Contestație act administrativ fiscal. Decizia 367/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 21.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.367
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 05.03.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A, împotriva sentinței civile nr.920/18.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamanta - intimată, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta - intimată, lipsă, avocat în substituirea avocatului, iar pentru pârâta - recurentă se prezintă consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanți părților depun la dosar împuternicire avocațială, respectiv delegație de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtei - recurente solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantei - intimate pune concluzii de respingere a recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 30 septembrie 2008, reclamanta a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 4.934 lei, achitată la Trezoreria A, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data restituirii.
Prin sentința civila nr.920/18.11.2008 Tribunalul Arada admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice A să-i restituie reclamantei suma de 4.934 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare autoturism, actualizată cu dobânda legală până la data restituirii.
În motivarea sentinței instanța a reținut că reclamanta a achitat în contul Trezoreriei municipiului A suma de 4.934 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu chitanța seria - 3A nr.-/10.10.2007.
Se arată că cererea de restituire a taxei a fost respinsă de pârâta A, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art.2141- 2143din Codul fiscal.
În motivarea sentinței se menționează că referitor la susținerea pârâtei privind incidența în cauză a nr.OUG50/2008 cu începere de la 1 iulie 2008, dispozițiile art.11 din nr.OG50/2008 nu sunt aplicabile situației juridice din litigiul dedus judecății. Dispozițiile art.2141- 2143Cod fiscal au fost abrogate de la data de 1 iulie 2008, iar taxa de primă înmatriculare a fost încasată de către pârâtă în temeiul art.2141- 2143din Codul fiscal, în vigoare în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.
Instanța a dat astfel eficiență prevederilor constituționale consacrate în art. 15 alin.2 din Constituția României privind principiul neretroactivității legii, reținând astfel că noua ordonanță de urgență nu se poate aplica situațiilor juridice născute anterior.
Instanța a reținut și faptul că aplicarea dispozițiilor art.11 din nr.OUG 50/2008 cade în competența exclusivă a organelor fiscale singurele care pot calcula și restitui diferențele dintre vechea taxă și noua taxă instituită prin nr.OUG50/2008, achitate de contribuabil.
Se arată că întrucât taxa specială ce face obiectul acțiunii a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, instanța a constatat că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național. Reclamanta este îndreptățită la restituirea integrală a taxei încasate cu încălcarea dreptului comunitar.
Instanța a apreciat că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art.90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
Reclamanta a achitat taxa conformându-se dispozițiilor art.2141și 2143Cod fiscal și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată în formă electronică, în mod public fiind irelevant aspectul că această plată a fost făcută voluntar în condițiile în care operațiunea de înmatriculare a autoturismului second-hand cumpărat dintr-un stat membru al, în România, este condiționată de plata acestei taxe.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța a constatat că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului se arată, în esență, următoarele:
Se invocă excepția inadmisibilității acțiunii reclamantă în condițiile în care nu există un "suport material", adică existența materială a unui act administrativ, acțiunea reclamantei, așa cum a fost formulată, apare ca fiind inadmisibilă.
Adresa emisă de pârâtă nu întrunește elementele unui act administrativ fiscal, astfel cum este definit la art.41 din Codul procedură fiscală, potrivit cu care"în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor șt obligațiilor fiscale.
În sinteză se susține că, dacă nu există act administrativ în speță, sau dacă petentului i s-a răspuns printr-un simplu răspuns la petiție, în termenul legal, nu se poate vorbi de contencios administrativ.
A doua excepție de ordine publică pe care o invocă este cea privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice .
Raportul juridic de drept administrativ se leagă în mod valabil între autoritatea publică emitentă a actului administrativ și persoana vătămată prin acel act. În speță, nu se contestă nici un act administrativ, ci se contestă legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ. Practic, taxa contestată a fost instituită de Statul Român, nu de pârâtă, în speță putând avea calitate procesuală pasivă persoana care a fundamentat implementarea taxei speciale în legislația națională, respectiv Statul Român. În materie fiscală, adică de taxe, impozite și alte contribuții la bugetul general consolidat, Statul Român este reprezentat în instanță de Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit nr.HG495/2007.
Instanța a reținut că "obligația de plată a taxei are o bază legală", așadar emitentul acelei "baze legale" nu este Administrația Finanțelor Publice A, pentru a putea sta în judecata în nume propriu.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că există incompatibilitate între reglementarea națională și cea comunitară. Prin urmare, reclamanta a considerat că este discriminată prin legislația internă, motivat de faptul ca autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene sunt taxate diferit.
Așadar, instanța de fond a motivat hotărârea raportându-se la nelegalitatea stabilirii prin legea internă a taxei speciale, care ar încălca art.90 din Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeana, fără să-și exercite rolul activ, în stabilirea calității procesuale a persoanei chemate în judecată ca pârât.
Instanța nu a avut în vedere faptul că Administrația Finanțelor Publice A nu a elaborat actul normativ prin care s-a stabilit taxa specială, pentru a putea fi parte în proces.
Se mai susține și că prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești (art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă).
Potrivit art.126 alin.2 din Constituția României, "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege." Astfel, nicio lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale.
Această atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual, Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
În acest fel, referitor la inițiativa legislativă a autorităților competente, dispozițiile art.21 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, reglementează modul de propunere concordante cu cele ale actelor internaționale la care România este parte sau nu asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar.
De altfel partea finală a art.148 alin.2 din Constituție prevede expres că prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează "cu respectarea prevederilor actului de aderare", tratat care instituie obligația Statului român - deci a organului competent, Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană.
În ce privește fondul cauzei, hotărârea instanței este considerată netemeinică și nelegală, astfel:
Regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășeau 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei Euro 3.
Se mai susține că în raport de prevederile constituționale ale art.148 și art.I-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre statele membre ale și Republica Bulgaria și România, privind aderarea Bulgaria și României la, semnat de România la 25 aprilie 2005, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
În concluzie instanța de fond a aplicat greșit legea. (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Cu privire la prevederile art.90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta precizează:
Consideră faptul că dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioadă de 8 ani, se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Prin urmare, dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunităților Europene are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Totodată, trebuie reținut și faptul că dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor "impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Tot pe fondul cauzei, solicită instanței să constate că la momentul promovării prezentului recurs, este în vigoare nr.OUG50/2008, cu Norme metodologice de aplicare stabilite prin HG, nr.OUG50/2008 fiind publicată chiar anterior pronunțării hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008 "Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Conform normelor metodologice la care face referire nr.OUG50/2008, cap. VI lit. A) alin.1-17
"VI. Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite
Restituirea sumelor rezultă ca diferență între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule.
6 (1) Atunci când taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, potrivit prevederilor art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa de poluare rezultată din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării autovehiculului în România, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită.
(2) Sumele prevăzute la alin.(1) se restituie, la cererea contribuabilului persoană fizică sau juridică, în conformitate cu prevederile art.117 din nr.OG92/2003 privind Cod procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.174/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG50/2008, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, conform art.308 Cod procedură civilă, solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe.
În considerentele întâmpinării se arată că taxa percepută este nelegală fiind contrară dispozițiilor art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene întrucât discriminează autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene.
Prin această taxă, afirmă pârâta - intimată este încălcat principiul nediscriminării între produsele naționale și produsele similare importate, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în și neînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută. Se susține de către reclamantă că în mod greșit organul fiscal a apreciat că adresa emisă nu reprezintă un act administrativ fiscal întrucât conținutul acesteia reprezintă o manifestare de voință a organului fiscal a autorității fiscale care nu s-a pronunțat asupra cererii formulate motiv pentru care devin incidente și dispozițiile art.2 alin.1 lit. h) din Legea nr.554/2004.
Examinând recursul de față, prin raportare la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, față de prevederile legale incidente în materie, Curtea de Apel constată că acesta este neîntemeiat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Curtea constată că reclamanta a achiziționat un autoturism din Germania second-hand iar pentru a-l înmatricula a fost obligată să achite în contul Trezoreriei Municipiului A suma de 4.934 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu chitanța seria - 3A nr.-/10.10.2007,în temeiul art.2141și 2143Cod fiscal.
Cererea de restituire a taxei formulată de către pârâta - intimată a fost respinsă de pârâta Administrația Finanțelor Publice A, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art.2141- 2143din Codul fiscal și că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.117 Cod procedură fiscală.
Curtea constată că reclamanta a respectat procedura prealabilă, instituită de art.7 din Legea nr.554/2004, prin cererea de restituire formulată către recurentă.
Totodată Curtea observă că adresa prin care A răspunde reclamantei materializează manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamanta invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art.2 alin.1 lit. c) precum și ale alin.2 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Astfel fiind, Curtea va respinge excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, precum și pentru inexistența unui act administrativ.
Totodată Curtea constată că în mod corect reclamanta a formulat acțiunea în contradictoriu cu A întrucât refuzul de restituire a taxei către reclamantă, materializat în adresa emisă, aparține A, astfel că va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG50/2008 antamate de recurentă prin recursul de față, Curtea constată că noua taxă instituită de este OUG stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr.50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Recurenta susține și că prima instanță a încălcat limitele generale ale unei instanțe de judecată, depășindu-și atribuțiile puterii judecătorești, în raport de dispozițiile art.126 alin.2 din Constituție, nefiindu-i permis să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale interne cu Constituția și tratatele internaționale.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art.90 din Tratat, pentru considerentele următoare:
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art.90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art.90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art.148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin.4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi neîntemeiat sub toate aspectele, așa încât conform art.20 alin.3 din Legea nr. 554/2004, și art.312 aliniat 1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins ca atare.
Constatând culpa procesuală a recurentei în declanșarea litigiului, față de prevederile art.274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pârâta - recurenta la plata către reclamanta - intimată a sumei de 833 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul pârâtei A împotriva sentinței civile nr.920/18.11.2008 a Tribunalului Arad.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 833 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.03.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - -
GREFIER,
- -
RED:/27.03.09
TEHNORED:/30.03.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Claudia, Adina Pokker
