Contestație act administrativ fiscal. Decizia 3111/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 3111
Ședința publică din data de 02 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Hrudei
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Gabriel Năsui
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2043 pronunțată în data de 03.07.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI T având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA,
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2043 pronunțată la data de 3.07.2009 în dosar nr- al Tribunalului Cluja fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice C-N, Administrația Finanțelor Publice
Pentru a dispune astfel instanța a reținut în esență că prin decizia de impunere nr.-/3.10.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice T reclamantul a fost obligat la plata impozitului pe venitul din transferul proprietății imobiliare din patrimoniu personal pe anul 2008 în sumă de 3011 lei. Această decizie a fost contestată însă contestația a fost respinsă prin decizia nr.8/25.01.2009.
Cele contestate cu privire la obligația de plată prin decizia menționată reține instanța că sunt corecte în condițiile în care transferul dreptului de proprietate a operat la data la care hotărârea prin care s-a constatat masa succesorală, s-a dispus sistarea indiviziunii și reclamantul a fost obligat să-și exprime conțimțământul, a rămas irevocabilă și în condițiile în care s-a acceptat moștenirea în considerarea antecontractelor pe care reclamantul le-a încheiat.
Împotriva soluției menționate declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia modificarea sentinței în sensul admiterii cererii, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea celor solicitate reclamantul arată că defunctul său tată identic cu cu ultimul domiciliu în str. - nr.1,.1, jud. C cu adeverința nr.12384 din 07.10.1992 și cu Titlul de proprietate nr.5344/480 din 06 aprilie 1994 i s-a retrocedat cota de 1/3 a parte din imobilul teren în suprafață de 14600 mp teren 27, parcela 1, situat în T, str. -.
Între anii 1992-1995 cu contractele de vânzare cumpărare sub semnătură privată defunctul său tată împreună cu ceilalți coproprietari au vândut terenul mai multor cumpărători care au înscris dreptul lor de proprietate în cartea funciară conform Titlului de proprietate și au edificat case pe aceste terenuri.
Cumpărătorii prin sentințe civile s-au intabulat însă nu au învederat instanței faptul că imobilele terenuri au făcut obiectul Legii nr.18/1991, nu au făcut o identificare a titlului în regim de carte funciară astfel că s-a omis să se opereze o dezmembrare parțială și întrucât situația nu corespundea realității s-au refăcut înscrierile de carte funciară.
Tatăl său a decedat la data de 3 1995 și conform ultimei sale dorințe reclamantul și sora sa, nu au acceptat succesiunea, au devenit străini de succesiune prin neacceptare conform art. 696 și următoarele din Cod civil, singura moștenitoare acceptantă rămânând mama lor vitregă I în calitate de soție supraviețuitoare, fapt ce rezultă din Certificatul de moștenitor nr. 132/1996, emis de BNP.
Prin Sentința civilă nr. 4554/2007 s-a dispus rectifica rea cărților funciare, reîntabularea dreptului de proprietate in favoarea vechilor proprietari, alipirea imobilelor, sistarea stării de indiviziune și dezmembrarea imobilului in 9 parcele care au fost Înscrise in favoarea cumpărătorilor.
La proces nu s-a prezentat pe considerentul ca nu are calitatea de moștenitor si nu are nici un drept asupra acestui teren, știind faptul ca aceste terenuri au fost vândute de defunctul său tată și de mama sa vitregă.
În baza acestei sentințe Administrația Finanțelor Publice T prin Decizia de impunere anuală pentru veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimonial personal pe anul 2008, nr. - din 03.10.2008, a stabilit in sarcina sa un impozit datorat de 3011 lei, calculată la o bază de impunere În valoare de 301.125 lei, reprezentând contravaloarea cotei de 3/24-a parte din suprafața de 14.600 mp teren, pe care a-și fi dobândit cu titlu de drept moștenire, fără a lua în considerare că impozitul se calculează pe venit.
Nu a realizat nici un venit din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, nu a moștenit nici o suprafață de teren întrucât a renunțat la moștenire și astfel a depus în termen legal contestație.
În termen legal a formulat acțiune solicitând anularea Deciziei de impunere nr. - din 03.10.2008 și a Deciziei nr. 08 din 22.01.2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice C, Serviciul de Soluționare Contestații.
Prin sentința civilă nr. 2043/2009 pronunțată în ședința publică din 03 Iulie 2009, in dos. nr-, Tribunalul Cluja respins acțiunea.
Hotărârea arată recurentul este nelegală și netemeinică dat fiind că s-a apreciat că excepțiile ridicate reprezintă apărări de fond în susținerea faptului că nu datorează suma imputată.
Tot astfel arată recurentul în mod nelegal a considerat că excepția lipsei calității procesuale pasive și anume lipsa calității de moștenitor-contribuabil a reclamantului reprezintă apărare de fond. u a avut calitatea de contribuabil, nu a avut calitatea de moștenitor întrucât nu a acceptat succesiunea după defunctul său tată.
Atât el cât și sora sa, au renunțat la succesiune, singura moștenitoare după defunctul lor tată a fost mama lor vitregă I în calitate de soție supraviețuitoare care a acceptat succesiunea, conform Certificatului de moștenitor nr. 132/1996, emis de BNP. Astfel nici in termenul de prescripție de 6 luni de la data deschiderii succesiunii nu au putut retracta renunțarea moștenirea fiind acceptată ( art. 696 - 701. Civ.).
In conformitate cu prevederile art. 696.civ. " ce renunța este considerat ca nu a fost niciodată erede." Pe cale de consecință acesta este lipsit de orice drept asupra activului moștenirii și este degrevat de orice obligație de plată a datoriilor succesorale.
Totodată arată recurentul în mod netemeinic și nelegal a stabilit instanța că a încheiat contractele de vânzare cumpărare, aceste contracte au fost încheiate de defunctul său tată cu același nume ludovic și de mama sa vitregă, și în totală contradicție cu prevederile Codului civil stabilește ca semnarea acestor antecontracte semnifică acceptarea moștenirii.
Mai arată recurentul că în mod netemeinic instanța nu a luat în considerare excepția prescripției dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale în speță dreptul de a emite Decizia de impunere anuală pentru veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimonial personal, pe anul 2008, nr. -
din 03.10.2008.
Așa cum rezultă din Sentința civilă nr. 4554 pronunțată de Judecătoria Turda la data de 07.12.2007, în dos. civ. 1452/2005, sentință care a stat la baza emiterii deciziei de impunere, cu Titlul de proprietate nr. 5344/480 din 06.04.1994, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 14.600 mp teren, situat in parcela 1 din nr. 27, defunctului său tată și a numitilor si, in cote de 1/3 a parte.
Din cuprinsul sentinței civile rezultă clar că terenurile au fost înstrăinate de defunctul său tată, o parte din terenuri au fost intabulate și pe aceste 4 terenuri au fost construite case încă înainte de apariția Codului fiscal și înainte de apariția impozitului pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimonial personal.
Instanța de fond nu a luat în considerare că momentul transferului dreptului de proprietate asupra terenului, conform art. 1295 Cod civil, a avut loc la data perfectării contractelor de vânzare cumpărare sub semnătură privată, când s-a efectuat plata pretului și s-a predat bunul, cumpărătorul având posesia, folosinta si dispozitia asupra bunului:" Vinderea este perfecta între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului". n acest sens a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 984 din 11 Martie 2008 stabilind că " Hotărârea judecătorească care ține loc de act de vânzare are character declarative, ea consfințește înțelegerea părților intervenită anterior."
În conformitate cu prevederile punctului 1512lit.g alin.4 și 5 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal:4) pentru imobilele dobândite cu titlu de uzucapiune, constatata prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, data dobândirii este considerată data la care a început să curgă termenul de uzucapiune;
5) În cazul înstrăinării unor imobile rezultate din dezmembrarea, respectiv dezlipirea unui imobil, data dobândirii acestor imobile este data dobândirii imobilului inițial care a fost supus dezlipirii, respectiv dezmembrării;"
În plus arată recurentul că nelegal instanța a considerat că excepția nulității absolute a Deciziei de impunere reprezintă apărare de fond.
Decizia de impunere nu respectă prevederile art. 43. pr. fiscală, lipsesc elementele prevăzute de art. 43 alin. (2) lit. a, e, f și h denumirea organului fiscal emitent, motivele de fapt și de drept, ștampila, sediul precum și modalitatea stabilirii bazei de impunere la valoarea de 301.125 lei, modalitatea de calcul al impozitului, conf. art. 89. pr. fiscală, fapt pentru care am solicitat constatarea nulității absolute a acesteia, conform art. 46. pr. fiscală.
Organul fiscal nu a luat in considerare principiile fiscalității prevăzute de art. 3 Cod
Fiscal.
Pe fond arată recurentul instanța în mod netemeinic și nelegal nu a luat în considerare apărarea prin care a arătat că reclamantul și sora sa, nu au acceptat succesiunea, au devenit străini de succesiune prin renunțare conform art. 696 și următoarele din Cod civil, singura moștenitoare acceptantă rămânând mama lor vitregă I în calitate de soție supraviețuitoare așa cum rezultă din Certificatul de moștenitor nr. 132/1996, emis de BNP.
Renunțarea la moștenire este un act de voință unilaterală și potrivit art. 696.civ. " ce renuntă este considerat că nu a fost niciodată erede", adică străin de moștenire cuefecteretroactive de la data deschiderii moșteniri. Pe cale de consecință reclamantul este lipsit de orice drept asupra activului moștenirii și este degrevat de orice obligație de plată a datoriilor succesorale.
Constatările făcută de instanța de fond, privitor la faptul că antecontractele au fost încheiate de reclamant sunt greșite, aceste contracte au fost semnate și aceste terenuri au fost vândute de defunctul său tată cu același nume. Iar constatarea că semnarea acestor" antecontracte semnifică acceptarea moștenirii întrucât s-a dispus asupra unui imobil considerat ulterior certificatului de moștenitor ce face parte din masa succesorală și cu privire la care s-a acceptat succesiunea sunt constatări eronate. Aceste terenuri au fost retrocedate defunctului său tată cu adeverința nr. 12384 din 7 oct. 1992 și cu Titlul de proprietate nr. 5344/480 din 06.apr.1994 și au fost vândute de și
Instanța de fond nu a luat in considerare nici faptul că în conformitate cu prevederile alin. (3) al art. 77/1 din Codul fiscal,(3)Pentru transmisiunea dreptului de proprietate șiadezmembrămintelor acestuia cu titlul de moștenire nu se datorează impozitul prevăzut la alin.(1),dacă succesiuneaeste dezbătută și finalizată În termen de2ani de la data decesului autorului succesiunii. În cazul nefinalizării procedurii succesorale În termenul prevăzut mai sus, moștenitorii datorează un impozit de1 %calculat la valoarea masei succesorale."
Conform certificatului de moștenitor nr. 132/1996 din 04 1996 succesiunea după defunctul său tată a fost dezbătută și finalizată in termenul de 2 ani și astfel nu datorez nici un impozit prevăzut dec art. 77/1 Cod Fiscal.
Instanța de fond nu a luat în considerare că momentul transferului dreptului de proprietate asupra terenului conform art.1295 civ. a avut loc la data perfectării contractelor de vânzare cumpărare sub semnătură privată, când s-a efectuat plata prețului și s-a predat bunul, cumpărătorul având posesia, folosința și dispoziția asupra bunului: "vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra preșului", în acest sens a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr.984 din 11 martie 2008 stabilind că "hotărârea judecătorească care ține loc de act de vânzare are caracter declarativ, ea consființește înțelegerea părților intervenită anterior".
Examinând recursul declarat în raport de criticile formulate de normele juridice incidente Curtea reține că nu este fondat.
Astfel, cât privește critica recurentului că în mod greșit a fost soluționată excepția lipsei calității de moștenitor contribuabil, Curtea observă că în analiza făcută prima instanță a reținut calitatea recurentului întrucât prin sentința civilă nr.4554/2007 a Judecătoriei Turdas -a constata că au calitate de moștenitori acceptanți în privința averii a defunctului, Orin în aceste condiții ale constatării printr-o hotărâre irevocabilă a calității de moștenitor nu se poate reține că recurentul nu ar ave calitate și respectiv nu ar putea fi titularul obligației fiscale.
Legat însă de aceasta susține recurentul că după decesul tatălui său s-a dezbătut succesiunea pe cale notarială iar în condițiile certificatului de moștenitor este străin prin renunțarea la succesiune. Această susținere nu poate fi primită în susținerea excepțiilor evocate pentru următoarele: Este cunoscut că persoanele care au vocație testamentară sau legală la moștenire au dreptul de a opta între a-și însuși și consolida titlul de moștenitor sau a refuza acest lucru. Refuzul poate fi tacit prin efectul neacceptării moștenirii în termenul legal al prescripției cât și expres printr-o declarație anume dată sub acest aspect.
Renunțarea expresă la moștenire este o manifestare a unui succesibil din care rezultă fără tăgadă că nu își însușește moștenirea la care îi dă dreptul legea sau testamentul. O atare declarație se face în conformitate cu procedura prevăzută de art.76 din Legea nr.36/1995 și art.80 din Regulamentul de aplicare a Legii nr.36/1995, actul de renunțare fiind un act solemn. Ori, în speță o atare probă nu este depusă pentru a se reține astfel efectele prevăzute de art.696 civ. și nici nu s-a făcut o atare mențiune prin certificatul de moștenitor. Deși în certificatul invocat de recurent s-a trecut mențiunea că este străin de succesiune prin neacceptarea acesteia în termen împrejurarea că a figurat în calitate de parte în procesul ce avea ca obiect stabilirea calității de moștenitor după averea defunctului său tată în care a intrat și terenurile în litigiu și faptul că s-a constatat calitatea de moștenitor a acestuia fără să se invoce nici un fel de obiecțiuni, să se fi atacat hotărârea în căile de atac crează dubiu cu privire la faptul acceptării succesiunii. Din manifestare pe parcursul procesului în fața judecătoriei se poate reține efectele dispozițiilor instituției acceptării voluntare tacite din art.689 Civ. ce statuează că " acceptarea este tacită când eredele face un act pe care nu ar putea să-l facă decât în calitatea sa de moștenitor și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare. Prin urmare în aceste circumstanțe ale celor rezultate din acte și a dispozițiilor menționate, susținerile recurentului în sensul că nu ar avea calitatea de moștenitor și astfel de contribuabil al obligației fiscale apar ca nefondate și urmează a fi respinse.
Respinse urmează a fi și susținerile recurentului privind soluționarea excepției nulității absolute a deciziei de impunere pe considerentul că lipsesc elementele cerute de codul fiscal. Astfel, se reține că prin decizia nr.8 din 22.01.2009 cu prilejul soluționării contestației recurentului organul jurisdicțional a examinat excepția invocată stabilind că din conținutul deciziei emise în conformitate cu art.1 (1) din nr.1504/2007 privind modificarea și completarea nr.1430/2004 privind emiterea prin intermediul mijloacelor informatice a unor acte administrative nu lipsesc elementele care atrag nulitatea acestuia așa cum este prevăzută la art.46 din OG nr.92/2003 republicată, privind pr.fiscală: " lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art.43 alin.3, atrage nulitatea acestuia".
Totodată cu prilejul soluționării acțiunii cercetând legalitatea deciziei instanța de fond dat fiind reiterarea excepției a statuat de asemenea că din analiza deciziei de impunere contestate rezultă că aceasta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute dec art.46 pr.fiscală.
Cercetând cele invocate de recurent sub aspectul denumirii organului fiscal emitent, motivele de fapt și de drept, ștampila sediul precum și a modalității de stabilire a bazei de impunere Curtea observă că atât organul administrativ fiscal de soluționare a contestației cât și instanța de fond au realizat o cercetare corespunzătoare corectă a regularității actului contestat ajungând astfel la o soluție legală privind existența cerințelor cerute.
De altfel trebuie observat că recurentul reiterează excepția de nulitate fără a arăta în concret care este eroarea sau greșeala celor două autorități rezumându-se a reda formal lipsa elementelor. Verificând decizia de impunere aflată la dosarul instanței de fond (12 dosar fond), Curtea reține că aceasta cuprinde denumirea organului fiscal emitent Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală; motivele de fapt și de drept privind tratamentul fiscal în contextul în care se descrie raportul juridic de drept material fiscal atât în fapt cât și în drept dar și modalitatea stabilirii bazei de impunere.
Evident se susține că lipsește ștampila și sediul organului fiscal. Cele relevate nu pot conduce la constatarea nulității absolute a actului administrativ fiscal contestat deoarece mențiunea cu privire la sediul organului fiscal nu este cerută de art.43 alin.2 pr.fiscală iar cât privește ștampila deși această formalitate este cerută expres de art.43 alin.2 lit.h pr.fiscală lipsa acesteia nu atrage nulitatea prevăzută de art.46 întrucât textul nu prevede o atare consecință.
Așadar față de cele rezultate din acte și de cele arătate de Curtea reține că prima instanță a dat o interpretare corectă și legală instituției nulității aplicând corect dispozițiile art.46 pr.fiscală.
Corecte sunt însă și reținerile instanței cu privire la excepția prescripției. Din economia dispozițiilor art.91 pr.fiscală reiese că termenul general de prescripție dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale este de 5 ani și începe să curgă de la data de 1 ianuarie anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală așa cum rezultă din art.23 din același act normativ.
Potrivit acestui din urmă text dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se în momentul în care potrivit legii se constituie bază de impunere care le generează și se naște dreptul organului fiscal de a stabili și determina obligația fiscală datorată și totodată se naște dreptul organului fiscal de stabili și determina obligația fiscală datorată.
Față de cele arătate pentru a statua dacă este incidentă instituția prescripției este necesar a se arăta când este constituită baza de impunere ce a generat dreptul de creanță. Potrivit mențiunilor consemnate în decizia de impunere creanța fiscală s- născut în contextul incidenței art.77 alin.6 Cod fiscal. Această normă prevede că în situația în care dreptul de proprietate imobiliară sau al dezmembrărilor acestuia se realizează prin hotărâre judecătorească impozitul pe veniturile din transferul proprietății imobiliare se calculează și se încasează de organul fiscal competent. În acest context instanțele care pronunță atare hotărâri comunică organului competent hotărârea și documentația aferentă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii. În baza datelor furnizate de instanță organul fiscal emite în termen de 15 zile o decizie de impunere ce se comunică contribuabilului iar impozitul stabilit se plătește în termen de 60 de zile de la comunicarea deciziei de impunere.
Transferul dreptului de proprietate în cauză care a stat la baza impunerii se observă că a operat prin sentința nr.4554/2007 pronunțată de Judecătoria Turda care a rămas definitivă și irevocabilă prin neintroducerea recursului în termenul legal la 30.04.2008 (18-27 ). Conform inserărilor înscrise pe decizia de impunere aceasta a fost emisă la 13.10.2008 deci în același an în care hotărârea arătată a rămas definitivă și irevocabilă.
Din acte așa cum se observă termenul de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale de către organele fiscale privind transferul a început să curgă de la 01 ianuarie 2009 care este an următor anului în care s-a născut creanța potrivit art.91 alin.2 pr.civ. art.23 și art.77/1 alin.6 fiscal. Așa fiind se constată că organul fiscal a stabilit dreptul la obligația fiscală a recurentului chiar înainte ca termenul de prescripție să înceapă să curgă așa că în cauză nu se poate reține prescripția acestui drept. Aceasta se poate reține și întrucât potrivit art.93 pr.fiscală efectul împlinirii termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligațiile fiscale presupune obligația organului fiscal de a cerceta și a proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanță fiscală aspect care era să se împlinească abia ulterior datelor arătate. Ori, într-o atare situație susținerile recurentului sunt nefondate și urmează a fi respinse.
Evident se susține de recurent că în cauză ar trebui reținute dispozițiile art.1295 civ. Această susținere nu poate fi reținută întrucât această normă ce instituie principiul consensualității în materia vânzării nu se aplică în cazul transferului dreptului de proprietate asupra unui teren.
începând cu Legea nr.18/1991 prevăd că dreptul de proprietate asupra unui teren prin acte între vii are loc sub sancțiunea nulității prin act autentic sub sancțiunea nulității absolute (art.46, art.67 alin.1 pr.fiscală). Ori în speță nu s-a procedat ca atare astfel că nu se poate opune efectele juridice ale normei evocate de recurent. A admite ideea în sensul invocat de acesta ar însemna să nu se aibă în vedere normele imperative ce impun forma autentică a înscrisului ce atestă transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor și sancțiunea nulității absolute actului ce nu respectă cerința legală ceea ce este inadmisibil.
Ca atare față de cele arătate reținerile primei instanțe nu pot fi considerate greșite.
În fine nu pot fi considerate greșite nici reținerile primei instanțe cu privire la fond. Așa cum se observă din expunerea rezumativă de mai sus probele atestă că terenul ce face obiectul transferului asupra căruia s-a pronunțat judecătoria prin hotărârea arătată mai sus a făcut parte din averea antecesorului recurentului iar în privința acestuia s-a statuat că are calitatea de moștenitor. Manifestarea acestuia în condițiile în care nu a formulat obiecțiuni, nu contestat hotărârea conduce la ideea acceptării voluntare tacite așa cum s-a mai arătat.
Prin urmare constatând că nu sunt motive neîntemeiate în baza art.312 pr.civ. art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004, Curtea va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.2043 din 3.07.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
-
Red./
4 ex./21.12.2009
Președinte:Maria HrudeiJudecători:Maria Hrudei, Floarea Tămaș, Gabriel Năsui
