Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2456/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 2456/2009
Ședința publică din data de 13.10.2009
Completul este compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta - - CÂMPIA și de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței civile nr. 1377 din 20 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal se prezintă pentru recurenta-reclamantă avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recurenta DGFP este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar recursul formulat de - - vizează cheltuielile de judecată.
S-a prezentat referatul cauzei constatându-se că s-au înregistrat la dosar precizări la recursul formulat de recurenta-pârâtă DGFP și concluzii scrise formulate de reclamantă cu privire la recursul pârâtei.
Reprezentanta recurentei -reclamante - - solicită să se constate că recursul a rămas fără obiect urmare a îndreptării erorii materiale din hotărârea atacată, prin care s-a dispus și plata cheltuielilor de judecată. u are alte cereri de formulat.
Curtea, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, constată că recursurile se află în stare de judecată și acordă cuvântul pentru concluzii în recurs.
Reprezentanta recurentei-reclamante solicită să se constate că propriul recurs a rămas fără obiect iar cu privire la recursul pârâtei DGFP solicită respingerea recursului cu obligația de plată a cheltuielilor de judecată conform actelor justificative Arată că susține motivele din cuprinsul concluziilor scrise.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1377 din 20 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr- s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta - - Câmpia în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud.
S-a anulat în parte decizia nr. 126/27.08.2007 emisă de pârâtă precum și decizia de impunere nr. 65/24.05.2007 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală pentru rambursarea TVA nr. 31/25.05.2007 cu privire la suma de 89.922,7 lei, reprezentând majorări și penalități de întârziere.
Au fost menținute restul dispozițiilor actelor contestate.
A fost obligată pârâta la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 2.320 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, reclamanta - - a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. C, anularea raportului de inspecție fiscală nr. 31/2007, a deciziei de impunere nr. 65/2007 și a deciziei nr. 126/27.08.2007 și a obligației de plată a sumei reprezentând TVA suplimentar pentru anii 2004-2006, obligației de plată a dobânzilor, penalităților și majorărilor de întârziere și admiterea la rambursare a sumei de 104.587 lei.
În motivarea cererii, a arătat reclamanta că societatea nu a optat pentru taxarea operațiunilor de închiriere pentru care nu avea dreptul să emită facturi fiscale cu TVA. Organele fiscale au anulat - SRL dreptul de deducere TVA aferent acestor facturi de închiriere pentru întreaga perioadă mai 2004- 2006. Acesta este și motivul pentru care organele de control nu au permis deducerea în cursul anului 2004 TVA aferentă lucrărilor de modernizare ale imobilului închiriat, TVA care se ridică la suma de 94.189 lei și pe care l-au transformat automat în TVA de plată. Întrucât în perioada 2004-2006 societatea a avut de achitat și a achitat în mod constant TVA de plată lunar conform deconturilor TVA depuse, organele de control au considerat diferențele mai sus prezentate ca fiind TVA suplimentar la plată, TVA pentru care au fost calculate dobânzi, penalități și majorări de întârziere. Cu toate că în perioada mai 2004- 2006, lună de lună societatea a colectat și a achitat TVA mai mult cu suma totală de 304.529 lei ca urmare a facturării eronate cu TVA a chiriei imobilului, organele de control, în mod abuziv, nu au luat în considerare acest fapt, calculând dobânzi, penalizări și majorări numai pentru sumele pe care le-au identificat ca fiind suplimentare, fără a diminua aceste sume cu TVA achitat eronat de societate. Dacă organele de control nu au permis deducerea TVA aferent lucrărilor de modernizare ale imobilului închiriat pe motiv că operațiunea de închiriere este scutită de TVA fără drept de deducere, atunci acestea aveau obligația să reconsidere în același fel și TVA colectat aferent operațiunilor de închiriere ale aceluiași imobil, în sensul diminuării corespunzătoare a acestuia, în virtutea principiului proporționalității.
Mai arată reclamanta că majorările, dobânzile și penalizările se datorează exclusiv pentru neachitarea la scadență a sumelor datorate, adică a TVA datorat și calculat potrivit Codului fiscal ca diferență între TVA aferentă operațiunilor taxabile și TVA aferentă achizițiilor de bunuri și servicii. În cazul de față, societatea nu datora lună de lună TVA aferent operațiunilor de închiriere de imobile, astfel că acest TVA colectat și achitat reprezintă de fapt o plată lunară în plus sau în avans în contul TVA general datorat de societate, plată pe care organele fiscale erau obligate să o deducă din debitele suplimentare stabilite, atunci când au calculat obligațiile fiscale accesorii. De asemenea, atunci când se corectează declarațiile fiscale inițiale, indiferent de modalitatea de corectare a acestora și indiferent dacă aceste declarații se corectează înaintea, în timpul sau ulterior unei inspecții fiscale, obligațiile fiscale accesorii se vor calcula pentru sumele rezultate după corectare și nu pentru sumele stabilite inițial, așa cum eronat au procedat organele fiscale. Dacă organele fiscale au stabilit ca măsură stornarea și evidențierea ca atare în contabilitate și în decont până la 31.05.2007 a TVA-ului colectat aferent facturilor de închiriere ca unică posibilitate de corectare a deconturilor de TVA aferente perioadei mai 2004- 2006, rezultă că potrivit prevederilor Deciziei nr. 4/2006 emisă de Comisia Centrală Fiscală și ale art. 116 din OG nr. 92/2003, obligațiile fiscale accesorii se vor calcula luând în considerare toate corecturile și modificările atât pozitive cât și negative rezultate în urma inspecției fiscale.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. Caf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate ca nefondate.
În motivarea întâmpinării, a arătat pârâta că reclamanta nu a adus argumente împotriva constatărilor stabilite de organul fiscal suplimenta ci s-a rezumat la a ataca nediminuarea taxei pe valoare adăugată stabilită suplimentar cu taxa pe valoare adăugată colectată de societate aferentă sumelor scutite. Reclamanta nu avea depusă pentru perioada mai 2004- 2006 la organele fiscale notificarea pentru optarea taxării operațiunilor de închiriere de bunuri imobile, operațiuni scutite fără drept de deducere și a emis cu TVA facturile pentru operațiunile respective. Ca atare, s-a dispus stornarea facturilor emise cu TVA și refacturarea acestor operațiuni fără TVA și înregistrarea a decontului de TVA în perioada în care au fost dispuse măsurile, respectiv luna mai 2007. Astfel, în perioada în care s-a solicitat TVA de rambursat nu erau întocmite facturile stornate.
Prin Decizia de impunere nr. 65/24.05.2007 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală pentru rambursare TVA încheiat la data de 22.05.2007, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată suplimentare în sumă de 152.302 lei, din care 60.600 lei-TVA, ca urmare a identificării de TVA suplimentar de plată în sumă de 165.187 lei și 91.702 lei-majorări de întârziere.
De asemenea, organele fiscale de control au arătat faptul că, în perioada mai 2004 - 2006 inclusiv, reclamanta, în calitate de locator, a facturat eronat cu TVA către locatarul - SRL, operațiuni de închiriere ale unui imobil modernizat, calculând eronat TVA în sumă de 304.529,57 lei, deoarece nu a notificat organului fiscal opțiunea de taxare a acestor operațiuni. Având în vedere că societatea nu a optat pentru taxarea cu TVA a operațiunilor de închiriere, conform art. 141 alin. 2 lit. k din Codul fiscal, organele de control au ajustat în mod corect dreptul de deducere exercitat în anul 2004, aspect ce rezultă atât din raportul de expertiză efectuat în cauză și recunoscut și de către reclamantă prin acțiunea introductivă.
Având în vedere că la termenul de judecată din data de 15.05.2009, reclamanta a învederat faptul că solicitarea sa de rambursare TVA a fost soluționată în mod favorabil, tribunalul a analizat legalitatea impunerii de majorări și penalități de întârziere.
Din raportul de expertiză fiscală efectuat în cauză, rezultă că organele de control, atunci când au procedat la calculul accesoriilor, nu au ținut cont de faptul că reclamanta a colectat eronat pentru perioada mai 2004 - 2006 TVA în sumă de 304.529 lei, TVA pe care reclamanta l-a achitat la data scadenței bugetului de stat. Prin urmare, în mod nelegal organele de control au calculat dobânzi, penalități și majorări pentru sumele pe care le-au identificat ca fiind suplimentare, fără a compensa aceste sume cu TVA colectat eronat de societate și achitat efectiv. Dispozițiile invocate de pârâtă în acest sens, respectiv art. 150 alin. 3 Cod procedură fiscală potrivit cărora orice persoană care înscrie taxa pe o factură sau în orice alt document care servește ca factură este obligată la plata acesteia au intrat în vigoare abila la data de 01.01.2007, astfel încât nu puteau fi aplicate retroactiv pentru perioada mai 2004 - 2006.
Rezultă din dispozițiile art. 115, 116 din OUG nr. 92/2003 că majorările, dobânzile și penalitățile se datorează exclusiv pentru neachitarea la scadență a sumelor datorate, adică a TVA datorat și calculat potrivit Codului fiscal, ca diferență între TVA aferentă operațiunilor taxabile corect determinate și TVA aferentă achizițiilor de bunuri și servicii. De asemenea, așa cum întemeiat a susținut și reclamanta, atunci când se corectează declarațiile fiscale inițiale, indiferent de modalitatea de corectare a acestora și indiferent dacă aceste declarații se corectează înaintea, în timpul sau ulterior unei inspecții fiscale, obligațiile fiscale accesorii se vor calcula pentru sumele rezultate după corectarea erorilor și nu pentru sumele stabilite inițial, așa cum eronat au procedat organele de control. Mai mult decât atât, potrivit Deciziei Comisiei de proceduri nr. 3/18.12.2008, majorările trebuiau calculate din momentul scadenței și până la momentul stingerii sumei datorate, sumele stabilite suplimentar putând fi stinse prin compensare cu plata facturată suplimentar în contul TVA colectat eronat pentru operațiunile de închiriere.
Or, raportat la toate considerentele reținute anterior, expertul numit în cauză a stabilit că reclamanta putea fi obligată doar la plata sumei de 1.779,30 lei, reprezentând majorări și penalități de întârziere și nu suma stabilită de organele de control fiscale, respectiv cea de 91.702 lei.
Prin urmare, actele atacate fiind nelegale cu privire la suma de 89.922,7 lei, stabilită eronat de organele de control, tribunalul le-a anulat în parte, cu privire la această sumă.
Împotriva sentința civilă nr. 1377/2009 a Tribunalului Cluja formulat recurs - - Câmpia, solicitând temeiul art. 312 din proc. civ. din coroborat cu arte 304 pct. 9. proc. civ. după analizarea ansamblului materialului probator scris administrat în cauză în fața instanței de fond, si după îndeplinirea formelor procesuale legale care se impun în cauză, prin decizia ce va pronunța, admiterea recursului stfel cum acesta a fost formulat si, pe cale de consecință, modificarea în parte a sentinței atacate ca fiind nelegală, netemeinică si nefondată si, raportat la art. 304 indice 1 din proc. civ. rejudecând pe fond cererea introductivă, admiterea capătului de cerere privitor la cheltuielile de judecată în întregime ocazionate cu prezentul litigiu in toate fazele procesuale; obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate prin prezentul recurs, constând în onorariul avocațial în conformitate cu documentele justificative anexate.
În motivarea recursului, recurenta arată că în conformitate cu disp. art. 274 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată la plata, în favoarea reclamantei, a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, respectiv contravaloarea onorariului de
avocat si a onorariului de expert." In cadrul dispozitivului instanța dispune următoarele cu privire la cheltuielile de judecată: "Obligă pârâta la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 2.320 lei, reprezentând cheltuieli de judecată."
Sub acest aspect sentința instanței de fond este dată cu încălcarea legii, respectiv a prevederilor art. 274 277 din proc. civ. motiv de recurs care se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 din proc. civ.
Astfel, pentru a detalia situația care a determinat-o la solicitarea acestei sume, învederează instanței că circuitul dosarului a fost in trei instanțe, până la promovarea prezentului recurs. Recurenta a investit instanța cu prezenta cauză în dosarul cu numărul - al Tribunalului Cluj, pentru această primă fază procesuală, în fața instanței de fond, achitând onorariu avocat in cuantum de 1.000 lei prin chitanța nr. -/22. 04. 2008, precum si taxa de timbru si timbrul judiciar. Ca urmare a respingerii acțiunii de către instanța de fond, recurenta a fost nevoită să achite onorariu avocațial pentru recurs, în cuantum de 1.785 lei cu chitanța nr. -/13. 06. 2008. Recursul a fost admis, sentința fiind casată pentru necercetarea fondului si dosarul trimis spre rejudecare în fața instanței de fond, dosarul primind număr nou -, pentru această rejudecare recurenta achitând onorariu avocațial în cuantum de 1.785 lei cu chitanța nr. -/11.11.2008. De asemenea, a achitat onorariul expertului asistent in cuantum de 4.760, lei dovedit cu factura si ordinul de plată depuse la dosar, precum și onorariul expertului judiciar dovedit cu chitanțele originale aflate în dosar.
Toate aceste documente justificative ale cheltuielilor solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată au fost justificate de către recurentă cu documentele contabile, în ciuda acestui fapt, pentru motive neexprimate de către instanță s-au admis ca și cheltuieli de judecată numai suma de 2. 320 lei, fără a se preciza că se acordă cheltuieli de judecată parțiale. Nu consideră că există un motiv temeinic pentru acordarea în parte a cheltuielilor de judecată deoarece prin sentința pronunțată în prezentul dosar instanța a admis în fapt cererea de chemare în judecată inițial formulată, recurenta neavând nicio culpă în circuitul suferit de prezentul dosar.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și Direcția Generală a Finanțelor Publice C, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii în tot a acțiunii în contencios fiscal formulate de reclamanta A, cu consecința menținerii ca temeinice si legale ale Raportului de inspecție fiscală nr.31/2007 si Deciziei de impunere nr.126/27.08.2009, și exonerarea pârâtei de plata cheltuielilor de judecată.
In subsidiar, în cazul în care se va menține ca temeinică si legală sentința atacată în privința accesoriilor în cuantum de 82. 922, 7 lei, solicită modificarea acesteia în privința cheltuielilor de judecată, dispunând plata acestora în mod proporțional de către părțile litigante.
În motivarea recursului recurenta arată că prin sentința atacată, fost admisă în parte acțiunea in contencios fiscal formulată de reclamanta, în sensul anulării în parte a Deciziei de impunere nr.65/24.05.2007 emisă în baza raportului de inspecție fiscală pentru rambursare de nr.31/25.05.2007 cu privire la suma de 89.922,7 lei, reprezentând majorări și penalități de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond si-a însușit concluziile Raportului de Expertiză fiscală judiciară, ignorând întru totul temeiurile de drept reținute de organele fiscale in determinarea accesoriilor reținute potrivit Raportului de inspecție fiscală nr. nr.31/2007, după cum urmează:
Din Raportul de expertiză fiscală - a reținut instanța de fond - rezultăcăorganele de control nu au ținut cont de faptul că reclamanta a colectat eronat pentru perioada mai 2004 - 2006, în sumă de 304.529 lei, pe care aceasta I-a achitat la data scadentei către bugetul de stat. Prin urmare, in mod nelegal organele de control au calculat dobânzi, penalități și majorări de întârziere pentru sumele pe care le-au identificatcafiind suplimentare, fără a compensa aceste sume cu colectat eronat de societate si achitat efectiv. ln drept, instanța a reținut faptul că art.150 alin. 3 Cod de procedura fiscală invocat de organele de control fiscal potrivit cărora orice persoană care înscrie taxa pe o factură sau în orice alt document care serveștecafactură este obligată la plata acesteia, au intrat in vigoare la 01.07.2007, astfel că puteau fi aplicate retroactiv pentru perioada mai 2004 - 2006. Rezultă deci din dispozițiile art.115, 116, din OG nr.92/2003 că majorările, dobânzile si penalitățile se datorează exclusiv pentru neachitarea la scadență a sumelor datorate, adică a aferentă operațiunilor taxabile corect determinate, si. aferentă achizițiilor de bunuri și servicii. Mai mult decât atâtreține instanța de fond - potrivit Deciziei nr. 3/18.12.2008, majorările trebuiau calculate din momentul scadentei și până la momentul stingerii sumei datorate, sumele stabilite suplimentar putând fi stinse prin compensare cu plata facturată suplimentar în contul colectat eronat pentru oerațiunile de închiriere.
Raportat la cele reținute de instanța de fond, cu privire la faptul că organele de control judiciar nu au efectuat compensările intre - ul stabilit suplimentar si - ul colectat eronat de către reclamantă, recurenta arată următoarele:
Perioada supusă verificării prin controlul soldat cu Raportul de inspecție fiscală pentru rambursare este 01.11.2002 - 28.02.2007, așa cu se precizează la capitolul I al acestuia, la punctul
In primul rând, compensarea nu a fost posibilă întrucât corectarea documentelor, respectiv stornarea facturilor emise cu a fost efectuată într-o altă perioadă fiscală, respectiv luna mai 2007, ulterioară perioadei supusă inspecției
fiscale. De asemenea, prin raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 22.05.2007 s-a soluționat suma solicitată la rambursare pentru o perioadă anterioară lunii mai 2007, respectiv de rambursat, rezultată din decontul lunii februarie 2007. Prin urmare, concluziile raportului de inspecție fiscala nu puteau să retină decât starea societății așa cum se reflectă aceasta în contabilitatea acesteia la momentul efectuării controlului încheiat cu raportul de inspecție fiscală nr.31/22.05.2007. Așadar pentru perioada 2004-2006, conform evidentei contabile a societarii, aceasta a înregistrat și datorat în cuantum de 304. 529,57 lei înscrisă în facturi până la data la care a procedat la corectarea acestora, sumele fiind regularizare în evidența contabilă si în decontul de întocmit și depus pentru luna mai 2007. Prin urmare, în perioada supusă verificării, suma a cărei compensare este invocată de reclamantă nu era exigibila din punct de vedere fiscal, si deci, compensarea nu îndeplinea una din condițiile cadru prevăzute de art. 1145 alin. 1 Cod de procedura Civilă, potrivit căreia, " Compensatia nu are loc decât între două datorii care sunt deopotrivă lichide si exigibile. Desigur, nimeni nu ar fi putut împiedica reclamanta să solicite restituirea A- ului înregistrat și plătit eronat imediat după plata acestuia, fapt care nu s-a întâmplat, in contabilitatea societății nefiind reflectate facturile aferente cu semnul " - " in perioada supusă verificării, respectiv 01.11.2002 -28.02.2007. Prin urmare, creanța reclamantei în cuantum de 304.592,57 devenit exigibilă efectiv din punct de vedere fiscal doar la 31.05.2007, conform facturii fiscale emisă de reclamantă nr.-/31.05.2007.
Astfel, conform HG44/2004, " Dacă o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a facturat în mod eronat cu taxa pe valoarea adăugată livrări de bunuri și/sau prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea adăugată către beneficiari care au sediul activității economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestuia, domiciliul sau re ședința obișnuită în România, este obligată să storneze facturile emise. Beneficiarii unor astfel de operațiuni nu au dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată, aplicată în mod eronat pentru o operațiune scutită; aceștia trebuie să solicite furnizorului/prestatorului stornarea facturii cu taxa pe valoarea adăugată și emiterea unei noi facturi fără taxa pe valoarea adăugată.
In ceea ce privește Decizia nr. 3 din 18 2008 emisă de Comisia de Proceduri Fiscale pe care o invocă atât raportul de expertiză fiscală si pe care instanța de fond a însușit-o ca temei de drept pentru a admite în parte acțiunea reclamantei, aceasta vine de asemenea să confirme cele reținute de organele de inspecție fiscală. Astfel, atât instanța de fond cât și expertul, au reținut în mod eronat că ar fi vorba despre creanța înscrisă eronat într-o declarație fiscală, care s-ar stinge la data plătii în limita sumei plătită suplimentar. Recurenta reproduce conținutul acestei decizii:
"În aplicarea art. 12. art. 111. art. 114. art. 119 și art. 120 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 513 din 31 iulie 2007: "În situația în care contribuabilul, cu bună-credință, efectuează o plată mai mare decât cuantumul creanței fiscale înscrise eronat într-o declarație fiscală care a fost corectată ulterior de către contribuabil sau au fost stabilite de către organul fiscal diferențe datorate în plus față de creanța fiscală inițială, în condițiile legii, data stingerii, în limita sumei plătite suplimentar, este data plății astfel cum aceasta este definită de lege, dacă suma plătită suplimenta nu a fost stinsă până la data corectării de către contribuabil
sau până la data stabilirii de către organul fiscal a diferenței datorate în plus. "
Prin urmare, data stingerii creanței la data plătii, în limita sumei plătite suplimentar, vizează doar suma plătita în plus față de creanța înscrisă eronat într-o declarație fiscală, si nu creanța înscrisă și plătită în mod eronat așa cum greșit a fost reținut atât in raportul de expertiză fiscală judiciară cât și sentința atacată.
In completarea celor arătate, în urma ducerii la îndeplinire a trasate conform Dispoziției de măsuri nr. 1/23.05.2007, reflectată în factura fiscală nr. -/31.05.2007 cu TVA colectat cu semnul " -" în sumă de 304.530 lei și factura fiscală nr. -/31.05.2007 emisă în regim de scutire de TVA fără drept de deducere, sumă ce se regăsește în final în decontul de TVA aferent lunii mai 2007 cu opțiune de rambursare,a fost aprobată la rambursare suma solicitată (304.530 lei) prin decizia de impunere nr. 159/15.08.2007, aceasta fiind măsura la care reclamanta era îndreptățită ca urmare a constatărilor făcute de organele de inspecție
fiscală.
Examinând recursurile, instanța constată următoarele:
Recursul reclamantei - - vizează cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond, acesta rămânând fără obiect, deoarece prin încheierea de îndreptare a erorii materiale nr. 300/CC din 27.08.2009 s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentința civilă nr. 1377/2009 în sensul că pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C va fi obligată la plata către reclamantă cheltuielilor de judecată în sumă de 11650 lei în loc de 2320 lei.
Recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice este nefondat din următoarele considerente:
Reclamanta contestat decizia de impunere nr. 65/2007, decizia nr. 126/27.08.2007 și raportul de inspecție fiscală nr. 31/2007.
Din cererea formulată de reclamantă o parte rămas fără obiect, rămânând în discuție obligațiile accesorii calculate și încasate de pârâtă, iar ceea ce interesează este dacă aceste obligații accesorii sunt în mod efectiv datorate de reclamantă și dacă calculul lor este corect.
La calculul obligațiilor fiscale accesorii s-au avut în vedere prevederile art. 115 și 116 din OG nr. 92/2009 cu modificările prevăzute la 31.12.2006, după cum urmează:
Art. 115 - Dispoziții generale privind dobânda și penalitățile de întârziere.
(1) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor obligațiilor de plată se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.
Art. 116 - Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare scadenței creanței fiscale pentru care s-a stabilit diferența și până la data stingerii acesteia inclusiv.
În situația în care diferențele rezultate din corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative în raport cu sumele stabilite inițial, se datorează majorări de întârziere pentru suma datorată după corectare ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadenței și până la data stingerii acesteia inclusiv".
Astfel, din textul de lege de mai sus se observă în primul rând că majorările, dobânzile și penalitățile se datorează exclusiv pentru neachitarea la scadență a sumelor datorate, adică TVA datorat și calculat potrivit codului fiscal ca diferență între TVA aferentă operațiunilor taxabile și TVA aferentă achizițiilor de bunuri și servicii.
În cazul de față este evident că societatea nu datora lună de lună TVA aferent operațiunilor de închiriere de imobile, astfel că acest TVA colectat și achitat reprezintă o plată lunară în plus sau în avans în contul TVA-ului general datorat de societate, plată pe care organele fiscale erau obligate să o deducă din debitele suplimentare stabilite, atunci când au calculat obligațiile fiscale accesorii.
Atunci când se corectează declarațiile fiscale inițiale, indiferent de modalitatea de corectare a acestora și indiferent dacă aceste declarații se corectează înainte,a în timpul sau ulterior unei inspecții fiscale, obligațiile fiscale accesorii se vor calcula pentru sumele rezultate după corectare și nu pentru sumele stabilite inițial, așa cum eronat au procedat organele fiscale.
Altfel spus, dacă organele fiscale au stabilit că măsura, stornarea și evidențierea ca atare în contabilitate și în decont până la 31.05.2007 a TVA-ului colectat aferent facturilor de închiriere ca unică posibilitate de corectare deconturilor de TVA aferente perioadei mai 2004 - 2006, rezultă că potrivit prevederilor Deciziei nr. 4/2006 emisă de Comisia Centrală Fiscală și ale art. 116 din OG nr. 92/2003, obligațiile fiscale accesorii se vor calcula luând în considerare toate corecturile și modificările atât pozitive, cât și negative rezultate în urma inspecției fiscale.
Numai procedând în acest fel s-ar respecta voința legiuitorului circumscrisă prev. art. 116 din OG nr. 92/2003 de a datora obligații fiscale accesorii numai pentru sumele efectiv datorate și corect calculate.
Decizia nr. 3/2008 Comisiei de proceduri fiscale prevede că "În situația în care contribuabilul, cu bună-credință, efectuează o plată mai mare decât cuantumul creanței fiscale înscrise eronat într-o declarație fiscală care a fost corectată ulterior de către contribuabil sau au fost stabilite de către organul fiscal diferențe datorate în plus față de creanța fiscală inițială, în condițiile legii, data stingerii, în limita sumei plătite suplimentar, este data plății astfel cum aceasta este definită de lege, dacă suma plătită suplimenta nu a fost stinsă până la data corectării de către contribuabil sau până la data stabilirii de către organul fiscal a diferenței datorate în plus. "
Față de prevederile deciziei de mai sus și având în vedere că: reclamanta a colectat eronat TV A-ul pentru operațiunile de închiriere; - a înscris acest TVA în declarația fiscală; - TV A-ul a fost achitat de bună credință și la termen; a corectat ulterior toate deconturile de TVA (urmând dispoziția dată de organele de control) prin înscierea la rândurile de regularizări în decontul lunii mai 2007 sumei de 304.529 lei; astfel a rezultat o sumă totală plătită suplimentar în contul TV A-ului de 304.529 lei; acest TVA achitat suplimentar nu a fost stins până la data corectării de către reclamantă a TVA-ului colectat eronat, adică până la data controlului, rezultă că data stingerii obligațiilor suplimentare stabilite de organul de control, data până la care se calculează accesoriile, este data la care s-a plătit de bună credință TVA-ul colectat eronat pentru închirieri.
Definiția exigibilității TV A-ului o regăsim la art.134 alin. 1, 2 și 3 din Codul Fiscal, potrivit cărora:
(1) Faptul generator reprezintă faptul prin care sunt realizate condițiile lega le necesare pentru exigibilitatea taxei.
(2) taxei reprezintă data la care autoritatea fiscală devine îndreptățită, în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată.
(3) plății taxei reprezintă data la care o persoană are obligația de a plăti taxa la bugetul statului, conform prevederilor art. 157 alin. (1). Această dată determină și momentul de la care se datorează majorări de întârziere pentru neplata taxei. "
de mai sus se referă la situația în care contribuabilul are obligația de a plăti TVA iar autoritatea fiscală are dreptul să solicite plata acesteia.
Potrivit simetriei juridice, rezultă că exigibilitatea creanței reclamantei reprezintă data la care reclamanta devine îndreptățită în baza legii să solicite restituirea sau compensarea TVA-ului colectat eronat și achitat în plus bugetului de stat.
Dat fiind că suma reprezentând TVA a fost plătită fără a exista această obligație, înseamnă că reclamanta putea solicita restituirea acestor sume în chiar ziua plății ceea ce înseamnă că fiecare sumă plătită este exigibilă în momentul plății.
Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.312(1).civ, va respinge ca nefondate recursurile.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod proc.civ. recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice va fi obligată să achite reclamantei - - suma de 1785 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta - - CÂMPIA și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C împotriva sentinței civile nr. 1377 din 20.05.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice să achite reclamantei - - suma de 1785 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact. GC
4ex/9.11.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Mihaela Sărăcuț
