Contestație act administrativ fiscal. Decizia 372/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.372/CA

Ședința publică de la 10 iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe

JUDECĂTOR 2: Tăbăltoc Dan Mircea

JUDECĂTOR 3: Pinte

Grefier-

Pe rol pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe contestator " BC " I, cu sediul în I,-, bloc 930,.A,.2,.5,județul I, în contradictoriu cu autoritatea contractantă UNIVERSITATEA TEHNICĂ, având ca obiect-contestație act administrativ fiscal( decizia nr.2328/6/2007 din 03.06.2008.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsă reprezentanții părților din proces.

Procedura legal îndeplinită.

Se dă citire referatului cauzei de către grefier, referat din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 07 iulie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din această hotărâre. Din lipsă de timp pentru deliberare cât și pentru a se da posibilitate reprezentanților părților de a depune la dosar și concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 10 iulie 2008.

După deliberare,

CURTEA D APEL,

Asupra plângerii de față;

Prin decizia nr. 2328/C6/2007 din 03 iunie 2008,Consiliul Național e soluționare a Contestațiilor a admis excepția tardivității contestației formulată de " BC" I, în contradictoriu cu Universitatea Tehnică "Gh. " I, respingând contestația ca tardiv formulată.

Pentru a se pronunța astfel,Consiliul a reținut că, la data de 03.03.2008, Universitatea Tehnică I, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului de lucrări " Cămin T-21 scările A și B", că deschiderea ofertelor a avut loc la data de 03.04.2008 și că, prin raportul procedurii de atribuire nr. 8878/06.05.2008,autoritatea contractantă a procedat la anularea procedurii, în temeiul art. 209 alin. 1 lit. b) din nr.OUG 34/2006, rezultat ce a fost comunicat ofertanților, prin fax și prin poștă, cu adresele nr. 8960-8970 din 07 mai 2008.

Raportându-se la data la care " BC" Ial uat cunoștință de hotărârea de anulare a procedurii de atribuire și data la care a fost transmisă contestația către Consiliu, acesta, din oficiu, în temeiul art. 278 alin. 5 din nr.OUG 34/2006, a invocat excepția tardivității depunerii contestației.

Examinând această excepție, Consiliul a găsit-o întemeiată, având în vedere că valoarea estimată a contractului de lucrări a fost stabilită de autoritatea contractantă la nivelul sumei de 1.911.410 lei, fără TVA, respectiv 445.000 euro și că, raportat la tipul de contract ce urmează a fi atribuit și cuantumul valorii estimate a acestuia, în cauză sunt incidente, în ceea ce privește termenul de depunere a contestației, dispozițiile art. 272 alin. 3 din nr.OUG 34/2006, care stabilește că"În cazul în care valoarea estimată este egală sau mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. 2, contestația poate fi depusă în cel mult 5 zile de la data luării la cunoștință de către contestator de un act al autorității contractante pe care acesta îl consideră nelegal".

Având în vedere că " BC" Ial uat cunoștință de hotărârea de anulare a procedurii de atribuire a contractului la data de 07.05.2008, dată la care i s-a transmis prin fax comunicarea nr. 8966, iar contestația a fost transmisă la data de 16.05.2008 - data poștei, Consiliul a constatat că " BC" Iad epus contestația după împlinirea termenului legal de 5 zile, drept pentru care aceasta a fost respinsă.

Împotriva acestei decizii a introdus plângere " BC" I, care critică actul organului administrativ - jurisdicțional pe motiv că în mod nejustificat s-a apreciat faptul că procedura de comunicare a hotărârii de anulare a procedurii de atribuire a contractului s-ar acoperi prin emiterea unui simplu fax, ignorându-se împrejurarea că administratorul societății a luat cunoștință despre existența și conținutul hotărârii nr. 8966, pronunțată de Universitatea Tehnică I, abia la data de 12.05.2008, când aceasta a fost primită prin poștă, în condițiile în care comunicarea primită pe fax la sediul său s-a dovedit a fi una ilizibilă.

Recunoscând posibilitatea transmiterii documentelor și prin alte mijloace, reglementată de art. 60 din nr.OUG 34/2006, petenta susține că autoritatea contractantă era obligată de prevederile art. 61, din același act normativ citat, să se asigure că mijloacele de comunicare folosite nu îngrădesc accesul operatorilor economici la documentația de atribuire și că numai transmiterea concomitentă a fax-ului și a scrisorii poștale era de natură să acopere procedura de comunicare a documentelor scrise conform specificațiilor stabilite în caietul de sarcini, de autoritatea contractantă, procedură ce trebuia considerată acoperită abia după primirea scrisorii poștale, fapt ce a intervenit la data de 12 mai 2008, dată în raport de care contestația trebuia considerată a fi fost formulată în termenul legal.

Autoritatea contractantă, prin concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea plângerii, pe motiv că oferta tehnică prezentată de contestatoare a fost găsită neconformă, nesatisfăcând cerințele documentației licitației și că în mod justificat s-a reținut de către Consiliu depășirea termenului prevăzut de art. 272 alin. 3 coroborat cu art. 55 alin. 2 din nr.OUG 34/2006, termenul de 5 zile împlinindu-se la data de 12.05.2008, calculat de la momentul primirii prin fax a adresei nr. 8966/2006, prin care petentei i-a fost comunicat faptul respingerii ofertei prezentate, în condițiile în care, în Secțiunea I - Informații Generale - punctul 4.3 din documentația de atribuire, a menționat în mod expres termenul de contestație aplicabil și faptul că acesta se calculează de la data primirii fax-ului.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate de petentă și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că plângerea formulată de contestatoarea " BC" I este nefondată, sens în care reține următoarele:

Din conținutul documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei pentru achiziția publică de lucrări, întocmită de proiectantul "" I pentru autoritatea contractantă Universitatea Tehnică I, Secțiunea "Informații Generale", rezultă fără echivoc că, la punctul 4.1, s-a menționat că autoritatea contractantă are obligația de a informa candidații/ofertanții despre decizia de anulare a procedurii de atribuire și că sub inscripția "Atenție", încadrată într-un chenar, s-a prevăzut dreptul de a transmite respectiva comunicare prin fax; precum și faptul că, la fila 21, s-a menționat în mod expres că "Termenul de depunere a contestației este de cel mult 5 zile în cazul în care valoarea estimată a contractului este egală sau mai mică de 5.000.0000 euro pentru contractul de lucrări".

Este de asemenea necontestat faptul că, la data de 07 mai 2008, orele 11,51, " BC" Iap rimit, prin fax-ul său nr. 0232/-, adresa nr. 8966 din 07 mai 2008, Universității Tehnice I, prin care i se făcea cunoscut faptul că "comisia de evaluare a ofertelor consideră " BC" necalificată în conformitate cu nr.OUG 34/2006 art. 176 alin. 1) litera b) iar oferta tehnică neconformă, în conformitate cu nr.HG 925/2006 art. 36 alin. a), întrucât nu satisface cerințele caietului de sarcini" și că, aceeași comunicare a fost transmisă și prin scrisoarea recomandată din data de 09 mai 2008.

În atare situație, Curtea apreciază că în mod corect consiliul a calculat termenul prevăzut de art. 272 alin. 3 din nr.OUG 34/2006 de la data "luării la cunoștință", respectiv de la data necontestată a primirii fax-ului și nu de la data primirii trimiterii poștale, întrucât, pe de o parte, legiuitorul nu a prevăzut în mod expres nici cerința transmiterii duble a actelor procedurii și nici faptul că termenul se calculează de la cea din urmă transmisie, iar pe de altă parte că nu are nici o relevanță data când administratorul societății, sau o altă persoană din cadrul acesteia, a luat cunoștință de conținutul adresei, din moment ce transmiterea era destinată ofertantului persoană juridică și nu unei persoane fizice anume nominalizată, lipsa de organizare sau ignorarea termenului precizat prin chiar caietul de sarcini neputând fi opuse autorității contractante și nici Consiliului.

Cât privește posibilitatea de a desluși conținutul transmiterii, Curtea constată că, din chiar copia pe care petenta a anexat-o la cererea ce a formulat, se poate citi cu ușurință întreg conținutul adresei nr. 8966 din 07 mai 2008 și că nu există nici o justificare pentru afirmația că această adresă, astfel cum a fost transmisă prin fax, este "nedescifrabilă și ilizibilă", din moment ce, pe baza înscrisului aflat la fila 12 dosar, Curtea a putut să redea fără nici o dificultate extrase din cuprinsul înscrisului.

Ca atare, constatând că actul organului administrativ-jurisdicțional este temeinic și legal și că petenta este singura vinovată de nerespectarea termenului de depunere a contestației, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge plângerea contestatoarei ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge plângerea introdusă de contestatoarea " BC", cu sediul în I,-, împotriva deciziei nr. 2328/C6/2007/03.06.2008 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, decizie pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 iulie 2008.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- -

Grefier,

Red. -

Tehnored.

21.07.2008

2 ex.-

Președinte:Aurelia Gheorghe
Judecători:Aurelia Gheorghe, Tăbăltoc Dan Mircea, Pinte

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 372/2008. Curtea de Apel Iasi