Contestație act administrativ fiscal. Decizia 256/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.256/CA
Ședințapublică de la 16 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Erol Geli
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului în contencios administrativ formulat de recurent reclamant BIROUL executor JUDECĂTORESC, cu sediul în C,-,.B,.6, județul C și sediul procesual ales la Cabinet AV., C,-,.B, județul C, împotriva sentinței civile nr.1271 din 11.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C - SERVICIUL CONTROL FISCAL PERSOANE FIZICE, cu sediul în C,-, județul și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C - SERVICIUL SOLUȚIONARE CONTESTAȚII, cu sediul în C, b-dul -.- nr.18, județul C, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 05.05.2008 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.05.2008 și 16.05.2008.
CURTEA:
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față:
Prin sentința civilă nr.1271 pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice - Serviciul Control Fiscal Persoane Fizice și Direcția Generală Finanțelor Publice C, având ca obiect anularea deciziei de impunere nr.- - -/27.09.2006 și raportul de inspecție fiscal nr.6770/2006 emise de - Serviciul Control Fiscal și decizia nr.162/14.12.2006 emisă de DGFP - Serviciul Soluționare Contestații.
Pentru a dispune astfel, a reținut prima instanță că reclamantul a înregistrat ca deductibile o serie de cheltuieli ce în realitate nu au acest caracter astfel că organul de inspecție fiscală în mod legal a inclus aceste cheltuieli în baza impozabilă, cu consecința recalculării impozitului pe venit.
A mai reținut prima instanță că, acele cheltuieli făcute cu achiziționarea mașinii de spălat și a aparatului de fitness nu au caracter deductibil, în sensul art.10 alin.2 din HG nr.1066/1999, nefiind făcute în interesul direct al activității desfășurate de reclamant.
Nici cheltuiala făcută cu asigurarea de viață nu are caracter deductibil întrucât asigurarea încheiată, nu este una care să acopere riscul pentru boli profesionale și împotriva accidentelor de muncă,ci este una obișnuită.
Contractul de leasing, încheiat de reclamant este unul de leasing financiar și nu operațional, astfel că doar chiria în cazul contractului de leasing operațional are caracter deductibil, nu însă și ratele aferente contractului de leasing financiar.
Referitor la plata TVA, a reținut prima instanță că reclamantului nu-i sunt aplicabile dispozițiile art.3 lit.d din OUG nr.17/2000 întrucât biroul executorului judecătoresc nu este o instituție publică, prin intermediul lui desfășurându-se doar acte de autoritate publică.
A mai reținut prima instanță că reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile art.25 alin.A lit.a din OUG nr.17/2000.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs contestatorul criticând- sub aspectele:
- greșit s-a reținut caracterul nedeductibil al c/valorii mașinii de spălat precum și al aparatului de fitness, întrucât pornindu-se de la scopul achiziției și modul de utilizare al acestora dar și de la criteriile economice, se poate aprecia că achiziția a fost făcută în interesul direct al desfășurării activității;
- pentru determinarea caracterului deductibil al cheltuielilor cu asigurarea de viață trebuie stabilită legătura riscului asigurat cu activitatea desfășurată, ori activitatea unui executor judecătoresc este supusă riscului pierderii vieții;
- greșit s-a reținut că în speță ar fi vorba despre existența leasingului financiar întrucât nu sunt întrunite condițiile legale, iar dispozițiile HG nr.54/2003 au fost aplicate restrictiv;
- la 15.03.2000, dată la care a intrat în vigoare OUG nr.17/2000, activitatea era reglementată de Legea nr.92/1992 republicată, conform cu care executorii judecătorești constituiau personal auxiliar instanțelor având calitatea de salariați și nu puteau intra sub sfera de aplicare a TVA;
- funcția de executor judecătoresc prezintă caractere proprii având trăsături specifice atât funcției publice cât și pe cele ale unei profesii liberale, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1 și 2 din OUG nr.178/2000, pentru perioada 10.11.2000 - 25.10.2001;
- la 25.10.2001, când a intrat în vigoare Legea nr.547/2001, a fost scutită expres activitatea executorului juridic de la plata TVA;
- serviciile de interes public nu pot constituit o " prestare de servicii" iar executorul judecătoresc nu este un prestator de servicii private comerciale.
Intimata DGFP Caf ormulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Administrația Finanțelor Publice a formulat concluzii scrise.
Verificând criticile aduse prin raportare la hotărârea recurată, Curtea va reține că acestea sunt nefondate pentru considerentele:
Prin decizia nr.162/14.12.2006 - Ministerul Finanțelor Publice - ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice C a respins ca neîntemeiată legal contestația formulată de BEJ împotriva deciziilor de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală.
Dintre aceste decizii de impunere, cea cu nr.-/27.09.2006 a vizat activitatea desfășurată de contestator în perioada 18.04.2001 - 25.10.2001 și se referă la depășirea plafonului de scutire de la plata TVA, de 5.000 lei.
Pentru a dispune astfel a reținut, în esență, organul fiscal că pentru intervalul 15.03.2000 - 25.10.2001, anterior apariției Legii nr.547/2001, activitatea desfășurată de executorul judecătoresc intră în categoria operațiunilor impozabile din punct de vedere al TVA deoarece pentru aceeași perioadă activitatea nu era asimilată celei desfășurate de notarii publici sau avocați; abia după apariția Legii nr.547/2001 s-a reglementat expres scutirea de plata TVA.
A arătat organul fiscal că potrivit acelorași dispoziții legale, în intervalul 15.03.2000 - 25.10.2001,a existat o perioadă, anume 23.05.2001 - 25.10.2001 când, pentru contribuabilul executor judecătoresc care a depășit plafonul de scutire de 5.000 lei exista obligația de a se înregistra în evidența fiscală ca plătitor de TVA în condițiile și la termenul prevăzut la art.25 alin.A lit.a, alin.2 din OUG nr.17/2000.
termenul, la 1.07.2001 BEJ avea obligația să se înregistreze ca plătitor de TVA și să emită facturi cu TVA colectată.
Concluzionând, organul fiscal a reținut că de la 1.07.2001 și până la 25.10.2001, BEJ datorează pentru facturile de venituri TVA colectată de 15.412 lei, iar neplata acestor sume în intervalul 25.08.2001 - 25.11.2001 a condus la calculul majorărilor și dobânzilor de întârziere și penalităților de întârziere.
În acest context faptic al speței, Curtea, în opinia sa majoritară, reține că nu poate fi primită prima critică întrucât este adevărat că la 15.03.2000 (data la care a intrat în vigoare OUG nr.17/2000) activitatea executorilor judecătorești era reglementată de Legea nr.92/1992, însă, acest aspect nu prezintă relevanță juridică în speță.
Aceasta pentru că perioada pentru care s-a făcut verificarea activității reclamantului este cea cuprinsă în intervalul 18.04.2001 - 25.10.2001, perioadă în care erau în vigoare dispozițiile Legii nr.188/2000 (intrată în vigoare la 1.10.2000).
Această lege, la data punerii sale în aplicare, a abrogat dispozițiile art.138 și 139 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească.
Totodată,în intervalul pentru care s-a făcut verificarea erau în vigoare și dispozițiile OUG nr.17/2000 (intrată în vigoare la 15.03.2000), aplicabilă și reclamantului pentru perioada controlată 18.04.2001 - 25.10.2001.
Conform art.2 lit.a din OUG nr.17/2000, activitatea specifică executorului judecătoresc este inclusă în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată - ca prestare servicii, efectuată în cadrul activității profesionale.
Potrivit dispozițiilor art.6 lit. din acest act normativ, activitățile cu venituri din operațiuni impozabile realizate, de până la 50 milioane lei anual sunt scutite de TVA.
a contrario, activitățile contribuabililor cu venituri realizate peste acest plafon anual sunt taxabile.
În acest sens, art.25 lit.A arată că acei contribuabili, care devin prestatori de taxă pe valoarea adăugată ca urmare a depășirii plafonului de scutire prevăzut de art.6, ale căror condiții de desfășurare a activității s-au modificat sau au intervenit modificări legislative în sensul trecerii activității desfășurate de la regimul de scutire la cel de impozitare, ulterior înregistrării fiscale, sunt obligați să depună declarație de mențiuni în termen de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea, în vederea atribuirii de cod fiscal, precedat de litera "R" care atestă această calitate de plătitor de taxă pe valoarea adăugată.
Față de aceste dispoziții legale, în vigoare în intervalul de timp controlat de organele fiscale abilitate, nu poate fi primită critica recurentei conform cu care în acest interval executorii judecătorești constituiau personal auxiliar al instanțelor.
Totodată, deși este adevărat că funcția de executor judecătoresc prezintă caractere proprii, specifice atât funcției publice cât și unei profesii liberale, aceasta nu conduce însă la concluzia susținută prin motivele de recurs conform cu care birourile executorilor judecătorești ar fi instituții publice, în sensul prevăzut de dispozițiile legale în materie, anume HG nr.401/2000 și Legea 72/1996, ce reglementează instituția publică.
De altfel, norma de aplicare a OUG nr.17/2000 arată că la art.3 lit.d din Ordonanța de Urgență 17/2000 se încadrează doar instituțiile publice ale căror cheltuieli curente și de capital se asigură din fondurile prevăzute de Legea nr.72/1996 privind finanțele publice.
De aceea, în mod corect a reținut și prima instanță că deși activitatea desfășurată de executorii judecătorești este una de interes public,serviciile prestate de aceștia în condițiile în care plafonul anual ale veniturilor realizate, depășește 50 milioane lei, nu sunt scutite de plata TVA.
Aceasta pentru că, unul dintre elementele esențiale ce definește o entitate ca fiind instituție publică este acela ca funcționarea ei să fie finanțată de la bugetul statului.
Ori, în speță, nu se poate vorbi despre întrunirea acestei condiții.
Nefiind instituție publică, dar prestând în același timp servicii - în legătură cu activitatea lor profesională, iar veniturile din aceste activități a depășit plafonul stabilit expres de legiuitor, devin pe deplin aplicabile dispozițiile art.1 și 2 din OUG 17/2000.
Că este așa rezultă și din interpretarea sistematică și gramaticală a acestei dispoziții legale -art.1 și 2 care coroborate cu dispozițiile sale de la art.3, prin care se reglementează expres faptul că nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată prestările de servicii rezultate din activitatea specifică autorizată, efectuate de instituțiile publice pentru activitățile lor administrative, sociale, educative, de apărare, ordine publică, siguranța statului, culturală și sportivă.
Nici critica referitoare la faptul că serviciile de interes public efectuate de executorul judecătoresc nu pot fi asimilate prestărilor de servicii private, în sensul OUG nr.17/2000, nu poate fi primită.
Aceasta pentru că, din interpretarea dispozițiilor art.2 lit.a din OUG nr.17/2000 reiese faptul că, în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operațiunile cu plată, privind prestările de servicii efectuate în cadrul exercitării activității profesionale.
Din normele de aplicare a OUG nr.17/2000 aprobate prin HG nr.401/2000, rezultă că dispozițiile art.2 lit. din acest act normativ se interpretează în sensul căsunt cuprinse în sfera de aplicare taxei pe valoare adăugată prestările de servicii efectuate în cadrul exercitării activitățiiprofesionale.
Totodată categoriile de persoane identificate ca fiind vizate de acest articol sunt persoanele juridice, liber profesioniști autorizați, indiferent de modul de exercitare a profesiei, persoane fizice autorizate să desfășoare activități economice pe baza liberei inițiative, ele datorând TVA.
Este de remarcat de asemenea rigoarea legiuitorului care clasificând tipul operațiunilor cuprinse în sfera de aplicare a TVA din punct de vedere al regulilor de impozitare, arată la art.5 operațiunile scutite de TVA.Printre acestea nu se regăsesc și cele legate de activitatea desfășurată de executorii judecătorești.
Se mai arată că scutirea acestor operațiuni, de plata de TVA este reglementată numai prin lege și nu se admite extinderea lor prin analogie.
Se prevede expres faptul că prestatorii de servicii nu au dreptul la deducerea taxei aferente intrărilor destinate realizării serviciilor scutite de taxă dacă prin lege nu se prevede altfel.
În consecință, cum reclamantul are calitatea de contribuabil,prestează servicii în cadrul exercitării activității sale profesionale și nu este o instituție publică, având forma de organizare a unei persoane fizice autorizate în temeiul unei legi speciale, iar serviciile prestate de acesta sunt supuse plății de TVA, dar ținând cont și de faptul că scutirile de la plata TVA sunt de strictă interpretare, iar neincluderea în sfera de aplicare a TVA are un caracter obiectiv ( se referă la operațiunile desfășurate de anumiți subiecți de drept - instituțiile publice nicidecum la activitățile de interes public desfășurate de alți contribuabili decât instituțiile publice) în mod corect a stabilit prima instanță că dispozițiile OUG nr.17/2000 pentru intervalul controlat sunt aplicabile reclamantului.
Apariția Legii nr.547/2001, prin care legiuitorul a înțeles să scutească expres de la plata acestei taxe activitățile executorului judecătoresc, nu reprezintă un argument în favoarea concluziei că anterior acestei dispoziții legale această categorie de contribuabili nu datora această taxă.
Aceasta este mai degrabă o dovadă consecvenței legiuitorului care în materia scutirii anumitor contribuabili de plata către stat a anumitor taxe, înțeles să respecte acea linie a reglementării exprese scutirilor, pentru a se putea evita interpretările.
Referitor la celelalte motive de recurs se vor avea în vedere următoarele:
Instanța de fond în mod corect a reținut faptul că, cheltuielile efectuate cu achiziționarea mașinii de spălat și aparatului de fitness nu au un caracter deductibil raportat la dispozițiile art.10 lit.b din OG nbr.73/1999 privind impozitul pe venit (aplicabil pentru perioada 2001-2002), apreciind că achiziționarea acestora nu pot fi făcute în interesul direct al activității desfășurate de recurentul reclamant.
Astfel, potrivit prevederilor art.10 alin.1 lit.a și b din OG nr.73/1999 privind impozitul pe venit, preluate și de OG nr.7/2001, cheltuielile aferente venitului sunt acele cheltuieli efectuate în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării acestuia, justificate prin documente iar sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale nu sunt cheltuieli aferente venitului.
Pentru a putea fi deduse, aceste cheltuieli trebuia a fi justificate prin documente, ca fiind efectuate în interesul activității desfășurate de persoana fizică autorizată.
Considerăm că nu poate fi reținută susținerea recurentului reclamant potrivit cu care prezentei spețe îi sunt aplicabile prevederile art.16 pct.2 alin.2 din HG nr.1066/1999, întrucât una din condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente venitului pentru a fi deduse este aceea ca acestea să fie efectuate în interesul direct al activității.
În acest sens, se reține că în mod corect instanța de fond a stabilit faptul că cheltuielile făcute cu achiziționarea mașinii de spălat și a aparatului de fitness nu au un caracter deductibil, întrucât nu au fost efectuate în interesul direct al activității desfășurate de recurent, și ca atare au fost incluse în baza impozabilă cu consecința recalculării impozitului pe venit.
În ceea ce privește caracterul deductibil al asigurării de viață se rețin următoarele:
În perioada 2002-2005, recurentul reclamant a înregistrat pe cheltuieli prime de asigurare pentru asigurări de viață în cuantum total de 3962 lei, prime ce nu sunt deductibile fiscal conform dispozițiilor art.16 alin.3 cpt.8 din HG nr.54/2003 privind Normele Metodologice de aplicare a OG nr.7/2001 și ale art.49 alin.4 lit. pct.3 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.
Atât art.16 alin.3 pct.8 din OG nr.7/2001 cât și art.49 alin.4 lit. pct.3 din actele normative menționate anterior, stipulează clar care sunt cheltuielile deductibile "cheltuielile cu prime de asigurare care privesc boli profesionale, risc profesional și accidente de muncă".
Invocarea de către recurent a faptului că "riscul principal în activitatea de executor judecătoresc îl reprezintă chiar pierderea vieții, acesta fiind chiar principalul accident de muncă ce se poate petrece", nu poate fi reținut, întrucât textele legale menționate, stipulează clar că sunt deductibile numai cheltuielile de asigurare pentru boli profesionale și risc profesional și împotriva accidentelor de muncă.
Referitor la cheltuielile aferente contractului de leasing, se constată că în mod corect instanța de fond a reținut că aceste cheltuieli nu sunt deductibile, întrucât din analiza contractului de leasing nr.5679/09.05.2002 și al Planului de eșalonare a ratelor se observă faptul că, contractul încheiat este un contract de leasing financiar, astfel cum este reglementat prin OG nr.51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, modificată și completată prin Legea nr.99/1999.
Astfel, se arată că: "reprezintă operațiuni de leasing cele prin care cel denumit locator/finanțator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosință asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părți, denumită locatar/utilizator, la solicitarea acesteia,contra unei plăți periodice, denumită de leasing; la sfârșitul perioadei de leasing locatorul/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al ui/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de înceta raporturile contractuale. /utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârșitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni, dacă părțile convin astfel și dacă achită toate obligațiile asumate prin contract."
Referitor la deductibilitatea cheltuielilor în cazul unui contract de leasing, HG nr.54/2003 privind Normele Metodologice de aplicare OG nr.7/2001, referitor la art.16 din ordonanță, stipulează faptul că, cheltuielile deductibile efectuate de utilizator sunt numai cheltuielile cu amortizarea și dobânzile, contrar celor afirmate de reclamant în ceea ce privește inexistența în textul ordonanței a unor prevederi referitoare la deductibilitatea sau nedeductibilitatea cheltuielilor aferente contractelor de leasing.
Față de cele arătate,întrucât criticile formulate nu au caracter fondat Curtea va respinge recursul ca neîntemeiat în considerarea disp. art. 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul reclamant BIROUL EXECUTOR JUDECĂTORESC, cu sediul în C,-,.B,.6, județul C și sediul procesual ales la Cabinet AV., C,-,.B, județul C, împotriva sentinței civile nr.1271 din 11.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C - SERVICIUL CONTROL FISCAL PERSOANE FIZICE, cu sediul în C,-, județul și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C - SERVICIUL SOLUȚIONARE CONTESTAȚII, cu sediul în C, b-dul -.- nr.18, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 mai 2008.
Judecător, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond:.
Red.dec.jud.-
Tehnored. 2 ex./27.06.2008
Opinie separată:
Cu opinie separată în sensul admiterii recursului,
modificării în parte sentinței recurate și anulării în parte
a deciziei nr.162/14.02.2006 a DGFP C și a
actelor de impunere - - -/27.09.2006 în ceea
ce privește TVA în perioada 01.07.- 25.10.2001.
Președinte,
- -
OPINIE SEPARATĂ
Opinie separată asupra recursului formulat de BEJ:
Consider că decizia nr. 162/14.02.2006 a DGFP C este anulabilă în parte, în ceea ce privește calitatea de plătitor de TVA a BEJ pentru perioada 01.07 - 25.10.2001, pentru următoarele argumente:
OUG nr. 17/2000 a reglementat calitatea de plătitor de TVA, prevăzând totodată, la art. 3, scutirile exprese de la sfera de aplicare a acestei taxe.
La momentul intrării în vigoare a cestui act normativ executorii judecătorești funcționau în cadrul instanțelor judecătorești, având calitatea de personal auxiliar salarizat de Ministerul Justiției.
Ulterior, la 10.11.2000 a intrat în vigoare Legea nr.188/2000 privind executorii judecătorești. Conform art.2 din Legea nr.188/2000 executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public.
Astfel, activitatea executată de executorii judecătorești nu se încadrează în disp. art.2 din nr.OUG17/2000, fiind incidentă dispoziția de favoare prevăzută de art. 3 din OUG nr. 17/2000, conform căreia "u se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată operațiunile privind livrările de bunuri și prestările de servicii rezultate din activitatea specifică autorizată, efectuate de:
d) instituțiile publice, pentru activitățile lor administrative, sociale, educative, de apărare, ordine publică, siguranța statului, culturale și sportive."
Față de aceste aspecte apreciez că disp. OUG nr.17/2000 nu sunt aplicabile activității executorului judecătoresc și în mod eronat au considerat organele fiscale că reclamantul este plătitor de TVA și în consecință a stabilit pentru perioada 01.07.2001-25.10.2001 obligația de plată suplimentară a TVA și accesorii.
Mai mult decât atât, interpretarea dată de către organul fiscal dispozițiilor legale aplicabile în cauză nu poate fi reținută deoarece este restrictivă și creează o situație discriminatorie între categorii de contribuabili ce desfășoară același tip de activitate, respectiv realizează un serviciu public. Se constată, în succesiunea în timp a dispozițiilor legale incidente, că prin art.6 pct. A lit. d din OUG nr.17/2000 s-a prevăzut scutirea de plata TVA pentru activitatea desfășurată de notari și avocați. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.188/2000 privind executorii judecătorești, activitatea acestora a fost calificată ca fiind un serviciu de interes public putând fi asimilată activității notarilor și avocaților. Această interpretare este confirmată de legiuitor ulterior, prin modificarea art.6 lit. d din OUG nr.17/2000, stabilindu-se că executorii judecătorești beneficiază de aceeași scutire ca și notarii și avocații. Prin urmare, dat fiind specificul activității desfășurate, se poate reține că în perioada menționată nu se putea aplica executorilor judecătorești un regim fiscal diferit de cel al notarilor și avocaților.
Pentru aceste considerente mi-am exprimat opinia separată în sensul admiterii recursului, modificării în parte a sentinței civile nr. 1271/11.12.2007 a Tribunalului Constanța și anulării parțiale a deciziei nr. 162/14.02.2006 și a deciziilor de impunere nr. - - -/27.09.06 în ceea ce privește calitatea de plătitor de TVA pentru perioada 01.07 - 25.10.2001 a BEJ, apreciind că ara scutit de plata acestei taxe.
Președinte complet
Jud.- -
Tehnored.opinie separată jud.-
7.07.2008
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Erol Geli
