Contestație act administrativ fiscal. Decizia 335/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 21.01.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr.335
Ședința publică din 4 martie 2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T și de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 887/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice T și avocat în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind recurenta Administrația Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursurilor, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare asupra recursului civil de față constată că:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- la data de 13.06.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea actului administrativ fiscal emis de pârâta Administrația Finanțelor Publice nr.80772/27.03.2008 și obligarea acesteia la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 4040 lei achitata cu chitanța nr.-/05.06.2007, actualizată cu dobânda legala până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată, pentru autoturismul cu seria cărții de identitate F -.
În motivarea acțiunii se arată că s-a stabilit în sarcina reclamantului achitarea taxei de prima înmatriculare în cuantum de 4040 lei, pe care reclamantul a achitat-
Reclamantul menționează ca adresa emisa de către pârâta prin care i se aduce la cunoștința obligația de a achita taxa de prima înmatriculare și se respinge restituirea acesteia este un veritabil act administrativ,supus controlului în contencios administrativ.
În drept au fost invocate prevederile art. art.90 par.1 din Tratatul privind instituirea Comunitarii Europene, art. 148 Constituția României.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus o serie de înscrisuri, și anume adresa emisa de către T, chitanța nr.-/05.06.2007, contestație formulata împotriva adresei, contract de vânzare cumpărare, cartea de identitate a autoturismului.
Legal citată, pârâta Taf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, invocând excepția prematurității introducerii acțiunii întrucât nu s-a finalizat procedura prealabilă, excepția inadmisibilității anularii adresei contestată emisă de către pârâta Mai invocă excepția tardivității introducerii acțiunii și a contestației împotriva adresei atacate. Se învederează ca este inadmisibil capătul de cerere prin care se solicita restituirea taxei speciale de primă înmatriculare.
În subsidiar, pârâta Tas olicitat admiterea în parte a acțiunii, prin raportare la prevederile art.11 din OUG nr. 50/2008. Solicită respingerea capătului din acțiune prin care se solicită obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit de la data plații și până la restituirea sumei, ca fiind nelegal în materie fiscală. Se învederează că reclamantul nu putea să solicite decât acordarea dobânzii prevăzută de art.124 Cod procedură fiscală începând cu data de 22.04.2008, și numai pentru diferența de sumă care rezulta intre suma achitată și cea care îi revine, după noile modificări legislative. Întrucât excepțiile invocate prin întâmpinările formulate de către pârâte sunt strâns legate de analiza de fond a cererii principale, potrivit art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă, tribunalul a unit aceste excepții cu fondul cauzei.
Prin întâmpinare, pârâta DGFP Tas olicitat respingerea acțiunii și a invocat excepția prematurității introducerii acțiunii întrucât nu s-a finalizat procedura prealabilă, excepția inadmisibilității anulării adresei contestată emisă de către pârâta Se invoca excepția tardivității introducerii acțiunii și a contestației împotriva adresei atacate. Se învederează ca este inadmisibil capătul de cerere prin care se solicita restituirea taxei speciale de prijma înmatriculare.
Prin sentința civilă nr.887/10.11.2008, Tribunalul Timișa respins excepția prematurității acțiunii în contencios administrativ față de neefectuarea procedurii prealabile, aceea a nemotivării acțiunii în fapt, precum și a inadmisibilității față de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.2 lit.c din Legea nr.554/2004 formulate de T și DGFP T prin întâmpinare.
A admis acțiunea formulată de reclamantul, formulată împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice T, și în consecință, a dispus anularea chitanței -/05.06.2007, emisă de T - Trezoreria T, la data de 05.06.2007, prin care reclamantul a achitat suma de 4040 lei, taxa specială la prima înmatriculare și a Adresei nr.80772/27.03.2008 emisă de T - Biroul.
A obligat pârâții la restituirea către reclamant a sumei de 4040 lei reprezentând taxa specială auto la prima înmatriculare, achitată de reclamant, cu chitanța nr. -/05.06.2007, actualizată cu dobânda legală, de la data de 05.06.2007, până la restituirea efectivă.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Actul atacat de reclamant este un act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice T de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamantă, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Or, în condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice T potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu este respectata procedura prealabila este neîntemeiată.
Reclamantul a achitat taxa de prima înmatriculare, conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de erul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second-hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici erul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, întrucât nu exista o norma care să reglementează o procedura speciala administrativa de analizare a acestei taxe ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererea de restituie a taxei depusă de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice tribunalul reține caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamant.
In plus, tribunalul retine ca reclamantul a formulat contestație împotriva actului administrativ atacat, pe care a transmis-o T astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei iar pârâta avea obligația sa o înainteze organului competent sa o soluționeze. în ceea ce privește împrejurarea invocata de către pârâta T în sensul că reclamantul nu a așteptat răspunsul la contestație, tribunalul constată că reclamantul a așteptat împlinirea termenului legal în care DGFP T avea obligația sa răspundă acestei contestații, adresându-se instanței după expirarea termenului de 30 de zile, respectând astfel atât prevederile art.7 cât și prevederile art.8 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, tribunalul apreciază că este nefondată atât excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, cat și excepția prematurității introducerii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, urmând a le respinge.
În ceea ce privește absența motivării invocată de către pârâtă, tribunalul constată că acțiunea este motivata atât în fapt, cât și în drept, conform dispozițiilor legale.
Pentru aceste considerente, tribunalul apreciază că este nefondată atât excepția inadmisibilității prezentei acțiuni cat și excepția prematurității introducerii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile urmând a le respinge.
Esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății este aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din -, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din -, dispoziții conform cărora:
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform căroraStatul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului "acquis comunitar" -astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din -, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative,"dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la, și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la, ambele republicate în Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".
Articolul 90 (1) din Tratat, invocat în speța de fata, face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în luna iulie 2007 din Germania.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, se constată că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, se subliniază că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, prima instanță a făcut referire la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamantă, în cuantum de 4040 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare - înainte de aderare, sunt obligatorii pentru - România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Tribunalul constată că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate "produselor altor state membre"și impozitele "interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.
Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 2141din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.
În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.
Date fiind aceste considerații, tribunalul constata că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză.
În cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
În ceea ce privește susținerea pârâtelor în sensul aplicării procedurii de recalcuare a taxei, conform OUG nr. 50/2008, tribunalul retine ca în acord cu dispozițiile art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Tribunalul constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143Cod procedură fiscală), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Tribunalul reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Tribunalul mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
A admite teza aplicării OUG nr. 50/2008 ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâtele în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, tribunalul reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului.
Considerând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143Cod fiscal, tribunalul admite acțiunea astfel cum a fost formulata și anulează actul administrativ reprezentat de adresa nr. 80772/27.03.2008 emisa de către T obligând-o să restituie reclamantului suma de 4040 lei, actualizată cu dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective; iar pârâții au fost obligați în solidar la plata cheltuielilor de judecată în suma de 1004 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice.
În recursul său, pârâta Administrația Finanțelor Publice Tas olicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și, în principal, admiterea excepției privind prematuritatea acțiunii; în subsidiar, pe fond, solicită rejudecarea cauzei în sensul admiterii doar în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 4.040 lei achitată de contribuabil la data de 05.06.2007, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art. 2141- 2143din Legea nr. 571 /2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule; și solicită respingerea in rest a acțiunii ca neintemeiată pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru autoturismul în cauză; solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de dobânzi aferente sumei de restituit, începând cu data plații și până la restituire, ca lipsit de temei.
În motivarea recursului, pârâta susține că, având în vedere motivele invocate de către reclamant prin acțiunea in contencios administrativ, precum și temeiurile legale aplicabile în materie, raportat la obiectul cauzei reprezentat de restituirea unei taxe care s-a făcut venit la bugetul de stat, în speță ne situam în sfera contenciosului administrativ fiscal reglementată de Titlul IX Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, și nu în sfera contenciosului administrativ general reglementată de Legea nr.554/2004.
În aceste condiții, prevederile din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală referitoare la contenciosul administrativ fiscal reprezintă legea specială în raport cu dispozițiile Legii nr. 554/2004, care constituie lege generală în materia contenciosului general, și cu care nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală se completează in măsura in care nu cuprinde dispoziții derogatorii.
Or, legea specială derogă de la legea generală potrivit principiului de drept"specialia generalibus derogant",situație in care dacă nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală cuprinde norme derogatorii de la prevederile generale ale Legii nr. 554/2004, Codul d e procedură fiscală - lege specială în materie, se aplică cu prioritate.
În principal, solicită să se constate prematuritatea acțiunii dată de nefinalizarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de Titlul IX - Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală coroborat cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004:"ART. 205 Posibilitatea de contestare - alin.1) "împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formulacontestație potrivit legii. "
"ART. 7 Procedura prealabilă
I) înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia."
Obiectul unei acțiuni in contencios administrativ fiscal îl constituie, in principal, atacarea deciziei emise în soluționarea contestației, iar numai in subsidiar, atacarea actului administrativ de impunere inițial, ața cum dispun în mod derogatoriu dispozițiile art. 218 alin. 2 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală:
"ART. 218: Comunicarea deciziei și calea de atac - alin. 2) Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii. "
Având in vedere faptul că reclamantul a făcut dovada că a formulat o contestație prealabilă înregistrată la. T sub nr. 90.048/09.04.2008, în condițiile Titlului IX - Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, împotriva adresei nr. 80.772/27.03.2008 și a chitanței de plată seria - nr. -/05.06.2007 emise de T, prin care solicită și restituirea acestei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule in sumă de 4.040 lei, rezultă ca formularea prezentei acțiuni in contencios administrativ este prematură, datorita faptului că procedura prealabilă nu a fost finalizată prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației formulate.
În acest sens, potrivit practicii constante a B, soluția care se impune ar fi admiterea acțiunii cu obligarea organului fiscal T de a finaliza procedura prealabilă prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației prealabile.
Recurenta învederează că, la data de 01.07.2008 a intrat in vigoare nr.OUG 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, prin care s-au abrogat dispozițiile art. 2141și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care au instituit aplicarea taxei speciale pentru înmatricularea autoturismelor și autovehiculelor, potrivit dispozițiilor art. 14 din aceasta ordonanță:"art. 14, alin. 1) Prezenta ordonanța de urgenta intra în vigoare la data de 1 iulie 2008. 2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta se abroga art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare. "
Dispozițiile nr.OUG 50/2008 au efect asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabili in perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, in conformitate cu prevederile exprese ale art. 11 din acest act normativ:"art. 11: Taxa rezultată ca diferența între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgentă".
Având in vedere faptul că taxa care face obiectul prezentei cauze, in sumă de 4.040 lei, a fost achitată de către reclamant la data de 5.06.2007, cu chitanța seria - nr. -/5.06.2007, rezultă că și aceasta intră sub incidența dispozițiilor retroactive ale art. 11 din nr.OUG 50/2008.
Totodată, pârâta susține că prevederile retroactive ale dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008 oferă o soluție legală cauzei deduse judecații, drept pentru care solicită să fie reținute ca pertinente și concludente în judecarea cauzei.
Cât privește aspectul calculării cuantumului taxei pe poluare pentru autovehicule, conform prevederilor nr.OUG 50/2008, respectiv a diferenței intre suma de 4.040 lei achitată de contribuabil ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul taxei pe poluare, aceste calcule se vor efectua de către T in momentul executării sentinței ce va fi pronunțată în prezenta cauză, ca autoritate fiscală competentă în stabilirea și verificarea taxei de poluare, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 și art. 7 din nr.OUG 50/2008:"art. 5 alin. 1) Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă. "
"ART. 7 Stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silita, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. "
Procedura de calcul a diferenței de restituit este prevăzută in Normele Metodologice de aplicare a nr.OUG 50/2008, aprobate prin nr.HG 686/2008, publicata in Monitorul Oficial nr. 480/30.06.2008.
Recurenta mai arată că, în acest moment, pârâta T nu este in măsură să procedeze la calcularea taxei pe poluare, respectiv a diferenței intre taxa specială de primă înmatriculare și taxa pe poluare, întrucât nu dispune de documentele necesare din care să rezulte elementele de calcul ale taxei pe poluare, documente care trebuie prezentate organelor fiscale de către contribuabilul reclamant:
"ART. 5 - 2) Pentru stabilirea taxei, persoana fizică sau persoana juridică, denumite in continuare contribuabil, care intenționează să efectueze înmatricularea autovehiculului va depune documentele din care rezultă elementele de calcul al taxei, prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgentă."
De asemenea, pârâta solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, începând cu data plății și până la restituirea efectivă, ca lipsit de temei legal.
Astfel, învederează că, în conformitate cu prevederile art. 2 din nr.OG 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, dobânda legală prevăzută de nr.OG 9/2000 se plătește exclusiv în cazul în care obligația bănească este purtătoare de dobânzi, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, fără a se arăta rata dobânzii:
"ART. 2: În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală. "
Or, in speță, obligația de plată a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule taxa de primă înmatriculare, in temeiul prevederilor art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu este purtătoare de dobânzi in sarcina contribuabilului plătitor, neexistând dispoziții legale care să prevadă că această obligație de plată este purtătoare de dobânzi si, în mod evident, neexistând nici prevederi contractuale în acest sens in lipsa vreunui contract.
Astfel, această taxă nu avea un termen legal de plată sau o dată a scadenței sale prevăzută în mod expres in lege (Codul fiscal), pe care contribuabilul să fie astfel obligat să le respecte sub sancțiunea calculării de către organele fiscale a unor dobânzi, majorări de întârziere sau penalități de întârziere.
În practică, această taxă se achită de către contribuabili la o dată la care aceștia singuri o stabileau, așadar printr-o manifestare unilaterală de voință, fără ca organele fiscale sa-i someze in vreun el prin raportare la vreun termen de plată sau dată a scadenței inexistente.
În aceste condiții, aferent taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule (taxa de primă înmatriculare) prevăzută de art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, organele fiscale nu au calculat niciodată dobânzi pentru plata cu întârziere a taxei întrucât nu există un temei legal care să permită acest lucru, în lipsa unui termen de plată a taxei.
Ca urmare, în condițiile în care taxa special pentru autoturisme și autovehicule taxa de primă înmatriculare prevăzută de art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu este purtătoare de dobânzi, în sarcina contribuabilului plătitor, cu ocazia plății acesteia de către contribuabili, în conformitate cu principiul echivalenței juridice, această taxă continuă să fie nepurtătoare de dobânzi și in situația inversă respectiv în momentul in care se pune problema restituirii taxei de la bugetul de stat.
Respectarea principiului restituirii integrale a sumei achitate de către contribuabil este asigurată și garantată prin acordarea de către instanța de judecată, la cererea contribuabililor, doar a urnei achitate reprezentând taxa specială actualizată cu rata inflației, de la data plații și până la data restituirii efective a sumei către contribuabili, iar nu prin acordarea, în mod nelegal și vădit nejustificat, a unor dobânzi "legale" care nu sunt prevăzute de lege în cazul unei taxe nepurtătoare de dobânzi.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publicea solicitat admiterea ca temeinic și legal a recursului declarat, modificarea sentinței, în principal, în sensul admiterii excepțiilor formulate, în ceea ce privește: lipsa calității procesuale pasive a DGFP T, inadmisibilitatea cauzei pentru neîndeplinirea procedurii prealabile potrivit art.205 din OG nr.92/2003, privind Codul d e procedură fiscală, actualizată până la 03.03.2008; tardivitatea formulării acțiunii raportat la prevederile art. 207 alin.1 Cod procedură fiscală și respingerii in tot a acțiunii formulata ca netemeinică și nelegală; respingerea ca inadmisibilă, netemeinică și nelegală a solicitării reclamantului referitoare la plata dobânzilor legale solicitate, precum și menținerea ca temeinice și legale a actelor administrative emise de organele administrativ fiscale, precum și a actului emis de Trezoreria În subsidiar: solicită, in cazul in care instanța apreciază că se impune totuși restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamant, admiterea in parte a acțiunii reclamantului numai in ceea ce privește restituirea diferenței de taxă de primă înmatriculare, ca urmare a recalculării acesteia in baza dispozițiilor OG 50/2008, care arată că: "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil in perioada 01.01.2007-30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite in norme metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență", și respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiată, precum și respingerea cheltuielilor de judecată solicitate în primă instanță cât și a celor din recurs ca nefondate.
Pe cale de excepție, pârâta T reiterează instanței de recurs excepția lipsei calității procesuale pasive in cauză și in acest sens solicită respingerea acțiunii reclamantului față de DGFP T, având in vedere că instituția noastră nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât acesta solicită anularea unor acte ce au fost emise de Administrația Finanțelor Publice T și nu de către Direcția Generala a Finanțelor Publice Mai mult decât atât, se arătă că, Trezoreria municipiului T din cadrul Administrației Finanțelor Publice Taî ncasat și suma in valoare totală de 4.040 lei Ron, astfel după cum rezultă și din documentul contabil din data de 5.06.2007, astfel încât, apreciată că, in mod corect și legal ar fi ca reclamantul să solicite restituirea acestei sume doar de la Administrația Finanțelor Publice
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, pârâta T învederează instanței că reclamantul, prin acțiunea sa, nu face dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art.205 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, actualizată la data de 03.03.3008. Astfel, conform textului de lege mai sus menționat, reclamantul ar fi avut obligația de a contesta in procedura prealabilă actul administrativ al cărei anulare o solicită la Administrația Finanțelor Publice T, fiind un act emis de această instituție, procedură legală pe care acesta nu a îndeplinit-o până în prezent.
Referitor la tardivitatea formulării cererii de restituire a taxei speciale, tot pe cale de excepție, solicită să se constate tardivitatea formulării acțiunii raportat la prevederile art. 207 alin. 1 Cod procedură fiscală. Astfel, dispozițiile Art. 207 alin. 1 Cod procedură fiscală, reglementează Termenul de depunere a contestației:"1) Contestația se va depune in termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii."
Având in vedere că reclamantul a avut cunoștință despre actul administrativ de impunere la data plății taxei in data de 05.07.2007, ca urmare a documentului contabil emis de Trezoreria T din data de 05.06.2007, iar cererea de restituire taxei speciale in sumă de 4.040 lei fiind depusă la Administrația Finanțelor Publice T in data de 24.03.2008 lei și înregistrată sub nr. 80772/24.03.2008, iar, prezenta acțiune fiind înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 13.06. 2008, rezultă că, reclamantul a decăzut din dreptul de a mai solicita restituirea și respectiv plata taxei speciale.
Pe fond, pârâta T solicită respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, având in vedere că reclamantul avea obligația, pentru înmatricularea autoturismului achiziționat, să achite o taxă de primă înmatriculare in România, potrivit prevederilor Art.2141, 2142, 2143din Legea nr.571/2003, actualizată, coroborate cu prevederile HG nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, care precizează:
Nivelul taxei speciale; Art.2141intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele, inclusiv comerciale, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap.
Norme metodologice: 311Taxa speciala se aplică atât autoturismelor și autovehiculelor comerciale noi, cât și celor rulate.
Codul Fiscal:și plata taxei speciale la bugetul de stat Art.2142- taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări in România. Norme metodologice: 312(1) taxa specială se plătește cu ocazia primei înmatriculări in România, cu excepția autovehiculelor care sunt înmatriculate temporar in România pe o perioadă de timp egală cu durata de valabilitate a asigurării internaționale (carte ).
(2) Taxa specială se plătește de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, in numerar sau prin virament, pe baza de ordin de plată pentru trezoreria statului, la unitățile trezoreriei statului in cadrul unităților fiscale in a căror evidență aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe, răspunderea privind suma de plată aferentă taxei speciale revenind plătitorului. In documentul de plată, la rubrica "reprezentând" se va înscrie, obligatoriu, seria cărții de identitate a autoturismului sau a autovehiculului". de la plata taxei de primă înmatriculare sunt cele prevăzute la art.2143așa cum au fost nominalizate.
Taxa de primă înmatriculare a fost introdusă începând cu data de 01.01.2007, motivat de faptul că pentru aceste tipuri de autoturisme și autovehicule a fost eliminată plata accizelor prevăzută de art.209 pct.3 din Legea nr. 571/2003, care prevedea că " de accize sunt și persoanele fizice care introduc in țară autoturisme și autoturisme de teren, inclusiv rulate, precum și iahturi și barei cu sau fără motor" și care, articol, a fost abrogat o dată cu introducerea taxei de primă înmatriculare prin OUG 110/21.12.2006 care înlocuiește plata accizelor, taxă al cărei nivel este stabilit in funcție de capacitatea cilindrică a fiecărui autoturism, rulat sau nerulat și in funcție de norma de poluare a autoturismului, potrivit Legii nr. 343/2006 de modificare și completare a Legii nr. 571/2003, funcții ce se regăseau și in cazul accizelor. De asemenea, pârâta arătă că, pentru utilizarea autoturismului pe teritoriul României, acesta trebuia înmatriculat așa cum prevede art. 11 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, proprietarii de vehicule sau deținătorii mandatați ai acestora fiind obligați să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune in circulație, conform prevederilor legale.
În motivarea cererii, reclamantul invocă art. 148 al.2 și 4 din Constituția României și art.90 din Tratatul Comunității Europene, ca fiind prevederi legale încălcate de organele fiscale, insă, contrar afirmațiilor acesteia pârâta consideră ca taxa de primă înmatriculare a fost calculata in conformitate cu prevederile art.2141, 2142, 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal potrivit cărora taxa speciala de primă înmatriculare se plătește cu ocazia primei înmatriculări in România iar răspunderea privind suma de plata aferenta taxei speciale revine plătitorului, nefiind încălcate astfel in nici un fel actele normative invocate de către reclamant.
Pârâta T mai solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, începând cu data plății, ca lipsit de temei legal. Astfel, învederează aceleași considerente ca și pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice T în motivarea acestui capăt de cerere.
Reclamantul intimat nu a depus întâmpinare.
Analizând actele dosarului, criticile recurentelor prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul a solicitat instanțelor de contencios administrativ obligarea pârâtelor la restituirea taxei de primă înmatriculare plătite de domnia sa pentru înmatricularea în România, în anul 2007, unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat al Uniunii Europene.
Cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare a fost respinsă anterior de Administrația Finanțelor Publice
Prin sentința civilă recurată, Tribunalul Timișa admis cererea reclamantului și a obligat pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T la restituirea către reclamant a sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare plătită anterior de acesta.
Tribunalul Timișa motivat admiterea cererii, în esență, pe incompatibilitatea acestei taxe cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
1. Cu privire la recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice:
Curtea constată că pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice nu a încasat taxa de primă înmatriculare contestată de reclamant, și nici nu a respins cererea de restituire formulată ulterior de acesta.
În aceste condiții, Curtea constată că Direcția Generală a Finanțelor Publice T nu este emitenta vreunui act administrativ contestat de reclamant în prezenta cauză.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului, de a i se restitui taxa de primă înmatriculare încasată de Administrația Finanțelor Publice T și a cărei restituire a fost refuzată tot de această autoritate fiscală - Administrația Finanțelor Publice
În consecință, Curtea apreciază că Direcția Generală a Finanțelor Publice T nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În consecință, Curtea consideră că - sub acest aspect, instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că Direcția Generală a Finanțelor Publice T are calitate procesuală pasivă, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 887/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice T și va respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
2. Cu privire la recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice:
Având în vedere că recurenta Administrația Finanțelor Publice Tai nvocat o excepție, Curtea o va examina anterior soluționării fondului, conform art. 137 Cod de Procedură Civilă.
Cu privire la excepția prematurității acțiunii pentru nefinalizarea procedurii administrative prealabile, Curtea observă că autoritățile fiscale au invocat faptul că formularea acțiunii judiciare este prematură, întrucât procedura prealabilă nu a fost finalizată prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației.
Curtea reamintește că reclamantul a sesizat autoritățile fiscale, care i-au respins cererea de restituire a taxei la data de 27.03.2008.
Reclamantul a formulat și o contestație împotriva acestui răspuns, la data de 9.04.2008, contestație care nu a fost soluționată până la sesizarea Tribunalului Timiș, la data de 16.06.2008.
În privința acestei excepții, Curtea precizează că, potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, "cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".
În speță, reclamantul a așteptat expirarea acestui termen înainte de a sesiza instanța, astfel încât nu i se poate imputa declanșarea procedurii judiciare și nici faptul că autoritățile fiscale nu au respectat termenul legal de soluționare a cererii sale.
Curtea amintește că, în conformitate cu dispozițiile art. 12 Cod de Procedură Fiscală, "relațiile dintre contribuabili și organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credință, în scopul realizării cerințelor legii".Acest principiu al bunei credințe împiedică organele fiscale să se prevaleze de propria culpă, respectiv de nesoluționarea cererii reclamantului în termenul legal.
Faptul că autoritățile fiscale emit cu întârziere (după expirarea termenului legal) sau refuză - implicit sau explicit - emiterea răspunsului la cererea contribuabilului nu poate conduce la reținerea prematurității sesizării instanței, în condițiile în care contribuabilul face dovada formulării cererii sale și a respectării termenului de soluționare a acestei cereri.
În consecință, Curtea apreciază că această excepție nu este întemeiată și nu poate conduce la modificarea soluției instanței de fond.
Cu privire la fondul litigiului, Curtea observă că recurenta Administrația Finanțelor Publice Tas olicitat admiterea în parte a acțiunii reclamantului, invocând intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008
În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze, Curtea reține următoarele:
Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor expuse în considerentele hotărârii recurate.
Cu privire la critica privind acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de primă înmatriculare, Curtea observă că instanța de fond a dispus obligarea autorităților fiscale atât la plata taxei de primă înmatriculare, cât și la plata dobânzilor legale, de la data plății.
În această privință, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul d e Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia " prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal", precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora "prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat".
Așadar, Curtea reține că materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil.
Potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală,"pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, "cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, "prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere".
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de primă înmatriculare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei, iar nu de la data plății.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că autoritățile fiscale pârâte datorează dobânzi legale de la data plății.
Curtea reține, așadar, că este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă, soluția fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. nr. 887/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată cu privire la acordarea dobânzii legale, în sensul că va obliga pârâta Administrația Finanțelor Publice T la restituirea sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare, precum și la dobânzile legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul d e Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate, constatând legalitatea acestora.
Totodată, Curtea va respinge cererea intimatului reclamant de obligare a recurentelor la plata cheltuielilor de judecată în recurs, în condițiile în care a admis aceste recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 887/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 887/10.11.2008 a Tribunalului Timiș în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice T și respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 887/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 887/10.11.2008 a Tribunalului Timiș cu privire la acordarea dobânzii legale, în sensul că obligă pârâta la restituirea sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare, precum și la dobânzile legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul d e Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Respinge cererea intimatului reclamant de obligare a recurentelor la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./6.03.2009
Tehnored. /2 ex./30.03.2009
Prima instanță:
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Rodica Olaru, Ionel Barbă
