Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2105/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE CIVILĂ NR. 2105/2009

Ședința publică din data de 29 iunie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Augusta Chichișan

JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța

JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - SRL prin LICHIDATOR, împotriva sentinței civile nr. 29 din 09.01.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE, având ca contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat împuternicită de administratorul special al - -onstruct SRL, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 25 iunie 2009 s-a depus la dosar o cerere de amânare din partea reprezentantului recurentei - -onstruct SRL.

Reprezentanta reclamantei - SRL depune la dosar taxele judiciare datorate pentru fondul cauzei (22) și solicită suspendarea cauzei potrivit dispozițiilor art. 244 pct.2 pr.civ, întrucât,într-o altă cauză a fost începută urmărirea penală împotriva administratorilor societății - SRL, depune în acest sens un set de înscrisuri ( 23-30).

Reprezentanta reclamantei - SRL solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a se putea prezenta lichidatorul pentru a-și exprima poziția procesuală cu privire la acest recurs, având în vedere că acesta nu a fost semnat.

Curtea, după deliberare, raporta la dispozițiile art.133 pr.civ, pune în discuție excepția nulității recursului promovat.

Reprezentanta reclamantei - SRL arată că lasă la aprecierea instanței.

Curtea, lasă cauza în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 29 din 9 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Clujs -a respins acțiunea formulată de reclamanta - -onstruct SRL împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin decizia nr.67/14.05.2008 emisă de C s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de - -onstruct SRL împotriva Deciziei de impunere nr.155/26.03.2008 pentru suma de 251.267 lei, formată din: 177.458 lei debit impozit pe profit și 73.809 lei majorări de întârziere.

Pentru a emite această decizie, s-a reținut că cele 268 facturi fiscale sunt neconforme prevederilor legale și au fost înregistrate în contabilitatea societății in condițiile in care nu au îndeplinit calitatea de document justificativ, iar petitul privind obligațiile fiscale accesorii a fost respins conform principiului de drept accesorium sequitur principale.

Prin acțiunea promovată reclamanta a învederat că in perioada 01.09 - 31.12.2006 a achiziționat materiale de construcții in valoare totală de 1.109.115 lei de la diferiți furnizori eliberându-i-se 268 facturi fiscale, pe care le-a înregistrat in contabilitate urmând ca ulterior să facă deducerea acestor sume.

De asemenea, s-a susținut că toate operațiunile de achiziționare a materialelor de construcții ar fi fost reale, menționând că nu ar fi avut vreo obligație legală de a verifica existența in concret a furnizorilor și nici dacă facturile emise emană de la aceștia și au fost completate la toate rubricile.

Din raportul de inspecție fiscală care a stat la baza emiterii deciziei de impunere, respectiv pct.3.1.2, b).2) rezultă că cele 268 facturi au fost emise cu încălcarea prevederilor art.19 al.1 și art.21 al.4 lit.f din Legea nr. 571/2003 și a Normelor Metodologice de aplicare a acestui act normativ, respectiv au fost emise de firme inexistente sau apăreau ca fiind emise de către societăți existente însă facturile fiscale nu fuseseră achiziționate de către acestea conform declarațiilor date de reprezentanții legali.

Dat fiind faptul că din probatoriul administrat a rezultat că operațiunile consemnate în cele 268 facturi fiscale sunt nereale acestea nu trebuiau înregistrate in contabilitatea societății comerciale reclamante, deoarece bunurile care au făcut obiectul tranzacțiilor respective sunt fără documente legale de proveniență, conform prev. art.6 din HG 831/1997.

Argumentele invocate de reclamantă in apărare sunt neîntemeiate, deoarece în speță nu s-a pus problema existenței fizice a bunurilor ci a modului de achiziție a acestora, respectiv dacă au la bază documente legale și reale de proveniență.

Împrejurarea că bunurile achiziționate au fost estimate nevoilor reclamantei în scopul realizării de venituri impozabile, nu echivalează cu intrarea acestora in categoria cheltuielilor deductibile din moment ce nu s-a dovedit că au la bază un document justificativ,iar lipsa acestuia angajează atât răspunderea celor care le-au întocmit cât și a celor care le-au înregistrat in aceste condiții in contabilitate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs la data de 30 martie 2009 reclamanta - SRL, recursul nefiind motivat.

În ședința publică de azi, instanța din oficiu, întemeiat pe dispozițiile art.303 alin.1 Cod procedură civilă coroborat cu art.306 Cod procedură civilă a invocat din oficiu excepția nulității recursului promovat de reclamanta - SRL.

Analizând excepția invocată prin prisma dispozițiilor legale amintite anterior, Curtea constată că este întemeiată iar recursul declarat este nul.

Astfel, potrivit art.303 Cod procedură civilă recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul a fost promovat anterior.

Din dosarul cauzei rezultă că motivarea hotărârii atacate a fost comunicată recurentei - SRL la data de 9 martie 2009 (fila 58 dosarul Tribunalului Cluj ), dar acesta nu a depus motivele de recurs,dispozițiile art.303 Cod procedură civilă nefiind astfel respectate.

Prin urmare, întrucât în speță nu au fost respectate dispozițiile de procedură menționate, iar în cauză nu sunt prezente motive de recurs de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, se va constata nulitatea recursului declarat de reclamanta - SRL, conform art.306 alin.1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr.29 din 09.01.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29.06.2009

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

2 ex./3.07.2009

Jud.fond.-

Președinte:Augusta Chichișan
Judecători:Augusta Chichișan, Eleonora Gheța, Mihaela Sărăcuț

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2105/2009. Curtea de Apel Cluj