Contestație act administrativ fiscal. Decizia 263/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 15.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.263
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 19.02.2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, împotriva sentinței civile nr.838/27.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul - intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul - intimat personal, lipsă fiind pârâtele - recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 29.01.2009, concluzii scrise din partea reclamantului - intimat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamantul - intimat pune concluzii de respingere a recursurilor.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.838 din 27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, au fost respinse excepția prematurității acțiunii în contencios administrativ față de neefectuarea procedurii prealabile, aceea a nemotivării acțiunii în fapt, precum și a inadmisibilității față de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.2 lit. c) din Legea nr.554/2004 formulate de pârâți prin întâmpinare.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul formulată împotriva pârâților ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, T și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
A fost dispusă anularea chitanței seria - nr.-/29.10.2007 emisă de T - Trezoreria T, la data de 29.10.2007, prin care reclamantul a achitat suma de 5.752 lei, taxa specială la prima înmatriculare.
Au fost obligați pârâții la restituirea către reclamant a sumei de 5.752 lei reprezentând taxa specială auto la prima înmatriculare, achitată de reclamant, cu chitanța seria - nr.-/29.10.2007, actualizată cu dobânda legală, de la data de 15.05.2008, până la restituirea efectivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Actul atacat de reclamant este un act administrativ în sensul prevăzut de art.2 alin.1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice T de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamant, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Or, în condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice T potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu este respectată procedura prealabilă este neîntemeiată.
Reclamantul a achitat taxa de prima înmatriculare, conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de erul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici erul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, întrucât nu exista o normă care să reglementeze o procedură specială administrativă de analizare a acestei taxe ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamantul prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererea de restituie a taxei depusă de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice tribunalul a reținut caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamant.
În plus, tribunalul a reținut că reclamantul a formulat contestație împotriva actului administrativ atacat, pe care a transmis-o T astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei iar pârâta avea obligația să o înainteze organului competent să o soluționeze. În ceea ce privește împrejurarea invocată de către pârâta T în sensul că reclamantul nu a așteptat răspunsul la contestație, tribunalul a constatat că reclamantul a așteptat împlinirea termenului legal în care T avea obligația să răspundă acestei contestații, adresându-se instanței după expirarea termenului de 30 de zile, respectând astfel atât prevederile art.7 cât și prevederile art.8 din Legea nr.554/2004.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că este nefondată atât excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, cât și excepția prematurității introducerii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, respingându-le.
În ceea ce privește absența motivării invocată de către pârâtă tribunalul a constatat că acțiunea este motivată atât în fapt, cât și în drept, conform dispozițiilor legale.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că este nefondată atât excepția inadmisibilității prezentei acțiuni cât și excepția prematurității introducerii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, respingându-le.
Esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății este aplicarea în cauză a dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Prin Legea nr.157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din -, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.767 din -, dispoziții conform cărora:
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art.11 alin.1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 01.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului "acquis comunitar"-astfel cum este definit prin art.1 din Hotărârea Guvernului nr.1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din -, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative," dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la, și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la, ambele republicate în Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".
Articolul 90 (1) din Tratat, invocat în speța de față, face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantul, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în luna iulie 2007 din Germania.
Analizând dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, se constată că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne trebuie subliniat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin nr.OUG110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.2141alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 și 4 din Constituție, prima instanță a făcut referire la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchide că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art.2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant, în cuantum de 5.752 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare (.) înainte de aderare, sunt obligatorii pentru () România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Tribunalul a constatat că art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate " produselor altor state membre" și impozitele "interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.
Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art.2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 01.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art.2141din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 01.01.2007.
În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.
Date fiind aceste considerații, tribunalul a constatat că art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză.
În cazul art.2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 01.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
În ceea ce privește susținerea pârâtelor în sensul aplicării procedurii de recalculare a taxei, conform nr.OUG50/2008, tribunalul a reținut că în acord cu dispozițiile art.11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Tribunalul a constatat că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143Cod fiscal), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 paragraf 1 din Tratat.
Tribunalul a reținut astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Tribunalul a mai reținut, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
A admite teza aplicării nr.OUG50/2008 ar însemna că soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâtele în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, tribunalul a reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului.
Considerând demonstrată încălcarea art.90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143Cod fiscal, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și a anulat actul administrativ reprezentat de chitanța seria - nr.-/29.10.2007, emisă de către
Instanța a obligat pârâta T să restituie reclamantului suma de 5.752 lei achitată cu chitanța seria - nr.-/29.10.2007 emisă de către T, actualizată cu dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele pârâte, solicitând modificarea sentinței civile atacate fie în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, fie în sensul respingerii acesteia ca inadmisibilă ori în sensul admiterii în parte și obligării pârâtei T la restituirea diferenței între suma achitată de către reclamant și suma ce reprezintă taxa pe poluare instituită de nr.OUG 50/2008.
În motivarea recursului, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Taa rătat că în cauză este incident motivul prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă întrucât prima instanță nu a avut în vedere procedura de restituire parțială instituită de nr.OUG 50/2008 și întrucât dispozițiile prevăzute de art. 124, art. 117 aliniatul 2 și art. 70 din nr.OG 22/2003 privind Codul d e procedură fiscală nu permit aplicarea dobânzilor legale.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice T, în motivarea recursului, a arătat că acțiunea reclamantului nu este motivată corespunzător, nefiind precizate elementele de identificare a autoturismului importat, că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția prematurității precum și excepția inadmisibilității, nefiind dovedit că reclamantul ar fi formulat o plângere finalizată prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației și că ar exista un act administrativ care să intre sub incidența Legii nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că în urma apariției nr.OUG 50/2008 care reglementează taxa pe poluare, reclamantului i se cuvine doar diferența dintre taxa achitată și taxa de poluare prevăzută de actul normativ menționat și că obligarea autorității la plata dobânzilor legale este lipsită de temei legal întrucât art.2141- 2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal nu prevăd că taxa de primă înmatriculare ar fi purtătoare de dobânzi.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate de către recurente cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Acțiunea reclamantului este motivată atât în fapt cât și în drept, cuprinzând datele de identificare ale autovehiculului importat, astfel încât excepția nemotivării acțiunii invocată de către recurentă este neîntemeiată.
Sunt neîntemeiate de asemenea și criticile vizând modul de soluționare a excepțiilor prematurității, respectiv inadmisibilității acțiunii, prima instanță reținând în mod corect că însăși obligarea la plata unei taxe care nu are un suport material echivalează cu existența unui act administrativ. În plus, Curtea reține că nu se poate susține prematuritatea acțiunii determinată de inexistența plângerii prealabile întrucât reclamantul a solicitat restituirea sumelor achitate, pârâta refuzând să dea curs acestei solicitări, fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 7 aliniatul 5 din Legea nr.554/2004, potrivit cărora nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazurile prevăzute la art. 2 aliniatul 2 din același act normativ. Cum aceste din urmă dispoziții reglementează refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, rezultă că reclamantul nici nu avea obligația de a formula o plângere prealabilă în privința răspunsului dat la solicitarea sa.
Cât privește fondul cauzei, Curtea subscrie argumentației juridice din considerentele hotărârii atacate cu privire la aplicabilitatea directă în ordinea internă de drept a României a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, reținând totodată că articolele 2141-2143din Codul fiscal au fost abrogate.
Sunt neîntemeiate susținerile recurentelor că în cauză ar trebui avută în vedere apariția nr.OUG50/2008 pentru restituirea taxei pe poluare, astfel încât reclamantului i s-ar cuveni doar diferența dintre taxa de primă înmatriculare, achitată în baza dispozițiilor Codului fiscal, și taxa pe poluare ce ar urma să fie achitată în baza nr.OUG 50/2008. Concluzia se impune întrucât cele două acte normative constituie temeiuri de drept diferite și întrucât însăși denumirea taxelor reglementate prin acestea au scopuri diferite.
Mai mult decât atât, Curtea nici nu a fost învestită de către reclamant cu analizarea legalității și temeiniciei taxei pe poluare, taxă în privința căreia nici nu a fost emis un act fiscal care să poată fi supus cenzurii instanței potrivit legislației fiscale.
Cât privește dobânzile acordate de prima instanță, Curtea apreciază că sunt nejustificate susținerile recurentelor întrucât aceste dobânzi nu au fost acordate în baza art. 2141-2143Cod fiscal ci în considerarea prejudiciului cauzat reclamantului prin lipsirea de folosință a sumei încasate cu încălcarea dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Având în vedere considerentele menționate, constatând neîntemeiate recursurile promovate, Curtea, în baza art.312 Cod procedură civilă, urmează a le respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtele T și Administrația Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr.838 din 27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2009.
Pentru PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- LIBER - - - - -
aflată în semnează
vicepreședinte
-
GREFIER,
RED:/16.03.09
TEHNORED:/17.03.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Maria Cornelia
