Contestație act administrativ fiscal. Decizia 390/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA nr. 390/

Ședința publică din 28 aprilie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- - Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului formulat de pârâta MEF-ANAF-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, cu sediul în Târgu-M--3, județul M, împotriva sentinței civile nr. 752/17.11.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș - Secția contencios administrativ în dosarul nr-.

La apelul nominal răspunde intimata-reclamantă Textil Iteco Târgu-M prin avocat, lipsă recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind scutit de plata taxei de timbru, conform art. 17 al Legii nr. 146/1997, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Reprezentantul intimatului-reclamant depune întâmpinare, declarând că nu mai are alte cereri de formulat.

În raport de actele și lucrările dosarului, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta intimatei-reclamante solicită, conform întâmpinării depuse la dosar, respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, în sensul exonerării societății reclamante de plata obligațiilor fiscale cu titlu de impozit pe profit, dobânzi/majorări și penalități de întârziere, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Prin sentința nr. 752/17.11.2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dos. nr-, s-a dispus admiterea acțiunii formulate de reclamanta " " în contradictoriu cu pârâta M și, în consecință, a dispus anularea deciziei nr. 152/125/12.12.2007 emisă de pârâtă, precum și decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. 322/13.07.2006 și raportul de inspecție fiscală nr. 2085/21.07.2006 ca nelegale și a dispus exonerarea reclamantei de obligațiile fiscale suplimentare în sumă de 91.886 lei reprezentând impozit pe profit și accesorii.

A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 28.03.2008, se arată în considerentele hotărârii atacate, reclamanta a solicitat anularea actelor administrativ fiscale amintite anterior, motivând că în mod nelegal au fost reținute obligațiile fiscale ca fiind datorate prin nededucerea cheltuielilor în contul contabil 628. În continuare, reclamanta susține că aceste cheltuieli au la bază perfectarea unor contracte de prestări servicii între reclamantă, ca beneficiar, și Industriale în calitate de consultant de specialitate, fără acest consult societatea neputând realiza implementarea noii modalități de implementare a industriei în lohn, astfel că aceste cheltuieli sunt deductibile, ele fiind necesare optimizării producției, fiind incidente dispozițiile art. 21 alin. 4 din Codul fiscal.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii introductive de instanță, susținând că din analiza contractelor de prestări servicii nu a rezultat realitatea și nici utilitatea serviciilor facturate, respectiv dacă acestea ar fi fost necesare prin specificul activității desfășurate, precum și realizarea operațiunii de statuare a noului brand al produselor realizate de societate; de asemenea, aceste contracte nu prevăd, specifică pârâta, elemente care să definească concret natura prestațiilor contractate și efectuate, cuantumul acestora, date certe referitoare la termenele de execuție, termenele la care se analizează rezultatele și eficiența serviciilor prestate, tarifele negociate și acceptate de părți, toate aceste elemente fiind absolut necesare pentru justa comensurare a serviciilor prestate în vederea facturării și achitării lor.

În fapt, reține instanța de fond, prin decizia de impunere a cărei anulare s-a solicitat, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 91.886 lei ca urmare a controlului fiscal, concretizat prin raportul de inspecție, ce a constatat că în mod nejustificat reclamanta ar fi înregistrat în contabilitate, în contul 628, cheltuieli deductibile pentru prestarea unor servicii. Prin decizia nr. 125/2007, reține în continuare instanța de fond, pârâta a respins contestația formulată de reclamantă, cu aceleași argumente, precum și prin faptul că reclamanta nu ar fi prezentat documente din ce au constat și în ce s-au materializat serviciile facturate și nici dacă au fost efectuate.

Instanța de fond reține că aceste contracte de consultanță au avut ca obiect prestarea de servicii de asistență tehnică în producție, în care sunt detaliate obligațiile părților și cea a prestatorului nu numai la modul general, după cum susține pârâta. În acest sens, argumentează prima instanță, la pct. 6, art. 8 din contract se arată că se vor furniza mai multe servicii legate de îmbunătățirea productivității muncii, astfel că nu poate fi reținută afirmația pârâtei, din actele administrativ fiscale atacate, cum că aceste contracte nu ar avea obiect.

În continuare, instanța de fond apreciază că deși din punctul de vedere al utilității contractelor aprecierea este una subiectivă, singura care poate aprecia asupra utilității este societatea reclamantă, care are criteriile de a considera dacă este util sau nu să ceară consultanță într-un anumit domeniu, fiind inadmisibil ca o terță persoană, chiar dacă este vorba de organul fiscal de control, să intervină în aprecierea utilității unor servicii. Așadar, nici din acest punct de vedere instanța nu a primit argumentele pârâtei.

În ce privește necesitatea acestor cheltuieli, instanța de fond a reținut că rezultă din argumentele anterior prezentate că sunt necesare.

În concluzie, prima instanță consideră că sunt îndeplinite condițiile de la pct. 48 din normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, aprobate prin nr.HG 44/2004, în sensul în care a constat că serviciile au fost efectiv prestate, contractele prevăzând serviciile prestate, termenul și tariful perceput.

În final, reține că nu pot fi incidente, din perspectiva unui control de natură fiscală, dispozițiile Legii nr. 469/2002 întrucât acest act normativ are relevanță doar în ce privește partenerii contractuali, față de care organul fiscal este un terț.

Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs pârâta solicitând ca instanța, prin admiterea recursului, să dispună modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii introductive de instanță. Prin motivele de recurs se susține că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală întrucât în mod greșit instanța de fond a apreciat că aceste contracte de consultanță ar fi avut ca obiect prestarea de servicii de asistență tehnică în producție și constată că serviciile au fost efectiv prestate. În continuare, recurentul arată că între intimată și societatea care a acordat consultanță există afiliere în sensul în care ultima deține integral capitalul " " recurenta susține că nu sunt îndeplinite dispozițiile cuprinse la pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin nr.HG 44/2004, în sensul că pentru a fi deduse cheltuielile privind serviciile de justificare a necesității prestării serviciilor de consultanță în scopul activității proprii este necesar a exista documente care să materializeze serviciile facturate de societatea consultantă, documente care să probeze că serviciile în cauză au fost efectuate, ori, pretinde recurenta, intimata nu a făcut această dovadă. În plus, din analiza contractelor de prestări servicii și rapoartele de activitate trimestriale, precum și din facturile fiscale emise la plată, nu rezultă realitatea și nici utilitatea serviciilor contractate și facturate, respectiv dacă au fost necesare prin specificul activității desfășurate, adică de a fi destinate implementării unei modalități inedite de realizare a producției în lohn, precum și realizarea operațiunii de statuare a noului brand al produselor realizate de societate, după cum susține reclamanta prin acțiunea formulată. De asemenea, recurenta susține că contractele în cauză nu conțin elemente care să definească concret natura prestațiilor contractate și efectuate, cuantificarea acestora, date certe referitoare la termenele de execuție, termenele la care se analizează rezultate și eficiența serviciilor prestate, tarifele negociate și acceptate de ambele părți, elemente care ar fi necesare pentru justa comensurare a serviciilor prestate în vederea facturării și achitării acestora; rapoartele de activitate efectuate nu justifică prestarea efectivă a serviciilor facturate, prezentarea fiind la modul general. Toate acestea în condițiile în care în anii 2005 și 2006 societatea intimată a realizat pierderi.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nelegal și menținerea sentinței atacate. Argumentele și apărările intimatei sunt aceleași ca și cele prezentate în fața instanței de fond.

Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs de recurentă și a apărărilor formulate de intimată, cât și în virtutea rolului devolutiv al prezentei căi de atac extraordinare potrivit art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:

Elementele de fapt, respectiv încheierea contractelor de consultanță cu societatea comercială italiană, întocmirea rapoartelor de consultanță anuale și trimestriale, ca și plata efectivă a acestor pretinse servicii realizate de societatea italiană, au fost pe larg indicate de instanța de fond, reținute și în considerentele prezentei hotărâri, astfel că instanța de recurs în analiza pe fond a recursului și apărărilor intimatei va pleca de la aceste elemente de fapt.

Textele legale invocate de recurentă, în actele administrativ fiscale atacate, ca și în recurs, dar și de intimată, sunt cele prevăzute de art. 21 alin. 4 lit. m (nu sunt deductibile "cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării activității proprii și pentru care nu sunt încheiate contracte") și cele date în executarea acestui articol, respectiv pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 44/2004 ("Pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiții: - serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părți sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege; justificarea prestării efective a serviciilor se efectuează prin: situații de lucrări, procese - verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare; - contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate").

Din aceste texte de lege rezultă că pentru ca aceste servicii de consultanță, așa cum sunt și cele două contracte de consultanță încheiate între intimată și societatea comercială italiană pentru anii 2005 și 2006, este necesar ca serviciile să fie prestate în scopul desfășurării activității proprii, să fie efectiv prestate, să aibă la bază un contract încheiat de părți, justificarea prestărilor efective a serviciilor să fie efectuată prin situații de lucrări, procese - verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare, precum și contribuabilul să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor desfășurate.

Așadar, toate acestea se constituie în condiții cumulative pentru ca, în speță, intimata să poată deduce cheltuielile.

În ce privește existența contractelor, acestea nu pot fi puse la îndoială, ele fiind încheiate între cele două părți, respectiv intimată în calitate de beneficiar și consultant, respectiv firma italiană ( 66 - 73). Obiectul ambelor contracte (pct. 2) este prestarea de servicii de asistență tehnică în producție, iar serviciile sunt detaliate la pct. 6: a) asistența tehnică a producției îndreptată spre îmbunătățirea proceselor de producție și căutarea de noi terți; b) suport și formare tehnică a personalului angajat în producție; c) suport și formare a personalului pentru gestionarea nivelului informatic al activității de producție (gestionarea comenzilor, avansarea producției, reprogramarea producției etc.).

De asemenea, la dosarul primei instanțe, reclamanta - intimată a depus și rapoartele de consultanță anuale pe 2005 și 2006 ( 91 - 96 și 126 - 127 dos. primă instanță), precum și rapoartele de activitate trimestriale pe anul 2005 și primul trimestru al anului 2006 (98 - 125 dos. primă instanță).

Însă, instanța de recurs, în urma analizei acestor acte depuse la dosar, respectiv contracte și rapoarte de activitate anuale și trimestriale, ajunge la concluzia că, în fapt, nu este îndeplinită condiția esențială prevăzută de art. 21 alin. 4 lit. m) Cod fiscal, și anume ca prestațiile să fie efectiv efectuate. Aceasta și din perspectiva altei condiții, prevăzute de data aceasta de norma de punere în aplicare a art. 21 alin. 4 lit. m), respectiv de pct. 48 din Norme: contribuabilul să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor desfășurate, după cum se va argumenta mai jos.

Astfel, sunt anumite elemente de fapt care nu au fost luate în considerare de instanța de fond, deși sunt de natură să contureze faptul conex cum că, în fapt, aceste servicii sunt fictive, nefiind deci efectuate, și, ca atare, nici nu erau necesare efectuării cheltuielilor desfășurate.

Primul element constă în modul în care au fost întocmite rapoarte anuale și trimestriale: se observă cu ușurință că au la bază același text (rapoartele anuale, respectiv cele trimestriale), doar modul de calcul al orelor pretins efectuate de consultanții fiind diferite și sumele pretins datorate pentru serviciile care de fapt nu au fost efectuate. Totodată, așa cum corect a arătat recurentul - pârât, aceste rapoarte conțin aprecieri de natură generală, fără o concretizare a serviciilor pe care urma să le îndeplinească conform contractelor sau chiar conțin observații străine de obiectul celor două contracte de consultanță (referitoare, spre exemplu, la auditul financiar, pe când contractele au în vedere doar sporirea productivității din punct de vedere tehnic ori a performanței tehnice a angajaților).

Al doilea elemente este legat de pierderile economice pe care le-a realizat societatea intimată. Astfel, este clar că deși "consultată" la nivelul anului 2005, faptul că în anul 2006 avut pierderi era de natură să atenționeze intimata că contractul de "consultanță" nu mai trebuia reînnoit, din moment ce nu a avut niciun efect asupra creșterii productivității muncii, ceea ce dovedește odată în plus că aceste contracte sunt fictive și că, de fapt, s-a dorit scoaterea de bani din firmă cu justificarea unei deductibilități din impozitul pe profit.

Al treilea element este legat de faptul că această consultanță a fost "oferită" tocmai de societatea italiană ce este unicul asociat al intimatei, iar unul din administratorii intimatei a fost "consultantul" din partea firmei italiene, respectiv numitul, aspect ce conturează în mod evident fictivitatea contractelor de consultanță.

Al patrulea element este legat de sancțiunea de natură administrativă pe care, același numit a fost amendat administrativ ca urmare a reținerii faptei prevăzute art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005 (evaziune fiscală) și sancționată de art. 18 Cod penal cu amendă în cuantum de 1.000 lei prin ordonanța din 04.06.2007 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. M, ordonanță ce nu a fost atacată în instanță, fiind deci executorie. Or, această faptă pentru care a fost sancționat, respectiv evaziune fiscală, este exact obiectul controlului fiscal. Mai mult, în cuprinsul ordonanței ( 36 - 37 dosar primă instanță), recunoaște în integralitate fapta comisă și declară că societatea intimată a și plătit prejudiciul produs statului român, respectiv suma pentru care se cere restituirea în prezentul dosar. Rezultă cu evidență faptul, așa cum este descrisă fapta și recunoașterea numitului în ordonanța emisă de procuror, că însăși intimata, prin unul din reprezentantul său legal, recunoaște că prin aceste contracte în mod greșit s-a dedus cheltuiala legată de cele două contracte de consultanță și că, mai mult, administratorul intimatei a comis fapta penală de evaziune fiscală.

Așadar, instanța constată că nu au fost prestate serviciile pentru care s-au dedus aceste cheltuieli și că actele administrativ fiscale cuprind starea de fapt și drept corectă. Dimpotrivă, instanța de fond incorect a soluționat prin admiterea acțiunii cauza dedusă judecății, pentru argumentele mai sus - arătate.

Pe cale de consecință, instanța va admite recursul formulat de M, va modifica integral hotărârea atacată și, în rejudecare, va respinge ca nefondată și neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, împotriva sentinței nr. 752/17.11.2008 a Tribunalului Mureș, și în consecință:

Modifică hotărârea atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de Textil Iteco Târgu-M, pentru anularea Deciziei nr.125/12.12.2006 a Direcției Generale a Finanțelor Publice M și a actelor subsecvente.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, la 28 aprilie 2009.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

-

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 exp./28.05.2009

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 390/2009. Curtea de Apel Tg Mures