuie sa fie cuprinse in exercitiul financiar al anului in cursul caruia au fost platite. In consecinta, in unor facturi, chitante, bonuri de consum, deducerea cheltuielilor pentru amenajarea spatiului in care reclamanta isi desfasoara activitatea nu poate fi facuta. Expertiza in constructii efectuata de catre domnul expert concluzioneaza ca materialele de constructii si amenajari sunt inregistrate de AF Carla in anul fiscal 2006 si ca aceste materiale nu au fost incorporate in sediul din strada - -, deoarece lucrarea a fost finalizata in anul 2004 (120 din dosarul instantei de fond).
Expertul mentioneaza deasemenea in expertiza efectuata ca potrivit chiar reprezentantilor contestatoarei, toate lucrarile de amenajare a spatiului au fost realizate in anul 2003, iar la data masuratorilor reclamanta nu a prezentat facturile si materialele procurate si folosite la reabilitarea apartamentului. De asemenea, desi reclamanta a pretins deducerea sumei de 24.324, 98 Ron pentru anul 2006 reprezentand contravaloarea unor materiale de constructie, la dosarul de fond ( 328) s-a depus procesul verbal de receptie la terminarea lucrarilor pentru extindere apartament pe teren concesionat incheiat la data de 28.04.2005. Rezulta asadar ca aceasta extindere nu a putut fi realizata in anul 2006, iar reclamanta nu a depus autorizatie de construire spre a dovedi contrariul si nu a depus actele de provenienta ale materialelor de constructie utilizate, pentru a se putea stabili cu certitudine anul lucrarilor efectuate.
Cu privire la data inceperii functionarii asociatiei familiale, inscrisurile depuse in probatiune la dosarul instantei de fond contrazic in mod evident pozitia procesuala a contestatoarei care afirma faptul ca si-a inceput activitatea in anul 2003. Astfel, in contractul autentic de achizitionare al apartamentului, rezulta faptul ca contribuabilul supus controlului fiscal functioneaza inca din anul 2001, in baza autorizatiei nr. -/2001.
Cu privire la apartamentul achizitionat in anul 2002, instanta de recurs retine urmatoarele: din pretul contractului, de 500.000.000 lei vechi, suma de 150.000.000 lei urma sa fie achitata printr-un imprumut CEC, iar diferenta de 250.000.000 lei s-a convenit sa fie achitata pana la data de 31.05.2002. La data de 29.05.2002, apartamentul a fost instrainat numitului care este si in prezent proprietar tabular ( 136-138). Contractul de comodat in baza caruia recurenta si-a desfasurat activitatea in acest spatiu s-a incheiat pe o perioada de 10 ani, incepand cu data de 14.03.2003. Prima instanta a retinut in mod temeinic ca nu exista nici o proba care sa dovedeasca faptul ca reclamanta a imprumutat suma de 24.179, 91 Ron pentru achizitionarea, respectiv plata pretului apartamentului, in lipsa unor probe in acest sens. Nici suma de 1485 Ron nu poate fi acceptata ca fiind deductibila, in lipsa oricarei probe care sa ateste destinatia platilor catre CEC ( 21 din dosarul de fond).
Pentru toate aceste argumente, recursul declarat de catre recurenta, în calitate de reprezentat al Z va fi respins ca neintemeiat, subsecvent admiterii recursului declarat de catre recurenta S, conform celor anterior mentionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de, în calitate de reprezentat al
Admite recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S împotriva sentinței civile nr. 568 din 30 martie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică în sensul că respinge cererea de chemare în judecată introdusă de, în calitate de reprezentat al.
Menține decizia 27/09.10.2007 emisă de Biroul de solutionare a contestatiilor din cadrul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact./5 ex.
Jud.fond:
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei, Claudia
