Contestație act administrativ fiscal. Decizia 3831/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3831
Ședința publică de la 07 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D în numele și pentru COMUNALĂ NR. 1 împotriva sentinței nr. 423 din 26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic pentru recurentele pârâte D și COMUNALĂ NR. 1 și avocat pentru intimatul reclamant, lipsind intimata pârâtă SC SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Avocat pentru intimatul reclamant depune întâmpinare față de care nu se solicită termen pentru observare de către partea adversă.
Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii.
Consilier juridic, reprezentantul recurentelor pârâte în principal pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței și dacă se apreciază că în procedura prealabilă contestația a fost formulată în termenul legal, trimiterea cauzei la COMUNALĂ NR. 1 pentru soluționarea contestației pe fond. Decizia de atragerea răspunderii solidare a reclamantului cu SC SRL a fost comunicată potrivit dispozițiilor legale prevăzute de art. 44 alin. 2 care stabilește cele patru modalități de comunicare fără a impune o anumită ordine și fără a impune obligativitatea realizării cu prioritate a comunicării prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
În subsidiar s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției și pe fond respingerii acțiunii arătând că sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii reclamantului cu SC SRL.
Avocat pentru intimatul reclamant pune concluzii de respingere pentru motivele arătate în întîmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 423 din 26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- a fost admisă acțiunea reclamantului și anulate deciziile nr. 8403/18.04.2008 a DGFP D - AFPC nr. 1 C și nr. 1866 din 25.01.2008 emisă de AFPC nr. 1 C prin care s-a antrenat răspunderea acestuia în solidar cu
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia 1866 din 15.01.2008 a Comunală nr. 1 fost antrenată răspunderea solidară a reclamantului împreună cu S-a reținut că debitoarea a depus bilanțuri contabile anuale și semestriale pentru activitatea desfășurată în anii 2003-2004 din care rezultă că societatea a obținut venituri din prestări de servicii, iar pentru perioada următoare anului 2004 societatea nu a mai depus bilanțuri contabile. Din notele de constatare - și - rezultă că societatea nu mai desfășura activitate, iar la sediul declarat al societății sau în alte locuri unde ar exista indicii că există bunuri, numai există bunuri imobile sau imobile aparținând societății. În urma celor constatate organul fiscal a considerat că bunurile societății au fost înstrăinate cu rea credință fără a fi achitate debitele față de bugetul de stat. De asemenea prin nedepunerea bilanțurilor contabile și prin cercetările efectuate de organele fiscale rezultă că patrimoniul societății a fost ascuns cu rea credință organelor de executare. De faptele descrise mai sus s-a reținut că se face vinovat asociatul societății, reclamantul, o mare parte din debitele societății provenind din perioada când acesta era asociat. În drept au fost invocate dispozițiile art. 27 alin. 1 din OG 92/2003
Reclamantul a contestat actul administrativ fiscal sus menționat, efectuând astfel procedura prealabilă sesizării instanței de judecată, contestația fiind soluționată prin decizia nr. 8403 din 18.04.2008 a D - AFPC nr. 1 C în sensul respingerii acesteia ca tardive.
Analizând legalitatea actelor administrativ fiscale contestate instanța a apreciat că cererea reclamantului privind anularea acestora este întemeiată având în vedere următoarele:
În ce privește decizia nr. 8403 din 18.04.2008 prin care a fost respinsă ca tardivă contestația reclamantului instanța de fond a reținut că considerentele care au stat la baza acestei soluții priveau faptul că decizia privind atragerea răspunderii solidare a reclamantului cu a fost comunicată prin internet la data de 06.03.2008, iar contestația a fost depusă la organul fiscal în data de 10.04.2008, fiind depășit termenul legal de 30 de zile de la comunicare.
Analizând modalitatea în care se comunică actul administrativ fiscal, instanța a reținut că art. 44 alin. 2 din OG 92/2003 R stabilește patru modalități de comunicare a acestuia, printre care, ca ultimă variantă prevede că actul administrativ fiscal se poate comunica și prin publicitate. Totodată la alin. 4 al art. 44 din OG 92/2003 se prevede că dispozițiile codului d e procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător. Prin urmare, ca regulă potrivit art. 90 codului d e procedură civilă înmânarea actelor de procedură se face la domiciliul persoanei căreia îi sunt destinate, și numai în cazul în care, cu toate că au fost depuse diligențe în acest sens, nu s-a aflat domiciliul destinatarului, comunicarea actelor de procedură se face prin publicitate potrivit art. 95 CpC. Prin urmare, organul fiscal avea obligația să comunice reclamantului actul administrativ fiscal contestat la domiciliul acestuia, și numai în cazul în care acest lucru nu se putea realiza sau, deși s-au depus diligențe pentru aflarea domiciliului, nu a reușit să-l stabilească, comunicarea urma să se facă prin publicitate.
În acest context s-a reținut din analiza actelor care au stat la baza emiterii actelor administrativ fiscale contestate că nu reiese faptul că organul fiscal a depus diligențe pentru aflarea domiciliului reclamantului și numai după aceste demersuri a comunicat prin publicitate decizia contestată. Procedând în această modalitate, respectiv comunicând în mod direct prin publicitate decizia contestată, au fost nesocotite dispozițiile procedurale cu privire la comunicare, efectuarea acesteia în mod direct prin intermediul internetului, fiind nelegală. Din acest motiv instanța de fond a apreciat că nu se poate reține faptul că s-a depus în mod tardiv contestația adresată organului fiscal împotriva deciziei 1866 din 25.01.2008, devreme ce comunicarea nu s-a realizat potrivit dispozițiilor legale, decizia pronunțată de DGFP D - AFPC nr. 1 C în soluționarea contestației fiind, din aceste considerente nelegală, urmând a fii anulată.
În ce privește legalitatea deciziei nr. 1866 din 25.01.2008 de antrenare a răspunderii reclamantului în solidar cu instanța de fond a reținut că art. 27 alin. 1 lit. b din OG 92/2003 prevede antrenarea răspunderii solidare a administratorilor și a asociaților dacă aceștia au provocat starea de insolvabilitate a societății cu rea credință. Prin urmare trebuie îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv starea de insolvabilitate a societății și faptul că aceasta a fost provocată cu rea credință de către asociați.
În ce privește starea de insolvabilitate aceasta este dovedită și de altfel necontestată, la fila 26 aflându-se procesul verbal de constatare a insolvabilității a debitorului al cărui asociat a fost reclamantul.
În ceea ce privește al doilea element pentru antrenarea răspunderii solidare a asociatului, respectiv reaua credință, instanța a reținut că aceasta reprezintă o stare de fapt care trebuie dovedită, întrucât legiuitorul nu a instituit prezumția de vinovăție în cazul acestor persoane.
Organul fiscal nu a făcut dovada relei credințe a reclamantului care să fi condus la starea de insolvabilitate a societății Dimpotrivă reclamantul a dovedit faptul că a cesionat părțile sale sociale numitului prin actul adițional la Statutul ce poartă dată certă la Registrul Comerțului nr. 249 din 09.02.2005, acesta din urmă devenind asociat unic, preluând toate prerogativele adunării generale și ale administratorului. Prin procesul verbal încheiat la data de 01.03.2005 au fost predate noului asociat unic actele contabile și documentele aferente RL.
Având în vedere starea de fapt prezentată s-a apreciat că în cauză nu a fost dovedită reaua credință a asociatului în determinarea stării de insolvabilitate al, nefiind întrunite cumulativ condițiile stabilite de art. 27 alin. 1 lit. b din OG 92/2003 pentru antrenarea răspunderii reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta D, în nume propriu și în numele și pentru P Comunală nr. 1
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii întrucât instanța s-a pronunțat și asupra fondului cauzei, deși în procedura prealabilă contestația a fost respinsă ca tardiv formulată, în soluționarea acesteia nefiind analizate motivele de fond invocate de către reclamant.
S-a apreciat ca fiind inadmisibilă acțiunea adresată instanței cu privire la motivele care au condus la antrenarea răspunderii solidare a reclamantului cu SC SRL, atâta timp cât în procedura prealabilă acestea nu au fost analizate.
Potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr.554/2004, s-a susținut că instanța de fond, dacă aprecia că în procedura prealabilă contestația a fost formulată în termenul legal, ar fi trebuit să trimită cauza Nr. 1 în vederea pronunțării unei soluții pe fond.
S-a arătat și că art. 44 alin. 2 din stabilește cele patru modalități de comunicare a actului administrativ fiscal, dar fără a impune o anumită ordine în realizarea acestor modalități de comunicare și fără a impune obligativitatea realizării, cu prioritate, a comunicării prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Potrivit principiului de drept,"ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus",unei formulări generale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare a sa tot generală, fără ca prin interpretare să fie introduse distincții pe care legea nu le conține.
În consecință, dacă leguitorul nu a prevăzut în mod expres obligația comunicării, cu prioritate, prin poștă a actului respectiv și numai după aceea afișarea și publicarea acestuia, nici instanța nu putea să impună această obligație.
S-a susținut și că în interpretarea textelor legale aplicabile în materie principiul mai sus enunțat trebuie coroborat cu principiul,"specialia generalibus derogant",potrivit căruia norma specială, reprezentantă de dispozițiile art. 44, alin.2 din derogă de la norma generală.
Astfel, instanța de fond trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 2, alin.(3) actul normativ special aplicabil în cauză, potrivit cărora: " prezentul cod nu dispune se aplică prevederile codului d e procedură civilă".
Or, cu privire la comunicarea actelor administrativ fiscale, conține norme speciale aplicabile, nefiind necesară completarea acestora
Prin urmare, instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile legale referitoare la comunicarea actulu administrativ fiscal, apreciind că ar fi fost necesară mai întâi comunicarea actelor la domiciliul pârâtului și ulterior afișarea sau sau publicarea acestuia.
S-a învederat și că s-a încercat comunicarea actului respectiv și prin poștă așa cum prevede dar plicul a fost returnat cu mențiunea "debitor lipsă domiciliu."
În urma returnării plicului, decizia privind antrenarea răspunderii în solidar a reclamantului cu SC SRL a fost comunicată conform dispozițiilor prin publicarea pe internet.
În procedura prealabilă, reclamantul nu a invocat nici un motiv întemeiat cu privire la refuzul de a primi actele comunicate, formulându-si apărările numai cu referire la motivele pentru care a fost angajată răspunderea solidară iar din acțiunea formulată rezultă că reclamantul nu și-a schimbat domiciliul
În ceea ce privește fondul cauzei s-a apreciat că în mod legal a fost emisă decizia privind antrenarea răspunderii în solidar a reclamantului cu SC SRL, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 27 alin. 1 din
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041cod procedură civilă.
La termenul din data de 24 iunie 2009 intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat
În motivare s-a arătat hotărârea recurată este legală și temeinică deoarece din probatoriul administrat rezultă că nu există o activitate de înstrăinare sau ascundere cu rea-credinta,sub orice formă a bunurilor mobile și imobile proprietatea societății debitoare.
În acest sens s-a arătat că până la data încheierii actului adițional din luna februarie 2004 SC SRL a avut ca obiect de activitate prestări servicii in silvicultură respectiv împăduriri în domeniul silvic.
Până la data încheierii actului adițional de retragere in societate și de încetare a calității de administrator a intimatului nu au existat activități comerciale care să impună achiziționare de bunuri mobile si imobile în proprietatea acestei societăți.
Obiectul de activitate al societății a fost transformat intr-o activitate de comerț cu amănuntul al articolelor și aparatelor electrocasnice de către noul asociat unic si administrator.
Până la momentul încheierii actului adițional intimatul a arătat că a depus toate documentele contabile către organele fiscale, documente din care rezultă că până la acea dată nu au existat activități de comerț cu amănuntul, nu au existat stocuri de marfă, bunuri mobile si imobile proprietatea societății care să fie ascunse cu rea-credință sub orice formă.
S-a susținut și că recurenta nu a precizat care sunt stocurile înstrăinate până la nivelul anului 2004 așa cum se arată în motivele de recurs, din analiza situațiilor financiare la care se face referire nerezultând nici o astfel de înstrăinare a stocului de marfă, care să fi dus la starea de insolvabilitate a societății debitoare.
Faptul că documentele contabile nu au fost depuse pe anii 2005 si 2006 s-a arătat că nu poate fi o împrejurare care poate fi imputată subsemnatului în condițiile în care există dovada certă si necontestată de recurentă că acesta obligație îi revenea noului administrator unic.
În ceea ce privește legalitatea hotărârii s-a solicitat să se rețină că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 27 alin 1 lit. b, din OG 92/2003, potrivit cărora pentru a putea fi antrenată răspunderea solidară a reclamantului cu SC SRL trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege menționat, ori în cauză acestea nu sunt întrunite.
S-a susținut și că faptul că organele fiscale au arătat că o parte din debitele SC SRL provin din perioada când reclamantul era administratorul societății nu atrage automat răspunderea, dat fiind că prin actul adițional menționat s-a a cedat atât activul cât și pasivul societății, astfel încât noul administrator avea obligația achitării debitelor.
Astfel nu s-a dovedit și nici nu există o rea-credință a subsemnatului în a provoca insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia.
În recurs nu s-au administrat probatorii noi.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor preciza în continuare:
În prealabil se constată că susținerile recurentei referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 44 cod procedură fiscală privind comunicarea actului administrativ fiscal nu pot fi reținute, deoarece dispoziția legală analizată stabilește principial prin alin. 1 necesitatea comunicării actului administrativ fiscal, de unde se deduce că pentru respectarea eficientă a drepturilor contribuabilului această comunicare nu poate fi una pur formală.
Potrivit alin. 2 al art. 44 cod procedură fiscală actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează:
a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;
b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;
c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia;
d) prin publicitate.
În alineatul 3 al art. 44 se explicitează modalitatea în care se face comunicarea prin publicitate iar în alin. 4 se arată că dispozițiile codului d e procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
Prin urmare se reține că dispozițiile art. 44 atât în cuprinsul alin. 2 cât și expres în cuprinsul alin. 4 fac trimitere la dreptul comun în materie constituit din dispozițiile privind comunicarea actului de procedură din Codul d e procedură civilă.
De altfel, din punct de vedere procedural, actul administrativ fiscal se înscrie în categoria actului de procedură privit generic.
Se mai constată și că enumerarea cuprinsă în art. 44 cod procedură fiscală nu este decât o aplicație specifică a dispozițiilor codului d e procedură civilă în materie, enunțând de la punctul a) către punctul d) în ordinea priorității acestora, modalitățile prin care se comunică actul administrativ fiscal.
Aceeași prioritate a modalităților de comunicare a actului de procedură se regăsește și în dreptul comun care arată că înmânarea actului de procedură se poate face oriunde când cel căruia se adresează actul îl primește (art. 90 alin. 2 cod procedură civilă), comunicarea se face în subsidiar și în această ordine la domiciliul sau sediul persoanei căreia i se adresează actul de procedură prin agenți procedurali (art. 86 alin. 1 cod procedură civilă), prin poștă cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia (art. 86 alin. 2 cod procedură civilă) și numai în cel mai îndepărtat subsidiar, când niciuna dintre modalitățile enunțate mai sus nu sunt posibile, prin publicitate (art. 95 cod procedură civilă).
Pentru argumentele mai sus arătate nu poate fi reținută susținere recurentului că textul art. 44 cod procedură fiscală, derogă de la dreptul comun întrucât o astfel de derogare, așa cum s-a explicitat mai sus nu există.
Nu poate fi reținută nici susținerea recurentului în sensul că în speță s-a încercat în prealabil comunicarea actului administrativ fiscal la domiciliul reclamantului prin poștă cu scrisoare recomandată însă plicul a fost returnat cu mențiunea "debitor lipsă de la domiciliu", și numai apoi s-a procedat la comunicarea prin publicitate, deoarece o astfel de mențiune pe plicul de comunicare a actului administrativ fiscal, în condițiile în care în situația comunicării acestei categorii de acte de procedură nu este obiectiv posibilă comunicarea prin afișare la domiciliul contribuabilului, justifica eventual o recomunicare a actului de procedură ce nu fusese primit de contribuabil în condițiile art. 44 alin. 2 lit. b sau c cod procedură fiscală, iar nu comunicarea prin publicitate.
Este întemeiat însă primul motiv de recurs formulat în cauză cu privire la faptul că în mod eronat prima instanță a s-a pronunțat asupra fondului cauzei, respectiv asupra condițiilor de angajare ale răspunderii solidare a reclamantului în condițiile în care în procedura administrativă contestația formulată de contribuabil fusese respinsă pe cale de excepție, ca tardivă.
În acest sens se reține că deși dreptul comun, constituit în această materie de Legea nr. 554/2004 prin dispozițiile art. 18, reglementează în dreptul nostru contenciosul administrativ de plină jurisdicție, normele de procedură fiscală, derogă în această situație de la dreptul comun.
Astfel, în raport de prevederile normative cu caracter special din Codul d e procedură fiscală în ceea ce privește calea administrativă de atac a unui act administrativ fiscal și competențele legale în materie, rezultă că în situația unei contestații nesoluționate pe fond de autoritatea administrativ fiscală, instanța de contencios administrativ nu are competența de a analiza direct pe fond actul administrativ fiscal contestat în procedura administrativă, ci doar după soluționarea pe fond a contestației împotriva acestuia act.
Prin urmare, în situația în care se va constata că excepția în temeiul căreia a fost soluționată contestația formulată de contribuabil a fost greșit reținută, instanța de contencios administrativ va admite acțiunea formulată de reclamant, va anula decizia emisă în soluționarea contestației și va obliga autoritatea administrativ fiscală competentă în soluționarea contestației să treacă la soluționarea pe fond a acesteia.
Acest aspect rezultă cu claritate din dispozițiile art. 218 alin. 2 cod procedură fiscală care arată că obiectul acțiunii în contencios administrativ în situația actelor administrative fiscale îl constituie decizia emisă în soluționarea contestației iar nu în mod direct actul administrativ fiscal contestat.
Cu alte cuvinte, se poate afirma că în materia actului administrativ fiscal controlul judecătoresc al acestuia nu se poate face omisso medio, ci numai după ce autoritatea administrativă fiscală competentă în soluționarea contestației contribuabilului a analizat pe fond contestația formulată în procedura administrativă.
În consecință, potrivit art. 312 alin. 1 - 4 cod procedură civilă urmează a se admite recursul formulat în cauză, se va modifica sentința recurată în sensul că se va admite în parte acțiunea formulată de reclamant, se va anula decizia pronunțată în soluționarea contestației formulată de reclamant în procedura administrativă și va fi obligată autoritatea competentă în soluționarea contestației să procedeze la soluționarea pe fond a acesteia
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta D în numele și pentru COMUNALĂ NR. 1 împotriva sentinței nr. 423 din 26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul.
Anulează decizia nr. 8403/18.04.2008 emisă de DGFP D - AFPC nr. 1 C și obligă această pârâtă să emită decizie prin care să soluționeze pe fond contestația.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
2 ex/11.11.2009
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Costinel Moțîrlichie