Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2800/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2800
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru JUDECĂTOR
- - - -JUDECĂTOR
-- - -JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
GREFIER-
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice O, împotriva sentinței numărul 59 din data de 23 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice O și intimatul reclamant G, lipsind intimatul debitor SC E SA prin lichidator judiciar SRL.
Procedura legal îndeplinită.
Constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii;
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice O, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, întrucât în urma vânzării efectuate furnizorul nu a înregistrat în contabilitate înstrăinarea activelor corporale, a calculat și a declarat impozitul pe profit și TVA-ul aferent vânzării, fără achitarea acestora la termenul scadent și nici până în prezent.Arată că, răspunderea administratorilor SC E SA este solidară, faptele săvârșite de aceștia încadrându-se în situațiile enumerate de art.73 lit.e din Legea 31/1990.
Intimatul reclamant G, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, întrucât nu a participat la vânzare, înstrăinarea în cauză a fost făcută de d-na, în dauna intimatului reclamant, factura de vânzare fiind semnată numai de aceasta, iar cumpărătorul fiind o societate controlată de d-na. De asemenea, arată că vânzarea a fost efectuată fără aprobarea consiliului de administrație și fără aprobarea adunării generale a acționarilor, conform concluziilor scrise depuse la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 59/23.01.2009 a Tribunalului Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a fost admisă contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata ANAF - DGFP O și debitoarea SC SA prin lichidator judiciar SRL și s-a dispus anularea parțială deciziei nr. 297/23.10.2008 emisă de DGFP O numai în ceea ce privește angajarea răspunderii contestatorului pentru suma de 90.016 lei datorată de debitoare către bugetul general consolidat al statului, precum și anularea deciziei nr. 15/18.01.2008.
În motivare s-a reținut că pârâtul nu se face vinovat pentru săvârșirea faptei care a generat angajarea răspunderii solidare, având în vedere că " reaua credință " nu poate fi reținută în sarcina acestuia, în condițiile în care vânzarea " investiției în curs spații de locuit, mansarde ", situate în localitatea C, jud.O, s-a efectuat numai de către administratorul, care a înstrăinat aceste investiții către SC SRL, societate la care deține funcția de administrator, conform facturii fiscale nr. -/29.06.2006, pentru prețul de 4l0.942,70 lei din care TVA - 65.6l2,70 lei.
Ori, " reaua credință", implică întotdeauna un act conștient făcut în realizarea unui scop determinat, în vederea fraudării legii, ori altei persoane, în speță, SC SRL, fiind societatea care a beneficiat de rambursarea TVA-ului dedus in sumă de 65.6l2,70 lei, însă cu toate acestea nu a achitat contravaloarea facturii de vânzare, prejudiciind astfel și pe SC SA cu prețul vânzării pe care trebuia să-l încaseze.
Mai mult, prin Legea 31/1990, în forma modificată și completată prin legea 44l/2006, modificată prin OUG 82/2007, a fost consacrată o nouă concepție privind administrarea și conducerea societății pe acțiuni, care asigură armonizarea cu reglementările din țările uniunii europene.
Potrivit art. 137 din legea susmenționată, societatea pe acțiuni este administrată de unul sau mai mulți administratori, iar când sunt mai mulți administratori, ei constituie un consiliu de administrație.
Consiliul de administrație poate delega conducerea societății unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general( art.l43 din lege ).
Art.l53 din lege prevede că prin actul constitutiv se poate stipula că societatea pe acțiuni este administrată de un director,directorat și un consiliu de supraveghere. Din dispozițiile citate rezultă că, administrarea și conducerea societății pe acțiuni se realizează, fie prin consiliul de administrație și directorii societății ( sistemul unitar ), fie prin directorat și consiliul de supraveghere (sistemul dualist).
În cauza de față din analizarea actului constitutiv al SC SA, rezultat că administrarea societății s-a efectuat prin consiliul de administrație compus din - PREȘEDINTE: Gabriel Viziru membru, G - membru.
Art. 150 din legea 31/1990/R prevede în mod expres, sub sancțiunea nulității, pentru încheierea unor acte juridice privind transferul proprietății unor bunuri, între administratori și societate, dacă bunurile în discuție au valoare mai mare de 10 % din valoarea activelor nete ale societății, aprobarea prealabilă a adunării generale extraordinare, hotărâre care trebuie adoptată în mod legal cu respectarea condițiilor de cvorum și majoritate stabilite prin art.ll5 din lege.
De asemenea,potrivit art. 78 pct. din lege, dacă un administrator ia inițiativa unei operațiuni ce depășește limitele operațiunilor obișnuite comerțului pe care îl exercită, societatea, acesta trebuie să înștiințeze pe ceilalți administratori, înainte de aoî ncheia.
Ori, în cauza de față,înstrăinarea activelor societății SC SA, s-a efectuat de către administratorul comun, cu încălcarea dispozițiilor legale susmenționate, și fără aprobarea consiliului de administrație, cu toate că potrivit art. l6 pct. din actul constitutiv al societății debitoare falite, orice operațiune de încasare și vânzare de bunuri și mijloace circulante trebuia efectuată cu aprobarea consiliului de administrație.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs la 06.03.2009 pârâta DGFP criticând-o pentru nelegalitate în baza art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod pr. civilă.
În motivare s-a arătat, după o scurtă expunere stării de fapt, că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că nu este dovedită reaua credință a reclamantului, cât timp acesta, alături de ceilalți doi administratori a cunoscut faptul că societatea debitoare, SC SA a acumulat în perioada 2004 - 2007 debite de 67.170 lei și accesorii în sumă de 22.241 lei iar ultima declarație a fost depusă la 25.04.2007 și ultima plată a fost efectuată la 12.10.2006.
Reclamanta a provocat insolvabilitatea societății, prin înstrăinarea activelor acesteia, reaua sa credință fiind dovedită prin dispoz. art.137 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, vânzarea trebuind să se facă legal cu aprobarea tuturor celor trei administratori, fiind invocate și dispoz. art. 144 alin. 1 și 2 din același act normativ.
În esență s-a susținut că există o încălcare a dispozițiilor legale a unei prevederi a actului constitutiv sau a adunării generale acționarilor, că există un prejudiciu civil și o culpă a administratorului, exonerarea de răspundere administratorului G putându-se produce doar dacă s-ar fi opus măsurile ce au cauzat prejudiciul, neexistând în acest sens nicio dovadă depusă la dosar.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 9 și 3041Cod pr. civilă.
La dosar au fost depuse concluzii scrise de intimatul reclamant
Analizând cauza, prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Prima critică a recurentei se referă la greșita reținere în motivarea instanței de fond a faptului că nu s-a dovedit reaua credință a reclamantului G, în condițiile în care acesta, alături de ceilalți doi asociați au produs insolvabilitatea societății prin înstrăinarea activelor SC SA de către reclamant în favoarea celuilalt administrator și acumulării în perioada 2004 - 2007 de debite în sumă de 67.775 lei la care s-au acumulat accesorii de 22.241 lei.
Această critică este nefondată, însă, în condițiile în care, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, reclamantul intimat nu avut cunoștință de vânzarea activelor societății către SC SRL C, fapt reținut și de recurentă în decizia nr. 297/23.10.2007, singura persoană care a avut știut și care a efectuat în fapt vânzarea, fiind administratorul.
De asemenea, prin decizia nr. 15/08.01. 2008 DGFP O se reține aceeași stare de fapt, cu precizarea că, chiar dacă numai numita știut de vânzarea activelor, toți administratorii societății sunt răspunzători în solidar pentru datoriile acesteia în baza art. 70 - 73 din Legea nr.31/1990.
În recurs au fost invocate și dispoz. art. 137 alin. 1 și art. 143 și 144 din Legea nr.31/1990, în sensul că, pe de o parte, vânzarea activelor trebuia făcută cu acordul tuturor administratorilor și pe de altă parte, că administratorii sunt răspunzători de îndeplinirea tuturor obligațiilor potrivit prevederilor art. 72 și 73 iar administratorii răspund față de societate pentru prejudiciile cauzate prin actele îndeplinite de directori sau de personalul încadrat, când dauna nu s-ar fi produs dacă ei ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle funcției lor.
Recurenta se află însă în eroare cu privire la interpretarea și aplicarea normelor legale invocate.
Acestea se referă la răspunderea administratorilor față de societate iar titularul unei astfel de acțiuni este numai societatea, nici asociații și cu atât mai mult terții neputând formula o astfel de acțiune. Art. 73 alin 2 din Legea nr. 31/1990 modif, prevede dreptul creditorilor de a formula acțiunea în răspundere împotriva administratorilor, însă numai în caz de deschidere a procedurii insolvenței, ceea ce, în cauza de față, nu s-a întâmplat.
Pe de altă parte, răspunderea prevăzută de art. 144 alin. 1 și 2 este o răspundere individuală, a fiecărui membru al organului de conducere și nu o răspundere a comitetului de direcție, aceasta fiind totodată răspundere conjunctă(divizibilă) deoarece nu este prevăzută expres de lege o răspundere solidară.
În toate cazurile de răspundere trebuie dovedită culpa administratorului care, așa cum a reținut și instanța de fond, lipsește în speță, reclamantul neavând cunoștință de înstrăinările efectuate și în consecință, nici nu a putut să își manifeste eventualul dezacord conform dispozițiilor art. 148 alin.5 din Legea nr. 31/1990.
De altfel, așa cum am mai arătat, vânzarea activelor nu s-a făcut în urma unei decizii AGA ci în urma unei acțiuni individuale, ascunse, a numitei, caz în care se poate vorbi numai de răspunderea acesteia și în nici un caz de răspundere solidară a consiliului de administrație.
Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază criticile recurentei ca nefondate, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică astfel încât, în baza art. 312 Cod pr, civilă recursul pârâtei DGFP va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice O, împotriva sentinței numărul 59 din data de 23 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2009.
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru | JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu | JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie |
Grefier, |
Red. Jud. S
Ex.2//06.07.2009
Jud. fond V
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Carmen Ilie
