Contestație act administrativ fiscal. Decizia 3262/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3262
Ședința publică din 22 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Hrudei
JUDECĂTORI: Maria Hrudei, Floarea Tămaș Gabriel Adrian
---
GREFIER: -
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de către reclamanta - SRL, împotriva Sentinței civile nr. 1699 din 5 iunie 2009, pronunțată de Tribunalului Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII C-N, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 2 decembrie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 9 decembrie 2009, apoi pentru data de 16 decembrie 2009 și ulterior pentru data de 22 decembrie 2009.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1699 pronunțată la data de 05.06.2009 în dosar nr- al Tribunalului Cluja fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SRL în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii.
Pentru a dispune astfel instanța reținut că reclamanta a încheiat contracte de publicitate cu alți parteneri contractuali, prin care i-a fost asigurat accesul la un panou publicitar, proprietatea furnizorului montat pe stâlpul autorității publice; că aceasta a invocat faptul că ea are calitatea de client însă din punct de vedere juridic bunul nu este interpretat potrivit Codului civil ci potrivit art. 141 alin.2 lit. e pct.2 Cod fiscal și punctului 38 alin.2 din HG 44/2004 prin care construcția înseamnă orice structură fixată în sau pe pământ. De asemenea, beneficiarul activității de închiriere era obligat să plătească contravaloarea chiriei pe panou pe lună astfel că nu se justifică aspectele învederate de reclamantă.
În ceea ce privește opțiunea de închiriere a spațiilor de afișaj publicitar, reclamanta nu a prezentat pentru două societăți cu care a contractat notificările privind opțiunea de taxare, respectiv pentru - MEDIA SRL și pentru - SRL. Pentru - SRL s-a prezentat notificarea depusă la data de 11.06.2008 iar în privința - SERV SA a prezentat notificarea din 17.05.2008 cu dată de opțiune 1.03.2003, cu - BENZ SRL, notificarea din 28.05.2008 cu opțiune de taxare 1.01.2005 și - SA din 8.02.2007, fără a fi înscrisă data de la care se optează pentru taxare.
Potrivit art.141 alin.3 Cod fiscal, raportat la pct.38 din HG 44/2004, opțiunea de taxare trebuia notificată organelor fiscale urmând a se exercita de la data depunerii notificării sau de la o dată ulterioară înscrisă în notificare iar persoanele impozabile care au optat tacit pentru închirierea de bunuri imobile trebuiau să depună notificarea în termen de 90 de zile de la data aderării.
Ca atare, notificările depuse în anul 2008 de către - SRL, - SA, - BENZ SRL, privesc perioada 2005-2007, perioadă în care partenerii contractuali ai reclamantei au optat tacit pentru taxarea operațiunilor de închiriere, efectuate înainte de 1.01.2007 însă nu au depus în termen de 90 de zile de la data aderării la organul fiscal notificările pentru taxarea operațiunilor.
Mai reține instanța că este real că nu există un termen pentru depunerea acestor notificări dar trebuie să se țină cont de momentul efectuării operațiunilor de la care ia naștere dreptul de a opta prin notificare, prevederile legale aplicându-se doar pentru viitor.
Așa fiind, notificările depuse în anul 2008 nu pot fi valabile pentru anul 2007 pentru că prevederile legale aplicabile în 2007 precizează că operațiunea de taxare se aplică de la data depunerii notificării sau de la o dată ulterioară.
În ceea ce privește notificarea făcută de - SA, reține prima instanță organul fiscal a stabilit data de la care operațiunea devine taxabilă potrivit punctului 38 alin.3 din HG 44/2004 de la data depunerii notificării, aspect de care s-a ținut cont la calculul TVA suplimentar.
Cât privește închirierea bunurilor imobile se reține că așa cum sunt ele definite de codul fiscal și nu de cel civil, reprezintă o activitate scutită din punct de vedere TVA și prin urmare, facturând cu TVA serviciile de închiriere scutite de TVA reclamanta nu poate să deducă TVA ci trebuie să solicite stornarea facturii cu taxă conform art.141 Cod fiscal. pentru taxarea operațiunii de închiriere în momentul efectuării operațiunilor, aceasta era singura soluție a reclamantei de a solicita partenerilor care nu au făcut această opțiune să storneze aceste facturi urmând să emită altele care să nu cuprindă TVA.
Un alt aspect, reține instanța îl privește încasarea unor avansuri în perioada ianuarie 2005 - noiembrie 2006, fără ca reclamanta să fie importatorul ci doar intermediarul acestor autovehicule astfel că nefiind efectuat importul de bunuri de către societate erau aplicabile prevederile art.134 alin.5 prin care se arată că exigibilitatea TVA este anticipată faptului generator în cazul emiterii de facturi.
De asemenea, în ceea ce privește deducerea TVA-ului de către societate, de pe facturile primite de la - SRL, mai reține instanța conform contractului încheiat între prestator și beneficiar și conform definiției date de anexa 2 OUG 16/2001, societatea este beneficiara serviciilor referitoare la deșeuri astfel încât trebuia să aplice prevederile art.160 alin.2 lit.a Cod fiscal privitor la măsurile simplificate.
Se mai reține de instanță că un alt aspect îl constituie acela dacă lucrările de branșament apă efectuate de - SRL și lucrările de servicii montări plafoane efectuate de - SRL se încadrează în cadrul lucrărilor construcții montaj datorită articolului 2 155/2007 raportat la Ordinul 601/2002 care duc la concluzia că aceste lucrări se efectuează în cadrul lucrărilor de construcții montaj situație în care trebuiau aplicate de către reclamantă măsuri de simplificare, respectiv de taxare inversă.
Pe de altă parte, serviciile de protocol deduse în 2005-2007 unor persoane angajate la - SRL nu sunt deductibile și nu pot fi considerate ca fiind efectuate în scopul obținerii de venituri potrivit art. 21 alin.2 lit. e Cod fiscal, punctului 27 din HG 44/2004 și punctului 43 lit. c din HG 44/2004 întrucât au fost făcute pentru persoane angajate ale altei societăți sau au fost făcute în vederea asociatului, nefiind facturate către - SRL pentru a fi deductibile fiscal.
În privința contractelor de comision pentru vânzarea de autovehicule către două persoane autorizate, instanța reține că organele fiscale au fost îndreptățite să impute reclamantei impozitul reprezentând plățile anticipate și majorările de întârziere pentru că art.52 alin.1 lit. obliga reclamanta în cazul contractelor de comision să calculeze să rețină și să vireze impozit în cotă de 10% din veniturile plătite.
În acest context concluzionează instanța aspectele prezente conduc la înlăturarea expertizei în privința aspectelor conturate și exprese, și la aprecierea legalității actelor contestate.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs SRL solicitând admiterea recursului și rejudecând a fi admisă acțiunea astfel cum a fost precizată, obligând intimatele la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea celor solicitate recurenta a aratat că dezlegarea dată de către instanță pricinii contravine reglementărilor legale aplicabile în materie precum și probatoriului administrat în cauză. Astfel, valoare adăugată calculată de către organele fiscale s-a fundamentat pe existența unor contracte de publicitate catalogate greșit ca fiind contracte de închiriere, practic schimbându-se natura juridică a actelor încheiate.
Prin contractul încheiat cu Comunication Media societății controlate i-au fost asigurate servicii de publicitate prin postura de bener pe panou și ca atare contractul nefiind unul de închiriere nu putea să atragă aplicabilitatea taxei. panoului de organele fiscale ca bun imobil este greșită, bunul fiind unul care poate fi mutat dintr-un loc în altul, bunul imobil efectiv fiind stâlpul pe care panoul este amplasat. De altfel aspectul că stâlpul nu se găsește în proprietatea furnizorului serviciului rezultă din însăși clauzele contractuale, clauze în care se stipulează textual că societatea SRL este obligată să achite în mod direct autorităților publice taxa de publicitate, urmând ca prețul panoului să fie achitat furnizorului care este obligat să monteze, decoreze, să producă și să nu permită opturarea vizibilității afișelor publicitare. Din aceste aspecte și din clauze rezultă fără echivoc că este vorba de un contract de prestări servicii nu de închiriere, aspect pentru care normele reținute de inspectorii fiscali nu pot fi reținute ca bază de calcul a obligațiilor fiscale reținute în sarcina societății.
Aceleași aspecte arată recurenta pot fi reținute și în privința contractului încheiat cu SRL care avea calitatea de prestator nefiind deci un contract de închiriere ci un contract de prestări servicii.
În privința contractului încheiat cu A și Benz SRL de asemenea reținerile organelor de control și interpretarea dată dispozițiilor legale aplicabile este greșită întrucât a fost depusă notificarea pentru aplicarea regimului de taxare al operațiunii de către locator la 17.05.2008 respectiv la 28.05.2008 și niciunde în codul fiscal sau în normele metodologice nu se prevede că această operațiune poate fi efectuată de la data depunerii notificării. Dimpotrivă normele aplicabile la momentul încheierii contractelor prevăd că opțiunea se exercită de la data înscrisă în notificare, iar dispunerea cu întârziere a acestuia nu anulează dreptul persoanei impozabile de a aplica regimul de taxare.
Cât privește contractele încheiate cu SRL situația este identică cu cea a societăților mai sus arătate în condițiile în care notificarea a fost depusă la 11.06.2008 locatorul a prevăzut expres data pentru fiecare panou în parte iar panoul nu poate fi definit ca bun imobil.
De asemenea arată recurenta în privința contractului încheiat cu reținerile organelor de control sunt greșite întrucât s-au închiriat nu doar spații ci și parcări, utilaje și servicii de pază care erau excluse de la operațiunea taxabilă. În plus prin controlul efectuat la societatea contractantă concluziile organelor de control sunt contrare celor reținute societății SRL context în care dat fiind opțiunea făcută pentru regimul de taxare și depunerea notificării susținerile referitoare la faptul că societatea nu are dreptul la deducere nu pot fi reținute.
Referitor la TVA și majorări de întârziere rezultate din faptul că societatea controlată a emis facturi de avans încasate de la clienți fără percepe TVA-ul aferent decât la data livrării arată recurenta că interpretarea dată este eronată, normele aplicabile fiind altele respectiv art.136 ce prevede că în cazul unui impozit de bunuri taxa pe valoare adăugată devine exigibilă de la data când se generează drepturile de import pentru bunurile respective, conform legislației vamale în vigoare. Astfel generarea drepturilor de import conform legislației vamale are loc la momentul emiterii declarației vamale, actul născător de obligație de plată a TVA-ului. În această situație aplicarea majorărilor și stabilirea momentului exigibilității obligației fiscale se putea face numai de la data întocmirii -urilor pentru fiecare bun în parte, majorările putând fi calculate eventual exclusiv pentru zilele existente între momentul întocmirii -urilor și momentul emiterii de către societate facturilor fiscale.
În ceea ce privește TVA-ul și majorările stabilite în baza contractului cu SRL reținerile organelor fiscale sunt de asemenea arată recurenta greșite întrucât deșeurile colectate de la societate nu sunt incluse în cele prevăzute de ordonanță iar pe de altă parte actul normativ vorbește de deșeuri reciclabile, nefiind cazul deșeurilor colectate de la societate care sunt supuse distrugerii nu reciclării.
Cu privire la TVA și majorări ce vizează lucrări efectuate de către Sistem SRL arată recurenta că cele două certificate precum și adresa nr.71773/23.08.2007 anexate fac dovada indubitabilă a aspectului că potrivit 5190 al acestei societăți nu pot fi aplicabile textele legale reținute de agenții constatatori, societatea neîncadrându-se în secțiunea F construcții diviziunea 45 din anexa la Ordinul 601/2002 iar pe de altă parte sunt prevederi care stipulează că aluminiu nu intră în categoria operațiunilor invocate.
Tot astfel arată recurenta nelegalitatea celor statuate cu privire la cheltuielile de transport și cazare rezidă din aceea că între societate și automobile SRL există legătură ambele societăți au același asociat iar pe de altă parte au fost nesocotite contractele existente între cele două societăți ce prevedeau obligația asigurării cazării și transportului în interesul societății prin pregătirea și instruirea angajaților.
Totodată arată recurenta în privința impozitului pe veniturile din profesii liberale și majorările de întârziere aferentă că se nesocotește aspectul că societatea a încheiat contracte cu persoane autorizate care au optat pentru sistemul real de impunere achitând cota de 16% impozit pe anticipat conform deciziei anticipative de plată precum și aspectul că factura fiscală naște automat obligația de impozitare regularizarea realizându-se la finalul anului prin decizia de regularizare.
În fine arată recurenta că nu poate fi neglijat aspectul că prin proba de specialitate s-a relevat modalitatea de calcul precizându-se și faptul că obligațiile fiscale nu sunt datorate.
Răspunzând celor invocate prin intimatele Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.
În susținerea celor solicitate intimatele arată că susținerile recurentei referitoare la contractele încheiate cu Comunication Media SRL sunt combătute de contractele de închiriere existente la dosarul cauzei și din care rezultă că voința părților a fost fără îndoială activitatea închiriere. Susținerile recurentei în privința panourilor respectiv că sunt bunuri mobile ce se pot muta din loc în loc - bunul fiind doar stâlpul pe care se află amplasat sunt greșite întrucât panourile sunt structuri fixate în pământ și fac parte din categoria bunurilor imobile iar în acest sens chiar și expertiza s-a pronunțat asupra chestiunilor ca fiind bunuri mobile și instanța corect a înlăturat proba.
De asemenea se arată de intimată nici celelalte susțineri ale recurentei nu pot fi reținute întrucât situația contractului cu SRL este similară celei cu Comunication Media SRL respectiv nu s-a prezentat notificarea iar contractele sunt contracte de închiriere.
În plus notificarea depusă de A este depusă după reziliere contract fără a respecta dispozițiile Legii nr.571/2003 art.141 alin.2 șit.e, alin.3 coroborat cu pct.38 alin.3 din HG nr.44/2004, dispoziții conform cărora operațiunea de taxare în privința închirierii trebuie notificată organelor fiscale și se aplică de la data depunerii notificării sau înscrisă în notificare.
În privința Benz SRL se arată notificarea este depusă după expirarea contractului. Pentru operațiunile efectuate în 1.03.2005 - 30.04.2005 sunt incidente dispozițiile pct.42 alin.3 HG nr.44/2004 - operațiunea de aplicare a regimului de taxare se notifică organelor fiscale teritoriale și se aplică de la data înscrisă în notificare. Ori în perioada respectivă nu a depus nici o notificare privind intenția de a taxa cu TVA operațiunea respectivă.
Pentru SRL arată intimata greșit susține recurenta că în actele atacate s-a reținut nedepunerea notificării pentru aplicarea regimului de taxare a operațiunii întrucât s-a menționat în aceste acte că societatea a prezentat notificarea la 11.06.2008 pentru operațiuni efectuate în decembrie 2007. și în această situație panourile sunt structuri fixe în pământ fac parte din categoria bunurilor mobile și așa trebuie calificate neavând relevanță înregistrarea ca obiecte de inventar dat fiind că și anumite obiecte de inventar pot fi catalogate bunuri mobile în sensul prevederilor pct.38 alin.2 din HG nr.44/2004.
Totodată se arată în privința contractului încheiat cu și pentru facturile primite în perioada 1.01.2005 - 1.01.2007 recurenta prezintă în copie adresa înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice C sub nr.27573/08.02.2007 cu titlu de informare că s-a optat pentru taxarea operațiunilor de închiriere fără a se înscrie data de la care se optează pentru taxare. Operațiunea tacită de care încearcă recurenta să se prevaleze se referă strict la contractele în derulare la data menționată și nicidecum la cele încheiate de recurentă după data de 1.03.2003 cum sunt contractele în discuție. Ori, trimiterile făcute pentru a califica panourile ca fiind bunuri mobile, la dispozițiile art.473 civ. au caracter general, nu pot fi primite și nu pot prima în raport de prevederile Codului fiscal și care au un caracter special.
Mai arată recurenta că nici susținerile recurentei cu privire la TVA avans auto nu pot fi reținute întrucât în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.136 dat fiind că importul de bunuri nu este efectuat de recurentă, aceasta are calitatea de intermediar în comerțul cu autoturisme și altfel îi sunt aplicabile dispozițiile art.13, art.34 alin.5 din Legea nr. 571/2003.
În privința contractului încheiat cu SRL recurenta este beneficiară a serviciilor referitoare la deșeuri astfel cum sunt definite prin OUG nr.16/2001 operațiunea în acest context neîncadrându-se în măsurile de simplificare taxare inversă prevăzute de dispozițiile art.160 din Legea nr.571/2003.
Nici cele susținute de recurentă cu privire la TVA aferent lucrărilor efectuate de SRL nu pot fi reținute arată intimata în contextul argumentelor prezentate prin decizia atacată, al analizei obiectului contractului.
Cu privire la cheltuielile cu chiriile arată intimata că recurenta nu prezentat nici un document din care să rezulte că avea obligația să suporte aceste cheltuieli, că aceste cheltuieli au fost făcute în scopul realizării de venituri sau că persoanele beneficiare sunt salariați sau alte persoane fizice asimilate salariaților așa cum prevede art.27 lit.b din HG nr.44/2004 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003. Mai mult în expertiza efectuată consultantul fiscal deși recunoaște că aceste cheltuieli au servit altor persoane dinafara societății, apreciază că aceste cheltuieli îmbracă natura cheltuielilor de protocol acordate persoanelor care au avut o contribuție la bunul mers al activității recurentei Calificarea făcută de consultant nu poate fi primită întrucât o consideră aceste cheltuieli ca și cheltuieli de protocol societatea ar fi trebuit să facă dovada că aceste cheltuieli sunt efectuate în scopul realizării de venituri.
În fine arată intimata că recurenta consideră nelegală măsura vizând virarea impozitului în privința contractelor de comision pentru vânzarea de autovehicule cu persoane fizice autorizate însă această susținere de asemenea nu se poate reține întrucât din interpretarea dispozițiilor art.52 alin.1 lit.c, alin.2 lit.a și alin.3 din Legea nr.571/2003 reiese că existența contractelor de comision obligă plătitorii unor astfel de venituri de a calcula de a reține și de a vira impozit prin reținere la sursă.
În privința cheltuielilor de judecată arată intimata că se impunea respingerea în condițiile argumentelor anterior prezentate și împrejurarea că expertiza efectuată nu reprezintă o probă concludentă și pertinentă în soluționarea litigiului.
Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:
În urma controlului efectuat la societatea recurentă prin raportul de inspecție fiscală încheiat la 20.06.2008 organele fiscale au reținut că agentul economic controlat a considerat contrar dispozițiilor ca fiind deductibile pentru determinarea profitului impozabil cheltuieli cu chiria respectiv cazarea făcută în favoarea unor persoane fizice care nu au calitatea de angajați ai societății sau persoane fizice asimilate salariaților și a înregistrat cheltuieli cu amenajare sediu, expertiză tehnică fundații, branșament gaz, închidere plafoane, rețea calculatoare, cheltuieli care în conformitate cu prevederile art.29 alin.1 și 2 din 1752/2005 ar fi trebuit să majoreze valoarea de intrare a clădirii urmând a fi trecute pe cheltuieli pe măsura achiziționării mijlocului fix.
Au mai reținut organele fiscale de control fiscal că în perioada 1.10.2004 - 31.12.2007 agentul economic controlat SRL a încheiat contracte de închiriere de spații comerciale precum și de panouri publicitare în calitate de "locatar" cu A, Comunications Media SRL, A, Benz, SRL respectiv cu A AM SRL însă nu a putut prezenta notificările privind operațiunea de taxare a operațiunilor de închiriere a spațiilor de afisaj publicitar depuse la organele fiscale teritoriale pentru Comunications Media și SRL prin care s-a optat pentru taxarea acestei operațiuni potrivit prevederilor art.141 alin.2 lit.e din Legea nr.571/2003/R și a punctului 38 alin.3 din HG nr.44/2004/R și în consecință deoarece nu s-au depus notificările operațiunea este scutită fără drept de deducere.
În privința furnizărilor A AM SRL, A precum și Benz SRL s-a reținut că au fost depuse notificările pentru aplicarea regimului de taxare al acestei operațiuni în 11.06.2008, 17.03.2008, respectiv 28.05.2009 dar în condițiile pct.38 alin.3 dat în aplicarea art.141 alin.2 lit.e aprobat prin HG nr.644/2004 modificată și completată prin HG nr.1579/19.12.2007 operațiunea devine taxabilă de la data de 1.01.2008 dar nu anterior acestei date, având în vedere că legea fiscală nu retroactivează.
Cu privire la furnizorul A reține organul fiscal că a depus notificarea pentru aplicarea regimului de taxare al acestei operațiuni fără a înscrie data de la care optează pentru taxare iar potrivit pct.38 alin.3 din Normele Metodologice data de la care operațiunea devine taxabilă este data la care se optează și anume 08.02.2007.
Prin urmare rețin organele de control pentru facturile primite de la furnizori menționați agentul economic nu avea dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată aferentă acestor operațiuni scutite fără drept de deducere conform art.141 alin.2 lit.2 trebuind să solicite furnizorului/prestatorului stornarea facturii cu taxa pe valoarea adăugată așa cum este prevăzut la pct.40 din HG nr.44/2003.
Mai rețin organele de control că agentul economic controlat în calitate de intermediar în comerțul cu autoturisme importate de la SRL a încasat de la clienți avansuri pentru care nu a colectat TVA la data încasării avansului întocmind facturi fiscale cu TVA doar de la data livrării efective mașinilor deși conform art.134 alin.5 exigibilitatea taxei pe valoare adăugată este anticipată faptului generator și intervine la data la care este emisă o factură fiscală înaintea livrării de bunuri/la data încasării avansului.
Totodată rețin organele de control că agentul economic SRL a dedus TVA fără colecta taxa aferentă achiziționării de deșeuri de la SRL în sumă de 863 lei neaplicând astfel măsurile de simplificare și încălcând prevederile art.160 alin.2 lit.a din Legea nr.571/2003, după cum a dedus fără a colecta TVA în sumă de 12.815 lei reprezentând prestări servicii constând în lucrări de branșament apă, efectuate de și montare plafoane efectuate de SRL lucrări care se încadrează în categoria de lucrări de construcții, montaj și pentru care trebuiau aplicate măsuri de simplificare.
Tot astfel, se reține de organele de control fiscal că societatea avut încheiate contracte de comision pentru vânzarea de autovehicule cu două persoane fizice autorizate pentru care conform cu art.51 alin.1 lit.e și alin.2 lit.a și alin.3 din Legea nr.571/2003 era obligată să calculeze, rețină și vireze impozit prin rețineri la sursă reprezentând plăți anticipate din veniturile plătite.
Drept consecință reținând încălcări ale dispozițiilor Legii nr.571/2003 și HG nr.44/2004 prin deciziile nr.78/20.06.2008 și 5316/11.07.2007 s-au stabilit în sarcina societății SRL obligații fiscale suplimentare constând în impozit pe profit, tva, impozit pe venit din profesii liberale activități independente, majorări și penalități în sumă totală de 333.519 lei.
Cele reținute au fost contestate de către societatea SRL în considerarea că în relația cu Comunications Media și SRL are calitate de client, contractele nefiind contracte de închiriere care să atragă aplicabilitatea normelor reținute de organele fiscale. Astfel se reține că furnizorul asigurat accesul la un panou publicitar proprietatea furnizorului - montat pe stâlpul proprietatea autorităților publice. catalogat de organele fiscale ca fiind un bun imobil, nu poate fi încadrat în această categorie, acest bun fiind unul care poate fi mutat dintr-un loc în altul, bunul imobil fiind stâlpul pe care este amplasat panoul. Deși aceasta rezultă exclusiv din clauzele contractuale din care rezultă că stâlpul nu se regăsește în proprietatea furnizorului.
De asemenea susține contestatoarea că în privința contractelor încheiate cu A, Benz SRL, SRL au fost depuse notificările iar regimul de taxare pentru operațiunile încheiate cu aceste societăți trebuie raportate la data înscrisă în notificare.
Cât privește contractul încheiat cu SRL susține contestatoarea că acesta nu vizează doar spații ci și parcări, utilaje și serviciul de pază toate acestea fiind excluse din prevederile fiscale iar aceasta rezultă implicit din opinia statuată în verificările efectuate la societatea cu prilejul altor contracte
Cu privire la TVA aferent facturilor în avans încasate de la clienți se susține de contestatoare că generarea drepturilor de import are loc la momentul emiterii declarației vamale și aceasta rezultă din dispozițiile art. 136 potrivit căruia " în cazul unui import de bunuri TVA devine exigibilă de la data când se generează drepturile de import pentru bunurile respective conform legislației vamale în vigoare".
Mai susține contestatoarea cu privire la TVA și majorări stabilite pentru contractul cu SRL că nu se datorează dat fiind că deșeurile colectate nu sunt incluse în prevederile OUG nr.16/2001 respectiv deșeurile colectate sunt supuse distrugerii și nu reciclării.
Referitor la TVA și majorări pentru lucrări efectuate de către Sistem SRL susține contestatoarea că cele două certificate constatatoare și adresa nr.71773/23.08.2007 fac dovada că potrivit codului 5190 al acestei societăți nu pot fi aplicabile taxele legale reținute de agenții constatatori, această societate încadrându-se în secțiunea F "construcții" diviziunea 45 din anexa Ordinul Președintelui Național de Statistică nr.601/2002 pentru aceste lucrări aplicându-se taxarea inversă și în plus există prevederi exprese ce stipulează că aluminiu nu intră în categoria acestor operațiuni.
În privința impozitului pe profit calculat pentru deducere cheltuieli de transport și cazare susține contestatoarea de pe o parte că nelegalitatea măsurii luate rezidă din aspectul că între SRL și Automobile SRL există o legătură de filiație, ambele societăți având același asociat iar pe de altă parte au fost nesocotite contractele existente între cele două societăți contracte care prevedeau că pentru consultarea tehnică și pregătirea profesională a angajaților SRL pe care o asigura angajatul Automobile SRL societatea este obligată să îi asigure celui din urmă cazare și transport și deci contractele de închiriere a apartamentelor luate în scopul cazării acestei persoane, cazării administratorului și asociatului societății sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri fapt pentru care cheltuielile sunt deductibile. rămân cheltuielile făcute cu participanții aceste persoane neintrând în categoria participanților.
În fine cu privire la impozitul pe venituri din profesii liberale și majorările aferente susține contestatoarea că a fost nesocotit aspectul că societatea a încheiat contracte cu persoane autorizate care au optat pentru sistemul real de impunere achitând cota de 16% impozit anticipat de plată, aspect care conduce la o dublă impunere acestor persoane odată prin decizia de impunere și a doua oară prin actele atacate și faptul că factura fiscală naște automat obligația de impozitare, regularizarea realizându-se la finalul anului prin decizia de regularizare.
La data de 08.09.2009 prin decizia nr.125 a fost respinsă contestația împotriva deciziilor pentru suma de 307.678 lei defalcată astfel: a) 303.540 lei stabilită prin decizia de impunere nr.78/2008 reprezentând; 164.436 lei taxa pe valoarea adăugată; 116.047 lei majorări de întârziere aferente TVA;9.863 lei impozit pe profit; 6.121 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; 5.609 lei impozit pe venit din profesii libere; 1464 lei majorări de întârziere aferente impozit pe venit din profesii libere; b) 4138 lei stabilită prin decizia 5316/11.07.2008 reprezentând 3.782 lei majorări de întârziere aferente TVA; 227 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; 129 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe venit din profesii libere. Totodată a fost respinsă ca fără obiect contestația pentru suma de 25.841 lei impozit pe profit stabilită prin decizia de impunere nr.78/20.06.2008.
În susținerea celor stabilite s-a reținut în esență că actele încheiate de contestatoare sunt contracte de închiriere, închirierea reprezintă o activitate scutită din punct de vedere a TVA; că nu s-a optat pentru taxarea operațiunilor de închiriere în condițiile stabilite prin norme; societatea contestatoare are calitatea de intermediar în comerțul cu autoturisme și ca atare îi sunt aplicabile dispozițiile art.134 alin.5 din Legea nr.571/2003; societatea este beneficiarul serviciilor constând în colectare, transport și eliminare finală (depozitare, incinerare, tratare) a deșeurilor și în aceste condiții îi sunt aplicabile dispozițiile art.160 din Legea nr.571/2003. În plus se reține că operațiunea derulată în condițiile relațiilor cu SRL, respectiv prestare servicii montare e încadrează în categoria lucrărilor de construcții montaj pentru care se aplică măsurile de simplificare-taxare inversă; societatea a dedus cheltuieli care nu intrau în categoria cheltuielilor deductibile; nu a reținut la sursă și vărsat impozit aferent veniturilor din activitatea desfășurată în baza contractelor încheiate cu persoanele fizice.
Față de cele reținute de organele fiscale recurenta prin demersul său a reliefat că esențial în soluționarea litigiului este calificarea ce trebuie dată naturii bunurilor ca obiect al contractelor și în sine contractelor încheiate în privința serviciilor prestate în favoarea sa, scopul nefiind de închiriere ci un scop publicitar.
În privința acestei chestiuni Curtea reține că primul aspect supus analizei este cel referitor la natura bunurilor obiect al contractelor încheiate de recurentă, aceasta apreciind că panourile publicitare în discuție sunt mobile.
Calificare nu poate fi reținută, întrucât prev. art. 473 cod civil au fost analizate și dezvoltate în doctrină, ajungându-se la opinia conform căreia criteriul ce trebuie avut în vedere la clasificarea bunurilor în imobile/mobile este cel referitor la instalarea lor de o așa manieră încât să nu poată fi detașate decât cu pierderea funcțiunii lor
Or, ținând cont de faptul că aceste panouri pot fi amplasate numai pe un stâlp fixat în temeiul unor autorizații de construire, eliberate în baza Legii nr. 50/1991, pentru o anumită locație, Curtea apreciază că mutarea nu poate fi realizată decât prin pierderea funcțiunii lor. Acesta este motivul pentru care nu pot fi validate susținerile referitoare la natura mobilă a panourilor publicitare. Curtea împărtășind poziția exprimată de organele fiscale.
Cu toate acestea s-a arătat de părți că pentru lămurirea obligațiilor fiscale trebuie avut în vedere în cauză calificarea dată de părți contractelor-scopul, în acest sens intimata relevând că este vorba de închirieri, iar recurenta de publicitate. În analiza acestui aspect Curtea apreciază că incidente în cauză sunt dispozițiile art. 977 Cod civil conform căruia "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante iar nu după sensul literal al termenilor" și dispozițiile art. 982 Cod civil ce prevăd că "toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg".
Plecând de la aceste dispoziții Curtea reține că organele fiscale nu țin cont de intenția reală a părților, de scopul final al încheierii actelor și de conținutul economic al operațiunilor efectuate în temeiul acestora.
Astfel se reține că prin contractul încheiat cu - MEDIA obiectul contractului l-a constituit expunerea de afișe publicitare pentru promovarea produselor recurentei pe panouri publicitare în orașele, la adresele (locațiile) în condiții stipulate.
Prin actul încheiat părțile au convenit ca - MEDIA să garanteze amplasarea afișelor în acord cu informațiile primite din partea recurentei; de a decora afișele în termen de 72 ore, de a nu permite obturarea vizibilității asupra afișelor publicitare pe toată durata derulării contractului (51 dosar).
Ulterior, prin actul adițional încheiat societatea menționată s-a mai obligat să producă materialele publicitare în vederea desfășurării în bune condiții a activității de reclamă (53 dosar).
Tot astfel prin contractul încheiat cu - SRL obiectul contractului l-a constituit promovarea reciprocă a imaginii (55 dosar) iar obligația asumat a fost aceea a decorării unor panouri în locuri precis determinate cu material publicitar.
În același sens au fost încheiate și contractele cu - SRL în cadrul serviciului intrând producția autocolant și montajul (75 dosar).
Din conținutul actelor încheiate se observă că obligațiile asumate de cocontractanți sunt cele referitoare la afișarea materialului publicitar, producerea, montarea, întreținerea acestuia, iluminarea precum și alte obligații accesorii- conservarea materialului publicitar care este afișat. în actele încheiate nu se prevede că panourile pot fi folosite de recurentă cum crede de cuviință - de a monta, amplasa, decora sau că aceasta are obligația de a le demonta.
Dimpotrivă obligații de acest gen au fost asumate de către cocontractanți, furnizori. Ori, în acest context nefiindu-i transmis un atare drept și nefiind asumată o astfel de obligație recurenta nu poate avea calitatea de chiriaș iar contractul nu poate fi calificat unul de închiriere câtă vreme obligațiile asumate sunt specifice prestării serviciilor publicitare. Furnizorul serviciilor de publicitate este cel căruia îi revine obligația de afișare a materialului publicitar în termenele convenite de la semnarea contractelor și obligația de a păstra vizibilitatea, de a lua măsurile corespunzătoare în acest sens iar la sfârșitul perioadei contractante pentru afișarea materialului publicitar de a-l înlătura în ipoteza în care nu intervine o nouă convenție, o prelungire a actelor încheiate inițial.
Prin urmare obligațiile convenite sunt obligații specifice reclamei și publicității din partea furnizorilor, obligații care se referă la afișarea continuă a materialului publicitar chiar și producerea aceea ce asigură promovarea continuă pe perioada convenită a produselor și serviciilor recurentei întreținerea și conservarea materialului din partea furnizorilor, toate acestea constituindu-se în servicii prestate de furnizori în favoarea sa servicii care sunt purtătoare de TVA.
Ca atare scopul principal al părților contractante a fost prestarea serviciilor publicitare și nu închirierea.
Evident se poate susține că prin actele încheiate părțile au convenit "prețul chiriei" și ca atare contractul este unul de închiriere.
Împrejurarea ca în actele încheiate în loc de "preț serviciu publicitar desfășurat" s-a trecut "preț/chirie" nu poate înlătura intenția reală a părților, scopul final al încheierii actelor așa cum rezultă din acestea.Dacă s-ar accepta că doar prin mențiunea făcută suntem în prezența unor contracte de închiriere ar însemna să se facă abstracție de normele mai sus menționate ceea ce nu este permis.
Ori intenția reală a părților așa cum s-a mai arătat nu fost aceea ca recurentei să-i fie pus la dispoziție panoul ca aceasta să afișeze posterele, materialele publicitare la final să fie preluat de cocontractant- obligații de natura închirierii ci obligațiile asumate au fost de asigurare a publicității, afișare, întreținere material publicitar de cocontractanți și deci scopul a fost de asigurare prestare de servicii de reclamă și publicitate. Ca atare cum intenția reală a părților la încheierea contractelor a fost aceea de prestare de servicii de reclamă și publicitate, sumele achitate de recurentă pentru contravaloarea lor sunt purtătoare de TVA neintrând sub incidența prevederilor reținute de organele fiscale. Prin urmare nefiind incidente dispozițiile invocate de organele fiscale și operațiunea fiind purtătoare de TVA recurenta este îndreptățită la TVA iar sub acest aspect susținerile sale referitoare la greșita reținere prin actele contestate sunt întemeiate și urmează a fi admise.
Admise urmează a fi și susținerile recurentei cu privire la deducere TVA în condițiile depunerii notificărilor. La dosar recurenta a depus notificarea A înregistrată la organul fiscal la 17.05.2008; notificarea Benz înregistrată la 28.05.2008 și notificarea din 16.06.2008, notificări prin care au fost consemnate datele pentru care s-a optat pentru taxare. Ori în atare situație raportat la cele rezultate din acte respectiv depunere notificare, optare taxare, data optare pentru taxarea operațiunii susținerile organelor fiscale referitor la lipsa operațiunii și respectiv
operațiune scutită fără drept de deducere nu pot fi reținute.
Legat însă de aceasta susțin organele fiscale că nu s-a optat pentru taxarea operațiunilor în condițiile stabilite de norme respectiv operațiunea se aplică de la data notificării sau de la o dată ulterioară. Această susținere nu poate fi primită deoarece se omite a se avea în vedere că obligația recurentei pentru a demonstra că operațiunile sunt purtătoare de TVA era aceea de a face dovada contractelor, a notificărilor și a optării pentru taxare de către contractant aspecte care au fost dovedite în cauză. Pe de altă parte se omite a se avea în vedere data încheierii contractelor și respectiv aplicabilitatea normelor în vigoare la acea dată. Astfel, potrivit art.42 alin.3 din normele metodologice - actualizate până la 26.08.2006 "persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot opta pentru aplicarea regimului de taxare pentru orice operațiune prevăzută la art.141 alin.2 lit.k fiscal. Operațiunea de aplicare a regimului de taxare se notifică organelor fiscale teritoriale pe formularul prevăzut în anexa 1 la prezentele norme metodologice și se aplică de la data înscrisă în notificare. Mai mult art.38 pct.3 din Normele metodologice prevede în mod expres că "opțiunea prevăzută la alin.1 se va notifica organelor fiscale competente pe formularul prezentat în anexa nr.1 la prezentele norme și se va exercita de la data înscrisă în notificare. Depunerea cu întârziere a notificării nu va anula dreptul persoanei impozabile de a aplica regimul de taxare.
Din normele enunțate reiese că dacă s-a depus notificarea la organele competente iar prin aceasta a fost înscrisă o dată se poate opta pentru taxare de la data înscrisă oricare ar fi aceasta. Și este așa întrucât niciunde nu se prevede o dată sau o sancțiune nici un termen de decădere dacă notificarea ar fi depusă cu întârziere.
Singura menținere că depunerea cu întârziere nu va anula dreptul persoanei impozabile la a aplica regimul de taxare nu poate conduce la concluzia reținută prin actele de control. Cu alte cuvinte în condițiile normelor enunțate notificarea poate fi depusă oricând de către cel ce optează - dat fiind neanularea dreptului iar data optării pentru taxare și deci a operațiunii taxabile este acea înscrisă în notificare. Ori în speță a fost depusă notificarea ce atestă opțiunea și în acesta s-a prevăzut data context în care nu se poate reține că societatea recurentă nu ar fi avut drept de deducere. Faptul că actele respectiv operațiunea respectivă a fost declarată de contractant abia în cursul anului 2008 nu îi poate fi imputat recurentei cu atât mai mult raporturile contractantului cu autoritățile fiscale referitor la operațiunea declarată. Prin urmare câtă vreme recurenta a dovedit că a fost înregistrată notificare la organul competent că prin aceasta s-a prevăzut data optării și că astfel operațiunea este supusă TVA are dreptul la deducere iar sub acest aspect susținerile sale sunt întemeiate și urmează a fi admise.
Întemeiate sunt însă și susținerile recurentei vizând dreptul de deducere a TVA pentru operațiunile efectuate cu. Astfel, se reține că în urma unui control anterior organelor fiscale au reținut că în relațiile cu partenerii contractuali societatea a optat pentru regimul de taxare - TVA. În aceste condiții concluzia ce se poate desprinde este aceea că furnizorul serviciului prestat recurentei a optat tacit pentru menținerea regimului de taxare și în cazul operațiunii efectuate cu aceasta context în care era necesar abia în 2007 în condițiile notificării legislative să depună în termen de 90 de zile notificarea. În ceea ce privește operațiunea derulată cu recurenta depus în termen notificarea și în atare situație operațiunea fiind taxabilă recurenta este îndreptățită la deducerea corespunzătoare operațiunii efectuate și derulate.
Cu toate acestea însă susținerile recurentei cu privire la statuările privind celelalte obligațiilor fiscale și reținerile organelor constatatoare nu pot fi reținute. În acest sens se reține că din actele prezentate respectiv declarații de impozit reiese că recurenta nu este importatorul autoturismelor - acesta fiind Automobile SRL - ci intermediar în comerțul cu autoturisme. În aceste condiții aplicabile sunt dispozițiile art.134 alin.5 din Legea nr.571/2003. Potrivit acestei norme (5) exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator și intervine: a) la data la care este emisă o factură fiscală, înaintea livrării de bunuri sau a prestării de servicii; b) la data încasării avansului, în cazul în care se încasează avansuri înaintea livrării de bunuri sau a prestării de servicii. Prin avansuri se înțelege încasarea parțială sau integrală a contravalorii bunurilor sau serviciilor, înaintea livrării respectiv a prestării.
Față de cele statuate prin norme în calitatea sa de intermediar recurenta avea obligația de a colecta TVA la momentul încasării avansului și nu de la data livrării efective autoturismelor. Neprocedând ca atare în mod corect au reținut organele fiscale prin actele contestate că recurenta datorează accesoriile TVA.
Nici reținerile organelor fiscale cu privire la aplicarea măsurilor de simplificare în relațiile cu SRL nu pot fi considerate greșite.
Astfel prin anexa 1 din OUG nr.16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile sunt precizate grupele de deșeuri reciclabile respectiv deșeuri metalice feroase; deșeuri metalice neferoase; deșeuri de hârtie-cartoane; deșeuri de sticlă (spărturi de sticlă); deșeuri de mase plastice; deșeuri de ( anvelope uzate, camere de aer și articole din uzate); deșeuri textile.
În anexa 2 din același act normativ este redată definirea termenilor astfel: - orice substanță sau orice produs din categoriile prevăzute în anexa nr.1 pe care deținătorul nu îl mai utilizează sau pe care are intenția ori obligația să nu îl mai utilizeze.
Colectare - strângerea, sortarea și/sau regruparea (depozitarea temporară) deșeurilor în vederea transportării lor spre valorificare,
Valorificarea - orice operațiune de dezmembrare, sortare reciclare, tăiere, mărunțire, presare, balotare, topire turnare, pretatare, amestec sau altă operațiune care determină schimbarea naturii sau a compoziției efectuată asupra unui deșeu industrial prin procedee industriale în vederea reutilizării.
- colectarea transportul, valorificarea și eliminarea deșeurilor inclusiv supravegherea zonelor de depozitare după închiderea acestora.
- operațiunea de reprelucrare într-un proces de producție a deșeurilor industriale pentru a fi reutilizate în scopul inițial sau pentru alte scopuri.
Prin contractul încheiat cu SRL se menționează că serviciile care fac obiectul contractului sunt colrectarea, transportul și eliminarea finală (depozitare/incinerare/tratare chimică și mecanică) a următoarelor categorii de deșeuri: filtre ulei, hârtie îmbibată, bări și instrumente de plastic, bidoane de plastic îmbibate, anvelope uzate, plăcuțe frână, baterii uzate, sticlă parbriz.
menționate prin contract se regăsesc în anexele arătate iar obiectul contractului constă în colectarea, transportul și eliminarea finală a deșeurilor. Cu alte cuvinte în considerarea definirii date de normele mai sus menționate se poate concluziona că furnizorul/contractantul SRL gestionează deșeurile deținute de recurentă, că aceasta este beneficiara bunurilor/serviciilor referitoare la deșeuri. În această situație sunt aplicabile dispozițiile art.160 din Legea nr.571/2003. Norma arătată prevede că furnizorii și beneficiarii bunurilor/serviciilor prevăzute la alin.2 au obligația să aplice măsurile de simplificarte prevăzute de prezentul articol. Condiția pentru aplicarea măsurilor de simplificare este că atât furnizorul cât și beneficiarul să fie înregistrați în scopuri de TVA.
Bunurile și serviciile pentru livrarea sau prestarea cărora se aplică măsurile de simplificare sunt: deșeurile și materiile prime secundare rezultate din valorificarea acestora astfel cum sunt definite de OUG nr.16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile, republicată cu modificările ulterioare. Pe facturile emise pentru livrările de bunuri prevăzute la alin.2 furnizorii sunt obligați să înscrie mențiunea "taxare inversă" fără să înscrie taxa aferentă. Pe facturile primite de la furnizori, beneficiarii vor înscrie taxa aferentă pe care o evidențiază atât ca taxă colectată cât și ca taxă deductibilă în decontul de taxă. Pentru operațiunile supuse măsurilor de simplificare nu se face plata taxei între furnizor și beneficiar.
De aplicarea prevederilor prezentului articol sunt responsabili atât furnizorii/prestatorii cât și beneficiarii. În situația în care furnizorul/prestatorul nu a menționat "taxare inversă" în facturile emise pentru bunurile/serviciile care se încadrează la alin.2 beneficiarul este obligat să aplice taxarea inversă să nu facă plata taxei către furnizorul/prestator să înscrie din proprie inițiativă mențiunea "taxare inversă" în factură și să îndeplinească obligațiile prevăzute la alin.3.
Potrivit normelor enunțate revine prestatorilor/furnizorilor cât și beneficiarilor prestatori de servicii în legătură cu deșeurile pentru operațiunile de livrare/gestionare obligația de a aplica măsurile simplificate - taxare inversă. Recurenta așa cum s-a arătat este beneficiar al serviciilor/gestionării deșeurilor astfel cum sunt definite în înțelesul OUG nr.- și în atare situație avea obligația de a aplica dispozițiile mai sus enunțate.Neprocedând în consecință în mod corect organele fiscale au reținut că recurenta nu are dreptul de deducere.
De asemenea corecte sunt și reținerile organelor fiscale cu privire la aplicarea măsurilor de simplificare pentru operațiunile derulate cu SRL întrucât conform art.2 din Ordinul 155/2007 "se aplică măsurile de simplificare prevăzute la art.160 alin.2 lit.c din Legea nr.571/2003 cu modificările și completările ulterioare, pentru lucrările stipulate la secțiunea F Construcții, diviziunea 45 din anexa la Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr.601/2002 privind actualizarea activităților din economia națională - cu respectarea condițiilor impuse și ținându-se seama de excluderile prevăzute în cadrul grupelor și claselor acestei diviziuni.
Lucrările de reparații, transformare și modernizare a unui bun imobil vor fi supuse măsurilor de simplificare în măsura în care acestea sunt cuprinse în prevederile de la alin.1. "Potrivit clasificării prevăzute prin Ordinul 601/2002 în grupa 4543 se găsesc lucrările de pardosire și placare pereți".
Lucrările efectuate în cauza de cocontractantul SRL reprezintă montare plafoane. Aceste lucrări se încadrează în categoria prevăzută în grupa mai sus menționată "placare". Ori în această situație raportat la normele mai sus arătate pentru lucrările efectuate urmau a se aplica măsurile de simplificare prevăzute la art.160 alin.2 lit.c din Legea nr.571/2003.
Nici susținerile organelor fiscale privind impozitul suplimentar rezultat urmare efectuării unor cheltuieli ce nu puteau fi deduse nu pot fi considerate greșite deoarece în condițiile art.21 alin.2 din Legea nr.571/2003 coroborat cu art.21 lit.b din HG nr.44/2004 cheltuielile cu cazarea sunt deductibile la calculul impozitului profitului impozabil al societății în situația în care persoana care a efectuat aceste cheltuieli are calitatea de angajat al societății, administrator sau persoană asimilată. Ori, recurenta a suportat cheltuieli de cazare și chirie pentru persoane care sunt angajate ale altei societăți, context în care cheltuielile nu erau deductibile.
Desigur se susține de recurentă că persoanele respective intră în categoria persoanelor asimilate. Această susținere nu poate fi reținută întrucât nu s-a dovedit că persoanele au fost detașate de recurentă și ca atare nu pot fi considerate persoane asimilate salariaților. Pe de altă parte nici susținerile recurentei cu privire la efectuarea cheltuielilor în contextul asocierii nu pot fi reținute deoarece în condițiile art.21 alin.4 lit.e din Legea nr.571/2003 și a pct.43 lit.e din HG nr.44/2004 nu sunt deductibile cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau asociaților altele decât cele generat de plăți pentru bunuri livrate sau servicii prestate contribuabilului la prețul de piață precum și cheltuielile în favoarea participanților cu chiria și întreținerea spațiilor puse la dispoziția acestora. Cum cheltuielile ocazionate cu chiria spațiilor puse la dispoziția acționarilor sunt considerate ca fiind făcute în favoarea acestora și deci nedeductibile în condițiile normelor enunțate nu se poate reține concluzia recurentei cheltuielile ar fi deductibile dat fiind asocierea.
În plus nici susținerile recurentei cu privire la impozitul reprezentând plăți aplicate pentru unele venituri rezultate din activități nedependente nu pot fi primite. Astfel, se reține că prin art.52 alin.1 lit.c alin.2 lit.a și alin.3 din Legea nr.571/2003 se prevede că plătitorii următoarelor venituri au obligația de a calcula, de a reține și a vira impozit prin reținerea la sursă, reprezentând plăți anticipate din veniturile plătite. C) venituri din activități desfășurate în baza contractelor de agent, comision sau mandat comercial;
Impozitul ce trebuie reținut se stabilește după cum urmează: în cazul veniturilor prevăzute la alin.1 lit.a-e aplicând o cotă de impunere de 10% la venitul brut;
Impozitul ce trebuie reținut se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost plătit venitul cu excepția impozitului aferent veniturilor prevăzute la alin.1 lit.f pentru care termenul de virare este reglementat potrivit titlului IV.
Potrivit art.53 din același act normativ "un contribuabil care desfășoară o activitate independentă are obligația să efectueze plăți anticipate în contul impozitului anual datorat la bugetul de stat, potrivit art.82 cu excepția veniturilor prevăzute la art.52 pentru care plata anticipată se efectuează prin reținere la sursă".
Din normele enunțate reiese că existența contractelor de comision obligă plătitorii unor astfel de venituri de a calcula, de a reține și de a vira impozit prin reținere la sursă.
Pentru veniturile plătite drept comision în valoare de 59.090 lei ca urmare a derulării operațiunilor efectuate în baza contractelor de comision petiționara era obligată să calculeze, să rețină și să vireze impozit prin reținere la sursă, reprezentând plăți anticipate, în cotă de 10% din veniturile plătite.
Evident se poate obiecta de către recurentă că prin expertiza consultantul fiscal a lămurit aspectele vizând obligațiile fiscale rezultate din interpretarea codului fiscal și normele metodologice și că acestea ar putea fi luate în considerare. nu poate fi primită întrucât interpretarea normelor de drept fiscal și incidența acestora în cauză este de competența instanței nu a expertului. Numai ulterior transării chestiunilor arătate și numai dacă se contestă modalitatea de determinare, calculul și acesta se impune ceea ce nu este cazul în speță s-ar putea lua în discuție concluziile din expertiză.
Ca atare față de cele arătate constatând că motivele de recurs invocate sunt în parte întemeiate în baza art. 312.pr.civ. Curtea va admite recursul cu modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii în parte a acțiunii, cu consecința anulării parțiale a deciziei, a admite în parte contestației a anulării deciziilor și a actelor de constatare exonerând reclamanta de obligația plății TVA majorări de întârziere aferente serviciilor prestate în baza contractelor încheiate CU COMMUNICATION MEDIA, SRL, A, BENZ SRL, SRL ȘI Totodată vor fi însă menținute restul dispozițiilor sentinței atacate în ceea ce privește celelalte obligații fiscale.
Constatând și incidența baza art.274 pr.civ. art.277 pr. civilă Curtea va obliga intimatele în solidar la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu procesul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta SRL împotriva Sentinței civile nr. 1.699/5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta - A SRL în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii și în consecință:
Dispune anularea parțială a Deciziei nr. 125/8.09.2008 de către Direcția Generală a Finanțelor Publice
Admite în parte contestația și dispune anularea în parte: a deciziilor 78/20.06.2008 și 5316/11.07.2008 precum și a Raportului de inspecție fiscală din 20.06.2008 înregistrat sub nr. 4669/26.06.2008.
Exonerează reclamanta de plata sumelor reprezentând TVA și majorări de întârziere aferente serviciilor prestate în baza contractelor încheiate CU COMMUNICATION MEDIA, SRL, A, BENZ SRL, SRL ȘI
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Obligă intimatele, în solidar, la plata, în favoarea recurentei a 1.102,8 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 22.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Maria Hrudei, Floarea Tămaș Gabriel Adrian
- - - - -
GREFIER
Red./
5 ex./21.01.2010
Președinte:Maria HrudeiJudecători:Maria Hrudei, Floarea Tămaș Gabriel Adrian
