Contestație act administrativ fiscal. Sentința 26/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială și de Contencios
Administrativ și Fiscal-
Dosar nr-
SENTINȚA nr.26/CA/2008 -
Ședința publică din 18 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ovidiu Blaga
JUDECĂTOR 2: Florian Murg
JUDECĂTOR 3: Anamaria Toros
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta - O -, cu sediul în O,-, jud. B în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a mun., cu sediul în O, str. -, nr.2B, jud. B și Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în O, str. -, nr.2-4, jud., având ca obiect: contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta reclamantei - consilier juridic, în baza delegației de reprezentare depuse la dosar, lipsă fiind pârâtele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se instanței că acțiunea este legal timbrată cu suma de 4 RON reprezentând taxa judiciară de timbru, achitată prin chitanța seria - nr.180-1-1 din 29.06.2007 și timbru judiciar în valoare de 0,3 RON, precum și faptul că în cauză a fost constituit un complet de divergență, după care:
Reprezentanta reclamantei arată că susține poziția exprimată la termenul din 4 februarie 2008.
INSTANȚA
deliberând:
Constată că prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la instanță la 29.06.2007/22.10.2007 (prin declinare de competență), legal timbrată, reclamanta - - O solicită instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. O, sădea o hotărâre prin care să se dispună anularea actului administrativ nr.55/61/20.03.2007, să se anuleze Decizia nr.55/21.02.2007 pentru soluționarea contestației formulată de reclamantă împotriva actului administrativ nr.55/61/20.03.2007, decizie emisă de pârâtă și să se constate continuitatea efectelor juridice stabilite prin Convențiile nr.55/18.03.2003 și nr.61/31.03.2004 încheiate între reclamantă și Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că la 29.05.2007 s-a comunicat reclamantei de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice B - Administrația Finanțelor Publice a mun. O adresa nr.55/61/20.03.2007, prin care a fost anunțată că, începând cu 25.11.2006, s-au pierdut de către reclamantă înlesnirile la plată acordate prin Convenție nr.55/18.03.2003 și Convenția nr.61/31.03.2004, stabilindu-i-se obligațiile exigibile față de bugetul de stat (conform situației).
Se arată că se contestă obligația față de bugetul de stat - suma totală de 482.080 lei (pct.5-11 din situație), sumă care a fost scutită de plată și solicită menținerea eșalonării sumei totale de 150.714 lei (pct.1-2 din situație), conform graficelor de plată și amânarea la plată a sumei totale de 643.185 lei (pct.3-4 din situație) în condițiile stabilite prin Convenția nr.61/2004.
Arată că împotriva actului administrativ fiscal nr.55/61/20.03.2006, la 27.04.2007 a formulat contestație, contestație respinsă prin Decizia nr.55/21.05.2007.
Privitor la Convenția nr.55/18.03.2003, arată că prin această convenție i s-a aprobat plata în mod eșalonat, prin grafic, a sumei totale de 1.127.791.820 ROL, cu componența din situația redată, cu condiția plății sumelor eșalonate, fiind scutită de plata sumei totale de 4.820.792.705 ROL - dobânzi, penalități, impozit salarii, etc.
Arată că la data primirii actului administrativ atacat, din sumele rămase de achitat conform eșalonării, mai erau de plată dobânzi pe impozit pe salariu - 9, motivația pentru care s-a dispus anularea înlesnirilor aprobate prin convenție fiind neachitarea obligațiilor cuvenite până la 29.12.2006 - pct.III ind.1.
Privitor la Convenția nr.61/31.03.2004, arată că prin această convenție i s-a aprobat plata în mod eșalonat, conform graficului, a sumei totale de 4.027.982.315 ROL (conform tabelului), în cazul respectării convenției, urmând a i se acorda amânare în vederea reducerii cu 75% a sumei totale de 6.431.847 ROL - dobânzi, penalități, CAS, etc. la data primirii actului contestat rămânând de plată sumele indicate în tabel, cu precizarea că dispoziția de anulare a înlesnirilor acordate conform acestei convenții este urmarea neachitării debitului scadent la 25.08.2006 în sumă de 8.375 RON până cel mai târziu la 25.11.2006 (pct.1 din Convenție), termenul,prelungindu-se cu 90 zile, respectiv până la 29 decembrie al fiecărui an pentru obligațiile cu termen scadent.
Referitor la măsura luată de Administrația Finanțelor Publice a mun. O arată că este neîntemeiată întrucât la data de 29.12.2006 erau achitate toate dobânzile curente, conform fișei sintetice, iar în cursul anului 2007 Administrația Finanțelor Publice a mun. Oaa probat înstrăinarea unui activ din patrimoniul reclamantei prin adresa nr.11936/31.01.2007; urmare a situației create, cu adresa nr.556/16.03.2007, administrația a solicitat radierea ipotecilor înscrise asupra activului vândut, refăcându-se și termenele de plată la sumele eșalonate.
Arată că, chiar și în cazul în care s-ar fi achitat la bugetul de stat datoriile cuvenite, aferente anului 2006, după data de 29.12.2006, măsura unilaterală a anulării facilităților acordate prin cele două convenții nu putea fi luată decât după punerea în întârziere pentru utilizarea scrisorii de garanție bancară și respectarea prevederilor art.1021 Cod civil.
Prin întâmpinarea depusă în cauză de către Administrația Finanțelor Publice, aceasta solicită a se constata nelegalitatea și netemeinicia acțiunii și, pe cale de consecință, acțiunea să fie respinsă.
În motivare se arată că, prin adresa nr.55/61/20.03.2007 i s-a comunicat reclamantei pierderea înlesnirilor la plată ca urmare a nerespectării termenului prevăzut la pct.III-1) din Convenția nr.55/18.03.2003, respectiv nerespectării pct.1 din Convenția nr.61/31.03.2004, precum și sumele pe care reclamanta le are de achitat la data de 20.03.2007, sume rămase la plată prin pierderea înlesnirilor.
Arată că reclamanta nu a achitat la bugetul de stat obligațiile cuvenite până la data de 29.12.2006, așa cum s-a prevăzut la pct.III-I din Convenția nr.55/18.03.2003, respectiv nu achitase la bugetul asigurărilor sociale suma de 8.375 RON până la data de 25.11.2006, așa cum prevede pct.I la Convenția nr.61/31.03.2004, înlesnirea acordată fiind făcută în baza prevederilor OUG nr.40/2002, nerespectarea achitării la scadență a obligațiilor scadente cuvenite la bugetul de stat - cu peste 90 zile, împreună cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente și nici până la data de 29 decembrie a fiecărui an fiscal, ducând la pierderea înlesnirilor acordate.
Privitor la aprecierea măsurii anulării facilităților ca fiind unilaterală, arată că este neîntemeiată, neexistând nici o prevedere legală în acest sens, prevederea de la pct.6 penultimul aliniat din convenție stabilind consecința nerespectării convențiilor, cu trimitere la art.9 al.1 din Normele de aplicare a OUG nr.40/2002, art.1021 cod civil nefiind aplicabil în cauză.
Referitor la scrisoarea de garanție bancară, arată că după pierderea înlesnirilor aceasta a fost utilizată, vânzarea activului nefiind o recunoaștere a continuării efectelor celor două convenții.
Examinând actele și lucrările de la dosar, instanța reține următoarele:
Prin Convenția nr.55/18.03.2003 reclamantei i s-a aprobat plata în mod eșalonat, conform graficului de eșalonări stabilit de comun acord cu Direcția Generală a Finanțelor Publice B, a sumei totale de 1.127.791.820 ROL, constituită din debit, penalități de întârziere și dobânzi la TVA, impozit pe salariu și fondul pentru persoane cu handicap, respectarea eșalonării conducând la scutirea de plată a sumei totale de 4.820.792.705 ROL reprezentând dobânzi și penalități de întârziere la TVA, impozit pe salarii, cota asupra fondului de salarii pentru persoane cu handicap, etc.
Prin Convenția nr.61/31.03.2004, încheiată între aceleași părți, reclamantei i s-a aprobat plata, în mod eșalonat, conform graficului de eșalonări stabilit de comun acord, a sumei totale de 4.027.982.315 ROL constituită din debit, penalități de întârziere și dobânzi la contribuția la asigurarea de accidente de muncă, etc.
Potrivit pct.III-1) din Convenția nr.55/18.03.2003 și pct.1 din Convenția nr.61/31.03.2004, înlesnirile la plată a obligațiilor fiscale se acordă cu condiția achitării obligațiilor cuvenite la bugetul de stat, cu termene scadente începând cu data de întâi a lunii următoare intrării în vigoare a convenției încheiate în baza nr.OUG40/2002, cu o întârziere de 90 zile, împreună cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente, cu posibilitatea și condiția ca, până la data de 28 decembrie a fiecărui an fiscal, debitorul să achite toate obligațiile cu termen scadent în anul fiscal respectiv, împreună cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente, după caz.
Dispozițiile legale aplicabile sunt cele cuprinse în art.15 din G nr.40/2002, actualizată, care prevăd că: ". la plată își pierd valabilitatea în situația în care debitorii nu își achită obligațiile bugetare curente cu termene scadente începând cu data de întâi a lunii următoare intrării în vigoare a convenției încheiate în baza prevederilor prezentei ordonanțe de urgență. În cazul în care debitorii nu achită la scadență obligațiile bugetare curente, pot efectua plata acestora în cel mult 90 de zile, împreună cu majorările de întârziere și penalitățile de întârziere aferente. Până la data de 29 decembrie a fiecărui an fiscal debitorul trebuie să aibă achitate toate obligațiile bugetare cu termen scadent în anul fiscal respectiv, împreună cu majorările de întârziere și penalitățile de întârziere aferente, după caz".
Prin adresa nr.55/61/20.03.2006 emisă de Administrația Finanțelor Publice a mun. O, reclamantei i se comunică faptul că, pentru nerespectarea termenelor stabilite prin cele două convenții, a pierdut beneficiul facilităților acordate și, în consecință, îi prezintă obligațiile datorate bugetului, cu solicitarea de a achita sumele datorate.
Împotriva adresei nr.55/61/20.03.2006 reclamanta-debitoare a formulat contestație, contestație respinsă prin Decizia nr.55/21.05.2007, cu motivarea că nu a respectat condițiile prevăzute în cele două convenții pentru acordarea înlesnirilor.
Față de recunoașterea expresă a reclamantei, făcută prin contestația formulată (al.3 al pag.27), în sensul că, la data contestării, mai datorează "dobânzi la impozitul pe salarii și penalități la fondul de pensii și asigurări sociale ale agricultorilor, iar la contribuția de asigurări sociale datorate de angajatori mai exista debit, dar plătit în avans față de eșalonare, plus dobânzi, majorări și penalități pentru care s-a respectat ultimul grafic de eșalonări", precum și faptul că, fără a dovedi achitarea obligaților scadente în luna august 2006 - contribuțiile la asigurări sociale - instanța a apreciat acțiunea în contencios administrativ ca fiind neîntemeiată și, în consecință, a respins-
Nu pot fi reținute motivele invocate de reclamantă în susținerea acțiunii sale, după cum urmează: cele două "convenții" încheiate între părți cu privire la eșalonarea datoriilor reclamantei sunt acte care vizează punerea în executare a unei dispoziții legale - eșalonări și scutiri de plată a unor obligații fiscale - cu respectarea condițiilor prevăzute (art.15 din nr.OUG40/2002), nerespectarea condițiilor conducând de drept la pierderea beneficiului eșalonării.
După cum s-a reținut mai sus, însăși reclamanta recunoscând nerespectarea condițiilor, respectiv neplata nici chiar până la sfârșitul anului fiscal a unor majorări de întârziere și penalități.
Privitor la suma de 8375 RON, scadentă la 25.08.2006 și neachitată nici chiar la data de 29.12.2006, afirmația reclamantei că această sumă a fost "declarată" prin Declarația (100) la bugetul de stat consolidat nr.-/23.08.2006, individualizată la pag.36/37 de la contribuția de asigurări sociale (poziția 38), nu poate fi reținută deoarece la pagina 36 (fila 46) suma nu apare ca fiind decontată, iar la pagina 38(fila 47) suma de 8375 lei achitată este cea care era scadentă la data de 29.12.2006 și nu la 25.08.2006, concluzia fiind că suma nu este achitată.
În ce privește natura adresei nr.55/61/20.03.2007, se reține că această adresă nu este un act de naștere, modificare sau stingere a unor raporturi juridice, ci este o înștiințare dată în aplicarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză.
Argumentul privind acordul intimatei exprimat prin adresa nr.11936/31.01.2007 și a celor ulterioare, invocat de reclamantă în sprijinul afirmației că cele două convenții dintre părți și-au menținut valabilitatea, nu poate fi avut în vedere, în primul rând că ar fi contrar prevederilor legale (art.1 și 15 din nr.OUG40/2002), iar pe de altă parte este și ulterior încheierii anului fiscal, în act neprevăzându-se nimic în acest sens, ci s-a prevăzut expres că sumele invocate se rețin în contul obligațiilor restante, art.156 din Codul d e procedură fiscală fiind aplicabil în speță.
Dispozițiile legale aplicabile speței fiind reglementări derogatorii de la dreptul comun, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art.1021 Cod civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - -, cu sediul în O,-, jud. B în favoarea pârâtelor Administrația Finanțelor Publice a mun. O, cu sediul în O, str. -, nr.2B, jud. B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în O, str. -, nr.2-4.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - -- -
Cu opinie Judecător pensionat
separată Semnează preș. inst.
Red.în concept--25.02.2008
Dact.-2ex.-10.03.2008
3 comunicări:
-reclamanta - - - O,-, jud. B
-pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. O - O, str. -, nr.2B, jud.
-pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B- O, str.-, nr.2-4
OPINIE SEPARATĂ
Apreciez că soluția ce se impunea a fi pronunțată este aceea de admitere a acțiunii în contencios administrativ, anularea Actului administrativ nr.55-61 din 20.03.2007 și a Deciziei nr.55/21.05.2007 pentru soluționarea contestației, emisă de Administrația Finanțelor Publice a mun. O și constatarea continuității efectelor juridice stabilite prin Convențiile nr.55/18.03.2003 și 61/31.03.2004 încheiate de - - O și Direcția Generală a Finanțelor Publice B, pentru următoarele considerente:
Referitor la Convenția nr.55/18.03.2003, societății comerciale reclamante i s-a aprobat plata în mod eșalonat, conform graficului de eșalonări stabilit de comun acord, a sumei totale de 1.127.791.820 ROL, constituită din debit, penalități de întârziere și dobânzi la TVA, impozit pe salariu și fondul pentru persoane cu handicap. De asemenea, cu condiția plății sumelor eșalonate conform graficului, reclamanta a fost scutită de la plata sumei totale de 4.820.792.705 ROL reprezentând dobânzi și penalități de întârziere la TVA, impozit pe salarii, cota asupra fondului de salarii pentru persoane cu handicap, contribuția pentru învățământul de stat, impozit pe profit, impozit pe dividende și alte impozite.
Se reține că la data primirii actului administrativ fiscal constând în adresa nr.55/61 din 20.03.2007, toate sumele eșalonate conform Convenției nr.55/2003 erau achitate. Reclamanta a făcut ultimele plăți din vânzarea unui activ pentru care Direcția Generală a Finanțelor Publice B și-a dat acordul, fiind ipotecat acest activ prin adresa nr.11936/31.01.2007, completată prin adresa nr.26903/02.02.2007, prin care a aprobat prelungirea termenului de plată și a confirmat prinadresa nr.556/16.03.2007, prin care a solicitat Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară O radierea ipotecilor înscrise asupra imobilului respectiv, în sumă de 2.823.265.483 ROL, deoarece s-au achitat integral sumele pentru care s-a constituit garanție pe acest bun.
Consider că este, astfel, inadmisibilă luarea unei măsuri de anulare a prevederilor Convenției nr.55/2003, ulterior confirmării executării acestea prin adresa nr.556/16.03.2007 și, de asemenea, nu se arată expres care sunt obligațiile curente care nu s-au achitat până la data de 29.12.2006. Din întâmpinarea depusă de Administrația Finanțelor Publice a mun. O rezultă că obligațiile cuvenite neachitate până la data de 29.12.2006 se referă la suma de8375 lei, neachitată la bugetul asigurărilor sociale, sumă pentru care s-a anulat și Convenția nr.61/31.03.2004, iar reclamanta, prin actele depuse la dosar, a făcut dovada că această sumă, împreună cu majorările de întârziere, a fost încasată de bugetul asigurărilor sociale la data de 29.12.2006.
În ceea ce privește Convenția nr.61/31.03.2004, prin această convenție reclamantei i s-a aprobat plata în mod eșalonat, conform graficului de eșalonări stabilit de comun acord, a sumei totale de 4.027.982.315 ROL constituită din debit, penalități de întârziere și dobânzi la contribuția de asigurare accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajator, contribuția de asigurări sociale datorată de angajator și fondul de pensii și asigurări sociale ale agricultorilor.
Totodată, în situația respectării condițiilor din convenție, s-a acordat societății comerciale reclamante amânarea în vederea reducerii cu 75% a sumei totale de 6.431.847.910 ROL reprezentând dobânzi și penalități de întârziere la contribuția de asigurări sociale datorate de angajator și la contribuția la fondul de pensii și asigurări sociale ale agricultorilor.
Motivul dispunerii anulării înlesnirilor acordate conform Convenției nr.61/31.03.2004 a fost neachitarea debitului scadent la 25.08.2006 în sumă de8375 RONpână cel mai târziu la 25.11.2006, așa cum prevede pct.1 din convenție.
Apreciez că pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. O nu a ținut seama de ultima parte a art.1 din Convenția de eșalonare, conform căruia "până la data de29 decembrie a fiecărui an fiscaldebitorul trebuie să aibă achitate toate obligațiile cu termen scadent în anul fiscal respectiv, împreună cu dobânzile și penalitățile de întârziere, după caz".
Plata ratelor eșalonate, precum și contribuțiile cuvenite, se fac în mare parte din contul de trezorerie al societății comerciale, cont care era alimentat în mare parte de subvențiile primite de la stat pentru activitatea agricolă efectuată. plăților se face direct din contul societății comerciale, în speță reclamanta, prin note făcute de Administrația Finanțelor Publice către Trezorerie, la cererea societății comerciale, iar efectuarea plății sumei de8375 lei, reprezentând contribuția pentru luna iulie 2007 la asigurările sociale, a fost declarată prin Declarația (100) la bugetul de stat consolidat în - din 23.08.2006 și este individualizată la pagina 36/97 de la Contribuția de asigurări sociale, poziția 38 (fila 46 dosar nr.3012/CA/111/2007 al Tribunalului Bihor ). Pentru decontarea plății mai multor sume în luna decembrie 2006, la solicitarea societății reclamante, trezoreria a decontat mai multe plăți în data de 29.12.2006, printre care și suma în discuție de 8375 lei, operațiune individualizată la pag.38/97, la a 11-a încasare din data de 29.11.2006 (fila 47 dosar nr.3012/CA/111/2007 al Tribunalului Bihor ).
Judecător,
- -
Red.în concept--25.02.2008
Dact.-2ex.-10.03.2008
3 comunicări:
-reclamanta - - - O,-, jud. B
-pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. O - O, str. -, nr.2B, jud.
-pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B- O, str.-, nr.2-4
Președinte:Ovidiu BlagaJudecători:Ovidiu Blaga, Florian Murg, Anamaria Toros