Contestație act administrativ fiscal.
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. 4742,-
D CIZIA NR.744
Ședința publică din data de 12 mai 2009
PREȘEDINTE: Nițu Teodor
JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulate de revizuenta SRL, cu sediul în T,-, județ D, împotriva deciziei nr.1385 pronunțată în data de 18 noiembrie 2008 de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE D, ambele cu sediul în T, nr.166, județ
Cererea de revizuire a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform chitanței fiscale nr.-/2009 și timbru judiciar de 0,5 lei, care au fost anulate de către instanță și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns revizuenta SRL reprezentată de avocat din Baroul Dâmbovița, în baza împuternicirii avocațiale nr.318/2009 pe care o depune la dosar, lipsind intimatele Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Administrația Finanțelor Publice.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că cererea de revizuire este motivată, timbrată și aflată la cel de-al treilea termen de judecată, după care,
Revizuenta SRL reprezentată de avocat, având cuvântul arată că nu are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în susținerea cererii.
Curtea ia act de susținerea revizuentei, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Revizuenta SRL reprezentată de avocat, având cuvântul, solicită a se constata admisibilitatea cererii de revizuire, întrucât din documentele depuse la dosar, în probațiune, respectiv extrasul din corespondență prin sistemul de mesagerie Lotus a autorităților fiscale a UE și documentele eliberate de partenerul francez, în legătură cu faptele petrecute anterior soluționării în fond a litigiului, fac dovada deplină că livrările în discuție au fost înregistrate contabil și au produs consecințe fiscale în Franța.
Menționează că înscrisurile doveditoare nu au putut fi înfățișate în recurs dintr-o împrejurare mai presus de voința lor, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.322 pc.t5 teza I-a Cod procedură civilă.
Solicită admiterea cererii de revizuire, desființarea hotărârii atacate și modificarea soluției recursului în sensul respingerii acestuia ca nefondat.
CURTEA:
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, reține următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată la Curtea de APEL PLOIEȘTI, sub nr.4742,- revizuenta SRL a solicitat în contradictoriu cu intimatele Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Administrația Finanțelor Publice D revizuirea deciziei comerciale nr.1385 pronunțate în data de 18 noiembrie 2008.
În motivarea cererii revizuenta a susținut că a descoperit înscrisuri noi, doveditoare, care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, în cauză fiind incidente dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă.
A precizat revizuenta că soluția hotărârii atacate, de admitere a recursului exercitat de T, cu modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, a fost motivată pe neaprobarea regularității livrărilor intracomunitare taxate pe valoarea adăugată și a consecințelor fiscale în Franța a respectivelor livrări.
Înscrisurile noi depuse la dosar sunt certificatul emis la 23 februarie 2009 de către directorul financiar al SA (română și franceză), certificatul de audit în extenso emis la 23 februarie 2009 de către auditorul financiar al SA (română și franceză), facturile comerciale ale livrărilor în discuție, pe care sunt aplicate mențiunile privind înregistrările acestora și plățile taxelor aferente livrărilor.
înscrisurilor noi nu a fost posibilă în cursul soluționării litigiului în fond, întrucât la solicitarea revizuentei de a i se furniza documentele necesare susținerii apărării, nici firma SA, nici autoritatea fiscală franceză nu au dat curs acestei solicitări.
Documentele eliberate de partenerul francez și de către autoritatea fiscală franceză, în legătură cu fapte petrecute anterior soluționării în fond a litigiului, fac dovada deplină în sensul că livrările în discuție au fost înregistrate contabil și au produs consecințe fiscale în Franța.
S-a solicitat admiterea cererii de revizuire, desființarea hotărârii atacate și fixarea termenului în vederea soluționării pe fond a recursului.
Intimata Administrația Finanțelor Publice Tac omunicat instanței prin adresa nr.7248 din 23 martie 2009 că lasă la aprecierea acesteia soluționarea cererii de revizuire.
Analizând decizia revizuită prin prisma criticilor formulate și a temeiului de drept invocat, Curtea reține că prezenta cerere de revizuire este fondată potrivit considerentelor ce urmează:
Potrivit art.322 pct.5 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Exercitarea revizuirii pentru motivul prevăzut de art. 322 teza I- implică îndeplinirea unor condiții cumulative care rezultă chiar din redactarea textului mai sus menționat.
În primul rând trebuie să fie vorba de un înscris ce nu a putut fi administrat inițial, independent de voința părții. În al doilea rând, înscrisul trebuia să fi existat la momentul judecății și partea care se prevalează de el să nu-l fi prezentat în instanța din cauza reținerii lui de către partea adversă ori dintr-o împrejurare ce nu-i poate fi imputată.
În al treilea rând, înscrisul trebuie să aibă o importanță deosebită, dacă nu chiar hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Înscrisurile invocate de revizuentă îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute de art.322 pct.5 Cod procedură civilă și au un caracter determinat în soluționarea recursului urmând ca instanța de recurs să stabilească care sunt consecințele fiscale ale prezentării actelor respective.
Certificatele depuse la dosar au intrat în posesia revizuentei după pronunțarea deciziei din recurs și fac dovada unei împrejurări existente la data judecății, respectiv a faptului că mărfurile fuseseră efectiv primite și declarate de către contribuabilul francez.
Revizuenta a fost în imposibilitatea prezentării acestora, întrucât informațiile respective nu i-au fost comunicate reclamantei, ci intimatei care nu le-a depus la dosar.
Intimata Tad epus la dosarul de revizuire documentele primite în format electronic de la organul fiscal francez, care i-a solicitat să le comunice și revizuentei, precizând că a intrat în posesia acestora după pronunțarea hotărârii, motiv pentru care lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al cererii de revizuire.
Din corespondența părților (fila 55 dosar revizuire) rezultă că serviciul local francez a înaintat intimatei informațiile solicitate la data de 8 octombrie 2008, deci anterior pronunțării deciziei din recurs, dar aceasta nu a depus la dosar precizările respective, lipsa lor determinând soluția din recurs.
În cauză fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită cererea de revizuire formulată de SRL să schimbe în tot decizia nr. 1385 din 18.11.2008 și să fixeze termen în vederea rejudecării recursului la data de 9 iunie 2009 cu legala citare a părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Admite cererea de revizuire formulată de revizuenta SRL, cu sediul în T,-, județ D, împotriva deciziei nr.1385 pronunțată în data de 18 noiembrie 2008 de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE D, ambele cu sediul în T, nr.166, județ
Schimbă în tot decizia nr. 1385 din 18.11.2008 și fixează termen de rejudecare a recursului la data de 9 iunie 2009 cu legala citare a părților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida
- - - - - -
Grefier,
Red. / tehnored.
3 ex./ 25 mai 2009
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
Președinte:Nițu TeodorJudecători:Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida