Contestație act administrativ fiscal. Sentința 244/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.244/CA
Ședința publică de la 15 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Costea
Grefier - - -
S-a luat în examinarecontestațiaformulată în contencios administrativ și fiscal de contestatoarea - SRL, cu sediul în C, Port - Clădirea, Et. III, 304, cu domiciliul procedual ales la Cabinet av.,-, - 8,.A,.14, județul C, în contradictoriu cu pârâta ANAF-DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE, cu sediul în B,- -76, județ B, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Acțiune prin declinare competentă, potrivit sentinței civile nr. 78/03.03.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției prematurității, luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.
CURTEA:
Asupra contestației în contencios administrativ și fiscal de față:
Prin acțiunea promovată și înregistrată la data de 24.11.2008 pe rolul Tribunalului Constanta sub nr-, reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta ANAF- Direcția Județeana pentru Accize și Operațiuni Vamale B, a formulat contestație împotriva deciziei de impunere emisă de pârâtă la data de 06.10.2008, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea deciziei contestate, ca nelegală.
In motivarea cererii, se arată că pârâta, la data de 06.10.2008, în baza Raportului de inspecție fiscală din data de 03.10.2008 a emis o decizie de impunere în sarcina reclamantei, pentru suma de 2.8952,470 lei, din care 2.044.157 lei cu titlu de accize încasate din vânzarea produselor energetice și 803.313 lei cu titlu de penalități de întârziere.
S-a susținut că aceste sume de bani nu sunt datorate de către reclamantă iar determinarea obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei nu au o bază legală.
In drept, au fost invocat art.129 pct.5 din Codul fiscal.
Pârâta, legal citată, a formulat și depus întimpinare, prin care, pe cale de excepție, a fost invocată necompetenta materială a Tribunalului Constanta, cu raportare la prevederile art.3 din Cod procedură civilă și art.209 alin.1, lit.c Cod de procedură fiscală, precum și excepția prematurității promovării acțiunii, cu raportare la disp.art.205-218 din Codul d e procedură fiscală.
Instanța, la termenul de judecată din data de 03.02.2009, a pus în discuția părților excepția necompetentei materiale a Tribunalului Constanța.
Prin sentința civilă nr.78 din 03.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțaa admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, în conformitate cu dispozițiile art.158 alin.3 din Codul d e procedură civilă, a declinat cauza spre competentă soluționare în favoarea Curții de Apel Constanța.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut valoarea câtimii obiectului cererii promovate de către reclamantă ce depășește suma de 500.000 lei și faptul că litigiul este de natură administrativ fiscală, natură rezultată din cuprinsul actului contestat.
La Curtea de Apel Constanța cauza s-a înregistrat sub nr-.
La termenul de judecată din 11 mai 2009, instanța a dispus citarea contestatoarei cu mențiunea de a răspunde la excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare, la care - SRL nu a răspuns.
In considerarea dispozițiilor art. 137 din Codul d e procedură civilă și având în vedere ordinea de soluționare a excepțiilor, Curtea a pus în discuție excepția prematurității contestației.
Analizând această excepție, instanța reține:
Prin decizia de impunere emisă ca urmare a întocmirii raportului de inspecție fiscală din data de 03.10.2008 au fost stabilite în sarcina reclamantei - SRL obligații fiscale suplimentare în suma de 2.852.470lei.
Codul d e procedură fiscală consacră Titlul IX soluționării contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale.
Legiuitorul a prevăzut expres, în acest titlu art. 205, dreptul celui lezat în drepturile sale, să conteste la organul fiscal competent titlul de creanță sau orice act administrativ fiscal. Capitolul II stabilește organul competent să se pronunțe precum și modalitatea de soluționare respectiv, decizia.
Art.218 alin.2, cuprins în Capitolul IV al acestui titlu, prevede că: "deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art.212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, potrivit legii". Prin urmare, organul fiscal competent sesizat cu soluționarea contestației analizează legalitatea obligațiilor fiscale stabilite anterior și se pronunță prin decizie iar această decizie este supusă controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ.
În cauză, se constată că societatea reclamantă nu a formulat contestație, la organul fiscal, împotriva deciziei de impunere contestând stabilirea la plată a sumei de 2.852.4700 lei.
Ori, potrivit art. 218 alin.2 Cod de procedură fiscală, doar decizia emisă de organul fiscal sesizat cu soluționarea contestației poate face obiectul acțiunii în contencios administrativ.
In condițiile în care, calea administrativă de atac nu a fost soluționată prin emiterea unei dispoziții, in sensul art. 218 alin.2 Cod de procedură fiscală, care să facă obiectul acțiunii în contencios administrativ, Curtea urmează să respingă contestația ca prematur formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prematurității.
Respinge contestațiaformulată în contencios administrativ și fiscal de contestatoarea - SRL, cu sediul în C, Port - Clădirea, Et. III, 304, cu domiciliul procedual ales la Cabinet av.,-, - 8,.A,.14, județul C, în contradictoriu cu pârâta ANAF-DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE, cu sediul în B,- -76, județ B, având ca obiect contestație act administrativ fiscal,ca prematur formulată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 15 iunie 2009.
Președinte, - - |
pt.grefier - -, aflată în o, semnează cf. art.261(2) Cod. pr.civilă Prim grefier |
Red.hot. jud.
5 ex/07.08.2009
Emis 3 comunicări/10.08.2009
Președinte:Monica CosteaJudecători:Monica Costea