Contestație act administrativ fiscal. Decizia 246/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 246
Ședința publică din 28 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Cotuțiu G -
GREFIER: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 1981 din 05.10.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, având ca obiect anulare Decizie de impunere nr. 178/02.02.2007.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este îndeplinită.
Recursul este timbrat cu 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează că recurenta a înregistrat la dosarul cauzei, la data de 24.01.2008, concluzii scrise.
De asemenea se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 21.01.2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA
deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr.1981, pronunțată la data de 05 octombrie 2007, în dosarul nr- al Tribunalului Clujs -a respins acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C având ca obiect anularea deciziei de impunere nr.178 din data de 02 februarie 2007.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că organul de inspecție fiscală a procedat corect la stabilirea debitului de plată suplimentar la sursa TVA rezultat din bonurile fiscale emise în perioada 10 septembrie 2003-30 iunie 2006, iar motivele invocate de reclamantă potrivit cărora TVA înscrisă în bonurile fiscale nu a fost dedusă de beneficiar nu a putut fi reținute. S-a reținut, de asemenea, că reclamanta deși nu era înregistrată ca plătitoare de TVA a emis documente fiscale pe care era evidențiată TVA și a încasat de la clienți taxa motiv pentru care avea obligația virării TVA-ului la bugetul de stat.
Împotriva hotărârii judecătorești amintite mai sus a declarat recurs în termenul legal reclamanta - SRL solicitând instanței admiterea acestuia, anularea hotărârii recurate cu consecința anulării deciziei de impunere nr.178/2007 emisă de pârâtă.
În motivarea recursului s-a susținut, în esență, că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală întrucât a preluat motivarea deciziei contestate reiterând motivele invocate de pârâtă pentru respingerea contestației. Apoi, s-a susținut că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că reclamanta nu a emis facturi fiscale cu TVA în perioada suspusă controlului, nu și-a dedus TVA-ul aferent activității desfășurate, nici un alt beneficiar nu și-a dedus această taxă astfel că nu se poate vorbi de un prejudiciu adus bugetului de stat. De asemenea, s-a arătat că hotărârea este criticabilă și datorită faptului că instanța de fond a reținut greșit că reclamanta a colectat TVA în perioada supusă controlului întrucât societatea nu a fost plătitoare de TVA, nu a emis facturi fiscale ci doar bonuri fiscale iar suma reprezentată pe bonul fiscal drept TVA face parte din prețul produsului care a intrat în calculul impozitului pe profit. Mai mult se susține că instanța de fond a nesocotit prevederile art.71 din HG nr.479/2003 care-i permit reclamantei să nu-și schimbe memoria fiscală a casei de marcat până la umplerea acesteia întrucât și-a schimbat atributul fiscal, nemaifiind supusă regimului TVA.
Analizând recursul declarat de către reclamanta - SRL prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Probele existente la dosar evidențiază împrejurarea că începând cu data de 01 septembrie 2002, reclamanta - SRL a renunțat la calitatea de plătitoare de TVA și și-a manifestat această opțiune potrivit art.9 alin.3 din Legea nr.345/2002, în vigoare la acel moment. Cu același prilej a optat să-și păstreze casa de marcat fiscalizată până la epuizarea memoriei acesteia în concordanță cu dispozițiile art.71 din HG nr.479/2003.
În perioada 02 noiembrie 2006-18 ianuarie 2007, organele abilitate ale pârâtei au efectuat un control la reclamantă iar la finalizarea acestuia s-a încheiat decizia de impunere nr.178/2007 prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 38.531 RON - debit suplimentar, dobânzi și penalități de întârziere - la sursa TVA reținându-se că reclamanta a emis bonuri fiscale în care era înscrisă taxa pe valoarea adăugată cu toate că nu figura în evidențele fiscale ca plătitoare de TVA.
1.Potrivit art. 134 alin.1 din Legea nr. 571/2003, faptul generator al taxei pe valoarea adăugată "reprezintă faptul prin care sunt realizate condițiile legale, necesare pentru exigibilitatea taxei" iar conform alin.2 din același text, axa pe valoarea adăugată devine exigibilă atunci când autoritatea fiscală devine îndreptățită, în baza legii, la un moment dat, să solicite taxa pe valoarea adăugată de la plătitorii taxei, chiar dacă plata acesteia este stabilită prin lege la o altă dată.
În speță se constată, însă, că reclamanta, în perioada supusă controlului, nu poate fi considerată drept un plătitor de taxă - în înțelesul legii - întrucât aceasta a renunțat la calitatea de plătitoare de TVA și și-a manifestat această opțiune potrivit art.9 alin.3 din Legea nr.345/2002, în vigoare la acel moment și ca atare faptul generator al taxei pe valoarea adăugată nu există. Prin urmare, se poate conchide că reclamanta nu datorează taxa pe valoarea adăugată în perioada supusă controlului.
Mai mult, potrivit art.13 alin.1 lit.a-d din Legea nr.345/2002 - în vigoare la epoca operațiunilor analizate, preluate și de Codul fiscal -taxa pe valoarea adăugatădatorată bugetului de statse plăteștede către: persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, pentru operațiuni taxabile; titularii operațiunilor de import de bunuri efectuat direct, prin comisionari sau terțe persoane juridice care acționează în numele și din ordinul titularului operațiunii de import, indiferent dacă sunt sau nu înregistrați ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată la organele fiscale, cu excepția importurilor scutite conform art. 10; persoanele fizice, pentru bunurile introduse în țara potrivit regulamentului vamal aplicabil acestora; persoanele juridice sau persoanele fizice cu sediul ori cu domiciliul stabil în România, beneficiare ale prestărilor de servicii prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. c), efectuate de prestatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, cu excepția celor scutite de taxa pe valoarea adăugată, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată la organele fiscale, ipoteză neîntrunită în speță.
2. Potrivit art. 71 lit.a din HG nr.479/2003,nu este obligatorieînlocuirea memoriei fiscale a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate, aceasta putând fi utilizată până la umplere, în ipoteza schimbării atributului fiscal al codului unic de înregistrare/codului fiscal al utilizatorului -.
În speță, reclamanta a procedat la schimbarea atributului fiscal la momentul renunțării la calitatea de plătitor de TVA și, ca atare, se încadrează în situația de excepție prevăzută de norma legală amintită anterior fiindu-i permis să păstreze memoria fiscală a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate, în forma în care acestea au fost instalate. Pentru reclamantă, memoria fiscală a aparatului de marcat cuprinde și taxa pe valoarea adăugată, însă, probele existente evidențiază împrejurarea că deși scriptic bonul fiscal emis cuprinde o sumă cu titlu de taxă pe valoarea adăugată în realitate acesta reprezintă prețul produsului vândut care a intrat în calculul impozitului pe profit.
De altfel, trebuie remarcat că documentele contabile ale reclamantei au evidențiat împrejurarea că doar bonurile fiscale emise cuprind taxa pe valoarea adăugată, toate celelalte documente întocmite nu includ această taxă astfel că prevderile art.155 alin.1 fiscal nu sunt incidente speței, susținerile contrare ale pârâtei fiind nefondate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către reclamanta - SRL ca fiind fondat iar în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. raportat la art.20 din Legea nr.554/2004 îl va admite, va casa hotărârea recurată și rejudecând cauza, în temeiul dispozițiilor legale enunțate anterior va admite acțiunea reclamantei și va dispune anularea decizie de impunere nr.178 emisă la data de 02 februarie 2002 de către pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta " " împotriva sentinței civile nr.1981, pronunțată la data de 05 octombrie 2007, în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o casează și rejudecând cauza, admite acțiunea promovată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI și dispune anularea deciziei de impunere nr.178 emisă la data de 02 februarie 2002 de către pârâtă.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - G - Pt.- -
plecată din instanță,semnează
PRIM-GREFIER,
red./dact.MS/MS
3ex.-05.02.2008
Jud.fond,
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu
