Contestație act administrativ fiscal. Decizia 389/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--27.01.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 389
Ședința publică din 12 Martie 2009
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia Dascălu
GREFIER.- -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul recurent Cabinetul Individual de avocat, DGFP T și T împotriva sentinței civile nr. 890/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamantului recurent avocat, în reprezentarea pârâtei recurente DGFP se prezintă consilier juridic, lipsă fiind pârâta recurentă
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței la data de 20.02.009 practică judiciară din partea pârâtei recurente DGFP T iar la data de 11.03.2009 s-a depus întâmpinare din partea reclamantului recurent, un exemplar comunicându-se cu reprezentantul pârâtei recurente DGFP
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței de fond, în sensul acordării cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 1.190 lei, și depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată.
Cu privire la recursurile formulate de pârâții recurenți, solicită respingerea acestora.
Reprezentantul pârâtei recurent DGFP T solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate iar pe fond admiterea în parte a acțiunii.
Cu privire la recursul declarat de reclamantul recurent, solicită respingerea lui, iar cu privire la recursul declarat de pârâta recurentă T pune concluzii de admitere a acestuia.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința Civilă nr. 890/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, a fost admisă acțiunea reclamantului Cabinet individual de avocat, a fost dispusă anularea chitanței seria - nr.-/24.03.2008, obligate pârâtele Direcția Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T la restituirea sumei de 3484 lei cu dobânzile legale aferente începând cu data de 16.07.2008 și până la restituirea efectivă a sumei menționate. Totodată, au fost obligate pârâtele și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,30 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art.90(I) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă si care sunt de natura similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, s-a remarcat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343 prin OUG nr.110/2006 a fost restrânsă. Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.214 ind.1 din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferențierea de aplicare a taxei, demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeana în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru autovehiculele înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum se menționează la art.148 alin.2 si 4 din Constituție, prima instanță a făcut referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art.90(I) din Tratat și a conchis că prin modificarea Codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art.90(I) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța a constatat că art.214 ind.1-214 ind. 3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant în cuantum de 3861 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90(I) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art. 90(I) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamanta se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de baza, care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative, cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat din străinătate.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal, vătămător pentru reclamanta, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale Codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererile de restituire a taxei depuse de către reclamantă la Administrația Finanțelor Publice T.
Considerând demonstrată încălcarea art.90(I) din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, instanța a admis acțiunea reclamantului stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pe pârâta să o restituie. -l pe reclamant în mod nelegal de suma de 5935 lei de la data plății sumei, aceasta a apreciat că pârâta datorează și dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei numai în acest fel putând fi reparat integral, astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea în parte a hotărârii în sensul acordării cheltuielilor de judecată în totalitate, arătând că probabil din eroare prima instanță nu a observat că la dosarul cauzei se afla dovada achitării onorariului avocat în cuantum de 1.190 lei.
De asemenea,împotriva acestei hotărâri au declarat recurs și pârâtele, solicitând modificarea sentinței civile atacate fie în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, fie în sensul admiterii în parte și obligării pârâtei T la restituirea diferenței între suma achitată de către reclamant și suma ce reprezintă taxa pe poluare instituită de nr.OUG 50/2008.
În motivarea recursului, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Taa rătat că în cauză este incident motivul prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă întrucât reclamantul avea obligația achitării taxei de primă înmatriculare potrivit dispozițiilor legale în vigoare. Totodată pârâta a înțeles să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că instituția care a emis actul administrativ anulat de prima instanță este Administrația Finanțelor Publice
În motivarea recursului, recurenta Administrația Finanțelor Publice Taa rătat că în urma apariției nr.OUG 50/2008 care reglementează taxa pe poluare, reclamantului i se cuvine doar diferența dintre taxa achitată și taxa de poluare prevăzută de actul normativ menționat și că obligarea autorității la plata dobânzilor legale este lipsită de temei legal întrucât art.2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu prevăd că taxa de primă înmatriculare ar fi purtătoare de dobânzi.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurenți cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul reclamantului este întemeiat iar recursurile pârâtelor sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Prin acțiunea sa reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată, solicitare reiterată și în cuprinsul concluziilor scrise, depunând în acest sens factură și chitanța doveditoare la dosarul cauzei (filele 43,44 fond), astfel încât, față de admiterea acțiunii sale, suma de 1190 lei, reprezentând onorariu avocat, se cuvenea a fi de asemenea acordată, pe lângă taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, acordate de prima instanță.
Cât privește recursul declarat de pârâta DGFP T, analizând cu prioritate, potrivit art.137 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentă, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, respingând-o ca atare, având în vedere că dispozițiile art. 209 din OG nr.92/2003 dau posibilitatea cenzurării de către DGFP, organ fiscal ierarhic superior în raport de T, a actelor fiscale emise sau a refuzului de a emite un astfel de act.
De altfel, reclamantul a și înțeles să uzeze de calea contestației prevăzute la art. 209 Cod procedură fiscală, așa cum rezultă din înscrisul depus la dosarul de fond (filele 9-11).
Cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părți, Curtea subscrie argumentației juridice din considerentele hotărârii atacate vizând aplicabilitatea directă în ordinea internă de drept a României a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, reținând totodată că articolele 2141-2143din Codul fiscal au fost abrogate.
Cât privește recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice T, Curtea reține că este neîntemeiată susținerea potrivit căreia în cauză ar trebui avută în vedere apariția nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare, astfel încât reclamantului i s-ar cuveni doar diferența dintre taxa de primă înmatriculare, achitată în baza dispozițiilor Codului fiscal, și taxa pe poluare ce ar urma să fie achitată în baza nr.OUG 50/2008. Concluzia se impune întrucât cele două acte normative constituie temeiuri de drept diferite și întrucât însăși denumirea taxelor reglementate prin acestea denotă scopuri diferite.
Conform dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme nu sunt însă aplicabile speței de față, Curtea reținând că taxa specială a fost încasată în baza dispozițiilor Codului fiscal în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008, dispoziții care au fost apreciate ca fiind contrare normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Mai mult decât atât, Curtea nici nu a fost învestită de către reclamantă cu analizarea legalității și temeiniciei taxei pe poluare, taxă în privința căreia nici nu a fost emis un act fiscal care să poată fi supus cenzurii instanței potrivit legislației fiscale.
Cât privește dobânzile acordate de prima instanță, Curtea apreciază că sunt nejustificate susținerile recurentei, întrucât aceste dobânzi nu au fost acordate în baza art. 2141-2143Cod fiscal, dispoziții constatate deja ca fiind inaplicabile speței, ci în considerarea prejudiciului cauzat reclamantului prin lipsirea de folosință a sumei încasate cu încălcarea dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Prin urmare, constatând întemeiat recursul reclamantului acesta urmează a fi admis, cu consecința modificării în parte a sentinței civile recurate în sensul obligării pârâtelor la suma de 1229,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Totodată, constatând neîntemeiate recursurile pârâtelor, Curtea, în baza art. 312.pr.civ. urmează a le respinge ca atare.
În privința cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea recursului, solicitate de către recurentul reclamant, acestea nu vor fi acordate având în vedere că recursul său vizează exclusiv cheltuielile de judecată omise de prima instanță, astfel încât nu se poate considera că ar fi incidente în cauză dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul recurent Cabinetul Individual de avocat împotriva sentinței civile nr. 890/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu DGFP T și
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 1229,3 lei, reprezentând onorariu avocat (1190 lei) și taxă judiciară de timbru și timbru judiciar 39,3 lei).
Respinge recursurile declarate de către recurentele DGFP T și
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 12.03. 2009
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
- -
Red. -20.03.2009
TehnoredM.-20.03.2009
SM/2 expl
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Claudia, Maria Cornelia Dascălu
