Contestație act administrativ fiscal. Decizia 3741/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA NR. 3741

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Doina Ungureanu

JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu

JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță

GREFIER - - -

XXX

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D ÎN NUME PRECUM ȘI ÎN NUMELE ȘI PENTRU C împotriva sentinței nr. 268 din 03.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant BIROUL NOTARULUI PUBLIC.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D ÎN NUME PRECUM ȘI ÎN NUMELE ȘI PENTRU C și avocat pentru intimatul reclamant BIROUL NOTARULUI PUBLIC.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților.

Consilier juridic pentru recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D ÎN NUME PRECUM ȘI ÎN NUMELE ȘI PENTRU C solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii. Arată că documentele prezentate de către reclamant nu îndeplineau condițiile pentru a fi documente justificative. Arată că reclamantul nu a dovedit că autoturismele au fost folosite în scopul obținerii de venituri impozabile.

Avocat pentru intimatul reclamant BIROUL NOTARULUI PUBLIC, solicită respingerea recursurilui. Arată că din documentele depuse la dosar rezultă că autoturismul a fost folosit pentru deplasarea notarului la sediul notarial din F, deplasarea făcându-se în scopul de a obține venituri și nu în scop personal. Menționează că s-au prezentat organului de control notele întocmite, note în care se menționează zilele în care s-a efectuat deplasarea și consumul de combustibil.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr. 268 din 03.02.2009 Tribunalul Doljaa dmis acțiunea formulată de contestatorul BIROUL NOTARULUI PUBLIC, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE

A anulat decizia nr.166/03.10.2008 emisă de DGFP D, decizia de impunere anuală pentru anul 2006, decizia de impunere anuală pentru anul 2007, raportul de inspecție fiscală nr.56315/02.07.2008 și a procesului-verbal nr.56317/02.07.2008 emise de C și a înlăturat de la plată obligația de plată a sumei de 6172 lei reprezentând impozit pe venit și obligații fiscale accesorii.

În considerentele sentinței s-a reținut faptul că prin raportul de inspecție fiscala, la stabilirea venitului net anual realizat de BNP, în anul 2006, cât și în anul 2007, organul fiscal a considerat că nu reprezintă cheltuieli deductibile, sume înregistrate de BNP la acest capitol, cuprinzând cheltuieli cu combustibilul consumat pentru autoturismul achiziționat în leasing pe biroul notarial, ratele și dobânda plătite pentru autoturism, impozitul, asigurarea casco, taxe transport, verificare auto, asigurare de răspundere civila auto, amortizare, trusa medicala, considerând ca autoturismul a fost utilizat în interes personal.

Prin Legea 573/2003 privind Codul Fiscal se menționează expres la art. 48, alin. 7, lit. a, "nu sunt deductibile fiscal sumele au bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale." Or autoturismul a fost folosit pentru deplasarea notarului la sediul biroului notarial, deplasarea făcându-se în scopul obținerii de venituri si nu în scop personal; în acest sens se face mențiune că autoturismul a fost utilizat pentru transportul de la domiciliul din C al notarului public la sediul biroului notarial din orașul F în raportul de inspecție fiscală.

Prin urmare, respectivul autoturism nu a fost folosit în interes personal, ci în interesul serviciului, respectiv pentru deplasarea de la domiciliul din C al notarului public la sediul biroului notarial din orașul

Pe cale de consecință, s-a apreciat faptul că sumele de bani ce au fost cheltuite pentru achiziționarea mijlocului de transport achiziționat în leasing sunt deductibile fiscal deoarece sunt efectuate în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării venitului.

De asemenea referitor la cheltuielile privind combustibilul s-a reținut faptul că sunt justificate prin documente, la dosarul cauzei existând note emise de F întocmite și înregistrate în registrul de corespondență al biroului notarial, note prin care se menționează zilele în care s-a făcut deplasarea, consumul de combustibil în funcție de km parcurși.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D ÎN NUME PRECUM ȘI ÎN NUMELE ȘI PENTRU C, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului pârâta a susținut că instanța de fond a reținut în mod greșit că impozitul pe venit aferent anilor 2002-2006 și accesoriile aferente nu ar fi datorate de către intimatul reclamant, iar Inspecția Fiscală a apreciat în mod corect ca nefiind deductibile fiscal aceste cheltuieli, deoarece nu au fost prezentate documente justificative, conform dispozițiilor art.48 alin.4 din Codul Fiscal.

Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Instanța de fond a reținut că prin raportul de inspecție fiscală nr.56315 din 02.07.2008 și procesul verbal nr.56317 din 02.07.2008, emise de recurenta pârâtă, la stabilirea venitului anual realizat de intimat reclamant în anul 2006 și 2007, organele fiscale greșit au considerat că nu reprezintă cheltuieli deductibile cheltuielile cu combustibilul consumat pentru autoturismul achiziționat în leasing pentru Biroul notarial, precum și impozitul, asigurarea CASCO, taxele de transport, considerând că autoturismul a fost utilizat în interes personal.

În considerentele sentinței recurate, s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiilor rt.48 alin.7 lit.a din Legea nr.573/2003 privind Codul fiscal, respectiv că nu sunt deductibile fiscal sumele sau bunurile utilizate de contribuabili pentru uzul personal sau al familiei sale.

În speță, s-a apreciat că autoturismul pentru care au fost calculate impozitul pe venit și alte obligații fiscale accesorii nu a fost utilizat pentru transportul personal, ci în vederea activității desfășurate de notarul public și transportul la sediul Biroului notarial în orașul F, deci în interesul serviciului.

Cele reținute de instanța de fond contravin dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă, sentința pronunțată fiind astfel netemeinică și nelegală.

Conform dispozițiilor art.48 alin.4 Cod fiscal invocate în motivele de recurs, cât și în considerentele sentinței, condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse trebuie să fie efectuate n cadrul activităților desfășurate în scopul realizării venitului și justificate prin documente.

În speță, intimatul reclamant nu a făcut dovada, cu documente justificative, respectiv ordine de serviciu, bonuri de combustibil, pentru a putea fi considerate deductibile din punct de vedere fiscal, iar pe de altă parte cheltuielile referitoare la plata autoturismelor, asigurarea CASCO, RCA, verificările auto nu sunt dintre cele prevăzute de dispozițiile art.48 alin.7 lit.a din Codul fiscal, așa cum greșit a apreciat instanța.

Potrivit dispozițiilor legale menționate mai sus, bunurile utilizate de contribuabil pentru bunurile personale sau ale familiei s ale nu sunt cheltuieli deductibile din punct de vedere fiscal, nefăcându-se dovada că autoturismele au fost folosite în scopul obținerii de venituri impozabile pentru a fi aplicabile acestei dispoziții legale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.304 pct.9 Cod pr.civilă, coroborat cu art.312 Cod pr.civilă, se va admite ca fiind întemeiat recursul declarat de pârâtă, modificându-se sentința pronunțată de Tribunalul Dolj, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D ÎN NUME PRECUM ȘI ÎN NUMELE ȘI PENTRU C împotriva sentinței nr. 268 din 03.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant BIROUL NOTARULUI PUBLIC.

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red. Jud. D

Ex.2//09.10.2009

Jud. fond C

Președinte:Doina Ungureanu
Judecători:Doina Ungureanu, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 3741/2009. Curtea de Apel Craiova