Contestație act administrativ fiscal. Decizia 264/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 15.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.264
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 19.02.2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, împotriva sentinței civile nr.841/27.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanta - intimată " " T, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta - intimată, avocat, lipsă fiind pârâta - recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul reprezentantului părții prezente.
Reprezentantul reclamantei - intimate pune concluzii de respingere a recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.841 din 27.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, au fost respinse excepția prematuritatii acțiunii în contencios administrativ față de neefectuarea procedurii prealabile, aceea a nemotivării acțiunii în fapt, precum și a inadmisibilității față de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.2 lit. c) din Legea nr.554/2004 formulate de T prin întâmpinare.
Totodată a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta formulată împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Administrația Finanțelor Publice T, a fost dispusă anularea nr.63/04.10.2007 la T, prin care reclamanta a achitat suma de 26.671 lei, taxa specială la prima înmatriculare și a Adresei nr. 83776/04.04.2008 emisă de T - Biroul
A fost obligată pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 26.671 lei reprezentând taxa specială auto la prima înmatriculare, achitată de reclamant, cu nr.63/04.10.2007 la T, actualizata cu dobânda legala, de la data de 30.05.2008, până la restituirea efectivă.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1504 lei reprezentând onorariu de avocat și taxa de timbru.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Actul atacat de reclamantă este un act administrativ în sensul prevăzut de art.2 alin.1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice T de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamantă, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Or, în condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice T potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu este respectată procedura prealabila a fost respinsă ca neîntemeiată.
Reclamantul a achitat taxa de prima înmatriculare, conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei.
A considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, întrucât nu există o normă care să reglementează o procedură specială administrativă de analizare a acestei taxe ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamantă, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererea de restituie a taxei depusă de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice tribunalul a reținut caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamantă.
În ceea ce privește absența motivării invocată de către pârâtă tribunalul a constatat că acțiunea este motivată atât în fapt, cât și în drept, conform dispozițiilor legale.
Cât privește fondul cauzei, prima instanță a reținut că esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății este aplicarea în cauză a dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art.11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
A mai reținut prima instanță că articolul 90 (1) din Tratat face parte de la data de 1 ianuarie 2007 din ordinea internă de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în luna iulie 2007 din Germania.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, se constată că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne trebuie subliniat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007. Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamantă, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, prima instanță a făcut referire la supremația dreptului comunitar, în speță a art.90 (1) din Tratat și a concluzionat că, prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Date fiind aceste considerații, tribunalul a constatat că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamantă și contestată în prezenta cauză.
În ceea ce privește susținerea pârâtelor în sensul aplicării procedurii de recalculare a taxei, conform nr.OUG50/2008, tribunalul a reținut că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art.2141-art.2143Cod fiscal), norme care au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 paragraf 1 din Tratat.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă, ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Tribunalul a mai reținut, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație și că, a admite teza aplicării nr.OUG50/2008 ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâtele în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, tribunalul a reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ, inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei.
Considerând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme prin art. 2141-2143Cod fiscal, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice T solicitând modificarea sentinței atacate în principal prin admiterea excepțiilor invocate în primă instanță și în subsidiar prin admiterea doar în parte a acțiunii, cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 26.671 lei achitată de reclamantă și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008, fără acordarea de dobânzi.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că acțiunea reclamantei nu este motivată corespunzător, nefiind precizate elementele de identificare a autoturismului importat, și că acțiunea este prematură și inadmisibilă, nefiind dovedit că reclamantul ar fi formulat o plângere finalizată prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației și că litigiul nu se plasează în sfera contenciosului administrativ ar exista un act administrativ care să intre sub incidența Legii nr.554/2004.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că în urma apariției nr.OUG 50/2008 care reglementează taxa pe poluare, reclamantei i se cuvine doar diferența dintre taxa achitată și taxa de poluare prevăzută de actul normativ menționat și că obligarea autorității la plata dobânzilor legale este lipsită de temei legal întrucât art.2141- 2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal nu prevăd că taxa de primă înmatriculare ar fi purtătoare de dobânzi.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Acțiunea reclamantei este motivată atât în fapt cât și în drept, cuprinzând datele de identificare ale autovehiculului importat, astfel încât excepția nemotivării acțiunii invocată de către recurentă este neîntemeiată.
Sunt neîntemeiate de asemenea și criticile vizând prematuritatea, respectiv inadmisibilitatea acțiunii pe considerentul nefinalizării procedurii prealabile prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației formulate și pe considerentul că litigiul nu se plasează în sfera contenciosului administrativ întrucât nu ar exista un act administrativ care să intre sub incidența Legii nr.554/2004.
Astfel, însăși obligarea la plata unei taxe contrare dreptului comunitar echivalează cu existența unui act administrativ. În plus, Curtea reține că nu se poate susține prematuritatea acțiunii determinată de nefinalizarea procedurii prealabile prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației formulate, întrucât reclamantul a solicitat restituirea sumelor achitate, pârâta refuzând să dea curs acestei solicitări. Sunt astfel incidente în cauză dispozițiile art.7 aliniatul 5 din Legea nr.554/2004, potrivit cărora nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazurile prevăzute la art.2 aliniatul 2 din același act normativ. Cum aceste din urmă dispoziții reglementează refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, rezultă că reclamantul nici nu avea obligația de a formula o plângere prealabilă în privința răspunsului dat la solicitarea sa.
Cât privește fondul cauzei, Curtea subscrie argumentației juridice din considerentele hotărârii atacate cu privire la aplicabilitatea directă în ordinea internă de drept a României a dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene, reținând totodată că articolele 2141-2143din Codul fiscal au fost abrogate.
Este neîntemeiată susținerea recurentei că în cauză ar trebui avută în vedere apariția nr.OUG50/2008 pentru restituirea taxei pe poluare, astfel încât reclamantului i s-ar cuveni doar diferența dintre taxa de primă înmatriculare, achitată în baza dispozițiilor Codului fiscal, și taxa pe poluare ce ar urma să fie achitată în baza nr.OUG50/2008. Respingerea acestei argumentații se impune întrucât cele două acte normative constituie temeiuri de drept diferite și întrucât însăși denumirea taxelor reglementate prin acestea au scopuri diferite.
Mai mult decât atât, Curtea nici nu a fost învestită de către reclamant cu analizarea legalității și temeiniciei taxei pe poluare, taxă în privința căreia nici nu a fost emis un act fiscal care să poată fi supus cenzurii instanței potrivit legislației fiscale.
Cât privește dobânzile acordate de prima instanță, Curtea apreciază că sunt nejustificate susținerile recurentei întrucât aceste dobânzi nu au fost acordate în baza art. 2141-2143Cod fiscal ci în considerarea prejudiciului cauzat reclamantului prin lipsirea de folosință a sumei încasate cu încălcarea dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Având în vedere considerentele menționate, constatând neîntemeiat recursul promovat, Curtea, în baza art.312 Cod procedură civilă, urmează a-l respinge ca atare, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.841/CA/27.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 19.02.2009.
Pentru PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
aflată în semnează
vicepreședinte
-
GREFIER
RED:/16.03.2009/TEHNORED:/16.03.2009/2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș, Judecător -
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Maria Cornelia
