Contestație act administrativ fiscal. Sentința 241/2009. Curtea de Apel Timisoara

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 01.02.2008

SENTINȚA CIVILĂ NR.241

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08.07.2009

PREȘEDINTE: Diana Duma

GREFIER:- -

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta "" T împotriva pârâtei DIRECȚIA FISCALĂ A MUNICIPIULUI T, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

Dată fără citarea părților.

dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 24.06.2009, respectiv 01.07.2009 potrivit căreia instanța a amânat pronunțarea cauzei la 08.07.2009, parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:

Deliberând asupra cauzei de față, Curtea constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, la data de 01.02.2008, reclamanta Tas olicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală a Municipiului T, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a actelor administrative atacate respectiv a Dispoziției nr.17/16.11.2007 și a Deciziei de nr.17/25.09.2007 emise de pârâtă, în sensul: - diminuării debitelor stabilite cu sumele corespunzătoare impozitelor pe construcțiile omise de la scutire după cum urmează: anul 2002 - suma de 666,22 lei, anul - 2003 - 6424,86 lei, anul - 2004 - 6093,42 lei, anul - 2005 - 14455,27 lei, anul 2006 - 14455 lei și anul 2007 - 1619,83 lei; - anularea accesoriilor: majorări, penalități și dobânzi, aferente debitelor reținute în cuprinsul actelor atacate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată că, în urma controlului efectuat de d-na și dl. - consilieri în cadrul Serviciului Impozite și Taxe Persoane Juridice II din Direcția Fiscală a Municipiului T, în perioada 03.09.2007 - 21.09.2007 a fost întocmit Raportul de Inspecție Fiscală Nr. E 12007 - -/25.09.2007 și Decizia de nr. 17/25.09.2007, prin care s-a stabilit în sarcina societății obligații de plată în sumă totală de 633.071 lei aferente perioadei controlate trimestrul III 2002 - semestrul I 2007.

Se menționează că împotriva acestei decizii a formulat, în termen legal, contestație la organul emitent, prin care a solicitat anularea în parte a sumelor cuprinse în aceasta, contestație care a fost soluționată de către intimată prin Dispoziția nr.17/16.11.2007 prin care contestația a fost respinsă ca netemeinică și nelegală și menținut actul de control.

Se arată că Dispoziția atacată nr.17/16.11.2007 și Decizia de impunere nr.17/25.09.2008 sunt nelegale și netemeinice pentru următoarele considerente:

Organul de inspecție fiscală a stabilit în mod greșit impozitul pe construcții, stabilind impozite suplimentare pentru construcții scutite de la plata impozitului.

Astfel, după verificarea minuțioasă a raportului de inspecție, a constatat la modul de stabilire a impozitului pe clădiri faptul că o serie de construcții și construcții speciale care beneficiau de scutire de la plata impozitului au fost supuse impozitării.

În anul 2002 scutirile de la plată erau acordate în baza Legii nr.27/1994, prin care au fost scutite la plata impozitului următoarele construcții speciale:

- centrale termoelectrice, stații de transformare, stații de conexiuni și posturi de transformare subterane. Reclamanta a menționat in cerere o serie de mijloace fixe care ar beneficia de scutire de impozit pe clădiri.

În anul 2003 scutirile de la plată s-au acordat în baza nr.OG36/2002, prin care erau scutite la plată în plus față de 2002, următoarele construcții speciale:centrale termoelectrice, centrale nuclearoelectrice, stații de transformare și de conexiuni, precum și construcțiile speciale anexe ale acestora, posturi de transformare, rețele aeriene de transport și distribuție a energiei electrice și stâlpii aferenți acestora, cabluri subterane de transport și distribuție, instalații electrice de forță.

Reclamanta a menționat în cererea de chemare în judecată și mijloacele fixe care beneficiau de scutire pentru anii 2004, 2005 și 2006.

Se arată că pentru anul 2007 au fost stabilite suplimentar impozite în sumă de 1.619,83 lei, impozitul real datorat fiind în sumă de 16.488,17 ron, sumă mai mare decât cea declarată (12.942 ron), suma totală nedeclarată fiind de 3.546,17 ron.

Se menționează ca organul de control a stabilit în sarcina societății accesorii ale unor debite care parțial, așa cum s-a arătat și mai sus, nu le datorează, iar altele au fost calculate cu încălcarea prevederilor legale în materie.

Se mai arată că, organul de control în mod greșit a calculat dobânzi, penalități și majorări de întârziere ale debitelor născute ulterior deschiderii procedurii reorganizării judiciare, neținând cont de prevederile art.41 alin.4 din Legea nr.85/05.04.2006 privind procedura insolvenței.

Se menționează ca așa cum corect a reținut organul de control, societatea se află în reorganizare judiciară conform Încheierii nr.1863/08.11.2001, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.9826/COM/S/2001. Dată fiind aceasta situație juridică a societății, orice accesorii ale debitelor născute ulterior deschiderii procedurii reorganizării nu puteau fi adăugate debitelor, motiv pentru care solicită anularea acestora.

Cum Legea nr.85/05.04.2006 privind procedura insolvenței este lege specială față de nr.OG61/2001, nr.OG39/2003, nr.OG92/2003, care reglementează modul de calcul al accesoriilor, și cum legea specială primează în fața legii generale este evident faptul că prevederile art.41 alin.4 din Legea nr. 85/2006 este cel aplicabil în speța de față și că nu se poate pune problema calculului penalităților, al dobânzilor și al majorărilor de întârziere.

În cuprinsul Dispoziției nr.17/16.11.2007 pârâta are o poziție contradictorie în privința calculului penalităților de întârziere întrucât arată că sunt incidente prevederile art.41 alin.4 din Legea nr.85/2005, dar în același timp arată că în cazul său sunt incidente prevederile art.111 alin.4, devenit art.118 alin.4 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, respectiv că s-ar datora dobânzi și penalități de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment.

Se arată că nu poate accepta o astfel de opinie, întrucât dispozițiile art.118 din Ordonanța nr.92/2003, care au fost introduse în 26.09.2005, se referă la modul de stabilire general al accesoriilor, întrucât prevederile Legii nr.64/1995 și ale art.41 alin.4 din Legea nr.85/2006 se referă la situația specială a societăților aflate în procedura reorganizării judiciare.

Legal citată, pârâta Direcția Fiscală a Municipiului a formulat întâmpinare solicitând respingerea în totalitate a cererii formulate de reclamantă.

În considerentele întâmpinării se arată că organul fiscal în mod corect s-a pronunțat în sensul espingerii ca netemeinică și nelegală a contestației prin care reclamanta a solicitat anularea în parte a debitelor stabilite cu sumele corespunzătoare impozitelor pe construcțiile omise de la scutirea debitelor reținute în cuprinsul Deciziei de impunere nr.17 din 25.09.2007 și a actelor atacate, menținând, astfel, prin soluția data, actul de control.

Cu privire la primul capăt de cerere privind diminuarea debitelor stabilite cu sumele considerate de reclamantă corespunzătoare scutirilor de la impozitul datorat pe construcții se arată următoarele:

Pentru anul 2002, sediul materiei în ceea ce privește impozitele și taxele locale îl constituie Legea nr.27/1994, republicată, privind impozitele și taxele locale, <LLNK 11994 27 11 201 0 17> care, a stabilit prin art.4 alin.1 regula că, impozitul pe clădiri se datorează de către contribuabili pentru clădirile aflate în proprietatea acestora, indiferent de locul unde sunt situate și de destinația acestora.

De la aceasta regulă, a obligativității plății impozitului pentru toate categoriile de clădiri, prin art.8 alin. 2 din lege, s-a prevăzut o excepție, formulată în redactarea inițială în următorii termeni: "Lista clădirilor care nu sunt supuse impozitului pe clădiri este redată în anexa nr.2."

Conform Anexei nr.2 Legii nr.27/1994, modificată și completată prin <LLNK 11998 62180 301 0 45>OUG nr.62/1998, pct.5, sunt considerate construcții speciale:

"5. Construcțiile speciale: (1) sonde de țiței, gaze, sare; (2) platforme de foraj marin; (3) centrale hidroelectrice, centrale termoelectrice, stații de transformare, stații de conexiuni și posturi de transformare subterane; (4) centrale nuclearoelectrice; (5) cai de rulare; (6) galerii, planuri înclinate subterane și rampe de puț; (7) puțuri de mină; (8) coșuri de fum; (9) tunuri de răcire; (10) baraje și construcții accesorii; (11) diguri; (12) construcții hidromotrice, oceanografice și hidrometeorologice; (13) poduri, viaducte, apeducte, tuneluri; (14) conducte pentru transportul produselor petroliere, gazelor și al lichidelor industriale."

Prin <LLNK 11999 15180 301 0 45>OUG nr.15/1999, în completarea anexei nr.2, s-a adăugat la pct. 5, subpunctul (15) cu următorul cuprins: "altele de natură similară, cu avizul consiliilor locale."

Se precizează că, HG nr.964/1998 și nr.HG2.139/2004 reglementează clasificarea mijloacelor fixe utilizate în economie și duratele normale de funcționare ale acestora, nicidecum nu stabilește construcțiile speciale pentru care nu se datorează impozit pe clădiri, acestea fiind regăsite doar în anexa nr.2 a Legii nr.27/1994, punctul 5. Astfel, nu toate mijloacele fixe prevăzute în catalog la o anumită subgrupă are corespondent în anexa nr.2 a Legii nr.27/1994, punctul 5.

Contestatoarea a susținut că, mijlocul fix "clădire principală" (evidențiat la poz.272 din tabel, nr. inventar 19003), se încadrează în categoria construcțiilor scutite de lege de la plata impozitului pe clădiri, deoarece formează un tot unitar cu mijlocul fix "centrală termoelectrică", nr. inventar 19001 - construcție specială scutită de plata impozitului de clădiri în temeiul anexei nr.2 a Legii nr.27/1994, astfel că și această "clădire principală" s-ar încadra în categoria construcțiilor speciale - centrale termoelectrice.

Această susținere nu poate fi reținută, din moment ce, în evidențele contabile ale contestatoarei mijlocul fix "clădire principală" este înregistrat ca mijloc fix separat de mijlocul fix centrala termoelectrică, doar construcția specială "centrală termoelectrică" este scutită de plata impozitului pe clădiri, regăsindu-se sub această denumire la pct.5 (3) al anexei nr.2 a Legii nr.27/1994 și în anexa 1 nr.HG964/1998 subgrupa 1.1.4 "Centrale termoelectrice și nuclearo-electrice ".

Se arată că, începând cu anul 2003, legiuitorul a înțeles să extindă lista construcțiilor speciale, pct.5 (3) din anexa nr.2 a Legii nr.27/1994 fiind modificat prin pct.7 (3) din anexa 2 OG nr.36/2002, fiind incluse în lista clădirilor speciale scutite la plata impozitului pe clădiri și clădirile și construcțiile speciale anexe ale centralei termoelectrice.

În lumina acestor prevederi legale, în anul 2003, organul fiscal a aplicat scutirea la plata impozitului pe clădiri pentru construcția "clădire principală", apreciind corect voința legiuitorului de a acorda scutire de la plata impozitului pe clădire începând cu anul 2003 și pentru clădirile și construcțiile speciale anexe ale centralelor termoelectrice.

Din susținerile contestatoarei ar rezulta că și următoarele mijloacele fixe:

- " Clădire Cameră comandă " nr. inv. - (poz.26 din tabel);

- "Cabină electrică " nr. inv.- (poz.48 din tabel);

- " Clădire pt. tablou TF-6.2 " nr. inv.- ( poz.49 din tabel);

- " Clădire stație conexiuni " nr. inv.- ( poz.50 din tabel);

- " Clădire post trafo plus planșeu " nr. inv. - ( poz.51 din tabel);

- " Clădire pt. tablou el..raf. " nr. inv.- ( poz.72 din tabel);

- " Clădire post trafo PT.3 " nr. inv.- ( poz.73 din tabel);

- " Clădire post trafo PT 3 " nr. inv.- ( poz.74 din tabel),

se încadrează în categoria construcțiilor speciale "centrale hidroelectrice, centrale termoelectrice, stații de transformare, stații de conexiuni și posturi de transformare subterane ", fiind astfel scutite la plata impozitului pe clădiri.

Se mai arată că, în conformitate cu dispozițiile pct.5 (3) al anexei nr.2 a Legii nr.27/1994, construcțiile speciale care nu sunt supuse la plata impozitului pe clădiri sunt denumite ca "stații de transformare, stații de conexiuni și posturi de transformare subterane ", în anexa 1 HG nr.964/1998, la subgrupa 1.1.3. fiind încadrate ca "Centrale hidroelectrice, stații și posturi de transformare, stații de conexiuni ". Astfel, prin lege nu sunt acordate scutiri pentru clădirile stațiilor sau posturilor de transformare, camerelor de comandă și tablourilor electrice, contestatorul neputând asimila aceste construcții speciale, înregistrate în contabilitatea sa la această subgrupă de mijloace fixe, cu cele scutite de lege.

Mai mult, în ceea ce privește posturile de transformare, legea prevede expres la scutire doar posturile de transformare subterane.

Se arată că în anexa nr.2, pct.5 (14), a Legii nr.27/1994, sunt prevăzute ca și construcții speciale doar conductele pentru transportul produselor petroliere, gazelor și al lichidelor industriale, conductele pentru transportul apei și instalațiile de alimentare nefiind prevăzute în Anexa nr.2 a Legii nr.27/1994 cu modificările și completările ulterioare.

Se precizează că doar din anul 2003, urmare apariției nr.OG36/2002 au fost incluse în categoria construcțiilor speciale conductele pentru transportul apei, conform anexei nr.2 pct.7 (14), scutirea la plată fiind constatată de organul de control pentru mijloacele fixe menționate mai sus, începând cu anul 2003.

Astfel, în mod eronat apreciază contestatoarea că în anul 2002 construcțiile menționate mai sus, la pct.1-3, sunt scutite de plata impozitului pe clădiri prin efectul legii, din moment ce acestea nu se regăsesc în categoria construcțiilor speciale scutite de lege de plata impozitului pe clădiri (construcții prevăzute expres și limitativ în anexa nr.2 Legii nr.27/1994) și nu pot fi asimilate de către contribuabil cu alte construcții de natură similară, neexistând avizul consiliului local de scutire de la plata impozitului datorat bugetului local.

Se menționează că pentru anul 2003, sediul materiei în ceea ce privește impozitele și taxele locale îl constituie OG nr.36/2002.

În conformitate cu dispozițiile art.4 alin.1 și alin.3 din nr.OG36/2002:

"(1) Impozitul pe clădiri este anual și se datorează de către contribuabili pentru clădirile aflate în proprietatea lor, indiferent de locul unde sunt situate și de destinația acestora.

(3) În sensul prezentei ordonanțe, prin clădire se înțelege orice construcție care servește la adăpostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalații și de altele asemenea".

În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează Conform art.6 (1) din nr.OG36/2002, "prin aplicarea cotei stabilite de consiliile locale, care poate fi cuprinsă între 0,5% și 1,5% asupra valorii de inventar a clădirii, înregistrată în contabilitatea acestora, conform prevederilor legale în vigoare", iar la determinarea valorii de inventar se are în vedere însumarea valorilor tuturor elementelor și instalațiilor funcționale ale acesteia, cum sunt: terasele, scările, ascensoarele, instalațiile de iluminat, instalațiile sanitare, instalațiile de încălzire, instalațiile de telecomunicații prin fir și altele asemenea, cu excepția aparatelor individuale de climatizare, conform pct.6.09 al HG nr.1.278 din 13 noiembrie 2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea <LLNK 12002 36131 301 0 33>OG nr.36/2002 privind impozitele și taxele locale.

Conform art.9 din nr.OG36/2002, lista clădirilor care nu sunt supuse impozitului pe clădiri este redată în anexa nr.2 G nr.36/2002, avizarea de către consiliile locale a construcțiilor speciale prevăzute la subpunctul 20 al pct. 7 din anexa nr. 2 urmând a se face anual, în cursul lunii noiembrie, și se aplică în anul fiscal următor.

Referitor la mijloacele fixe înscrise la pozițiile 26, 48, 49, 51, 72, 73, 74 din cererea de chemare in judecata, se arata ca anexa nr.2 a nr.OG36/2002 prevede la pct.7 (3), scutiri doar pentru centrale hidroelectrice, centrale termoelectrice, nuclearoelectrice, stații de transformare și de conexiuni, precum și clădirile și construcțiile speciale anexe ale acestora și posturi de transformare, în anexa 1 HG nr.964/1998, la subgrupa 1.1.3. fiind încadrate ca "Centrale hidroelectrice, stații și posturi de transformare, stații de conexiuni ". Astfel, prin lege nu sunt acordate scutiri pentru clădirile stațiilor sau posturilor de transformare, camerelor de comandă și tablourilor electrice, contestatorul neputând asimila aceste construcții speciale, înregistrate în contabilitatea sa la această subgrupă de mijloace fixe, cu cele scutite de lege.

Referitor la mijloacele fixe înscrise la pozițiile 273, 274, 275, arată că nu pot fi reținute susținerile contestatoarei în sensul că aceste construcții sunt construcții speciale anexe ale centralei termoelectrice, fără de care funcționarea centralei este imposibilă, deoarece aceste mijloace fixe nu sunt înregistrate în evidențele contabile ale contestatoarei ca anexe ale centralei termoelectrice, ci ca și clădiri distincte, denumite: "clădire gospodărie combustibil", "clădire stație tratare", "clădire casă reglare gaz". De asemenea, în evidențele contabile ale contestatoarei, aceste mijloace fixe sunt încadrate la subgrupele 1.5.5, 1.8.8 și 1.1.1 din HG nr.964/1998, subgrupe distincte de subgrupa 1.1.4 (centrale termoelectrice), astfel că în speță contestatoarea datorează impozit pe clădire pentru acestea, mijloacele fixe neputând fi încadrate la pct.7 (3) al anexei 2 din nr.OG36/2002.

Referitor la mijloacele fixe înscrise la pozițiile 288, 292, 295, 263, se menționează ca nu pot fi reținute susținerile contestatoarei precum că acestea se încadrează în categoria construcțiilor speciale prevăzute în anexa nr.2 a nr.OG36/2002 pct.7 (3) "rețele aeriene de transport și distribuire a energiei electrice, precum și stâlpii aferenți acestora, cabluri subterane de transport și distribuție, instalații electrice de forță ", deoarece aceste mijloace fixe sunt înregistrate în evidențele contabile ale contestatoarei ca și instalații electrice de iluminat, denumire raportat la care, nu pot fi aplicate dispozițiile legale referitoare la scutirea de plată a impozitului pe clădiri. de instalații (electrice) de iluminat nu se regăsește în anexa 1 HG nr. 964/1998 privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, grupa 1.7, construcțiile pentru transportul energiei electrice, fiind considerate: "1.7.1. Rețele de alimentare, de iluminat și linii de transport a energiei electrice:1.7.1.1. - aeriene pe stâlpi din lemn;1.7.1.2. - aeriene pe stâlpi metalici sau din beton armat;1.7.1.3. - subterane.1.7.2. Instalații electrice de forță:1.7.2.1. - aeriene sau aparente;1.7.2.2. - îngropate;1.7.2.3. - în tub, canal sau tunel de protecție".

Din cuprinsul prevederilor pct.7 (3) din anexa 2 nr.OG36/2002, coroborat cu dispozițiile nr.HG964/1998, noțiunea de rețea aeriană este distinctă de cea a instalațiilor electrice de iluminat, ele neputând fi asimilate.

Se precizează că, în conformitate cu prevederile pct.6.09 al HG nr.1.278 din 13 noiembrie 2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea <LLNK 12002 36131 301 0 33>OG nr.36/2002 privind impozitele și taxele locale, instalațiile de iluminat fac parte din elementele și instalațiile funcționale ale unei clădiri, valoarea acestora fiind avută în vedere la determinarea valorii de inventar a clădirii.

Se apreciază că, mijloacele fixe menționate de reclamantă în acțiune nu se încadrează nici în categoria construcțiilor speciale din anexa 2 nr.OG36/2002 pct.7 alin.19 "conducte pentru transportul apei, al produselor petroliere, gazelor și lichidelor industriale, conducte de termoficare și rețele de canalizare" deoarece, aceste mijloace fixe sunt înregistrate în evidențele contabile sub denumirea de canalizare sau canal și nu sub denumirea de "conducte" sau "rețele de canalizare", denumire cerută expres de lege. 1.8.7 din anexa 1 HG nr.964/1998 încadrează ca mijloace fixe "Conductele pentru canalizare", dar această denumire nu este utilizată de contestatoare în evidențele contabile, neputând fi asimilate.

Nu se încadrează în categoria construcțiilor speciale prevăzute de anexa nr.2 a nr.OG36/2002 pct.7 (19) mijloacele fixe indicate la poz.219, 248, 64, 181, 182, 253, 254, 255, 256, 257, 258, 259, 290, deoarece acestea sunt înregistrate în evidențele contabile sub denumirea de rezervor, decantor, bazin filtrare, batal păcură, ori legea prevede că nu sunt supuse impozitului pe clădiri construcțiile speciale denumite "instalații tehnologice, rezervoare și bazine pentru depozitare", denumire ce nu se regăsește în evidențele contabile.

Susținerile contestatoarei referitor la poziția 222 și poziția 207 sunt fără obiect, din cuprinsul anexei nr. 5 la Raportul de inspecție fiscală "Situația privind clădirile și construcțiile deținute în proprietate în perioada verificată", rezultând că, din anul 2003, aceste mijloace fixe sunt scutite la plata impozitului.

Se precizează că, anexa nr. 2 nr.OG36/2002 indică expres și limitativ clădirile speciale care nu sunt supuse impozitului pe clădiri, excepții care nu suportă interpretări în sensul larg al legii.

Astfel, mijloacele fixe indicate de către contestatoare în tabelul de mai sus, nu se identifică cu construcțiile speciale, prevăzute în lista construcțiilor scutite de impozit, lista care pe de o parte nu poate fi extinsă, iar pe de altă parte construcțiile ce fac obiectul prevederii amintite mai sus nu pot fi asimilate de către contribuabil cu alte construcții speciale.

listei construcțiilor speciale scutite de la plata impozitului pe clădire este atributul exclusiv al consiliului local, care prin hotărâre, la cererea societății formulată în conformitate cu dispozițiile legale și cu respectarea procedurii prevăzută de pct. 9.05 - 9.08 din HG nr.1.278 din 13 noiembrie 2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea <LLNK 12002 36131 301 0 33>OG nr.36/2002 privind impozitele și taxele locale, stabilește construcțiile de natură similară construcțiilor speciale care nu sunt supuse impozitului pe clădiri.

Întrucât construcțiile speciale indicate de către contestatoare, nu fac obiectul unei hotărâri a consiliului local de scutire de la plata impozitului datorat bugetului local de către " T", pentru aceste construcții, societatea datorează impozit conform legii.

Se arată că Legea nr.571/2003 cu aplicabilitate din anul 2004, nu aduce modificări de esență în ceea ce privește construcțiile speciale scutite de la plata impozitului pe clădiri, construcțiile speciale pentru care nu se datorează impozit pe clădiri fiind prevăzute expres la art.250 alin.1, pct.11 lit. a) - s) din Legea nr. 71/2003.

Se învederează ca mijloacele fixe indicate de către contestatoare în tabelele aferente anilor 2004, 2005, 2006, tabele ce conțin aceleași mijloace fixe indicate în tabelul aferent anului 2003, nu se regăsesc în lista construcțiilor speciale, prevăzută la art.250 alin.1, pct.11 din Legea nr.571/2003, listă care pe de o parte nu poate fi extinsă, iar pe de altă parte construcțiile ce fac obiectul prevederii amintite mai sus nu pot fi asimilate de către contribuabil cu alte construcții speciale, decât cu respectarea procedurii prevăzută de pct.24 (1) - 24(9) din HG nr.44 din 22 ianuarie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a <LLNK 12003 571 10 201 0 18>Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, procedură ce nu a fost urmată de contestatoare, astfel că pentru aceste construcții, societatea datorează impozit și pentru anii 2004, 2005, 2006.

Pentru anul 2007, clădirile pentru care nu se datorează impozit prin efectul legii, sunt prevăzute expres la art.250 din Legea nr.571/2003, cu modificările și completările în vigoare la această dată.

În conformitate cu dispozițiile pct.24 alin.(1) din nr.HG44 din 22 ianuarie 2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a <LLNK 12003 571 10 201 0 18>Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare:

"(1) Nu intră sub incidența impozitului pe clădiri, construcțiile care nu întrunesc elementele constitutive ale unei clădiri, prevăzute de art. 249 alin. (5).

Se arată că mijloacele fixe înscrise în cererea de chemare in judecata la pozițiile 26, 48, 49, 51, 72, 73, 74, 273, 274, 275, întrunesc elementele constitutive ale unei clădiri, prevăzute de art.249 alin. (5), fiind supuse impozitării.

Se arată că mijloacele fixe înscrise la pozițiile 263, 288, 292, 295, sunt înscrise în evidențele contabile ale contestatoarei sub denumirea de instalații (electrice) de iluminat, reprezentând instalații funcționale ale unei clădiri, parte din aceasta, iar conform pct.52 (2) din HG nr.44 din 22 ianuarie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a <LLNK 12003 571 10 201 0 18>Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, valoarea acestor instalații este luată în considerare la determinarea valorii de inventar a clădirii, valoare de inventar asupra căreia se aplică cota de impozitare conform dispozițiilor art.253 (1) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Cu privire la al doilea capăt de cerere privind anularea accesoriilor aferente debitelor reținute în cuprinsul actelor atacate se arată că, calculul dobânzilor, penalităților și majorărilor de întârziere, din cuprinsul Raportului de inspecție fiscală nr. --/25.09.2007 s-a făcut conform art.13 și 14 din OG nr.61/2002 pentru anul 2002; conform art.12, 13 și 14 din nr.OG39/2003 pentru anul 2003; conform art.116 și 121 din nr.OG92/2003 republicată și modificată pentru anii 2004, 2005 și 2006 și potrivit art.116 din nr.OG92/2003 republicată și modificată pentru anul 2007, majorările de întârziere fiind calculate până la data de 04.09.2007.

ontestatoarea a susținut că, Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței este lege specială față de nr.OG61/2002, nr.OG39/2003 și nr.OG92/2003 care reglementează modul de calcul al accesoriilor, astfel că organul de control în mod greșit a calculat dobânzi, penalități și majorări de întârziere ale debitelor născute ulterior deschiderii procedurii reorganizării judiciare prin Încheierea nr.1863/08.11.2001, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.9826/COM/S/ 2001, neținându-se cont de prevederile art.41 alin. 4 din Legea nr.85/05.04.2006 privind procedura insolvenței, care dispune că nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute ulterior datei deschiderii atât a procedurii simplificate, cât și a celei generale, în cazul în care nici un plan de reorganizare nu este confirmat.

Se apreciază că, dreptul comun în materia reorganizării judiciare și falimentului, respectiv insolvenței, este reglementat succesiv de Legea nr. 64/1995, respectiv de Legea nr.85/2006 - lege în vigoare în prezent.

Art.37 din Legea nr.64 din 22 iunie 1995 republicată, privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, dispune:

"Nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior deschiderii procedurii și negarantate cu ipotecă, gaj sau alta garanție reală mobiliară, ori drept de retenție, de orice fel, sau părților negarantate din creanțele garantate cu astfel de garanții, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plata a creanțelor cuprins în planul de reorganizare, se deroga de la prevederile de mai sus. "

Legea nr.64 din 22 iunie 1995 fost abrogată de art.156 alin.3 al Legii 85 din 05.04.2006 privind procedura insolvenței, Legea nr.85/2006 dispunând la art.41:Nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numita generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute ulterior datei deschiderii atât a procedurii simplificate, cat și a celei generale, în cazul în care nici un plan de reorganizare nu este confirmat.

Se arată că nr.OG61/2002, nr.OG39/2003 și nr.OG92/2003, constituie acte normative specifice în materie fiscală, conținând prevederi exprese și în ceea ce privește modul de calcul al dobânzilor și majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale, inclusiv în cazul procedurii de reorganizare judiciară și/sau procedurii de faliment, astfel că, pentru această categorie de obligații, se aplică dispozițiile acestor acte normative.

În conformitate cu dispozițiile art.111 alin.4 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală (devenit, după republicările și actualizările succesive ale nr.OG92/2003, până la data de 26.09.2005, art.117 alin.4, respectiv art.118 alin.4):"(4) Pentru obligațiile fiscale neplătite la termen, atât înainte, cât și după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, se datorează dobânzi și penalități de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment. Pentru obligațiile fiscale născute după data deschiderii procedurii de faliment și neplătite la termen nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere."

Se apreciază că dispozițiile art.15 alin.2 din nr.OG61/2002, ale art.15 alin.2 din nr.OG39/2003, ale art.111 alin.4 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală (devenit, după republicările și actualizările succesive ale nr.OG92/2003, până la data de 26.09.2005, art.117 alin.4, respectiv art.118 alin.4), nu derogă de la dreptul comun în materie (reglementat până la intrarea în vigoare a Legii nr.85/2006 de Legea nr.64/1995, republicată), ci reprezintă o reluare a dispozițiilor art.60 alin.(7) din Legea 64/1995 republicată, cu nuanțarea că, legea fiscală se aplică în situația în care societatea se află în procedură de reorganizare judiciară, doar în cazul dobânzilor și penalităților de întârziere aferente obligațiilor fiscale.

Se arată că majorările de întârziere au fost calculate în mod corect de către organul de control, până la data intrării în vigoare a prevederilor pct.21 al art. I, Secțiunea 1 din OG nr.47 din 28 august 2007, ținându-se seama și de dispozițiile art. II alin.6 din OG nr.47 din 28 august 2007, conform cărora "în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, organele fiscale vor calcula obligațiile fiscale accesorii datorate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de către contribuabilii aflați în stare de insolvență".

În probațiune, Curtea a încuviințat pentru reclamanta proba cu expertiza fiscala iar pentru pârâtă contraexpertiza, la dosar fiind depuse rapoartele de expertiza respectiv de contraexpertiza.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

Prin prezenta acțiune reclamanta solicită instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea în parte a actelor administrative atacate respectiv a Dispoziției nr.17/16.11.2007 și a Deciziei de nr.17/25.09.2007 emise de pârâtă, în sensul: - diminuării debitelor stabilite cu sumele corespunzătoare impozitelor pe construcțiile omise de la scutire după cum urmează: anul 2002 - suma de 666,22 lei, anul - 2003 - 6424,86 lei, anul - 2004 - 6093,42 lei, anul - 2005 - 14455,27 lei, anul 2006 - 14455 lei și anul 2007 - 1619,83 lei; - anularea accesoriilor: majorări, penalități și dobânzi, aferente debitelor reținute în cuprinsul actelor atacate.

În fapt, Curtea reține că în urma inspecției fiscale efectuate de organele de control din cadrul Direcției Fiscale a Municipiului T, a fost întocmit Raportul de Inspecție Fiscală cu nr. E 12007--/25.09.2007 și Decizia de nr. 17/25.09.2007, prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare către bugetul local, inclusiv aferente impozitului pe clădiri.

Curtea constată că reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei de impunere solicitând anularea parțiala a acestui act, în conformitate cu prevederile nr.OG92/2003 republicată, privind Codul d e procedură fiscală, însă contestația a fost respinsă în totalitate prin Dispoziția nr.17/16.11.2007.

Curtea a încuviințat în probațiune pentru reclamantă proba cu expertiza fiscală iar pentru pârâtă contraexpertiza în materie fiscală.

Pentru a pronunța soluția, Curtea va analiza acțiunea de față, prin raportare la prevederile legale incidente în cauză, care reglementează impozitele și taxele locale, raportat la fiecare an în parte care a fost avut în vedere de organul fiscal în întocmirea raportului de inspecție fiscală, respectiv a deciziei de impunere. Totodată, Curtea va avea în vedere și concluziile reținute de către experți în raportul de contraexpertiză.

Curtea nu va ține seama de concluziile raportului de expertiză inițial întocmit față de împrejurarea că experta în executarea expertizei nu a avut în vedere dispozițiile legale incidente în materia impozitelor și taxelor locale, astfel cum acestea au fost reglementate pe întreaga perioada vizată de control, prevederi care, după cum am menționat în considerentele sentinței reglementează în mod și expres și limitativ lista construcțiilor speciale care sunt scutite de impozitul pe clădiri. Numai pornind de la reglementările legale expertul ar fi fost în măsura să efectueze o expertiză relevantă în domeniu.

Astfel fiind, pentru anul 2002 reglementarea impozitelor și taxelor locale a făcut obiectul Legii nr.27/1994 republicată și modificată prin nr.OUG15/1999.

În cuprinsul anexei nr.2 la această lege este menționată în mod expres de către legiuitor lista clădirilor și construcțiilor care nu sunt supuse impozitului.

Astfel fiind, în acord cu dispozițiile speciale ale legii, nu sunt supuse impozitului pe clădiri următoarele construcții speciale, și anume: Construcțiile speciale: (1) sonde de țiței, gaze, sare; (2) platforme de foraj marin; (3) centrale hidroelectrice, centrale termoelectrice, stații de transformare, stații de conexiuni și posturi de transformare subterane; (4) centrale nuclearoelectrice; (5) cai de rulare; (6) galerii, planuri înclinate subterane și rampe de puț; (7) puțuri de mină; (8) coșuri de fum; (9) tunuri de răcire; (10) baraje și construcții accesorii; (11) diguri; (12) construcții hidromotrice, oceanografice și hidrometeorologice; (13) poduri, viaducte, apeducte, tuneluri; (14) conducte pentru transportul produselor petroliere, gazelor și al lichidelor industriale."

Prin <LLNK 11999 15180 301 0 45>OUG nr.15/1999, în completarea anexei nr.2, s-a adăugat la pct. 5, subpunctul (15) cu următorul cuprins: "altele de natură similară, cu avizul consiliilor locale."

Din cuprinsul anexei menționate rezultă fără putere de tăgada ca legiuitorul și-a propus să statueze în mod expres și limitativ clădirile care nu sunt supuse impozitului, identificându-le în concret pe fiecare categorie în parte. Totodată la punctul 15 din anexa menționată s-a prevăzut că sunt asimilate cu clădirile scutite de plata impozitului și construcțiile pentru care s-a obținut avizul consiliului local în acest sens.

Reclamanta a susținut în acțiunea introdusă în fața instanței că există o serie de mijloace fixe care ar fi scutite de la plata impozitului pe clădiri, dar care nu au fost avute în vedere ca atare de către organul fiscal, pentru anul 2002, și anume:clădire analitic, clădire cameră comandă, cabină electrică, clădire pentru tablou TF - 62, clădire st., clădire post trafo plus planșeu, clădire pentru tablou electric distrib. raf.2, clădire pentru post trafo pt.3, clădire post trafo pt.3, conducte alimentare pentru ulei și abat. conducte evacuare apa conv. curat, conducte alimentare ab. can., conducte preaplin de la apa ind. conducte apă recirc. conducte, conducte, conducte, conducte, conducte apă de la pompe la bazin, conducte dn 400 alim. conducte apa filtrare dn 200, instalație alimentare cu păcură și clădire principală.

Prin raportare la dispozițiile din anexa 2 la Legea nr.27/1994, Curtea constată că nu se încadrează în nici una dintre categoriile de clădiri vizate de legiuitor următoarele mijloace fixe menționate de către reclamanta, și anume: clădire cameră comandă, cabină electrică, clădire pentru tablou TF 62, clădire pentru tablou electric distrib. raf 2, clădire post trafo plus planșeu, clădire pentru post trafo pt.3, clădire post trafo pt.3 și clădire principală.

Curtea constată că aceste bunuri menționate nu se regăsesc ca atare în lista construcțiilor speciale scutite la impozitul pe clădiri, în nici una dintre pozițiile prevăzute în mod expres și limitativ de legiuitor.

Totodată, Curtea constată că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi solicitat pentru bunurile enumerate mai sus avizul consiliul local, astfel cum impune legislatorul pentru ca aceste clădiri să fie asimilate construcțiilor speciale scutite de plata impozitului.

Curtea constată că în mod eronat organul fiscal a reținut că o parte din mijloacele fixe enumerate de către reclamantă ar fi supuse impozitului.

Astfel, Curtea constată că se încadrează în enumerarea limitativ prevăzută de legiuitor următoarele bunuri invocate de reclamantă:clădire st. conexiuni, conducte alimentare pentru ulei și abat. conducte evacuare apa conv. curat, conducte alimentare ab. can., conducte preaplin de la apa ind. conducte apă recirc. conducte, conducte, conducte, conducte, conducte apă de la pompe la bazin, conducte dn 400 alim. conducte apa filtrare dn 200, și instalație alimentare cu păcură.

Aceste mijloace menționate se încadrează în lista cuprinsă în anexa 2 la lege și sunt scutite de plata impozitului. Pentru calificarea tehnica a lichidului care este transportat de conducte Curtea a avut in vedere opinia exprimata de către experți in raportul întocmit.

În ceea ce privește anul 2003 legislația aplicabilă pentru impozitele și taxele locale este reprezentată de nr.OG36/2002 privind impozitele și taxele locale.

În acest act normativ, în anexa 2 la punctul 7 sunt menționate expres și limitativ construcțiile speciale care nu sunt supuse impozitului, și anume: sonde de țiței, gaze, sare; (2) platforme de foraj marin; (3) centrale hidroelectrice, centrale termoelectrice, nuclearoelectrice, stații de transformare și de conexiuni, precum și clădirile și construcțiile speciale anexe ale acestora, posturi de transformare, rețele aeriene de transport și distribuire a energiei electrice, precum și stâlpii aferenți acestora, cabluri subterane de transport și distribuție, instalații electrice de forță; (4) canalizații și rețele de telecomunicații subterane și aeriene realizate pe suport propriu; (5) căi de rulare; (6) galerii, planuri înclinate subterane și rampe de puț; (7) puțuri de; (8) coșuri de fum; (9) turnuri de răcire; (10) baraje și construcții accesorii; (11) diguri, construcții-anexe și cantoane pentru intervenții la apărarea împotriva inundațiilor; (12) construcții hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunătățiri funciare, canale navigabile; (13) poduri, viaducte, apeducte, tuneluri; (14) conducte pentru transportul apei, al produselor petroliere, gazelor și lichidelor industriale, conducte de termoficare și rețele de canalizare; (15) terasamente; (16) cheiuri; (17) platformă betonată; (18) împrejmuiri; (19) instalații tehnologice, rezervoare și bazine pentru depozitare; (20) altele de natură similară stabilite prin hotărâre a consiliului local. "

La punctul 20 din lista menționată se regăsesc și acele clădiri care nu sunt supuse impozitării care au fost stabilite ca atare prin hotărâre a Consiliului Local.

Prin, urmare, regimul statuat pentru anul 2003 este similar celui reglementat pentru anul 2002. În plus, pentru acest an exista menționat în mod expres procedura de avizare în Normele Metodologice de aplicare a nr.OG36/2002, și anume la punctul 9.05, și anume se impune formularea unei cereri de către societate care trebuie efectuată anual, cu mențiunea că pentru anul 2003 aceasta va fi depusă cel mai târziu la 15.12.2002.

În acțiunea formulată reclamanta susține ca pentru anul 2003 au fost anumite mijloace fixe care au fost în mod eronat impozitate deși erau scutite de impozit, și anume: clădire cameră comandă,cabină electrică,clădire pentru tablou TF 62, clădire post trafo plus planșeu, decantor din ba pentru rec. apă clădire pentru tablou electric distrub. raf. 2, clădire pentru post trafo pt.3, clădire post trafo pt. 3, canal plutire deschis 129 ml, canal colector,canal preaplin la rez. apă, decantor, decantor, canaliuate tub beton 800 ml, canalizare tub beton, canalizare tub beton, canalizare tub beton, canalizare tub beton, groapă din beton și, rezervor ba, cheson ppe. ape uz colonie, canalizare din tuburi beton, canal termic spre conexiuni,canalizare subterană cu cablu, rezervor ba, decantor. ba, decantor. ba, bazin filtrare ba 1.8.11, bazin filtrare ba, bazin filtrare ba, bazin filtrare ba, bazin filtrare ba, inst. de iluminat pe stâlpi, clădire gospodărie combustibil, clădire stație tratare, clădire casa reglare gaz, inst. el. pentru iluminat, batal păcură, inst. de iluminat și inst. el. de iluminat.

Curtea constată că prin raportare la prevederile exprese mai sus enunțate, există o serie de construcții ce se încadrează în lista limitativă prevăzută de legiuitor, și anume: clădire post trafo plus planșeu, clădire pentru post trafo pt.3, clădire post trafo pt.3, canal plutire deschis 129 ml, canal colector, canal preaplin la rez. apă, canalizare tub bet. 800 ml, canalizare tub beton, canalizare tub beton, canalizare tub beton, canalizare tub beton, canalizare din tuburi beton, rezervor ba.

Aceste bunuri, încadrându-se în lista menționată de legiuitor sunt scutite și de la plata impozitului, astfel că în mod eronat organul fiscal a reținut că pentru aceste construcții s-ar datora impozit.

Celelalte mijloace fixe menționate de către reclamantă în cererea de chemare în judecată nu se încadrează în nici o categorie de construcții speciale. Totodată Curtea constată că reclamanta nu a făcut dovada că pentru mijlocele fixe respective ar exista avizul Consiliului Local exprimat într-o hotărâre prin care să fie asimilate construcțiilor speciale care ar beneficia de scutire de impozit.

Astfel fiind, Curtea reține că următoarele bunuri au fost corect impozitate, și anume:clădire cameră comandă, cabină electrică, clădire pentru tablou TF 62, clădire pentru tablou el. distrib. raf 2, decantor din ba. pentru rec. apă, decantor, decantor, decantor ba. decantor ba. canal termic spre conexiuni, canalizare subterană cu cablu, bazin filtrare ba 1.8.11, bazin filtrare ba. bazin filtrare ba. bazin filtrare ba. bazin filtrare ba. inst. de iluminat pe stâlpi, inst. el. pentru iluminat, inst. de iluminat, inst. el. de iluminat, clădire gospodărie combustibil, clădire stație tratare, clădire casa reglare gaz și batal păcură, canal termic spre conexiuni și canalizare subterană cu cablu.

În ceea ce privește mijloacele fixe reprezentate de din beton și și cheson ape uz colonie aceste mijloace fixe au fost considerate a fi scutite de către însuși organul fiscal.

În ceea ce privește impozitarea clădirilor pentru anii 2004, 2005 și 2006 Curtea constată la legislația în materia impozitelor și taxelor locale este reprezentat de Legea nr.571/2003, care în articolul 250 alin.1 pct.11 lit. a) - s) menționează construcțiile speciale scutite de impozit pe clădiri, și anume: a) sonde de țiței, gaze, sare; b)platforme de foraj marin; c) orice centrală hidroelectrică, centrală termoelectrică, centrală nuclearoelectrică, stație de transformare și de conexiuni, clădire și construcție specială anexa a acesteia, post de transformare, rețea aeriană de transport și distribuție a energiei electrice și stâlpii aerieni acesteia, cablu subteran de transport, instalație electrică de forță; d) canalizații și rețele de telecomunicații subterane si aeriene; e) căi de rulare, de incintă sau exterioare; f) galerii subterane, planuri înclinate subterane și rampe de puț; g) puțuri de mină; h) coșuri de fum; i) turnuri de răcire; j) baraje și construcții accesorii; k) diguri, construcții - anexe și cantoane pentru intervenții la apărarea împotriva inundațiilor; l) construcții hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunătățiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele si stațiile de pompare aferente canalelor; m) poduri, viaducte, apeducte și tuneluri; n) rețele și conducte pentru transportul sau distribuția apei, produselor petroliere, gazelor și lichidelor industriale, rețele și conducte de termoficare și rețele de canalizare; o) terasamente; p) cheiuri; g) platforme betonate; r) împrejmuiri; s) instalații tehnologice, rezervoare și bazine pentru depozitare; t) construcții de natură similară stabilite prin hotărâre a consiliului local.

La litera t) din enumerarea menționată se prevede în mod expres că pentru scutirea de plata impozitului pe clădiri este nevoie, dacă construcția nu se încadrează în vreuna dintre categoriile menționate la celelalte puncte, de avizarea acestora prin hotărârea Consiliului Local cu respectarea procedurii de avizare menționată de nr.HG44/2004.

Reținând dispozițiile legale menționate, Curtea constată că mențiunile făcute în considerentele sentinței cu privire la scutirea de plata impozitului aferent anului 2003 sunt valabile și pentru anii 2004, 2005 și 2006.

Pentru anul 2007 sunt aplicabile în materia în discuție prevederile Codului fiscal, mai sus menționate.

Reclamanta a susținut că pentru acest an în mod eronat organul fiscal ar fi reținut impozitarea pentru anumite mijloace fixe, și anume: clădire cameră comandă, cabină electrică, clădire pentru tablou TF 62, clădire post trafo plus planșeu, clădire pentru tablou el. distrib. raf. 2, clădire pt. post trafo pt.3, clădire post trafo pt.3, inst. de iluminat pe stâlpi, clădire gospodărie combustibil, clădire stație tratare, clădire casă reglare gaz, inst. el. pentru iluminat, instalație de iluminat și instalație el. de iluminat.

Curtea constată în acord cu dispozițiile art.250 alin.2 din Legea nr.571/2003 "Nu intră sub incidența impozitului pe clădiri construcțiile care nu îndeplinesc elementele constitutive ale unei clădiri".

Alineatul 1 al punctului 6 din art.250 al Codului fiscal prevede " pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt, după cum urmează clădirile care sunt afectate centralelor hidroelectrice, termoelectrice și nuclearo - electrice. stațiilor și posturilor de transformare, precum și stațiilor de conexiuni."

Conform alin.5 al art.249 din același act normativ prin noțiunea de "clădire" se înțelege "orice construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite".

Curtea constată că din analiza textelor de lege mai sus redate legiuitorul scutește de la impozitare clădirile speciale ori care ar fi acestea cu excepția celor menționate la art.250 care intră în categoria construcțiilor impozabile dar care sunt scutite prin efectul legii.

Reținând aspectele menționate, Curtea constată că sunt supuse impozitării clădire cameră comandă, cabina electrică, clădire pt. tablou TF-62, clădire pentru tablou el distrib.raf.2, clădire gospodărie combustibil, clădire stație tratare și clădire casa reglare gaz întrucât acestea sunt construcții care servesc la adăpostirea de echipamente și instalații, nefiind incluse în lista expres și limitativ prevăzută de legiuitor.

În schimb, Curtea constată că sunt scutite de plata impozitului în acord cu prevederile pct.6 din art.250 din Legea nr.571/2003, fiind clădiri afectate stațiilor și posturilor de transformare clădirea post trafo plus planșeu, clădire pt. post trafo pt.3, clădire post trafo pt.3.

În ceea ce privește mijloacele fixe reprezentate de inst. de iluminat pe stâlpi, inst. el. pentru iluminat, instalație de iluminat și instalație el. de iluminat, Curtea constată că experții desemnați în cauză au solicitat reclamantei să prezinte documente care să justifice dacă aceste instalații nu sunt instalații electrice pentru iluminat care sunt luate în considerare la determinarea valorii de inventar însă aceasta nu a prezentat înscrisurile solicitate.

În ceea ce privește suma care a fost calculată în mod eronat de către pârâtă pentru clădiri care, după cum am menționat, sunt scutite de la plata impozitului este în cuantum de 6.635 lei RON, astfel cum rezultă din calculul efectuat de către experți în raportul de contraexpertiză depus la dosarul cauzei.

În ceea ce privește cuantumul accesoriilor datorate de către reclamantă precum și data până la care acestea se pot percepe, Curtea constată că reglementarea legislativă este diferită pe perioada vizată de control.

Pentru a statua asupra acestei probleme trebuie sa avem în vedere că reclamanta se afla în procedura reorganizării judiciare. Deschiderea procedurii de reorganizare judiciară și faliment, prevăzuta de Legea nr.64/1095, a fost dispusă de către Tribunalul Timiș, la solicitarea " T" prin încheierea nr. 1863/08.11.2001, în cauza din dosar nr.9826/COM/2001/

Din aceste documentele existente la dosar și care au fost puse și la dispoziția experților rezultă că Adunarea Generală a Acționarilor aflați în de creanțe nu a aprobat nici un plan de reorganizare judiciară a debitoarei.

Astfel cum rezultă din decizia atacată, Curtea constată că accesoriile au fost calculate de către pârâtă până la data de 03 septembrie 2007, data intrării în vigoare a art.122 ind.1 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.

În continuare vom analiza dispozițiile legale incidente în această materie în perioada vizată de control.

Legea nr.64/1995 republicată, privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului dispune în articolul 45 că nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior deschiderii procedurii și negarantate cu ipotecă, gaj sau altă garanție reală mobiliară ori drept de retenție, de orice fel, sau părților negarantate din creanțele garantate cu astfel de garanții, de la data deschiderii procedurii, în afara de cazul în care, prin programul de plată a creanțelor cuprins în planul de reorganizare, se deroga de la prevederile de mai sus.

Aceeași lege, la art.92. alin.(7), dispune că pentru neachitarea obligațiilor bugetare datorate atât înainte, cât și după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, debitorul datorează majorări de întârziere și penalități de întârziere conform legii speciale în materie, până la data achitării acestora sau, după caz, până la data intrării în faliment.

Astfel, prevederile art.92. alin(7) din Legea nr.64/1995 republicată instituie un regim derogator de la art.45 din aceeași lege, pentru creanțele bugetare și, implicit, fiscale în situația reorganizării judiciare.

Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, a abrogat dispozițiile art.156 alin.3 din Legea nr.64/1995 republicată care dispune la articolul 41 ca nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii.

În alineatul 4 al aceluiași articol se arată că nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute ulterior datei deschiderii atât a procedurii simplificate, cât și a celei generale, în cazul în care nici un plan de reorganizare nu este confirmat.

Curtea constată că după intrarea în vigoare a Legii nr.85/2006 se aplică prevederile art.41 alin.4 mai sus menționate în sensul că accesoriile nu pot fi adăugate creanțelor născute ulterior datei deschiderii atât a procedurii simplificate, cât și a celei generale, în cazul în care nici un plan de reorganizare nu este confirmat, astfel cum este cazul de față.

Însă, în ceea ce privește perioada până la data intrării in vigoare a Legii nr.85/2006 se aplică prevederile specifice materiei fiscale, și anume nr.OG61/2002, nr.OG39/2003 și nr.OG92/2003 care cuprind dispoziții speciale cu privire la modul în care se datorează accesoriile aferente obligațiilor fiscale, în cazul procedurii de reorganizare judiciară sau a procedurii falimentului.

Astfel Curtea constată că în acord cu prevederile art.15 alin.2 din nr.OG61/2002, în prezent abrogată, pentru obligațiile bugetare neplătite la termen atât înainte, cât și după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară se datorează dobânzi și penalități de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment, dacă aceasta a fost declanșată înainte de începerea procedurii de executare silită.

Totodată în articolul 15 alin.2 din nr.OG39/2003, în prezent abrogată sunt reluate prevederile legale mai sus enunțate.

În nr.OG92/2003 se arată în art.118 alin.4 că pentru obligațiile fiscale neplătite la termen, atât înainte, cât și după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, se datorează dobânzi și penalități de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment. Pentru obligațiile fiscale născute după data deschiderii procedurii de faliment și neplătite la termen nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere.

Acest text legal a suferit modificări abia prin Legea nr.47/2007 care prin art. 122 ind.1 menționează că pentru creanțele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței nu se datorează și nu se calculează majorări de întârziere după data deschiderii procedurii insolenței. Curtea constată că abia în anul 2007 se regăsesc în reglementările fiscale dispoziții similare celor din Legea nr.85/2006.

Coroborând textele de lege mai sus invocate Curtea constată că reclamanta pe perioada de control se afla în procedura de reorganizare și nu în procedura de faliment, pe cale de consecința aceasta datorează accesorii pe toată perioada reglementată de aceste legi speciale în materie de colectare creanțe.

Astfel, abia o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr.85/2006 și anume la data de 20 iulie 2006 se poate vorbi despre exceptarea obligațiilor fiscale de la plata a accesoriilor, în cazul deschiderii procedurii insolvenței care cuprinde și procedura de reorganizare judiciară în care se afla compania.

Din analiza dispozițiilor legale mai sus menționate Curtea constată că organul fiscal avea obligația să calculeze accesorii la suma datorată de către reclamantă până la data de 20.07.2006, când a intrat în vigoare art.41 alin.4 din Legea nr.85/2006.

Față de considerentele mai sus expuse, văzând și dispozițiile legale menționate, precum și concluziile raportului de contraexpertiză, Curtea va admite în parte acțiunea formulată de către reclamantă.

Curtea va anula în parte actele administrative reprezentate de dispoziția nr.17 din 16.11.2007 emisă de Direcția Fiscală a Municipiului T și decizia de impunere nr.17/25.09.2007 emisă de Direcția Fiscală a Municipiului T în sensul că va exonera reclamanta de plata către pârâtă a sumei de 6.635 lei reprezentând impozite pe clădiri și a sumei de 3.920 lei cu titlu de accesorii la impozitul mai sus menționat.

Făcând aplicarea dispozițiilor art.276 Cod procedură civilă, Curtea va obliga reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând o parte din onorariul expert achitat de către parata cu ocazia efectuării raportului de contraexpertiza încuviințat in cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta " T", cu sediul în T,-, jud. T în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA FISCALĂ A MUNICIPIULUI T, cu sediul în T, B-dul - nr.1, jud. T și în consecință:

Anulează în parte actele administrative reprezentate de dispoziția nr.17 din 16.11.2007 emisă de Direcția Fiscală a Municipiului T și decizia de impunere nr.17/25.09.2007 emisă de Direcția Fiscală a Municipiului T în sensul că exonerează reclamanta de plata către pârâtă a sumei de 6.635 lei reprezentând impozite pe clădiri și a sumei de 3.920 lei cu titlu de accesorii la impozitul mai sus menționat.

Obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând o parte din onorariu expert.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 08.07.2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

RED:/23.07.09

TEHNORED:/23.07.09

4.ex./SM/emis 2 com.

Se comunică:

- reclamanta - " T", - T,-, jud.

- pârâta - DIRECȚIA FISCALĂ A MUNICIPIULUI T, - T, B-dul - nr.1, jud.

Președinte:Diana Duma
Judecători:Diana Duma

Vezi și alte spețe de contencios administrativ: