Contestație act administrativ fiscal. Decizia 379/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr-DECIZIE Nr. 379/2008

Ședința publică de la data de 15 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vera Stănișor

JUDECĂTOR 2: Mona Gabriela Ciopraga

JUDECĂTOR 3: Morina

Grefier -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de petiționara "GLOBAL ", prin administrator, împotriva deciziei nr. 986/C1/519 din 13 martie 2008, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în dosarul nr. 519/2008.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns, administratorul societății petiționare, asistat de avocat și consilier juridic pentru intimata Autoritatea de Sănătate Publică a Județului

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că s-au depus prin compartimentul arhivă al instanței, precizări în scris formulate de intimată (filele 31-32), după care:

Instanța înmânează apărătorului petiționarei o copie a precizărilor scrise formulate de intimată.

Apărătorul societății petiționare solicită a fi lăsată cauza la a doua strigare, pentru a i se da posibilitatea să ia cunoștință de precizările depuse de intimată.

Instanța dispune lăsarea cauzei pentru a doua strigare.

La reluarea cauzei, se prezintă aceiași reprezentanți ai părților care arată că nu mai au cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat în cauză sau alte chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul pentru dezbateri.

Avocat, având cuvântul pentru societatea petiționară, solicită admiterea plângerii, invocând dispozițiile art. 36 alin.1 lit. r și alin.2 lit. Totodată, susține că societatea câștigătoare a licitației, prin tariful practicat, nu poate asigura serviciile de pază necesare intimatei, iar analiza de calcul a prețului practicat de societatea câștigătoare nu este corectă în raport de condițiile de salariu a unui personal calificat pentru prestarea serviciului de pază necesar intimatei, tariful practicat în condiții legale fiind de 4,59 RON pe noapte. În concluzie solicită admiterea plângerii și anularea licitației, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentanta intimatei Autoritatea de Sănătate Publică a Județului B având cuvântul, solicită respingerea plângerii, având în vedere că din documentație existentă la dosar, rezultă că societatea câștigătoare a prezentat oferta cu cel mai mic preț.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

- deliberând -

Asupra plângerii în materia achizițiilor publice de față constată următoarele:

Prin decizia nr. 986/C1/519/13.03.2008 Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ca nefondată contestația formulată de Global B împotriva adresei nr. 3293/26.02.2008 emisă de autoritatea contractantă Autoritatea de Sănătate Publică a Județului B în cadrul procedurii de cerere de ofertă în vederea atribuirii contractului având ca obiect servicii de pază.

Pentru a decide astfel, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a reținut următoarele:

Obiectul contestației este declararea câștigătoare a licitației, contestatoarea susținând că oferta acestei firme are un preț neobișnuit de scăzut în raport cu serviciul ce urmează a fi prestat (4.19 lei oră), acest preț neputând întruni condițiile legale pentru serviciul de pază solicitat.

Autoritatea de Sănătate Publică a Județului B, în punctul de vedere transmis prin adresa nr. 3862/10.03.2008,a susținut că, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006, a fost stabilit drept criteriu de atribuire a contractului de achiziție publică "prețul cel mai scăzut". Prin deschiderea ofertelor, la care au fost prezenți trei ofertanți, oferta care a corespuns atât criteriului de atribuire, cât și cerințelor caietului de sarcini a fost oferta L P cu valoarea de 46.116,00 RON fără TVA. Prețurile celorlalți ofertanți au fost GLOBAL B - 71.420,40 RON fără TVA, respectiv B - 74.908,80 RON fără TVA.

Autoritatea de Sănătate Publică B a organizat, în calitate de autoritate contractantă, procedura de cerere de ofertă în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect "servicii de pază", cod --9, elaborând în acest sens documentația de atribuire aferentă și publicând în invitația de participare nr. - /11-02.2008. Criteriul de atribuire ales de autoritatea contractantă a fost "prețul cel mai scăzut".

Potrivit prevederilor art. 13 alin. l din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006,în cazul în care criteriul utilizat este,prețul cel mai scăzut", astfel cum este prevăzut la art. 198 alin. l lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, stabilirea ofertei câștigătoare se realizează numai prin compararea prețurilor prezentate în cadrul ofertelor admisibile, fără să fie cuantificate alte elemente de natură tehnică sau alte avantaje care rezultă din modul de îndeplinire a contractului de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire". Față de aceste prevederi, autoritatea contractantă a procedat în mod corect desemnând oferta ca și câștigătoare a licitației, aceasta având oferta cu cel mai scăzut preț, a respectat criteriul de atribuire menționat în documentația de atribuire precum și principul eficienței utilizării fondurilor consacrat de art. 2 alin. 2 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006.

În termen legal împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Global Baf ormulat, în temeiul art. 280 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, prezenta plângere în motivarea căreia a arătat următoarele:

Oferta are un preț neobișnuit de scăzut în raport cu serviciul care urmează să fie prestat, respectiv 4,19 ron/. Prin tariful practicat, societatea nu poate să întrunească condițiile legale pentru serviciul de pază solicitat.

Astfel, potrivit art. 39 și 40 din Legea nr. 333/2003, firmele specializate de pază sunt obligate să angajeze persoane cu atribuții de pază și protecție numai pe baza unui atestat eliberat de poliție, iar potrivit art. 42 angajatorii sunt obligați să doteze personalul de pază cu uniformă și însemne distinctive a căror contravaloare se suportă de angajator conform art. 28 din contractul colectiv de muncă, fapt solicitat și de autoritatea contractantă în caietul de sarcini.

În conformitate cu art. 41 lit. e) alin. 3 din contractul colectiv de muncă pentru anii 2007-2010, pentru lucrul pe timpul nopți se aplică un spor de minim 25% din salariul de bază, iar potrivit art. 56 alin. 1 salariații au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă plătit de minimum 21 de zile.

În conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 333/2003, conducătorii societățile specializate de pază și protecție sunt obligați să asigure respectarea dispozițiilor legale în organizarea și funcționarea acestor firme.

Rezultă că pentru agenții de pază - personal calificat salariul minim brut de încadrare este de 660 ron pentru un program de lucru de 170 de ore, în medie, respectiv de 3,53 ron/oră. La acesta se adaugă cotele de contribuții de asigurări sociale (0,69), asigurări de sănătate (0,19), asigurări șomaj (0,04), fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale (0,01), cotă contribuții pentru concedii (0,03), contribuție datorată de angajator în funcție de clasa de risc (0,02), rezultând un total de 4,51 ron/oră/zi x 25% spor de noapte = 5,64 ron/ora/noapte.

Plângerea nu este fondată.

În cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică pentru prestarea serviciilor de pază - procedură organizată de autoritatea contractantă Autoritatea de Sănătate Publică a Județului B - a fost declarat ofertant câștigător P, cu o ofertă de 46.116 lei fără TVA și cu o durată de 10 luni, astfel cum rezultă din raportul procedurii de atribuire nr. 3285/20.02.2008.

Fără a contesta acest act al autorității contractante (raportul de atribuire), Global B s-a adresat Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor

cu o contestație prin care a solicitat anularea adresei nr. 3293/26.02.2008, singurul motiv fiind acela că,tariful practicat de firma câștigătoare oferta care are un preț neobișnuit de scăzut în raport cu serviciul care urmează să fie prestat". Actul contestat (adresa nr. 3293/26.02.2008) este actul emis de autoritatea contractantă potrivit art. 206 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 prin care contestatoarea a fost informată că oferta sa nu a fost declarată câștigătoare, ci oferta P care îndeplinește cerințele caietului de sarcini și anume,prețul cel mai scăzut", cu valoarea de 46.116 lei fără taxa pe valoarea adăugată. Se constată, astfel, că motivul contestației vizează raportul procedurii de atribuire nr. 3285/20.02.2008 reglementat de art. 213 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, iar actul contestat este comunicarea rezultatului procedurii de atribuire prevăzută de art. 206 din ordonanță.

Chiar dacă s-ar considera că ceea ce s-a contestat în cadrul procedurii administrativ jurisdicționale este rezultatul procedurii de atribuire, instanța constată că plângerea nu poate fi admisă.

Potrivit art. 200 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 autoritatea contractantă are obligația de a stabili oferta câștigătoare pe baza criteriului de atribuire precizat în anunțul de participare și în documentația de atribuire, în condițiile în care ofertantul respectiv îndeplinește criteriile de selecție și calificare impuse. În continuare, în secțiunea a IV-a - Stabilirea ofertei câștigătoare - a capitolului V (Atribuirea contractului de achiziție publică), ordonanța reglementează o singură situație în care autoritatea contractantă nu are această obligație. Astfel, potrivit art. 202 alin. (1) în cazul unei oferte care are un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, autoritatea contractantă are obligația de a solicita ofertantului, în scris șiînainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii și precizări pe care le consideră semnificative cu privire la ofertă, precum și de a verifica răspunsurile care justifică prețul respectiv. Prin ofertă respinsă se înțelege oferta considerată inacceptabilă sau neconformă; în situația prevăzută de art. 202 alin. (1) oferta ar fi putut fi respinsă de autoritatea contractantă ca inacceptabilă, potrivit art. 36 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, text potrivit căruia oferta este considerată inacceptabilă dacă, în urma verificărilor prevăzute la art. 202 și 203 din ordonanța de urgență se constată că oferta prezintă un preț neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat.

Din interpretarea art. 202 alin. (1) rezultă că autoritatea contractantă este cea care apreciază că o ofertă are un preț neobișnuit de scăzut, iar aplicarea art. 202 o împiedică să respingă o ofertă care are un preț neobișnuit de scăzut fără a solicita ofertantului detalii și precizări pe care le consideră semnificative cu privire la ofertă.

În cauză, astfel cum rezultă din raportul procedurii de atribuire, autoritatea contractantă, considerând că există diferențe între prețurile ofertelor prezentate, a solicitat ofertantului P analiza de preț privind stabilirea prețului unitar/oră și a valorii totale, precum și formularul cu informații generale care fusese omis din ofertă, sens în care a emis adresa nr. 2951/21.02.2008. Informațiile generale transmise de ofertantul P au fost înregistrate la autoritatea contractantă sub nr. 3110/25.02.2008; totodată, Pat ransmis propunerea financiară/centralizator de prețuri din care rezultă un tarif/oră/agent de 4,20 ron și structura prețului de cost. Luând în considerare justificările rezultând din aceste acte, autoritatea contractantă a decis că oferta acestei societăți este acceptabilă și a stabilit-o câștigătoare în conformitate cu art. 200 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 și art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006.

Pe de altă parte, se constată că, prin comparație cu calculele prezentate de petiționară, tariful orar/ agent propus de ofertantul câștigător (4,20 lei) este apropiat de tariful orar/agent calculat de petiționară pentru munca prestată în timpul zilei (4,51 lei); tariful de 5,64 lei a fost stabilit de petiționară prin înmulțirea tarifului pe timp de zi cu sporul de noapte de 25%, ca și cum un agent de pază ar presta toate orele de muncă pe timp de noapte.

Față de cele ce preced, curtea constată că motivele invocate de petiționară nu sunt întemeiate, motiv pentru care plângerea va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

Respinge plângerea formulată de petiționara "GLOBAL ", prin administrator, împotriva deciziei nr. 986/C1/519 din 13 martie 2008, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în dosarul nr. 519/2008, ca nefondată.

Definitivă și irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 15 Mai 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red.dec.-

19.05.2008

2 ex.

Președinte:Vera Stănișor
Judecători:Vera Stănișor, Mona Gabriela Ciopraga, Morina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 379/2008. Curtea de Apel Bacau