Contestație act administrativ fiscal. Decizia 3677/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3677
Ședința publică de la 30 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele Administrația Finanțelor Publice C și Direcția Generală a Finanțelor Publice O, împotriva sentinței numărul 178 din data de 27 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
La apelul nominal a răspuns avocat, pentru intimatul reclamant, lipsind recurentele pârâte Administrația Finanțelor Publice C și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a depus o cerere de către intimatul reclamant, prin care solicită amânarea cauzei pentru angajare apărător, după care:
Avocat, pentru intimatul reclamant, arată că nu mai are alte cereri de formulat. Solicită respingerea recursului formulat de pârâte, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința numărul 178 din data de 27 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C și obligă pârâtele să restituie reclamantului taxă de înmatriculare în sumă de l0.l07 lei, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice O și Administrația Finanțelor Publice C solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia să-i restituie suma de l0.l07 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme (taxa de primă înmatriculare auto în România) precum și a dobânzii legale aferente de la data achitării până la data restituirii.
În motivarea cererii, reclamanta arătat că în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat la 23.04.2008 a cumpărat autovehiculul autoutilitară marca, an fabricație l997 de la numitul, autovehicul neînmatriculat în România, dobândit de vânzător din statele membre UE la data de l9.l0.2007 conform actelor de proveniență nr. - iar în momentul în care a dorit să-l înmatriculeze în România, a fost obligat să plătească suma de l0.l07 lei ron.
Reclamanta mai susține că taxa respectivă, introdusă de la 01.01.2007 prin modificarea codului fiscal, contravine art. 148 alin. 4 din Constituția României, art. 90 din Tratatul Comunității Europene, potrivit căruia nici un stat membru nu o aplică față de produsele altor state, nefiind respectat principiul nediscriminării produselor importate în raport cu produsele interne.
Pentru dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar dovada achitării sumei de l0.l07lei, certificat de înmatriculare, adresa nr. 22035/3.09.2008 a C privind refuzul restituirii sumei, contractul de vânzare cumpărare, certificatul de acordare licență pentru autovehicul.
Pârâtele C și DGFP O au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, motivat de faptul că reclamantul taxa de primă înmatriculare s-a calculat în mod corect cu respectarea formulei de calcul prev. de art 2l4 alin. 3 cod fiscal,
Se mai arată că la data de 21.04.2008 Guvernul României a aprobat OG nr. 50/2008, prin care a modificat taxa de primă înmatriculare, act normativ care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare, fiind în concordanță cu legislația europeană.
În conformitate cu noile prevederi legale, reclamantul are posibilitatea să solicite diferența între suma achitată în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 și cuantumul privind aplicarea prevederilor OUG 50/2008, iar petentul deși fost invitat să se prezinte la sediul instituției in vederea recalculării taxei conform prevederilor art.ll și l2 din OG 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare însă nu a dat curs invitației.
Analizând actele dosarului în raport de dispozițiile legale, tribunalul reține următoarele:
În baza contractului de vânzare cumpărare încheiat la 23.04.2008 reclamantul a cumpărat autovehiculul autoutilitară marca, an fabricație l997 de la numitul, autovehicul neînmatriculat în România, dobândit de vânzător din statele membre UE conform certificatului de acordare a licenței nr. -.
Reclamantul a achitat la Trezoreria Municipiului C suma de l0.l07 lei reprezentând taxă specială de primă înmatriculare, conform chitanței seria - nr. 642l940 pentru autoturismul marca an fabricație l997, după care și l-a înmatriculat în România.
Deși reclamantul a solicitat pârâtei restituirea taxei, aceasta i-a comunicat prin adresa nr. 22035/3.09.2008 că suma nu poate fi restituită.
Potrivit art. 2141- 2143Cod fiscal și art. 311-312din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, în vigoare la data achitării taxei de primă înmatriculare, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică ce face înmatricularea, atât pentru autovehiculele noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Pe de altă parte, art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene prevede că nici un stat membru, nu aplică direct sau indirect, pentru produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, art. 23 (9) din Tratat, referitor la libera circulație a mărfurilor, dispune asupra interzicerii între statele membre a tarifelor vamale la import și export și a tuturor taxelor cu un efect echivalent iar art. 25 (12) convine asupra faptului că statele membre se abțin să introducă între ele taxe vamale la import și la export sau taxe cu efect echivalent.
Ca efect al aderării României la Uniunea Europeană, art.148 alin.2 din Constituție dispune că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, art.148 al.4 instituind obligația Parlamentului României, Președintelui, Guvernului și autorității judecătorești de a garanta aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Prin instituirea taxei de primă înmatriculare conform art. 2141-2143Cod fiscal pentru autovehicule înmatriculate în alte state și reînmatriculate în România și câtă vreme nu s-a dispus perceperea unei asemenea taxe și pentru autoturismele produse și înmatriculate sau reînmatriculate în România, se constată încălcarea prevederilor legislației comunitare anterior menționate precum și o diferență de tratament și discriminare la regimul fiscal, discriminare datorată unor măsuri fiscale noi față de cele existente la data aderării pentru produsele străine.
Aceasta reprezintă o nesocotire a dreptului comunitar, taxa având efect echivalent taxelor vamale și fiind de natură a împiedica libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condițiile unei competiții egale.
Se constată așadar că suma achitată de reclamant nu a fost datorată conform legislației comunitare astfel că ea trebuie restituită, cu dobânda legală aferentă, neavând relevanță plata voluntară de către reclamant, câtă vreme autovehiculul nu putea fi înmatriculat fără achitarea ei.
Susținerile pârâtei că prin OUG50/2008, au fost abrogate dispoz. art. 2141-2143din Legea 571/2003, privind Codul fiscal, iar cu ocazia primei înmatriculări atât persoanele fizice cât și cele juridice sunt obligate la plata unei taxe de poluare, nu pot fi reținute, având în vedere că prin acest act normativ se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele cu ocazia primei înmatriculări în România, act normativ care a intrat în vigoare începând cu data de 01.07.2008, ulterior achitării taxei de primă înmatriculare de către reclamant și care are un alt regim ce contravine legislației comunitare.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul urmează să admită acțiunea și să dispună obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a taxei de primă înmatriculare în cuantum de l0.l07 lei, sumă ce urmează a fi reactualizată până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele DGFP O, și C criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită, întrucât adresele organului fiscal nu pot fi considerate mai mult decât corespondență cu solicitantul, iar prevederile art.214 din Codul Fiscal, referitor la taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, nu au avut regim imperativ, deci nu reprezintă o obligație în înțelesul dat de către instanța de fond, ci o condiție determinată de un fapt aleatoriu al cetățeanului.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că suma a fost plătită conform dreptului intern, al legii fundamentale(art.56), fără a încălca dispozițiile comunitare, căci nu reprezintă o taxă cu efect echivalent și nu se aplică discriminator.
S-a mai arătat că dispozițiile comunitare sunt prioritare dreptului intern, dacă acesta conține reglementări vădit contrare și în măsura în care dreptul comunitar este direct aplicabil.
S-a apreciat că acțiunea pentru restituirea taxei de primă înmatriculare nu poate fi decât parțial admisibilă, prin restituirea diferenței între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007- 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor OUG nr.50/2008 privind taxa de poluare.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește critica referitoare la inadmisibilitatea acțiunii, motivat de faptul că adresele organului fiscal nu pot fi considerate acte administrative, Curtea arată următoarele:
Adresa prin care s-a răspuns reclamantului la solicitarea sa de restituire a taxei de primă înmatriculare este de natură a produce consecințe juridice și îmbracă forma refuzului de a soluționa cererea de restituire.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit Codului d e procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2 din Legea 554/2004, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual, și nu în situația refuzului.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități, a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
S-a explicat mai sus că dispozițiile din dreptul intern sunt contrare dispozițiilor din dreptul comunitar.
Pârâta recurentă a susținut că aceste dispoziții n-ar avea aplicabilitate directă, deoarece nu ar exista un caz concret de încălcare a dreptului comunitar și că dacă totuși ar exista o încălcare, numai instituțiile și organele comunitare ar putea să facă o astfel de apreciere.
Și sub acest aspect, criticile sunt neîntemeiate.
Tratatul Comunității Europene face parte din categoria izvoarelor dreptului comunitar, constituind legislația primară în această materie.
Curtea Europeană de Justiție a consacrat pe cale jurisprudențială supremația dreptului comunitar asupra normelor naționale și a efectului direct al acestuia.
În mai multe cauze, Curtea Europeană de Justiție, a cărei jurisprudență este obligatorie pentru statele membre ale Uniunii Europene, s-a pronunțat în sensul efectului direct al tratatului comunitar, situație în care conținutul unei prevederi din tratat poate fi invocat direct în fața instanțelor naționale pentru protecția unui drept.
De asemenea, în practica constantă a Curții s-a decis că persoanele fizice sau juridice ce au suferit prejudicii ca urmare a neaplicării sau aplicării necorespunzătoare a dreptului comunitar de către autoritățile unui stat membru, se pot adresa instanțelor naționale pentru a obține repararea prejudiciului.
Obligația de despăgubire decurge din acțiunea statului român de a introduce o normă, respectiv art.2141Cod fiscal, contrară tratatului Uniunii Europene.
În această situație, norma din dreptul național fiind contrară tratatului și cum prin aceasta persoanele fizice sau juridice române au achitat o taxă interzisă de tratatul constitutiv, în mod corect prima instanță a dat eficiență normelor din tratat și a obligat autoritatea pârâtă să repare prejudiciul cauzat reclamantului, respectiv să-i restituie taxa de primă înmatriculare.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
În mod corect instanța de fond a apreciat că nu există temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior și o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Totodată, dacă s-ar pune problema restituirii parțiale s-ar ajunge la aplicarea retroactivă a unui act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituția României.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge, iar recurentele vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele Administrația Finanțelor Publice C și Direcția Generală a Finanțelor Publice O, împotriva sentinței numărul 178 din data de 27 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
Obligă pe fiecare dintre recurenții-pârâți la plata a câte 250 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jur.-
2ex.
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Alina Răescu, Gabriel Viziru
