Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2901/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2901/2009
Ședința publică din 16 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de reclamanta - IMPORT EXPORT SRL, împotriva sentinței civile nr. 1375 din 20.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE C, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09.11.2009, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1375 din 20 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- a fost respinsă cererea formulată de reclamanta Import Export SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin decizia de impunere nr. 339/19.06.2008, au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații de plată suplimentare în sumă de 40.729 lei, reprezentând diferență impozit nerezidenți (19.118 lei), majorări de întârziere (20.445 lei) și penalități de întârziere (1.166 lei). Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă prin decizia nr. 131/16.09.2008 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud.
Analizând actele contestate, tribunalul a constatat că acestea au fost emise cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în materie.
Astfel, în perioada supusă controlului (01.01.2003-30.04.2008), reclamanta a achiziționat mijloace de transport în baza unor contracte de leasing financiar încheiate cu 2 societăți din Austria și anume: - Leasing Leasing și - -Leasing AG. Organele de inspecție fiscală au constatat că reclamanta, în calitate de utilizator, calculează, reține și plătește impozit pe veniturile persoanelor nerezidente, doar pentru contractul încheiat cu prima societate. Pentru veniturile din dobânzi la ratele de leasing, încasate de - -Leasing AG, în baza a 10 contracte de leasing, organele de control au reținut că, în conformitate cu prevederile art. 2 din OG nr. 83/1998 și art. 116 din Codul fiscal, reclamanta avea obliga ț ia să re țină și să vireze impozit pe veniturile persoanelor nerezidente.
Pentru perioada 01.01.2003-31.12.2003, reclamantei îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. 3 lit. a și b, art. 2 alin. 1 și 6 alin. 1 din OG nr. 83/1998, Convenția încheiată între Republica România și Austria privind evitarea dublei impuneri, ratificată prin Decretul nr. 254/1978, nr. 635/2002 pentru aprobarea Precizărilor referitoare la aplicarea convențiilor sau acordurilor de evitare a dublei impuneri, încheiate între România cu diverse state.
Potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 1 și 2 din Convenția încheiată între Republica România și Austria privind evitarea dublei impuneri, ratificată prin Decretul nr. 254/1978, dobânzile provenind dintr-un stat contractant plătite unui rezident al celuilalt stat contractant sunt impozabile în acest celălalt stat contractant. Aceste dobânzi pot fi impuse în statul contractant din care provin, în conformitate cu legislația acestui stat, impozitul astfel stabilit neputând depăși 10% din suma dobânzilor.
Tribunalul nu poate reține susținerile reclamantei potrivit cărora dispozițiile legale citate mai sus au un caracter dispozitiv, determinat de sintagma "pot fi impuse". În realitate aceste dispoziții nu lasă la aprecierea părților contractante posibilitatea impozitării dobânzilor, ci se interpretează în sensul că nu se opun ca unul dintre statele semnatare ale convenției să impoziteze aceste dobânzi conform legislației naționale, caz în care impozitul stabilit nu poate depăși 10% din suma dobânzilor. Prin urmare, în condițiile în care legislația unuia dintre statele semnatare ale convenției reglementează impozitarea acestor dobânzi, organele fiscale sunt obligate să calculeze impozitul, în limita a 10% din suma dobânzilor. Contrar susținerilor reclamantei, tribunalul constată că organele de control au aplicat corespunzător dispozițiile Convenției invocate mai sus, calculând impozitul în limita procentului menționat anterior. În acest sens nu au relevanță în cauză concluziile organelor de inspecție fiscală stabilite în urma controlului efectuat în cursul anului 2002.
În ceea ce privește perioada 01.01.2004-31.04.2008, reclamantei îi sunt aplicabile prevederile art. 115 alin. 1 lit. b și art. 116 alin. 1 și 5 din Codul fiscal, precum și ale art. 11 pct. 1 și 2 din Legea nr. 333/2005, privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Austria pentru evitarea dublei impuneri, potrivit cu care dobânzile provenind dintr-un stat contractant și plătite unui rezident al celuilalt stat contractant sunt impozabile în celălalt stat; totuși, dacă aceste dobânzi sunt, de asemenea, impozabile în statul contractant din care provin și potrivit legislației acestui stat, dacă beneficiarul efectiv al dobânzilor este rezident al celuilalt stat contractant, impozitul astfel depășit nu va depăși 3% din suma brută a dobânzilor.
Or, în speță sunt îndeplinite condițiile necesare pentru a deveni incidente dispozițiile de excepție prevăzute la pct. 2 al art. 11, mai ales în condițiile în care la art. 10 din contractele de leasing încheiate se prevede în sarcina reclamantei obligația de a suporta toate impozitele și taxele aferente leasingului. De asemenea, prezentarea certificatului de rezidență fiscală nu dovedește plata integrală a impozitului în statul de rezidență, ci prin acest înscris se atestă că este rezident al statului respectiv și că îi sunt aplicabile dispozițiile convenției de evitare a dublei impuneri.
În ceea ce privește excepția instituită la art. 11 pct. 3 lit. c și e din Leghea nr. 333/2005 invocată de reclamantă, tribunalul constată că toate cele 10 contracte în baza cărora a fost calculat impozitul au fost încheiat anterior intrării în vigoare a acestor dispoziții legale. Or, este evident că, în baza principiului neretroactivității legii, această excepție poate fi aplicată doar contractelor încheiate după data de 01.02.2006, aspect întru totul respectat de către organele de control.
Prin urmare, tribunalul consideră că organele fiscale au aplicat corect dispozițiile legale în materie, calculând în mod corect impozitul contestat. În consecință, impozitul fiind în mod legal calculat și imputat reclamantei, tribunalul a apreciat ca fiind legală și calcularea de majorări și penalități de întârziere.
Pentru toate considerentele expuse anterior, constatând ca fiind emise cu respectarea tuturor dispozițiilor legale incidente actele contestate de către reclamantă, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta Import Export SRL solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință modificarea în totalitate a hotărârii în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivare se arată că prin Sentința civilă nr. 1375/2009 pronunțată de Tribunalul Cluja fost respinsă în parte cererea reclamantei de chemare în judecată, cu privire la decizia nr. 131/16.09.2008 privind soluționarea contestației nr. 25384/30.07.2008; Consideră hotărârea atacată ca fiind nelegală, raportat la următoarele considerente: instanța a reținut că în mod corect agenții constatatori au încadrat plățile efectuate la, extern cu titlu de de leasing în categoria dobânzi, pozitând ratele achitate firmei din Austria cu cota de 10% prevăzută la art.ll Convenția de evitare a dublei impuneri încheiată de România cu Austria, ratificată prin Decretul Nr. 254 din 10 iulie 1978 pentru ratificarea unor tratate internaționale, prin care se ratifică Convenția dintre Republica și Republica Austria privind evitarea dublei impuneri asupra veniturilor și averii, iar mai târziu de Legea nr. 333 din 15.11.2005 privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Austria pentru evitarea dublei impuneri.
Intrucât reclamanta contestatoare a prezentat în copie traducerea legalizată a atestării de rezidență fiscală emisă de organul fiscal autorizat din Austria din care rezulta că respectiva firmă este rezidentă a acestui stat, pentru plățile efectuate către această firmă agenții constatatori au aplicat prevederile din Convenția de evitare a dublei impuneri încheiată între România și Austria, sens în care a fost impozitată cu o cotă de 10%, respectiv 3% în funcție de perioada supusă controlului, considerând că posibilitatea statului pot fi impozitate este de fapt o normă imperativă și nu o opțiune a contribuabilului.
În ceea ce privește perioada 01.01.2003 - 31.01.2006, inspectorii fiscali susțin că se aplică prevederile OG 83/1998, ale Decretului 254/1978 și ale 635/2002.
Astfel, prin Decretul Nr. 254 din 10 iulie 1978 pentru ratificarea unor tratate internaționale, publicat în BULETINUL OFICIAL NR. 64 din 17 iulie 1978 s-a ratificat Convenția dintre Republica România și Republica Austria privind evitarea dublei impuneri asupra veniturilor și averii, la Viena la 30 septembrie 1976, în cuprinsul căreia la art. 11 se prevede: "le provenind dintr-un stat contractant plătite unui rezident al celuilalt stat contractant sunt impozabile în acest celălalt stat contractant..Totuși, aceste dobânzi pot fi impuse în statul contractant din care provin, în conformitate cu legislația acestui stat; impozitul astfel stabilit nu poate depăși 10% din suma dobânzilor."
În ceea ce privește prima perioadă supusă controlului și care se află sub incidența actelor normative citate anterior, arată că în dispozițiile normative invocate, mai exact în Convenția de evitare a dublei impuneri dintre și Republica Austria, ratificată prin Decretul 254/1978, art. 11 pct. 2 statuează aceeași normă dispozitivă în sarcina statului român de a încasa impozitul aferent dobânzilor din statul contractant din care provin, prin sintagma" pot fi impuse."
Concluzionând, se poate vorbi despre scutirea contractantului, rezident în statul sursă a impozitului, de a achita aceste impozite în acel stat, dacă este făcută dovada existenței certificatului fiscal care atestă plata în statul unde are rezidența partenerul străin a impozitelor datorate și aferente tranzacției în cauză. Nimic nu face să existe o altfel de interpretare a acestor texte legale, sens în care statuează și Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ prin decizia nr. 2040/2001.(Th, Ca S upremă deJustiție.2001, pag.286-289).
În ceea ce privește perioada 01.02.2006 - 31.04.2008, contrar opiniei organului de control, arată că regula este:le provenind dintr-un stat contractant și plătite unui rezident al celuilalt stat contractant, sunt impozabile în celălalt stat contractant.Prin urmare, contrar celor reținute de organele de control, articolul citat anterior stabilește fără echivoc regula impozitării în Austria a veniturilor realizate în România din dobânzi de către persoana juridică rezidentă în cauză.
Instanța apreciază în mod incorect că aceste dispoziții legale de excepție prevăzute la alin 2 al art. 11 se interpretează în sensul că nu se opun ca unul dintre statele semnatare ale convenției să impoziteze aceste dobânzi conform legislației naționale. Dacă se admite o asemenea interpretare ar rezulta în mod evident o dublă impunere referitor la aceeași operațiune comercială, fapt ce constituie însăși rațiune a acestor convenții de evitare a dublei impuneri. Este greșită de asemenea și concluzia instanței: " Prin urmare, în condițiile în care legislația unuia dintre statele semnatare ale convenției reglementează impozitarea acestor dobânzi, organele fiscale sunt obligate să calculeze impozitul, în limitat a 10% din suma dobânzilor."
În cazul reclamantei nu se vorbește despre impozitarea acestor dobânzi decât în situația în care nu sunt impozitate în celălalt stat. Prin modul de reglementare a acestei impozitări, și anume cu titlu de excepție de la alin. 1 al art. 11, consideră că este evident vorba doar despre situațiile în care nu sunt impozitate dobânzile în celălalt stat. Nici faptul că prin contract reclamanta s-a obligat la plata impozitului și taxelor în România nu are menirea de a mă supune unui regim de impozitare mai împovărător decât cel reglementat prin dispoziții legale, și nu se referă aici la situațiile de excepție care se aplică strict în cazurile în care nu s-ar aplica norma generală prevăzută la alin. 1.
Instanța nu s-a pronunțat asupra unei alte excepții invocate de reclamantă, pentru situația în care ar fi trecut peste apărările bazate pe subsidiaritatea alin. 2 al art 11 și nu pe cumulul celor două alineate.
Astfel, prin Protocolul de la Legea nr. 333/2005 pentru ratificarea convenției dintre România și Republica Austria, se prevăd următoarele:În momentul semnării prezentei convenții pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, încheiată astăzi între România și Republica Austria, subsemnații am convenit ca următoare e prevederi să constituie parte integrantă a prezentei convenții..Referitor la articolul11""-Indiferent de prevederile paragrafului2al art.11.dacă și atâta timp cât Republica Austria. conform legislatiei sale interne nu stabilește impozit cu retinere la sursă asupra dobânzilor plătite unui rezident al celuilalt stat contractant,cota de impozitare revăzută la paragraful 2 al art. 11 va fi redusă la 0%. Deci, chiar dacă s-ar stabili impozit pe dobânzi în temeiul alin. 2 al art. 11, cota de impozit va fi redusă la 0% cât timp Austria nu are stabilit impozit cu reținere la sursă asupra dobânzilor plătite unui rezident al celuilalt stat contractant.
Concluzionând, chiar dacă s-ar aplica impunerea stabilită prin alin. 2, aceasta ar fi în procent de 0%.
Referitor la apărările reclamantei invocate prin prisma unei alte excepții de la excepția instituită prin alin. 2 al art. 11, prin care, a arătat că lecturând și alin. 3 al articolului 11 privind dobânzile, se prevede că independent de prevederile paragrafului 2, dobânzile provenind dintr-un stat contractant și plătite unui rezident al celuilalt stat contractant, care este beneficiarul efectiv al acestora, sunt impozabile numai în celălalt stat contractant dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiții:a ). b ).c) dobânzile sunt plătite pentru un împrumut acordat de o bancă sau de orice altă instituție financiară (inclusiv o societate de asigurare), d). sau lit. e) unde de asemenea ar putea fi încadrată această situație: le sunt plătite în legătură cu vânzarea credit a oricăror echipamente industriale, comerciale sau știintifice.
Pentru a se observa cu ușurință încadrarea reclamantei în aceste dispoziții legale, a luat în considerare definițiile date prin lege ale termenilor utilizați de legiuitor.
Aceasta deoarece prin prisma excepției instituite la punctul c) instituție financiară înseamnă în accepțiunea Ordonanței de Urgență nr. 99 din 6 decembrie 2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului:o entitate alta decât o instituție de credit a cărei activitate principală constă în dobândirea de participații în alte entiăți sau în desfăsurarea uneia sau mai multora dintre activitătile prevăzute la art.18alin.(1)lit.b)-I);. Art. 18(1) prevede căinstituțiile de credit pot desfășura, în limita autorizației acordate, următoarele activități: a) atragere de depozite și de alte fonduri rambursabile; b)acordare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare, factoring cu sau fără regres, finanțarea tranzacțiilor comerciale, inclusiv forfetare; c)leasing financiar: d)operațiuni de plăți; etc.
O astfel de definiție se găsește și în Ordonanța 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale: Art. 1. Prezentul titlu reglementează condițiile minime de acces al institutiilor financiare nebancare la activitate a de creditare, în scopul asigurării și medținerii stabilității financiare. Art.4 în sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc astfel: a) instituție financiară nebancară - persoana juridică constituită cu scopul de a desfășura, cu titlu profesional, activități de creditare de natura celor prevăzute la art.7 alin. (1) și ale căror surse de finanțare provin din resurse proprii sau împrumutate de la instituții de credit, de la alte instituții financiare sau, după caz, din alte surse prevăzute în legi speciale;.art. 7(1) Instituțiile financiare nebancare pot desfășura următoarele activități de creditare: a) acordare de credite, incluzând, fără a se limita la: credite de consum, credite ipotecare, credite imobiliare, micro credite, finanțarea tranzacțiilor comerciale, operațiuni de factoring, scontare, forfetare; b) leasing financiar;.
Instanța nu a luat în considerare această interpretare a reclamantei, motivat de faptul că această convenție de evitare a dublei impuneri a intrat în vigoare doar din 2005 și se aplică numai contractelor încheiate începând cu anul 2006. Astfel, în mod greșit nu a luat în considerare articolele din Convenția de evitare a dublei impuneri dintre și Republica Austria, ratificată prin Decretul 254/1978 corespunzătoare celor din Legea nr. 333/2005 pentru ratificarea convenției dintre România și Republica Austria. Astfel același articol 11 are aceleași prevederi la punctele 1 și 2. În ceea ce privește excepțiile invocate de noi, raportându-ne la anul 1978 când a fost ratificată convenția este evident că se vorbește despre instituții aferente regimului comunist existent, unde creditele erau acordate sau garantate direct sau indirect de către stat - pct. 3 art. 11, sau erau "acordate direct de către o bancă". Aceste prevederi se regăsesc într-o formă acceptată de condițiile actuale ale economiei de piață, și practic nu fac altceva decât să expliciteze într-un limbaj comercial actualizat prevederile art. 11 pct. 3 din veche a lege.
Dacă nu s-ar lua în considerare această interpretare, nu ar fi în măsură să încadreze dobânzile provenind din contractele de leasing în definiția dobânzilor din Decretul 254/1978, deoarece art. 11 pct. 4 se referă în mod exclusiv doar la situațiile în care statul este implicat în mod direct sau indirect în aceste operațiuni financiare generatoare de dobânzi, ceea ce în mod evident nu este cazul.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate iar în justificarea poziției procesuale adoptate a învederat că organele de inspecție fiscală au constatat că societatea în calitate de utilizator calculează, reține și plătește impozit pe veniturile persoanelor nerezidente doar pentru contractul încheiat cu Leasing AG iar pentru veniturile din dobânzi la ratele de leasing încasate de -LEASING AG în baza a 10 contracte de leasing încheiate cu Import Export SRL organele de inspecție fiscală au reținut că în conformitate cu prevederile art.2 din OG nr.83/1998 și art.116 din Legea nr.571/2003.
Organele de inspecție fiscală urmarea prezentării certificatului de rezidență fiscală susțin că aplicând convenția de evitare a dublei impuneri încheiate între România și Austria în mod corect au calculat în sarcina acestuia impozitul datorat cu cotă de 10% pentru perioada 01.01.2003 - 31.01.2006 și 3% pentru perioada 01.02.2006 - 30.04.2008.
Intimata mai arată că în conformitate cu prevederile art.25 din OG nr.51/1997 veniturile obținute de nerezidenți sub formă de dobândă sau redevență stabilită de părțile contractante în cazul contractelor de leasing financiar sau operațional se impun în România prin reținere la sursă potrivit prevederilor convențiilor de evitare a dublei impuneri sau ale legislației interne.
Referitor la legea aplicabilă intimata a evidențiat că pentru perioada 01.01.2003 - 31.12.2003 sunt aplicabile prevederile OG nr.83/1998 impozitul datorat fiind acela de 10%. În ceea ce privește perioada 01.01.2004 - 31.04.2008 apreciază că devin incidente disp. art.115 alin.1 lit.b și art.116 alin.1 și 5 din Legea nr.571/2003 însă arată că devin incidente și prevederile art.11 pct.1 și 2 din Legea nr.333/2005 care în viziunea intimatei urmează a fi interpretate în sensul că veniturile din dobânzi realizate de persoane nerezidente sunt impuse în statul contractant, România în conformitate cu legislația statului și nu în funcție de opțiunea părților contractante.
Pentru evitarea dublei impuneri legiuitorul a prevăzut că în situația în care un rezident al Austriei obține elemente de venit cum sunt dobânzile Austria va acorda ca deducere din impozitul pe venitul acelui rezident o sumă egală cu impozitul plătit în România deducere care nu va depăși acea parte a impozitului așa cum este calculată înainte ca deducerea să fie calculată.
Intimata a că invocarea de către recurentă a excepțiilor de la plata impozitelor pe venitul persoanelor nerezidente în baza art.11 pct.3 lit.c și e din Legea nr.333/2005 nu poate fi luată în considerare întrucât pentru perioada verificată baza legală pentru evitarea dublei impuneri o constituie Decretul nr.254/1978 valabil până la 31 ianuarie 2006 toate contractele fiind încheiate anterior acestei date nefiind supuse dispozițiilor legale din Legea nr.333/2005 iar pentru al 11 contract echipa de control nu a stabilit impozit pe nerezidenți în mod corect.
Reclamanta Import Export SRL a formulat contestație împotriva deciziei nr.131 din 16 septembrie 2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice C solicitând desființarea în parte a deciziei de impunere nr.339/19.06.2008 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și ca o consecință a admiterii contestației să se dispună anularea în parte a raportului de inspecție fiscală generală în sensul reducerii obligației de plată a impozitului cu sumele contestate la pc.2.1.1 din decizia de impunere respectiv 40.729 lei.
Direcția Generală a Finanțelor Publice C prin decizia nr.131 a procedat la soluționarea contestației depusă de Import Export SRL și a reținut că pentru perioada 1.01.2004 - 31.04.2008 societatea invocă disp. Legii nr.333/2005 susținând că nu există un temei legal din această perspectivă în ceea ce privește impunerea.
Referitor la aspectele contestate s-a reținut că toate cele 10 contracte de leasing aflate în discuție sunt încheiate înainte de data de 01.02.2006 astfel că prevederile legale invocate de contestatoare sunt aplicabile contractelor de leasing încheiate după data intrării în vigoare a Legii nr.333/2005.
Art.29 a Legii nr.333/2005 statuează că prezenta conventie va intra in vigoare in prima zi a celei de-a treia luni urmatoare ultimei notificari prin care statele contractante se informeaza reciproc asupra indeplinirii procedurilor legale interne necesare intrarii in vigoare a prezentei conventii si prevederile sale vor produce efecte: in ceea ce priveste impozitele retinute prin stopaj la sursa la venitul realizat, in sau dupa prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat urmator anului in care prezenta conventia intra in vigoare; si in ceea ce priveste celelalte impozite pe venitul realizat sau pe capitalul detinut, in ori dupa prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat urmator anului in care prezenta conventie intra in vigoare.
Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că la intrarea in vigoare a prezentei conventii, Conventia dintre Republica Romania si Republica Austria pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit si pe capital, semnata la 30 septembrie 1976, va inceta sa produca efecte: in ceea ce priveste impozitele retinute prin stopaj la sursa la venitul realizat, in sau dupa prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat urmator anului in care prezenta conventie intra in vigoare; si in ceea ce priveste celelalte impozite pe venitul realizat sau pe capitalul detinut, in ori dupa prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat urmator anului in care prezenta conventie intra in vigoare.
Analiza textelor legale enunțate anterior relevă că interpretarea realizată de organul fiscal precum și cea realizată prin decizia nr.131/16.09.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice C nu are suport legal întrucât legiuitorul a statuat în mod expres încetarea efectelor Conventiei dintre Republica Romania si Republica Austria pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit si pe capital, semnata la 30 septembrie 1976, astfel că aserțiunile potrivit cărora pentru convențiile încheiate anterior datei de intrare în vigoare a actului normativ apreciat de reclamantă ca fiind incident rămân guvernate de actul normativ indicat de către pârâtă respectiv Decretul nr.254/1978 sunt fără temei legal.
Independent de prevederile paragrafului 2, dobanzile provenind dintr-un stat contractant si platite unui rezident al celuilalt stat contractant, care este beneficiarul efectiv al acestora, sunt impozabile numai in celalalt stat contractant daca este indeplinita una dintre urmatoarele conditii: dobanzile sunt platite pentru un imprumut acordat de o banca sau de orice alta institutie financiara (inclusiv o societate de asigurare); dobanzile sunt platite in legatura cu vanzarea pe credit a oricaror echipamente industriale, comerciale sau stiintifice potrivit dispozițiilor art.11 pct.3 lit.c și e din Legea nr.333/2005.
Prima instanță așadar a apreciat în acest context urmarea interpretării greșite a dispozițiilor legale că a fost stabilit în mod corect cuantumul obligațiilor de plată în ceea ce privește veniturile obținute de nerezidenți.
Aplicarea principiului neretroactivității legii ar fi vizat aplicarea dispozițiilor legii noi încă de la momentul încheierii convențiilor ori reclamanta a solicitat în mod justificat aplicarea dispozițiilor noii legi speciale de la momentul intrării în vigoare a acestora.
Considerentele evidențiate au relevat că recursul promovat apare ca fiind întemeiat fiind prezent motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 pr.civ. întrucât prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale apreciate ca incidente astfel că potrivit dispozițiilor art.312 pr.civ. recursul urmează a fi admis iar sentința atacată va fi modificată în parte în sensul că în baza interpretării corecte a textelor legale apreciate ca fiind incidente chiar și de organul fiscal va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta IMPORT EXPORT SRL și va dispune anularea partială a deciziei nr. 131/16.09.2008 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice C și a deciziei de impunere nr. 339/19.06.2008 și va exonera reclamanta de plata sumelor stabilite cu titlu impozit pe veniturile persoanelor nerezidente cu accesoriile aferente pentru dobânzile plătite de reclamantă și aferente ratelor de leasing scadente ulterior datei de 1.02.2006 și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta IMPORT EXPORT SRL împotriva sentinței civile nr. 1375 din 20.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta IMPORT EXPORT SRL și dispune anularea partială a deciziei nr. 131/16.09.2008 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice C și a deciziei de impunere nr. 339/19.06.2008 și exonerează reclamanta de plata sumelor stabilite cu titlu impozit pe veniturile persoanelor nerezidente cu accesoriile aferente pentru dobânzile plătite de reclamantă și aferente ratelor de leasing scadente ulterior datei de 1.02.2006.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
4 ex./02.12.2009
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu, Augusta Chichișan
